Patru medalii pentru România, la Campionatele Europene de Winter Triathlon

Sportivii români au încheiat Campionatele Europene de Winter Triathlon de la Cheile Grădiștei cu patru medalii, dintre care una de aur, două de argint și una de bronz, cel mai bun rezultat din istoria participării lotului României la aceste competiții.

“Încheiem cu mândrie unul dintre cele mai importante evenimente sportive găzduite de România și suntem încântați de bilanțul final – patru medalii obținute de sportivii noștri profesioniști, cea mai bună performanță la un Campionat European de Winter Triathlon, la care se adaugă și numeroase podiumuri pentru români la competițiile de amatori – Age Group”, a declarat Peter Klosz, Președintele Federației Române de Triatlon.

Un grup select de multipli campioni mondiali și europeni a fost prezent la startul Campionatelor Europene de Winter Triathlon, ce au avut loc, în premieră, la Cheile Grădiștei, în perioada 22-24 februarie.

Cea mai nouă probă din cadrul Campionatelor Europene de Winter Triathlon, Ștafeta mixtă 2×2, a adus o importantă medalie în palmaresul lotului național – argint, obținut de echipa Viorel Pălici și Edit Vakaria. Primele trei poziții au fost ocupate de:

  • Rusia
  • România
  • Italia

La categoria Elite Masculin, podiumul a fost ocupat de:

  • Dmitriy Bregeda (RUS)
  • Giuseppe Lamastra (ITA)
  • Pavel Yakimov (RUS)

Cel mai bine clasat sportiv român a fost Viorel Pălici, care a ocupat un foarte bun loc 5 în clasamentul general.

La cursa Elite Feminin, primele trei poziții au fost adjudecate de:

  • Daria Rogozina (RUS)
  • Yulia Surikova (RUS)
  • Svetlana Sokolova (RUS)

Edith Vakaria, cea mai bine clasată triatlonistă din România, a terminat cursa pe poziția a șaptea.

Primele două medalii din cadrul competiției au fost aduse, pentru România, de juniorii Nicolae Hincu – argint și, respectiv, Botond Zoldi – bronz.

Aur pentru România a adus Robert Tămîrjan, în cadrul competiției europene de Para-triathlon.

În cadrul unui concurs de Winter Triatlon, unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul internațional, sportivii aleargă 8 kilometri pe zăpadă, parcurg 14 kilometri de Mountain Bike tot pe zăpadă și fac și 12 kilometri de schi fond. Informații complete despre eveniment sunt disponibile pe pagina www.wintertriathlon.ro.

România va organiza anul acesta, într-o nouă premieră pentru sportul românesc, și Campionatele Europene de Triatlon Multisport, la Tîrgu Mureș.

Fondată în 2012, Federatia Română de Triatlon, al cărei sponsor oficial este Enel România, are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale. Mai multe informatii despre Federație, activitate și sportivi sunt disponibile la www.frtri.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *