Colecția de vară Yamamay pune accent pe confort și sustenabilitate

În acord cu tendința tot mai accentuată de a promova conceptul de „sustainable fashion”, brandul Yamamay lansează campania #SaveTheOcean, ce are ca scop conservarea mediului marin, asigurând în acest fel un viitor mai bun următoarelor generații. Piesa vedetă a colecției de vară Yamamay 2019 este sutienul din dantelă „Ocean Reef”, croit din fibre reciclabile, tocmai pentru a marca grija brandului Yamamay pentru conservarea mediului.Modelul internațional Georgina Rodriguez, brand ambasadorul colecției, urmărită de peste 10.000 de fani pe Instagram, a fost cucerită de această filosofie de brand cu accent pe sustenabilitate, dar și de calitatea materialelor folosite și de confortul pieselor din noua colecție Yamamay.

Colecția de vară de la Yamamay cuprinde o gamă largă de costume de baie în culori puternice, imprimeuri tropicale sau florale, dar și alte piese versatile și lejere ce pot fi integrate cu ușurință în outfit-ul de vacanță. Costumele de baie în culori vibrante, dar și pareo, rochii lejere și vaporoase, salopete și pantaloni scurți în diverse nuanțe și texturi sunt piese ce nu ar trebui să lipsească din garderoba nici unei fashioniste în acest sezon.

Costumele de baie întregi sau din două piese din noua colecție sunt potrivite pentru orice tip de siluetă. Culorile puternice, imprimeurile florale, dar și textura fină a materialelor din care sunt alcătuite vor atrage toate privirile pe plajă.

Printurile florale, rochiile fluide, lejere și verstile, pantalonii cu volane și salopetele sunt un must în acest sezon, contribuind perfect la crearea unui outfit de vacanță îndrăzneț, dar comod în același timp. Potrivite atât pentru plimbările turistice de peste zi, cât și pentru serile de vară, acestea sunt ușor de accesorizat cu papucii cu paiete strălucitoare, dar și cu gențile încăpătoare în nuanțe de negru și albastru, accesorii disponibile și ele în colecția de vară Yamamay.

Yamamay s-a lansat în anul 2001, la ideea omului de afaceri italian Gianluigi Cimmino. În România, brandul a apărut pe piață în 2016, singurul magazin fiind actualmente în București, în ParkLake Shopping Center. Misiunea brandului este să cucerească inimile femeilor prin profesionalism, produse de calitate și prețuri accesibile.

Facebook: https://www.facebook.com/Yamamay-Bucharest-Park-Lake-1696547817334570/

Instagram: https://www.instagram.com/yamamayofficial/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *