Telekom Romania anunţă continuarea programului de transformare

În urmă cu doi ani, Telekom Romania a inițiat un program de transformare pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienții săi, prin digitalizare şi simplificare. Pe lângă iniţiativele de business, ca parte a acestui program, Telekom Romania anunţă intenţia de a restructura 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi în prezent la nivelul grupului de companii – 438 de poziţii din cadrul Telekom Romania Communications S.A., respectiv 254 de poziţii din cadrul Telekom Romania Mobile Communications S.A..

Continuarea procesului de transformare asigură creşterea pe termen lung a grupului de companii, în contextul dezvoltării rapide a tehnologiei, al unei pieţe puternic concurenţiale, precum şi al schimbărilor globale la nivelul modelelor de afaceri, care afectează îndeosebi companiile de tehnologie.

Poziţiile care urmează să fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, în linie cu strategia de simplificare şi digitalizare. În cadrul procesului de restructurare, Telekom Romania va aplica măsurile de protecţie socială, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Evaluarea performanţei va fi utilizată ca criteriu în departajarea angajaţilor care ocupă poziţii similare.

 

Reducerea complexităţii proceselor interne identificate şi a portofoliului de produse şi servicii conduce la schimbări în structura echipelor din cadrul organizaţiei, necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale companiei. Optimizarea proceselor, automatizarea şi introducerea de roboţi într-o serie de procese interne sunt câteva dintre priorităţile companiei în toate ariile operaţionale, cu progrese semnificative până acum în ariile de IT, Tehnologie, Financiar şi Logistică.

În cadrul procesului de transformare, Telekom Romania şi-a simplificat portofoliul de servicii şi a lansat o serie de iniţiative care să îmbunătăţească experienţa clienţilor, cu accent pe interacţiunea digitală. Telekom Romania îşi propune să continue creșterea vânzărilor prin intermediul canalelor online în următorii trei ani. De asemenea, gradul de adopţie a noii aplicaţii de management al contului, MyAccount Telekom, este în creştere în rândul clienţilor, asigurându-le acestora o gestionare mai uşoară a contului şi a serviciilor utilizate. În viitor, clienţii vor putea să identifice şi să soluţioneze diverse deranjamente online, mai uşor şi mai rapid.

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *