Huawei lansează antene pentru rețele 5G sustenabile

Huawei și-a lansat în cadrul Mobile World Congress (MWC) Barcelona 2023 antenele din seria Eco, ce reduc consumul de energie, îmbunătățesc eficiența energetică a rețelei și economisesc din cheltuielile operaționale. Aceste antene ultra-eficiente din punct de vedere energetic reduc emisiile de carbon, fiind în același timp benefice pentru mediu și societate. Cu antenele din seria Eco, operatorii pot construi rețele 5G sustenabile de înaltă performanță, fără a avea nevoie de mai multă energie, chiar și la o rețea supraîncarcată.
Eficiența energetică ridicată a rețelei este noul standard și este esențială atât pentru veniturile operatorilor, cât și pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei comunicațiilor. Antenele joacă un rol fundamental în rețelele wireless, ca mijloc de transmitere a energiei RF către dispozitivele mobile. Prin urmare, cu cât este mai bună eficiența energetică a antenei, cu atât este mai bună și eficiența întregii rețele. Antenele Huawei din seria Eco sporesc eficiența energetică prin inovații precum alimentarea cu injecție directă a semnalului în bandă completă (SDIF) și Meta Lens. Antenele Huawei, testate pe o rețea europeană, îi ajută pe operatori să micșoreze consumul de energie cu 15%, îmbunătățind eficiența energetică la nivel de rețea.
• Eficiență RF absolută: Antenele Huawei din seria Eco utilizează tehnologia exclusivă SDIF în toate benzile și reduc pierderile de energie RF în rețeaua de alimentare, pentru o eficiență crescută cu 15%. În plus, puterea de transmisie necesară este redusă fără a compromite acoperirea. Cu alte cuvinte, calitatea acoperirii rețelei este îmbunătățită cu aceeași putere de transmisie.
• Eficiență absolută în acoperire: Antenele din seria Eco utilizează tehnologia Meta Lens pentru a optimiza direcția fasciculului electromagnetic și pentru a proiecta mai multă energie RF în zona țintă. Zgomotul electromagnetic redus și interferența scăzută cu celulele învecinate îmbunătățesc și mai mult calitatea acoperirii rețelei.
Eric Zhao, președinte Huawei Antenna BU, a declarat: „Construirea de rețele verzi pentru economisirea energiei și reducerea emisiilor de carbon este o prioritate globală pentru operatori. Antenele joacă un rol esențial în rețelele wireless, iar operatorii solicită eficiență energetică sporită a antenelor. Huawei va continua să inoveze în acest domeniu, sprijinind operatorii să construiască rețele 5G verzi, de înaltă performanță, și promovând dezvoltarea sustenabilă a industriei.”

Despre Huawei

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne angajăm să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.
La Huawei, inovația pornește de la nevoile clienților. Facem investiții masive în cercetare, concentrându-ne asupra inovațiilor de ruptură în tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajați și derulăm operațiuni în mai mult de 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de propriii angajați.

Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a menține competitivitatea și siguranța rețelelor pentru întreg portofoliul de produse, soluții și servicii end-to-end. Prin colaborare deschisă cu partenerii de ecosistem, creăm valoare pentru clienți, îmbunătățind experiența consumatorilor și inspirând organizații de toate mărimile să inoveze. Huawei Technologies SRL și-a început operațiunile în România în anul 2003, unde are peste 2.300 de angajați și a dezvoltat colaborări cu toți marii operatori de telecomunicații. Pentru detalii, vizitați www.huawei.com/ro sau urmăriți-ne pe Facebook Huawei Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *