easySales: comenzi procesate de 648 milioane Euro, marketplace-urile ating 66% din total

  • Până în prezent, utilizatorii au generat automat, prin platformă, 4,38 milioane de facturi
  • Produsele listate în alte limbi decât română ajung la 9% din total
  • easySales a lansat și aplicația de smartphone, în cadrul eCommerce Talks 2023

București, 19 octombrie 2023 – Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce easySales a ajuns, la finalul lunii septembrie, la o valoare totală a comenzilor procesate de 648 milioane de Euro.

Din total, marketplace-urile au crescut la o pondere de 66%, față de 60% în 2021 și 63% în 2022.

Magazinele care folosesc platforma easySales au generat automat, până în prezent, 4,38 milioane de facturi, 4,37 milioane de AWB-uri, iar numărul produselor listate pe marketplace-uri se apropie de 14 milioane.

Dacă în 2021 produsele listate în alte limbi reprezentau 3% din total, în 2022 acestea au crescut la 7% iar, în prezent, ponderea este de 9%. 

Compania a lansat și easySales App, o extensie a platformei, concepută pentru a îmbunătăți experiența comerciantilor online. Cu funcții cheie precum gestionarea ușoară a comenzilor, generarea rapidă a etichetelor de expediere și facturarea instantanee, aplicația de mobil simplifică semnificativ procesele operaționale din eCommerce.

Mai multe informații și tendințe despre piața de eCommerce din România au fost prezentate la cea de-a IV-a ediție eCommerce Talks by easySales, în 27 septembrie.

Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce este deja prezentă, în afara țării, în Bulgaria și Ungaria, iar anul acesta își va continua extinderea pe alte piețe externe.

Despre easySales

easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma  a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, ​​listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată. Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com pe facebook și linkedin.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *