Vânzările seriei OnePlus 12 depășesc 1000 de unități în prima lună în România

București, 28 februarie 2024 – OnePlus, lider global în tehnologie, anunță rezultatele vânzărilor după prima lună de la lansarea noii serii OnePlus 12, care depășește așteptările, având peste 1000 de unități vândute în România.

Pe parcursul lunii februarie, vânzările seriei OnePlus 12 au înregistrat o creștere remarcabilă de șase ori comparativ cu modelul precendent OnePlus 11, lansat în aceeași perioadă a anului trecut.

Această creștere impresionantă se datorează eforturilor concentrate ale companiei de a extinde numărul punctelor de vânzare, de a crește notorietatea brandului în România și de a oferi pachete de lansare atractive pentru cei interesați.

„Ne bucurăm să vedem că seria OnePlus 12 a fost primită cu entuziasm de către consumatorii din România”, a declarat Ciprian Mirea, country manager OnePlus România. „Aceste rezultate confirmă faptul că inovația continuă și atenția noastră la detalii au fost apreciate de către utilizatori, iar aceasta ne motivează să continuăm să aducem tehnologie de vârf pe piața locală”.

În următoarea perioadă, OnePlus își dorește să depășească peste 5000 de unități vândute pentru modelele OnePlus 12 și OnePlus 12R până la finalul anului. În acest scop, compania rămâne concentrată pe disponibilitatea produselor inovatoare și pe oferirea pachetelor atractive pentru pasionații de tehnologie. Utilizatorii sunt îndemnați să urmărească viitoarele promoții și să își achiziționeze produsele de pe canalele oficiale: oppostore.ro, Altex, DIGI și eMAG, pentru a fi siguri de conformitatea produselor și de a beneficia de garanție,  precum și de toate serviciile adiacente.

Totodată, OnePlus își continuă angajamentul ferm față de inovație și excelență în tehnologie, cercetând constant modalități de a îmbunătăți experiența utilizatorilor săi.

Huawei prezintă la MWC 2024 soluții privind transformarea digitală inteligentă și încurajează partenerii să facă tranziția către noua tehnologie 5.5G

București, 27 februarie, 2024: Huawei prezintă la MWC Barcelona 2024 soluții privind transformarea digitală, încurajând operatorii și partenerii să facă tranziția către noua tehnologie 5.5G. Compania a împărtășit viziunea sa asupra sinergiei despre rețea, cloud și inteligență în cadrul expoziției “Advance Intelligence”. Aceasta își propune să promoveze transformarea digitală inteligentă în toate industriile, să construiască un ecosistem industrial prosper, să accelereze ciclul de afaceri pozitiv al 5G și să se pregătească pentru viitoarea generație 5.5G.

Standul Huawei din Pavilionul 1 a fost conceput pentru a imagina cum ar arăta o lume digitală inteligentă, care dispune de conectivitate inteligentă a tuturor lucrurilor. Infrastructura digitală a viitoarei lumi inteligente va fi profund integrată în fiecare aspect al vieții, al industriei și al societății. Aceste noi scenarii de afaceri, destinate oamenilor, locuințelor, întreprinderilor și vehiculelor vor reprezenta provocări mai mari pentru capacitățile de rețea. Huawei a prezentat la MWC Barcelona 2024 o gamă completă de produse și soluții 5.5G, F5.5G și Net5.5G pentru mai multe scenarii. Compania își propune să colaboreze cu operatorii globali și cu partenerii pentru a accepta provocările și oportunitățile din industrie și pentru a conduce viitoarea lume inteligentă.

Până la finalul anului 2023, au fost lansate peste 300 de rețele comerciale 5G la nivel mondial, care au deservit peste 1,6 miliarde de utilizatori. Dezvoltarea 5G este în prezent în plină desfășurare, rata de creștere a utilizatorilor 5G la nivel mondial ajungând de șapte ori mai mare decât cea a utilizatorilor 4G în aceeași perioadă. Operatorii care utilizează soluțiile Huawei s-au clasat pe locul 1 în ceea ce privește experiența de rețea în timpul testelor 2023, efectuate de o organizație bine cunoscută în orașe cheie din Germania, Austria și Olanda. Huawei a colaborat, de asemenea, cu operatori de top la nivel mondial și cu parteneri din industrie pentru a găsi soluții inovatoare la cerințele tot mai avansate ale noilor aplicații și scenarii 5.5G. Împreună, au promovat validitatea tehnologiei 5.5G și implementarea rețelelor, extinzând piața 5.5G în curs de dezvoltare.

Huawei a ajutat deja operatorii să înceapă verificarea și testarea comercială 5.5G în peste 20 de orașe din întreaga lume. Orientul Mijlociu a format un consens general privind dezvoltarea 5.5G, toți cei șase membri ai Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) finalizând verificarea ratei de 10 Gbps 5.5G și incubarea de noi servicii, cum ar fi RedCap și IoT pasiv.

Cei trei mari operatori din China continentală au început să implementeze rețele 5.5G în marile orașe, pentru a explora servicii care să conecteze oamenii, obiectele, vehiculele, industriile și locuințele. În Hong Kong, operatorii au finalizat, de asemenea, testarea și verificarea ratei de 10 Gbps 5.5G în banda C și mmWave și au început să furnizeze servicii FWA 5.5G.

În Europa, operatorii finlandezi au încheiat verificarea tehnologiei 5.5G în rețele comerciale, atingând o rată de vârf de peste 10 Gbps, și au verificat tehnologia IoT pasivă. În Germania, operatorii care operează în banda de 6 GHz au atins, de asemenea, o rată de vârf de 12 Gbps, utilizând tehnici pentru a procesa semnalele primate de la mai multe surse.

De asemenea, Huawei va lansa la MWC primul model de fundație de telecomunicații din industrie. Acest model de fundație va oferi aplicații inteligente bazate pe roluri și scenarii pentru a susține cererea din industrie pentru furnizarea agilă de servicii, asigurarea unei experiențe precise a utilizatorilor și eficiență O&M în toate domeniile. De asemenea, noul model va ajuta operatorii să încurajeze angajații și să îmbunătățească experiența utilizatorilor pentru a stimula, în mod cuprinzător, productivitatea rețelei.

Se preconizează că 5.5G va fi lansat comercial în 2024, iar Huawei și-a reafirmat angajamentul de a lucra cu operatorii din întreaga lume pentru a explora evoluția către 5.5G. Compania își propune să contribuie la construirea unor rețele omniprezente care să fie eficiente, colaborative, ecologice, stabile și inteligente, astfel încât operatorii să poată oferi o experiență premium. O astfel de colaborare în industrie va duce transformarea digitală inteligentă la niveluri mai profunde și va conduce, mai repede, tranziția către o lume inteligentă.

Divizia Enterprise a companiei Huawei va prezenta noi soluții digitale inteligente pentru 10 industrii și o serie de produse emblematice sub tema “Infrastructură de vârf pentru a accelera inteligența industrială”. Compania este nerăbdătoare să dea mâna cu clienții și partenerii săi din întreaga lume pentru a explora inovațiile și practicile în domeniul transformării digitale inteligente. Huawei se angajează să devină cel mai de încredere partener pentru transformarea digitală inteligentă în toate industriile.

În cadrul evenimentului, divizia de dispozitive Huawei va prezenta o gamă de produse emblematice de înaltă calitate, în pas cu moda și bazate pe tehnologie. Standul lor este împărțit în zone de experiență bazate pe scenarii, inclusiv pe “Fashion Forward”, “Creation of Beauty” și “Fitness & Health”, care se vor concentra pe modul în care soluțiile Huawei infuzează viața de zi cu zi cu noi tehnologii și îmbogățesc experiențele bazate pe scenarii. Continuând să investească în inovația tehnologică în 2024, echipa de dispozitive Huawei se angajează să facă noi progrese și să construiască stiluri de viață diferite și personalizate pentru consumatorii globali.

MWC Barcelona 2024 are loc între 26 și 29 februarie în Barcelona, Spania. În timpul evenimentului, Huawei își va prezenta cele mai recente produse și soluții la standul 1H50 din Fira Gran Via Hall 1.

MEDIA ALERT: ECHIPEAZĂ-TE CU NOUA COLECȚIE EXCLUSIVĂ RAZER | MOBILE SUIT GUNDAM

CINE:                    Razer, brand lider la nivel global de lifestyle pentru gameri.

CE:                   Razer îi invită pe gameri să sărbătorească puterea legendară a lui Gundam sau forța feroce a lui Zaku II cu noua colecție Razer | Mobile Suit Gundam. Această colecție impresionantă dedicată gamerilor este inspirată de iconicele Mobile Suits, precum RX-78-2 Gundam și MS-06 Zaku II, iar colaborarea celebrează rivalitatea dintre ele.

Colecția exclusivă este disponibilă doar pentru prietenii brandului și include:

  1. Razer Iskur X – Mobile Suit Gundam Edition

Razer Iskur X – Ediția Mobile Suit Gundam îmbină designul ergonomic cu estetica emblematică, transformând experiența de joc într-una extrem de confortabilă.

  1. Tricourile Razer RX-78-2 Gundam și Razer MS-06 Zaku II

Tricourile Razer RX-78-2 Gundam și Razer MS-06 Zaku II au fost gândite pentru a ilustra căutarea păcii de către Earth Federation și lupta Principatului Zeon pentru independență. Tricourile ajută utilizatorii să își exprime loialitatea față de anime-ul care a captivat fanii din întreaga lume.

  1. Razer | Mobile Suit Gundam Hoodie și Sweatshirt

Hanoracele Razer | Mobile Suit Gundam sunt combinația perfectă între confort și stilul iconic Gundam. Esența Mobile Suits este imprimată în fiecare pas pe care utilizatorul îl face, fie că se află acasă sau în mișcare.

Pentru mai multe informații, accesați acest LINK.

DE CE:              Mobile Suit Gundam și Razer colaborează pentru a sărbători moștenirea anime-ului cu un scaun de gaming și articole vestimentare în ediție limitată, continuând tradiția Razer de a avea parteneriate unice cu branduri precum PUBG, Hello Kitty și Pokémon. Această colaborare aduce un design unic și tehnologie de ultimă generație pentru cea mai bună experiență de gaming.

CÂND:             26 Februarie 2024

UNDE:             Razer.com și rețelele sociale Razer

PREȚ                Exclusiv pentru prietenii brandului și nu este disponibilă pentru achiziționare.

RESURSE:        Descarcă de aici.

Faceți cunoștință cu HMD, pe scurt Human Mobile Devices… și spuneți „Bună, Barbie!”

Pentru HMD, totul se rezumă la inovație… multă inovație, dar cu chip uman

  • HMD pune oamenii pe primul loc, folosind tehnologia pentru a face viața tuturor mai ușoară și pentru a rezolva provocările din lumea reală cu ajutorul inovației
  • În urma unor transformări majore recente, HMD anunță o creștere semnificativă a profitabilității operaționale în 2023.
  • Evoluția către o abordare strategică multi-brand înseamnă lansarea de noi dispozitive originale HMD, vânzarea în continuare a telefoanelor Nokia și colaborarea cu parteneri care inspiră.
  • Un device emblematic Nokia este pe cale să fie lansat!
  • Adio ecrane sparte? În această vară, HMD duce reparabilitatea facilă la următorul nivel.
  • HMD îmbrățișează inovația liberă, asigurându-se că oamenii și companiile își pot îmbunătăți telefonul pentru a se adapta nevoilor lor.
  • „Bună, Barbie!”

Barcelona, 26 februarie: HMD a dezvăluit în timpul conferinței de tech MWC din Barcelona cum va arăta viitorul pentru Human Mobile Devices. Ca parte a evoluției sale, HMD are ca scop producerea de telefoane accesibile, frumoase, dezirabile și reparabile. Sau, ca să simplificăm, te ajută să obții ceea ce ai nevoie fără să cheltuiești prea mult. Ceea ce înseamnă că proiectează dispozitive care ajută la înfruntarea provocărilor noastre tehnologice, cum ar fi deșeurile electronice și oboseala digitală, și care ne fac viața un pic mai bună.

Pe scurt, producătorii telefoanelor Nokia încă din 2016 vor crea noi dispozitive originale HMD, vor continua să vândă telefoane Nokia și vor lucra cu parteneri noi pe care cu siguranță îi cunoașteți – totul face parte dintr-o nouă  viziune multi-brand.

Pe parcursul călătoriei noastre de șapte ani, colaborarea și sprijinul ne-au permis să realizăm atât de multe. Și avem planuri de a merge mult mai departe, pe măsură ce prezentăm lumii noul HMD. Dorim să fim un catalizator pentru schimbări pozitive și profitabile, adoptând o strategie multi-brand: crearea de noi dispozitive originale HMD, producerea telefoanelor Nokia și colaborarea cu parteneri globali bine-cunoscuți. – Jean-Francois Baril, co-fondator, președinte și CEO al HMD

De la transformare la profitabilitate

Pentru prima dată în istorie, piața de telefonie mobilă a suferit scăderi doi ani la rând, în contextul unor condiții economice dificile, însă HMD a contracarat tendința datorită proiectului său major de transformare care a permis o îmbunătățire semnificativă a profitabilității operaționale în 2023 versus anul anterior. Acest succes se datorează unei conduceri proaspete și energice și unei atenții accentuate asupra strategiei, totodată rămânând agili și devenind mai buni la menținerea costurilor la un nivel scăzut.

În avantagarda dispozitivelor reparabile la domiciliu în această vară

Deșeurile electronice reprezintă una dintre cele mai importante probleme actuale pentru producători și utilizatori deopotrivă. HMD creează telefoane care nu numai că întorc privirile, dar care au ca scop și protejarea planetei și a soldului bancar.

Compania produce dispozitive reparabile premiate (așa cum au relatat și TIME Magazine) dar și durabile. HMD împinge limitele pentru a face experiența reparabilității accesibilă tuturor.

Știați că, în medie, 66% dintre persoanele din Regatul Unit trăiesc în prezent cu un ecran spart? În Europa, Australia și Noua Zeelandă, dispozitivele reparabile au reprezentat un sfert din vânzările de smartphone-uri HMD în 2023. În acest an, compania se așteaptă ca această cifră să crească la trei sferturi din dispozitivele din Europa, Australia și Noua Zeelandă și ca jumătate din smartphone-urile pe care aceștia le vor vinde la nivel global să fie reparabile.

În această vară, această componentă de reparabilitate a celor de la HMD trece la următorul nivel, reducând substanțial numărul de pași necesari pentru a înlocui ecranul. Nu mai e nevoie să vă desparțiți de telefon din cauza unui simplu ecran spart și puteți să vă alăturați mișcării „FIY” (Fix it Yourself).

„În urmă cu un an, am introdus primul nostru telefon reparabil, care a fost primit foarte bine. După 12 luni, suntem hotărâți să depășim limitele în continuare, pentru a reimagina reparabilitatea. Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni caută dispozitive ușor de reparat, pentru a-și putea păstra telefonul mai mult timp – și pentru a evita problemele sau întârzierile atunci când este nevoie să fie trimise în service – suntem încântați că facem acest proces cât mai ușor posibil, începând din această vară.” – James Robinson, vicepreședintele HMD pentru Europa, America și Enterprise.

Trebuie lăsate multe lucruri la dispoziția imaginației

Inovația cu chip uman stă la bazele HMD. Mai exact, producerea unor instrumente digitale, care sunt în mod normal costisitoare, disponibile la nivel global și accesibile ca preț. Fie că este vorba de introducerea de noi opțiuni de plată pentru telefoanele cu taste sau de variante de microfinanțare pentru smartphone-uri, HMD are deja o tradiție în inovația cu rost.

În această vară, vom lansa un smartphone care este o platformă pentru inovație, transformând tehnologia într-o resursă mai accesibilă pentru mai multe comunități din întreaga lume.

Acum, HMD lansează o primă versiune a unui toolkit dedicat companiilor și dezvoltatorilor, care conține fișiere de proiectare și informații despre integrarea software-ului – totul fiind disponibil pe site-ul nostru. Imbratisăm inovația liberă, asigurându-ne că oamenii și întreprinderile își pot îmbunătăți telefonul în funcție de nevoile lor.

Vrem să susținem creativitatea oamenilor, ceea ce depășește cu mult limitele a ceea ce putem realiza singuri. Potențialul este infinit.

Ar putea fi vorba de o husă personalizată fashion-oriented, o carcasă cu o baterie extra, transformarea telefonului într-un dispozitiv pentru vânzarea produselor voastre, un scanner de coduri de bare sau chiar un echipament medical conectat și portabil. Deci vorbim de o veritabilă pânză albă pentru imaginație.

Un multi-brand care depășește așteptările

Nu degeaba HMD vine de la Human Mobile Devices: compania își propune să redefinească timpul petrecut în fața ecranului, să promoveze reparabilitatea și să lege parteneriate semnificative în cadrul unei viziuni multi-brand.

Telefoanele Nokia vor rămâne în prim-plan și vara aceasta un model emblematic va fi readus la viață.  Și vom vedea, de asemenea, o serie nouă de produse de top, care vor fi lansate în 2024.

„Angajamentul nostru față de inovația centrată pe om a stimulat expansiunea noastră, deschizând noi perspective pentru noi și pentru colaboratorii noștri. Și a fost una dintre forțele care a stat în spatele deciziei adoptării unei strategii multi-brand. Suntem mândri că lucrăm cu parteneri remarcabili și suntem încântați să ne extindem eforturile de colaborare cu noi parteneri dinamici precum Mattel. Barbie și HMD pornesc împreună în misiunea de a lansa «la apă» telefonul verii – unul cu clapetă.” – Lars Silberbauer, CMO HMD.

Apropo de asta…

Bună, Barbie!

Pe măsură ce va lega noi parteneriate, HMD se va ghida după valorile sale de bază, căutând colaborări care să rezoneze cu misiunea sa. Și iată că un prim parteneriat revoluționar este cel cu Mattel și Barbie, ceea ce demonstrează dedicarea ambelor companii pentru disruption. Și arată dorința acestora de a da putere conexiunilor și a facilita un moment de liniște în mijlocul zgomotului și a întreruperilor digitale.

Telefonul Barbie Flip Phone va sosi în vara acestui an. Și vine cu promisiunea că va fi un dispozitiv stilat, care va stârni nostalgia multora, dar care va oferi și oportunități foarte necesare de digital detox. Deci acest telefon cu taste în stil retro are potențialul să răstoarne cultura smartphone-ului și să devină accesoriul cel mai râvnit al verii.

Ruth Henriquez, șefa diviziei Consumer Products, Publishing, and LBE, Mattel EMEA, a declarat: „Designul și inovația se află în centrul filosofiei Mattel. Și această ultimă colaborare reprezintă un nou pas înainte în această direcție. Lansarea Barbie x HMD promite să fie un moment captivant pentru fanii Barbie de toate vârstele. Suntem încântați să deschidem cortina și să îl dezvăluim lumii la Mobile World Congress.”

Pentru mai multe informații și imagini, vă rugăm să vizitați centrul de presă HMD.

Despre HMD

Noi suntem HMD, Human Mobile Devices. La HMD, începem prin a ne concentra pe ceea ce își doresc cu adevărat oamenii. Consumatorii noștri sunt pasionați de protejarea planetei, se simt adesea copleșiți de supraîncărcarea digitală și sunt mereu atenți la buget. De aceea, suntem încântați să fim cel mai mare producător de smartphone-uri din Europa, să susținem repararea telefoanelor acasaă și să fim un reper pentru pauzele digitale atât de necesare.

Anul acesta vă puteți aștepta să vedeți un nou portofoliu de dispozitive mobile marca HMD, precum și telefoane Nokia și noi parteneriate interesante. Pentru informații suplimentare, consultați www.hmd.com.

 

Samsung prezintă viziunea Galaxy AI la MWC 2024 prin intermediul celor mai recente produse și servicii

Vizitatorii vor avea parte de experiențe puternice și autentice cu ajutorul seriei Galaxy S24, al ecosistemului extins de produse și al Samsung Connected Health, toate alimentate de Galaxy AI

București, România – 26 februarie 2024 – Samsung Electronics va dezvălui noi experiențe de utilizare a produselor mobile cu Galaxy AI la Mobile World Congress 2024, care începe astăzi în Barcelona, Spania. Vizitatorii standului Samsung vor experimenta Galaxy AI pe toate produsele Galaxy, având în centrul atenției seria Galaxy S24, care deschide drumul către o nouă eră a telefoanelor mobile AI. Galaxy AI va fi, de asemenea, extins și la alte produse din portofoliul Samsung pentru o monitorizare de sănătate mai inteligentă cu seria Galaxy Watch6 și Galaxy Ring, prezentat public pentru prima dată.

„Cele mai recente produse și inovații Galaxy deblochează puterea telefoanelor cu AI pentru a susține utilizatorii în viața lor de zi cu zi și pentru a deschide noi posibilități. Anul acesta la MWC, suntem încântați să prezentăm Galaxy AI pe gama noastră de produse, precum seria Galaxy S24, demonstrând cât de puternice sunt aceste dispozitive în crearea unui viitor mai bun, mai inteligent și mai conectat”, a declarat TM Roh, Președinte și Șef al Diviziei de Mobile eXperience la Samsung Electronics.

Prezentarea unei Noi Ere a telefoanelor cu AI

Samsung va prezenta caracteristicile AI ale seriei Galaxy S24 care stimulează și susțin comunicarea și creativitatea utilizatorilor, aduse la viață la stand în diverse scenarii de zi cu zi. Acestea includ funcții precum Live Translate alimentat de AI-ul integrat pentru traduceri bidirecționale în timp real ale convorbirilor telefonice care sfidează barierele lingvistice. Funcția Circle to Search în parteneriat cu Google permite căutări rapide și ușoare, mai intuitive, pentru noi moduri de descoperire conținut cu o simplă mișcare. De asemenea, vor fi prezentate și Note Assist, care simplifică și organizează texte complexe, precum și Generative Edit, care permite utilizatorului să redimensioneze sau să repoziționeze după bunul plac subiectele din fotografii pentru mai multă libertate creativă.

Samsung a organizat, de asemenea, un spațiu unde vizitatorii pot testa performanța puternică a camerei de pe seria Galaxy S24. În zona asemănătoare cu o sală de concert întunecată, pot fi realizate fotografii de aproape ale obiectelor mici plasate pe scenă pentru a folosi capacitățile Nightography ale seriei Galaxy S24, actualizate pentru a fi mai stabile în lumină scăzută datorită motorului ProVisual bazat pe Galaxy AI.

Aceste capacități AI Galaxy urmează să fie extinse în curând și către modelele existente Galaxy, precum Galaxy Z Fold5, Z Flip5 și seria Tab S9, precum și seria Galaxy S23 și S23 FE.

Prezentate la standul Samsung, funcțiile de conectivitate ale dispozitivelor Galaxy vor demonstra modul în care utilizatorii își pot îmbunătăți productivitatea fără efort, utilizând funcții precum transferul și editarea ușoară a fotografiilor și videoclipurilor între Galaxy S24 și Galaxy Tab S9.

Mai multe experiențe de wellness conectate, alimentate de AI

Samsung va prezenta gama sa inteligentă de produse de sănătate la MWC, oferind utilizatorilor, pe și mai multe dispozitive, experiențe de sănătate personalizate și fără efort cu puterea transformatoare a AI. Ca parte din acest portofoliu, Galaxy Ring este dezvăluit pentru a oferi o nouă formă de sănătate care simplifică wellness-ul de zi cu zi, sprijinind un mod de viață mai inteligent și mai sănătos printr-o platformă de wellness digitală mai conectată – Samsung Health.

Samsung urmează să dezvăluie și caracteristici viitoare de sănătate inteligentă. De exemplu, My Vitality Score oferă perspective personalizate asupra sănătății bazate pe multipli factori, precum somnul, activitatea, ritmul cardiac și variabilitatea ritmului cardiac, în timp ce Booster Card ajută la îmbunătățirea zilnică a sănătății prin urmărirea unor obiective predefinite și furnizarea de sugestii aplicabile. Vizitatorii vor putea vedea beneficiile acestor caracteristici pe seria Galaxy Watch6 asociată cu Galaxy S24, înainte de disponibilitatea care va fi făcută publică mai târziu în acest an.

Valorificând ecosistemul SmartThings, Samsung demonstrează modul în care propria locuință poate fi transformată într-un spațiu care contribuie la o viață mai sănătoasă. Utilizatorii pot controla luminile conectate în așa fel încât acestea să se poată opri și porni automat pentru un somn optimizat sau pot seta alerte sub formă de reminder pentru diverse tratamente. De asemenea, permite utilizatorilor să monitorizeze antrenamentele și să măsoare ritmul cardiac și caloriile arse în timp real, urmărind un videoclip de fitness pe un televizor conectat, toate în același timp.

Standul Samsung Galaxy Experience din cadrul MWC 2024 este situat în Sala 3 a Fira Barcelona Gran Via.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, Sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru ultimele știri, vizitați Samsung Newsroom România la https://news.samsung.com/ro/.

Samsung lansează noul Galaxy Fit3 pentru fanii Galaxy aflați permanent în mișcare

Galaxy Fit3, cu noul său design, ajută utilizatorii să înțeleagă mai bine starea lor de sănătate și să se bucure de o conectivitate îmbunătățită

București, România – 23 februarie 2024 – Samsung Electronics lansează Galaxy Fit3, cel mai nou tracker de fitness menit să democratizeze tehnologia avansată Samsung de monitorizare a sănătății și să inspire oamenii în a adopta un stil de viață mai sănătos. Galaxy Fit3 are corp de aluminiu și un ecran mai mare prin intermediul căruia utilizatorii pot monitoriza datele de sănătate și bunăstare — de la antrenamentele zilnice, la somnul liniștit — direct de pe încheietura mâinii, în orice moment al zilei.

,,În această nouă eră a bunăstării, utilizatorii doresc o înțelegere mai cuprinzătoare a sănătății lor, iar Samsung s-a angajat să ofere utilizatorilor instrumente avansate de monitorizare a sănătății pentru a-i ajuta pe parcursul călătoriei lor spre starea de bine. Cel mai nou tracker de fitness, Galaxy Fit3, subliniază angajamentul nostru de a oferi resurse accesibile care încurajează bunăstarea de zi cu zi și inspiră pe toată lumea să lucreze la cea mai bună versiune a lor“, afirmă Tiberiu Dobre, Head of Mobile eXperience la Samsung Electronics România şi Bulgaria.

Un tracker durabil și compact, cu un ecran mai mare și mai stilat

Galaxy Fit3 este proiectat cu un corp de aluminiu și un ecran de 1.6 inci (40 mm), cu 45% mai mare decât modelul anterior, pentru ca utilizatorii să verifice informațiile detaliate dintr-o privire. Este, de asemenea, ușor și elegant, confortabil și ideal pentru utilizare în fiecare zi, în orice moment. Utilizatorii pot integra ușor Galaxy Fit3 în stilurile lor de viață datorită duratei lungi de viață a bateriei, de până la 13 zile. Ei pot personaliza tracker-ul având la dispoziție peste 100 de imagini în presetări sau folosind propriile lor fotografii ca fundal. Utilizatorii pot de asemenea să mixeze și să asorteze curelele la ținută sau în funcție de rutinele zilnice cu un click.

Menține o evidență a stării de sănătate zi și noapte

Samsung a prioritizat întotdeauna somnul pentru bunăstare, încurajând utilizatorii să înțeleagă tiparele lor de odihnă și să își construiască obiceiuri mai sănătoase cu ajutorul dispozitivelor avansate de monitorizare a somnului. Acest angajament se reflectă în Galaxy Fit3. Utilizatorii pot purta Galaxy Fit3 pe tot parcursul nopții pentru pentru a detecta sforăitul, monitoriza somnul și nivelurile de oxygen din sânge. În baza tiparelor de somn, Galaxy Fit3 prin opțiunea Sleep Coaching oferă detalii semnificative care ajută utilizatorii să înțeleagă mai bine cum dorm și ce schimbări pozitive pot face.

În timpul zilei, Galaxy Fit3 permite utilizatorilor să țină sub control activitățile lor zilnice. Utilizatorii pot urmări peste 100 de tipuri de antrenamente oricând, oriunde și să își revizuiască ușor exercițiile pe care le au de făcut pentru a-și atinge obiectivele. Galaxy Fit3 dispune de o clasificare 5ATM și rezistență la apă și praf IP68, ceea ce înseamnă că utilizatorii se pot bucura de activități în aer liber într-o varietate de medii. Galaxy Fit3 oferă utilizatorilor o înțelegere și mai profundă a sănătății lor generale, furnizând date despre ritmul cardiac și nivelurile de stres.

Rămâi în siguranță și conectat în ecosistemul Galaxy

Pentru un plus de siguranță funcții pentru detectarea căderii sau SOS-ul de urgență, au fost adăugate recent pe Galaxy Fit3. Atunci când este detectată o cădere anormală, Galaxy Fit3 oferă utilizatorilor opțiunea de a apela imediat serviciile de urgență pentru a primi suport medical într-un timp util. Atunci când utilizatorii se află într-o situație de urgență, pot trimite imediat un SOS apăsând butonul lateral de cinci ori.

Utilizatorii Galaxy Fit3 pot accesa și o serie de funcții în cadrul ecosistemului conectat Samsung Galaxy, pentru o experiență îmbunătățită. Galaxy Fit3 poate fi folosit pentru a controla camera foto a smartphone-ului lor atunci când fac poze și setează temporizatoare cu Camera Remote, dar și alte dispozitive conectate. Pentru o experiență fără probleme, atunci când utilizatorii nu doresc să fie deranjați sau se pregătească pentru culcare, pot sincroniza automat modurile între Galaxy Fit3 și smartphone-ul lor asociat. Dacă un smartphone este pierdut, utilizatorii îl pot localiza cu ușurință cu funcția Find My Phone de pe Galaxy Fit3, sau invers.

Disponibilitate

Galaxy Fit3 va fi disponibil începând cu 23 februarie pe anumite piețe, în trei variante de culori – Gray, Silver și Pink Gold.

Lenovo va anunța la MWC 2024 cel mai recent portofoliu de AI PC și Far Edge Computing, pentru a permite AI pentru toți

București, 23 februarie 2024 – Lenovo (stand #3N30) va prezenta în cadrul Mobile World Congress (MWC), cel mai mare eveniment de conectivitate din industria de tehnologie, care are loc între 26-29 februarie la Barcelona, în Spania, cel mai recent portofoliu de dispozitive AI și soluții de infrastructură, precum și două noi concepte de dispozitive care oferă o nouă dimensiune în ceea ce privește tradiționalul design al PC-urilor și smartphone-urilor.

La CES, Lenovo a lansat primele sale PC-uri AI, integrând tehnologia în portofoliul său de PC-uri ThinkBook, ThinkPad, Yoga, Legion și ThinkCentre. Prin intermediul viziunii „AI for All”, Lenovo va dezvălui la MWC mai multe PC-uri AI noi și soluții de tip edge computing, aducând tehnologia în prim-plan pentru 2024/2025. Compania se așteaptă ca această tendință către inteligența artificială hibridă să stimuleze cererea atât pentru PC-uri AI, cât și pentru smartphone-uri AI și să determine un alt val de reîmprospătare a industriei.

Concepute special pentru a susține tehnologia AI, PC-urile Lenovo AI sunt proiectate să îndeplinească sarcini precum raționamente, rezolvarea problemelor și învățarea. În plus, se creează o legătură utilizator-mașină, permițând experiențe personalizate amplificate de AI. Datorită puterii de calcul și capacității de stocare mai mari, modelele LLM (Large Language Models) pot rula cu ușurință pe dispozitiv, mai degrabă decât în cloud. În timp, aceste modele se adaptează la preferințele și obiceiurile utilizatorului, îmbunătățind asistența oferită, rezultând astfel o experiență mai personalizată și securizată.

De asemenea, Lenovo va prezenta câteva soluții de infrastructură de ultimă generație pentru industria de telecomunicații, care ajută companiile să valorifice volumul uriaș de date din infrastructura far edge care să permită aplicații AI transformaționale, reducând în același timp consumul de energie al serviciilor cloud. Industria de telecomunicații evoluează pentru a conecta economia digitală din prezent, iar soluțiile de computing Edge AI de la Lenovo creează noi capabilități AI pe străzile din Barcelona și Madrid, cum ar fi utilizarea analizei video și imaginilor computerizate pentru a identifica fumul și incendiile, pentru a îmbunătăți timpul de răspuns în caz de urgență și pentru furnizarea unui nivel ridicat de siguranță publică.

În cadrul evenimentului propriu Tech World din octombrie 2023, Lenovo a prezentat viziunea hibridă AI for All și modul în care poate fi valorificată puterea AI de transformare inteligentă a fiecărui aspect al vieții oamenilor și a fiecărei industrii, dar și angajamentul de a investi suplimentar 1 miliard de dolari în inovații în domeniul AI.

De asemenea, la MWC, Lenovo va prezenta două produse concept noi, pentru prima dată în cadrul unui eveniment public. Este vorba despre conceptul de display adaptiv de la Motorola, un produs în premieră mondială care utilizează un display FHD+ pOLED care poate fi îndoit și modelat în diverse forme, în funcție de nevoile utilizatorilor și, o altă premieră mondială, un design atractiv de laptop proof-of-concept, care forțează limitele în materie de inginerie, design și experiență de utilizare, realizate de echipele Intelligent Devices Group și Lenovo Research.

TikTok lansează funcția Add to Music App în România

Add To Music App duce mai departe puterea descoperirii muzicii pe TikTok și contribuie la consumul de muzică pe principalele servicii de streaming muzical

Noua funcție este disponibilă acum pentru utilizatorii din 163 de țări

22 februarie 2024, București – Ca urmare a succesului lansării din 2023, TikTok este încântat să anunțe astăzi că funcția Add to Music App este acum disponibilă pentru utilizatorii din 163 țări, inclusiv România.

Add to Music App este o funcție care le oferă fanilor muzicii posibilitatea să salveze melodiile pe care le descoperă pe TikTok pe serviciile de streaming muzical alese (în funcție de disponibilitate).

Funcția Add to Music App a fost concepută pentru a ajuta utilizatorii să rețină melodiile descoperite pe TikTok și să le salveze pe aplicația de muzică preferată pentru a se bucura de acestea oricând își doresc.

Noua funcție este disponibilă prin butonul Add Song (Adaugă la bibliotecă) afișat lângă numele melodiei în partea de jos a videoclipului din feed-ul Pentru Tine (For You), invitând astfel utilizatorii să salveze melodia pe serviciul de streaming muzical ales. Atunci când un utilizator apasă pentru prima dată butonul Add Song, acesta poate alege să salveze melodia pe aplicația de muzică preferată*.

Astfel, melodia este salvată într-un playlist prestabilit din serviciul de streaming muzical folosit, utilizatorii având de asemenea oportunitatea să adauge melodia respectivă într-un playlist nou sau unul existent. După ce funcția Add to Music App este folosită pentru prima dată, aplicația de muzică selectată va deveni astfel serviciul de streaming muzical prestabilit pentru salvarea melodiilor viitoare, utilizatorii putând să îl modifice oricând din setările aplicației. De asemenea, aceștia pot folosi funcția Add to Music App din Pagina de Sunete a artistului.

„Prin Add to Music App, facem mai ușoară experiența descoperirii muzicale atât pentru utlizatorii TikTok, cât și pentru artiști” a spus Isaac Bess, Global Head of Distribution Partnerships la TikTok. „Iubitorii de muzică au oportunitatea să salveze melodiile pe serviciile de streaming muzicale preferate direct de pe TikTok, stimulând descoperirea muzicală și ajutând mai multe melodii să iasă în evidență și să devină hituri. Suntem încântați să aducem această funcție altor milioane de fani ai muzicii din întreaga lume și să le oferim astfel și mai multe oportunități pentru descoperirea și consumul muzicii, iar artiștilor să ajungă la noi audiențe și să-și dezvolte carierele.”

Funcția Add to Music App este disponibilă utilizatorilor din 163 țări, inclusiv România, de astăzi.

*Utilizatorii vor avea posibilitatea să aleagă dintre aplicațiile de muzică instalate deja pe telefonul lor.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are sediile globale în Los Angeles Singapore și are birouri în New York, Londra, Paris, Berlin, Dubai, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Pentru mai multe informații:

Piotr Żaczko

Communication Manager TikTok

Poland & CE markets

piotr.zaczko@bytedance.com 

Simona Năstase

MSL The Practice

TikTok Press Office in Romania

simona.nastase@thepractice.ro

tel. +40 752 751 250

NAVITEL R285 2K – Cameră de bord modernă echipată cu funcționalități avansate

În contextul unei piețe dinamice a tehnologiei auto, NAVITEL își reafirmă poziția de lider prin consolidarea ofertei de camere auto de înaltă performanță cu modelul NAVITEL R285 2K. Echipată cu funcționalități avansate, această cameră de bord redefinește așteptările în materie de securitate și calitate video pentru șoferii din întreaga lume. NAVITEL R285 2K oferă o combinație ideală de tehnologie inovatoare și fiabilitate, transformând fiecare călătorie într-o experiență mai sigură și mai plăcută.

Calitate video excepțională

NAVITEL R285 2K redefinește standardele de înregistrare video în mașină, oferind imagini de înaltă definiție în 2K (2560×1440 px). Senzorul ultra-sensibil al camerei garantează captarea detaliată a imaginilor în orice condiții de iluminare, de la lumina strălucitoare a zilei până la întunericul nopții. Acest lucru le permite șoferilor să înregistreze fiecare detaliu al călătoriei, inclusiv plăcuțe de înmatriculare, marcaje rutiere, semne de circulație și semafoare, asigurând o dovadă clară în cazul incidentelor neașteptate.

Unghi larg de vizualizare și inregistrare în buclă

Dotată cu un obiectiv de înaltă calitate, NAVITEL R285 2K captează un unghi larg de vizualizare de 140°, permițând o acoperire extinsă a drumului și a împrejurimilor. Combinând înalta calitate a videoclipurilor cu dimensiuni compacte ale fișierelor, camera suportă carduri microSD de până la 256 GB, asigurând înregistrări ciclice continue fără necesitatea ștergerii manuale a videoclipurilor vechi.

Protecție avansată cu senzorul G și modul pentru parcare

NAVITEL R285 2K este echipată cu un senzor G reglabil care protejează înregistrările în situații critice, salvând automat videoclipurile într-un dosar securizat la detectarea unui impact sau a unei manevre bruște. În plus, modul de parcare utilizează senzorul de șoc pentru a începe înregistrarea la detectarea vibrațiilor, oferind liniște sufletească șoferilor când sunt departe de vehicul.

Experiență de condus imbunătățită cu inregistrarea duală

Pentru o securitate maximă, camera poate fi cuplată cu o cameră retrovizoare externă, permițând înregistrarea simultană a evenimentelor din față și din spatele vehiculului. Această caracteristică asigură o perspectivă completă in jurul mașinii, contribuind la prevenirea accidentelor și la o navigare mai sigură.

Navitel DVR Player și hărți gratuite

NAVITEL R285 2K vine cu acces la aplicația Navitel DVR Player, care permite utilizatorilor să vizualizeze, să editeze și să convertească fișierele video înregistrate. În plus, camera include o licență pentru un an pentru Navitel Navigator, oferind hărți detaliate ale peste 45 de țări, disponibilă pentru dispozitivele portabile bazate pe Android.

**Despre NAVITEL®**

NAVITEL® se remarcă pe piața globală ca lider în crearea de soluții tehnologice avansate pentru navigații auto, camere de supraveghere auto, înregistratoare video digitale (DVR) și diverse accesorii vehiculare. Misiunea sa este de a îmbunătăți experiența la volan prin dezvoltarea și oferirea de produse de înaltă calitate, care integrează cele mai recente inovații tehnologice. Dedicată satisfacerii cerințelor dinamice ale automobiliștilor și accentuând importanța siguranței și confortului acestora, NAVITEL® se angajează să furnizeze echipamente avangardiste care răspund nevoilor variate ale conducătorilor auto.

Website: http://www.navitel.com/ro
Facebook: https://www.facebook.com/p/Navitel-Romania-100065358645391/

Contact: Blogatu@gmail.com, contact@avantnet.ro

Nume Contact: Marius Calugaru

Titulatura: PR Manager

Telefon: 0785351511

Email: Blogatu@gmail.com

Website: https://perspektive.ro/

Noua actualizare One UI 6.1 aduce Galaxy AI pe mai multe dispozitive Galaxy

Samsung accelerează extinderea globală a AI-ului mobil, oferind utilizatorilor posibilitatea de a experimenta Galaxy AI și pe modelele anterioare.

București, România – 22 februarie 2024 – Samsung Electronics Co., Ltd. anunță astăzi disponibilitatea funcțiilor Galaxy AI pe mai multe dispozitive Galaxy printr-o nouă actualizare One UI 6.1 care își propune să democratizeze accesul la inteligența artificială mobilă. Actualizarea va fi disponibilă pe seriile Galaxy S23, S23 FE, Z Fold5, Z Flip5 și Tab S9, urmând a fi implementată începând cu sfârșitul lunii martie. În concordanță cu seria Galaxy S24 recent lansată, această actualizare ridică standardul experienței utilizatorilor în ceea ce privește inteligența artificială mobilă printr-o abordare hibridă care combină AI-ul pe dispozitiv și cel bazat pe cloud.

Scopul nostru cu Galaxy AI nu este doar să deschidem calea către o nouă eră a AI disponibil pe telefoane, ci și să facem AI-ul accesibil. Acesta este doar începutul pentru Galaxy AI, întrucât ne propunem să aducem experiența la peste 100 de milioane de utilizatori Galaxy până în 2024; vom contina să inovăm și să exploatăm posibilitățile nelimitate ale inteligenței artificiale mobile”, declară TM Roh, seful diviziei Mobile eXperience Business din cadrul Samsung Electronics.

Comunicare fără bariere

Un număr și mai mare de utilizatori Galaxy vor beneficia acum de caracteristicile Galaxy AI care îmbunătățesc comunicarea, disponibile pe modelele suportate de AI. Acestea includ posibilitatea de a ajusta tonul mesajelor și de a traduce mesajele în 13 limbi diferite folosind funcția Chat Assist. Utilizatorii Galaxy pot experimenta puterea interacțiunilor în timp real prin intermediul Live Translate, care oferă traduceri vocale și textuale pentru convorbirile telefonice. Cu Interpreter, utilizatorii se pot angaja în conversații spontane cu localnicii în timpul călătoriilor, deoarece funcția de ecran împărțit generează traduceri textuale pentru conversațiile în timp real.

Productivitate fără precedent

Integrarea extinsă a Galaxy AI în întregul ecosistem Galaxy permite o experiență de utilizare excelentă când vine vorba de sarcinile zilnice pe modelele suportate de AI. Funcțiile de căutare sunt îmbunătățite prin Circle to Search creată în colaborare cu Google, care generează rezultate intuitive de căutare printr-un gest rapid și circular. Funcționalitățile de organizare, precum Note Assist, permit utilizatorilor să creeze formate, să genereze rezumate și să traducă notele, în timp ce Browsing Assist ajută oamenii să rămână la curent cu știrile, primind rezumate pentru acestea. Transcript Assist poate, de asemenea, să transcrie înregistrările întâlnirilor și să genereze rezumate și traduceri în mod facil.

Creativitate de neoprit

Cu Galaxy AI, Samsung își propune să stimuleze creativitatea utilizatorilor într-un mod inovator. Ultima actualizare Galaxy oferă o serie de instrumente AI care încurajează libertatea creativă chiar și după realizarea unei fotografii. Prin intermediul funcției Generative Edit, smartphone-urile care suportă AI pot redimensiona, repoziționa sau alinia obiectele din fotografii pentru a obține rezultate remarcabile. De asemenea, utilizatorii pot îmbunătăți cu ușurință orice fotografie cu ajutorul funcției Edit Suggestion. Acum nu mai este nevoie ca utilizatorii să facă mai multe filmări, deoarece Instant Slow-mo se poate genera cadre suplimentare pentru videoclipurile cu mișcări încetinite pentru a surprinde momente pline de acțiune.

Creativitatea și personalizarea nu se opresc aici. Acum, personalizarea dispozitivelor Galaxy este și mai simplă prin intermediul wallpaperelor generate de AI, care permit dispozitivelor cu  AI să pună în valoare creativitatea utilizatorilor.

Pentru mai multe informații despre Galaxy AI, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom.