Rezultatele primului Green Friday, demersul sustenabil Sezamo

BUCUREȘTI, România, 23 noiembrie 2022

Peste 50.000 km parcurși, mai mult de 6.5 tone CO2 salvate, în jur de 46.000 de ore economisite de clienți: așa se traduce, pe scurt, Green Friday Sezamo. Campania s-a desfășurat în perioada 08 – 20 noiembrie și a avut ca scop evitarea risipei alimentare. Inițiativa Sezamo a pus accentul pe sustenabilitate, zero waste și reduceri cuprinse între 20% și 90% pentru produsele din categoria Save the food și de până la 40% pentru categoriile de tip supermarket.

Logo Sezamo (3)

În perioada Green Friday Sezamo, produsul vedetă a fost reprezentat de afine. Ele s-au aflat în topul produselor comandate, precum și în topul celor mai cumpărate fructe. Pe lângă afine, pe locuri fruntașe s-au aflat și bananele și clementinele, iar fructele alături de legume, au fost, per ansamblu, categoria din care s-au plasat cele mai multe comenzi. Leguma vedetă a campaniei, așa cum a reieșit din comenzile primite de Sezamo, a fost ceapa verde. Cel mai cumpărat produs din categoria carne a fost pieptul de pui dezosat, iar din categoria nealimentare, produsele cumpărate de cei mai mulți clienți au fost hârtia de copt și pasta de dinți. La mare căutare au fost și produsele plant-based, înlocuitoare pentru mezeluri și lactate, unul din patru coșuri incluzând cel puțin un produs de acest gen.

Michael Kaiser (2)

Cele mai căutate produse în bara de search au fost guma de mestecat și bananele, iar cele mai amuzante căutări din bara de search au fost „vopsea scame”, destinația turistică Thailanda și simptome ale virozelor respiratorii de sezon, precum tusea. Cele mai multe comenzi au fost plasate de către femei, mai exact 66% dintre comenzi.

Șoferii mașinilor electrice Sezamo au străbătut în această perioadă 50.414 km, evitând consumul a peste 6.5 tone CO2, iar clienții au economisit un număr de 46.200 de ore, care altfel ar fi fost petrecute la supermarketuri sau pe drum către magazine.

Cea mai mare comandă înregistrată pe site a fost de 4.300 de lei, iar cel mai mare discount oferit a fost de 90% pentru anumite produse din categoria Save the Food.

IMG-KV-2

„Green Friday Sezamo a apărut din dorința noastră de a oferi o alternativă la accentuarea risipei alimentare și a obiceiurilor nesănătoase de consum, care, de obicei, sunt accentuate în perioade de reduceri. Astfel, ne-am orientat atenția către o zonă importantă pentru noi,  iar cele mai consistente reduceri au fost din zona de sustenabilitate – categoriile Save the Food, Plant based și ECO” , a spus Michael Kaiser, CCO Sezamo România.

Într-o lume în care risipa alimentară se află la cote maxime, Sezamo și-a continuat lupta pentru sustenabilitate și zero waste, luptă care face parte din ADN-ul brandului, prin care compania își concentrează toate inițiativele în jurul a patru caracteristici cheie – EconomicEcologicElectric și Eficient.

Despre Sezamo

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este o companie data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de supermarketuri sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.

România are una dintre cele mai lipsite de transparență piețe auto din Europa. Una din cinci mașini rulate au kilometrajul modificat, iar mai bine de jumătate au fost avariate

București, 22 noiembrie 2022

carVertical, lider în furnizarea de rapoarte despre istoricul auto, lansează în România „Indexul de Transparență a pieței auto”, care analizează tranzacțiile cu mașini rulate din Europa și face un clasament al celor mai transparente piețe auto second-hand.

România ocupă locul 20 din cele 23 de țări care au fost analizate în acest studiu carVertical și are una dintre cele mai puțin transparente piețe de mașini rulate din Europa. Una din cinci mașini rulate are kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie ștearsă de pe odometru este de aproximativ 50.000 de kilometri  (48,090 km). Aceasta înseamnă că un cumpărător nu doar că poate plăti în exces pentru un vehicul dar, pe baza înregistrărilor false, poate avea probleme și cu planificarea reviziilor.

Mai mult de două treimi din parcul auto de mașini rulate sunt din import (67,19%), iar peste jumătate dintre autovehicule sunt avariate (57,03%). Majoritatea țărilor care oferă mai puțină transparență au o medie scăzută a valorii daunelor și România nu face excepție, ocupând locul 4 în clasament cu 2,938 €.

img

În schimb, România se prezintă mai bine la vârsta parcului auto second-hand. Mașinile rulate au o vechime puțin mai mare de 9 ani (9,19 ani), ocupând locul 9 din 23 în clasamentul piețelor auto europene analizate de Indexul de Transparență a pieței auto.

Europa de Est are cele mai mari probleme de transparență

Cea mai puțin transparentă piață a mașinilor second-hand se află în Letonia, cu un scor al indicelui de transparență de -142,7 puncte. Aici, aproximativ un sfert (23,6% %) dintre autovehicule au kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie este de aproape 47,500 km. Clasamentul este urmat de Ucraina ( minus 141,9 puncte), Lituania (minus 108,4 puncte) și România ( minus 100,8 puncte).

Ucraina este campioana importurilor de mașini – peste 80% dintre vehiculele din această țară ajung din străinătate. Letonia (75,5%), România (67,2%) și Lituania (75,3%) nu sunt nici ele foarte mult în urmă. Multe mașini din Europa de Vest vin deteriorate, pentru ca mai apoi să fie reparate și vândute ca noi. De aceea procentul de mașini avariate în Europa de Est este foarte mare. În Lituania, 59% dintre vehicule sunt avariate, în Letonia – 57,5%, iar în Ucraina – 46,7%.

“Cumpărarea unei mașini second-hand din Letonia, Lituania, Ucraina sau România este riscantă, având în vedere că sunt piețe cu cele mai mari importuri auto. Aici se află cele mai multe autovehicule fraudate prin derularea odometrului sau ascunderea daunelor. O pondere considerabil mai mare a importurilor de mașini second-hand este unul dintre motivele-cheie pentru care țările din Est sunt mult mai afectate de fraudă. Importurile cresc în mod direct procentajul de mașini cu kilometrajul dat înapoi, iar urmărirea unor astfel de infracțiuni necesită mult efort, în special atunci când vine vorba despre tranzacții internaționale”, explică Matas Buzelis, Head of Communication carVertical.

 

Europa de Vest, cea mai transparentă piață auto second-hand

Conform analizei realizate de carVertical, piața mașinilor second-hand din Vestul Europei se bucură de mai multă transparență decât cea din Europa de Est.

Primul loc îl ocupă Marea Britanie, cu cel mai mare indice al transparenței, de 126 de puncte. Dintre mașinile verificate prin intermediul platformei carVertical, 14,5% aveau kilometrajul dat înapoi și doar 21% dintre acestea au suferit avarii la un moment dat. Totodată, Marea Britanie are și cel mai mic procentaj de mașini importate – 10,7%.  

Germania ocupă locul doi, cu un indice de transparență de 96,8, fiind urmată îndeaproape de Italia (90,8) și Franța (79,9). În Franța sunt aplicate cele mai mari amenzi pentru fraudarea odometrului – de zece ori mai mari decât în celelalte țări vestice. Acest lucru are ca rezultat un număr mai mic de mașini second-hand cu kilometraje date înapoi – 9,6%.

Nivel mediu de transparență în Europa Centrală

Croația, Cehia, Ungaria și Slovacia sunt clasate la mijlocul Indexului de Transparență a pieței auto realizat de către carVertical. Deși nu au un scor ridicat în ceea ce privește derularea odometrului, aceste țări au un volum mai mare al importurilor de mașini second-hand și un procent la fel de mare al mașinilor avariate.

Dacă în Croația, procentul de vehicule cu kilometrajul dat înapoi este unul dintre cele mai scăzute (10,3%), această țară are un procent semnificativ de mașini importate (69,3%), iar 56,4% dintre vehicule sunt avariate. Urmează Slovacia, cu 58,5% mașini importate și Ungaria (52,6%).

În Cehia, jumătate dintre mașinile la mâna a doua sunt importate din străinătate. 51,6% dintre acestea sunt avariate, iar 11,4% au kilometrajul dat înapoi.

Parametrii Indexului de Transparență a pieței auto

Indexul de Transparență a pieței auto a fost realizat pe un eșantion de 23 de țări din Europa și SUA, pe o perioadă de 12 luni. Cercetarea se bazează pe date din rapoartele reale ale mașinilor cumpărate de către clienții carVertical și a avut la bază șase mari criterii:

  • Procentajul mașinilor cu kilometrajul dat înapoi;
  • Valoarea medie a kilometrilor șterși de pe odometru;
  • Procentajul mașinilor avariate;
  • Media valorii daunelor;
  • Procentajul de mașini second-hand importate;
  • Vârsta medie a mașinilor verificate.

Belgia ocupă locul unu pentru cel mai mic procent al mașinilor cu odometrul modificat – 9,01%. Raportat la valoarea medie a kilometrajului dat înapoiMarea Britanie conduce clasamentul cu 29,555 km, unde au loc și cele mai puține importuri (10,73%). Din punct de vedere al procentului mașinilor avariateItalia este cea mai puțin afectată – 16,62%, iar valoarea medie a daunelor se resimte cel mai puțin în Ungaria (2,638 €).

Raportul complet al Indexului de Transparență a pieței auto poate fi găsit aici.

Monitorul pentru artiști: Philips 27B1U7903 oferă performanțe maxime, cu Thunderbolt 4 și Mini LED

București – 21 noiembrie 2022 – Artiștii și profesioniștii din domeniile culturale și creative lucrează într-o mare varietate de moduri și caută soluții care să răspundă cerințelor lor diverse și specifice pentru a-și exprima pe deplin creativitatea. Deși aceste nevoi sunt diferite, consensul este acela de a avea un monitor performant, care să poată asigura funcții de creștere a performanței, imagini de înaltă calitate și confort prin ajutorul conectivității.

MMD, principalul specialist în afișaje și partenerul licențiat pentru monitoarele Philips, lansează Philips 27B1U7903, un monitor 4K UHD Mini-LED Thunderbolt 4 care combină performanța excepțională a imaginii, conectarea sigură cu un singur cablu, materiale durabile și un design elegant. Dotat cu funcții de înaltă performanță pentru a le permite profesioniștilor să atingă noi niveluri de productivitate, Philips 27B1U7903 este, de asemenea, primul monitor Philips care dispune de tehnologia Thunderbolt 4 pentru conectivitate de ultimă generație.

fata 1

Caracteristici cheie

  • Thunderbolt 4 in/out pentru semnal video, audio, transfer de date, Ethernet, livrare de energie, conectare în lanț și multe altele
  • Afișaj MiniLED, cel mai mare număr de zone pentru reglare a intensității luminoase dintr-un monitor de 27 inch (2.304 zone, față de 576 de zone normale)
  • VESA DisplayHDR 1400 pentru nuanțe de un negru profund și alb mai luminos, cu efecte ultra-realiste în jocuri și filme
  • Rezoluție UltraClear 4K UHD pentru precizie și detalii extreme
  • Design cu ramă îngustă pe patru laturi și gestionare integrată a cablurilor pentru un aspect elegant, fără aglomerări

“Dotat pe deplin cu funcții de ultimă generație care sporesc performanța, Philips 27B1U7903 este alegerea ideală pentru toate profesiile creative. Nu numai că oferă imagini uluitoare, cu o acuratețe extremă a culorilor și atenție la detalii, dar include și viteza, puterea și simplitatea tehnologiei Thunderbolt 4,” menționează Xeni Bairaktari, Global Marketing Lead și Senior Brand Manager EU pentru MMD Monitors & Display.

fata 2

Putere, performanță și precizie

Profesioniștii, cum ar fi cineaștii, coloriștii, fotografii și designerii grafici, care depind de acuratețea maximă a culorilor și a detaliilor, vor fi bine deserviți de Philips 27B1U7903. Rezoluția UltraClear 4K UHD (3840×2160) oferă acuratețea și detaliile de care au nevoie aplicațiile CAD și de grafică 3D. Tehnologia IPS oferă unghiuri de vizualizare foarte largi de 178/178 grade, iar iluminarea de fundal Mini LED îmbunătățește controlul iluminării și al raportului de contrast.

pivot 1

Acest monitor este, de asemenea, certificat VESA DisplayHDR 1400, ceea ce înseamnă că oferă o luminozitate de vârf de până la 1400 de niți, o creștere cu 350% a gamei de contrast și o gamă de culori mai largă (1,07 miliarde de culori) pentru a scoate în evidență detalii și nuanțe nevăzute anterior, pentru efecte ultra-realiste. O gamă largă de alte caracteristici pentru îmbunătățirea vizuală extinde și mai mult performanța grafică a modelului Philips 27B1U7903. Tehnologia Quantum Dot, o tehnologie inovatoare a nanocristalelor semiconductoare, emite cu precizie lumina pentru a produce culori vibrante, dinamice și impresionante.

Tehnologia Zero Bright Dot elimină defectele punctelor luminoase de pe LCD, în timp ce SmartUniformity asigură o luminozitate constantă pe tot ecranul. Valoarea Delta E mai mică de 1 asigură o acuratețe maximă a culorilor, pe lângă faptul că asigură lipsa oricărei diferențe de culoare între mai multe ecrane.

pivot 2

O altă caracteristică importantă a modelului Philips 27B1U7903 este conectivitatea Thunderbolt 4, care oferă simplitate, viteză și fiabilitate în moduri în care predecesorii săi nu au reușit. Fie că utilizatorii au nevoie de transfer de date foarte rapid cu un singur cablu, de divertisment 4K fiabil pe mai multe ecrane, de o putere impresionantă de 90 W pentru încărcarea laptopurilor, de o conectare simplă și puternică în lanț pentru configurații cu mai multe monitoare sau de siguranța oferită de securitatea sporită împotriva atacurilor Thunderspy, Thunderbolt 4 oferă o adevărată multitudine de beneficii. Thunderbolt 4 este compatibil cu USB4, ceea ce înseamnă că utilizatorii se vor bucura de cea mai bună și mai rapidă viteză USB disponibilă, garantând viteze de transfer a datelor de până la 32 Gbps.

spate

Nu în ultimul rând, Philips 27B1U7903 este echipat cu o varietate de caracteristici ergonomice și de sustenabilitate, cum ar fi un senzor de alimentare care permite economii de energie de până la 80% și o bază SmartErgoBase care permite utilizatorilor să rotească, să încline și să ajusteze înălțimea monitorului în poziția cea mai confortabilă pentru orele lungi de muncă sau de joacă.

Preț și disponibilitate

Philips 27B1U7903 va fi disponibil din luna decembrie la prețul de 6417 Lei.

Mai multe informații despre monitor aicihttps://www.philips.ro/c-p/27B1U7903_00/professional-monitor-monitor-4k-uhd-mini-led-thunderbolttm-4

 porturi

Despre MMD

MMD-Monitors & Displays Holding BV („MMD”), înregistrată în Olanda, cu sediul central în Amsterdam, este o companie deținută în totalitate de TPV Technology Limited („TPV”), care este unul dintre cei mai mari producători de monitoare și TV-uri LCD din lume.

MMD-Monitors & Displays Holding BV („MMD”) comercializează și vinde exclusiv ecrane LCD marca Philips în întreaga lume sub licență de marcă înregistrată de Koninklijke Philips NV.  Cu ajutorul puterii brandului Philips și experienței TPV în producția de ecrane, MMD folosește o abordare rapidă și concentrată pentru aducerea de produse inovatoare pe piață.

Procesele în care sunt implicați consumatorii și băncile au scăzut de trei ori față de perioada 2015-2016

22 noiembrie, București. Dacă la momentul înființării și debutului activității CSALB (2015-2016), numărul de procese dintre bănci și consumatori era de aproximativ 40.000, în prezent, numărul litigiilor din instanțe a scăzut de trei ori, la puțin peste 13.000 de procese. În acest context, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) reia apelul către băncile comerciale de a-și îndruma clienții persoane fizice să acceseze serviciile Centrului, pentru găsirea unei soluții amiabile cu ajutorul unui conciliator, cu scopul de a reduce și mai mult numărul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Scăderea numărului de procese dintre consumatori și bănci de la 40 de mii până la aproximativ 13 mii de litigii este semnificativă, însă numărul proceselor ar fi putut fi mult mai mic decât cel de acum. Din păcate, în instanțe procesele merg foarte greu, mulți judecători nefiind specializați în problematica financiar-bancară. Sunt procese care durează ani de zile pentru cauze de câteva sute de lei. La final, când consumatorii și băncile implicate vor trage linie, ar putea chiar să constate că beneficiile obținute sunt mai mici decât costurile acestor procese. În plus, doar una din cele două părți va avea câștig de cauză. Apelul nostru către judecători a fost să recomande părților soluționarea alternativă, prin conciliere, în care ambele părți au de câștigat. Consumatorilor le recomandăm să apeleze la instanță doar după ce au încercat să își rezolve nemulțumirile în mod amiabil. Instanța să fie ultima soluție, ținând cont de costurile mari de timp, bani și energie pe care le implică un proces. Dacă sunt consumatori care aleg calea instanței pentru că nu au aflat încă de existența CSALB, banca are datoria să-i informeze pe aceștia de varianta negocierii, gratuită pentru ei. Există bănci care fac deja acest lucru pentru că au înțeles beneficiile stingerii unor procese costisitoare. Anul acesta 122 procese s-au încheiat în instanță pentru că părțile s-au înțeles în cadrul CSALB. Avem aproape o dublare a numărului de cazuri față de 2021, semn că existe premise ca tot mai multe bănci să adopte această strategie, iar numărul de procese să scadă în continuare.

Procese înlocuite cu soluționări amiabile

122 de procese în instanță s-au închis în 2022 pentru că părțile au apelat la concilierea în cadrul CSALB. În anul 2021 au fost 67 de procese încheiate în acest mod. Majoritatea sunt în faza de fond, însă în orice etapă procesuală un dosar poate ajunge la CSALB cu acordul părților. Practic, băncile le-au recomandat clienților să apeleze la CSALB încă din momentul când au primit cererea de chemare în judecată. Acest lucru face ca negocierile cu banca să aibă un rezultat și chiar să fie implementate înainte de primul termen de judecată. Timpul mediu de soluționare a unei negocieri în cadrul CSALB este de 33 de zile (în anul 2021).

Exemple de cauze aflate pe rol, care și-au găsit rezolvarea în CSALB (extrase de pe portalul instanțelor):

  • Acțiune în constatare clauze abuzive;
  • Acțiune cu privire la Legea nr. 77/2016 (darea în plată);
  • Procedura insolvenței;
  • Contestație la executare;

Obiectul solicitărilor a fost:

  • Restituirea comisionului de administrare ce fusese perceput la valoarea sumei acordate și restituirea comisionului de acordare credit;
  • Eliminarea și restituirea comisionului de administrare credit și a comisionului de analiză dosar;
  • Renegocierea contractului și scăderea ratei (credit în CHF).

Luca Romulus, avocat din Cluj: „În ultima lună am avut 15 clienți care reclamau în instanță clauze abuzive sau invocau creșterea ratelor. Vorbim în cazul lor de credite vechi, luate în 2006-2008. În cazurile soluționate amiabil banca a fost cea care m-a contactat. Chiar vreau să îi felicit pe juriștii băncii care au propus să stingem litigiul în mod amiabil și să evităm niște costuri importante. Odată ce banca propune sau acceptă soluționarea amiabilă, eu intru în dialog cu conciliatorul CSALB, care ține legătura cu banca și apoi discutăm pe marginea ofertei băncii. Eu și clientul mai adăugăm unele argumente și pretenții până când ajungem la un punct comun. Clienții sunt foarte mulțumiți, în primul rând pentru că se rezolvă repede. În cazurile în care banca a propus soluția amiabilă, clienții au acceptat în proporție de 100% soluția la care s-a ajuns. În majoritatea cazurilor banca a acceptat să platească și onorariul către avocat, însă am mai redus și eu din acest onorariul, mai ales că timpul de rezolvare este atât de scurt. Din păcate, nu toate băncile sunt la fel: chiar acum am pe rol un proces în care o bancă se judecă pentru 1.500 de lei cu consumatorul și nu face niciun pas către conciliere.

 

Ionela Aiftincă, avocat din Botoșani: „În 2022 am avut cinci dosare în care părțile au renunțat la proces. Toate s-au rezolvat la CSALB, iar timpul de rezolvare a fost de aproximativ o săptămână pentru fiecare. La momentul acesta clienții au deja banii în cont. Față de ce au cerut și ar fi putut obține în instanță, estimez că au primit cu 10%-20% mai puțin. Însă, soluția obținută prin conciliere este avantajoasă și pentru că elimină incertitudinea din timpul procesului, la care se adaugă timpul foarte scurt de soluționare. Băncile care nu au adoptat încă această soluție, ajung să plătească sume mult mai mari, cu avocați, expertize, executări silite, provizioane. Din păcate metoda aceasta nu este foarte cunoscută, de aceea nici judecătorii nu vorbesc despre ea. Clienții pe care i-am avut au fost foarte multumiți. Chiar am un client care și-a soluționat două dosare prin conciliere, iar acum este nerăbdător să-l rezolve și pe al treilea în același mod.”

 

Nela Petrișor, fost judecător al ÎCCJ, avocat și conciliator CSALB: Oamenii trebuie să știe că niciodata instanța nu va da o soluție echitabilă, ci doar va lua o hotărâre supusă probelor din dosar și adevărului judiciar. Judecătorul nu poate să se transforme în conciliator, să empatizeze, așa cum se întâmplă în procedura CSALB. Ne întrebăm de ce oamenii petrec ani de zile în procese pentru prejudicii minore? Pentru că băncile sunt formate la rândul lor din oameni, din funcționari. În departamentul care asigură asistență în litigii, angajații au de cele mai multe ori mentalitatea gladiatorului, nu pot vedea lucrurile decât în alb sau negru. De aceea este foarte bine ca băncile să aibă și juriști care să nu fi făcut instanță, să nu fie “virusați” de lupta din instanță. De cele mai multe ori nu banca este cea care refuză să apeleze la conciliere, ci echipa care gestionează litigiile. Am constat în activitatea de conciliator că atunci când o bancă a înlocuit un om cheie cu o persoană mai tânără, mai deschisă, întreaga activitate de soluționare alternativă s-a îmbunătățit. Din partea instanțelor s-ar putea face mai mult dacă părțile ar fi informate de către judecător despre CSALB. Așa cum într-un divorț judecătorul este obligat să dea părților sfaturi de împăcare la fiecare termen, le-ar putea sfătui și despre împăcarea în cadrul CSALB. În cazul concilierii ar fi un avantaj în plus față de divorț: conciliatorul care vine cu expertiza lui și propune o soluție pentru rezolvarea problemei. ”  

Aproape 4.000 de litigii “stinse” amiabil, din martie 2016

Până pe 15 noiembrie 2022, în 3.960 de cazuri consumatorii și băncile și-au rezolvat nemulțumirile prin intermediul CSALB:

  • În 2.486 de cazuri, părțile au negociat și au acceptat soluția propusă de conciliatorii Centrului. Alte 533 de negocieri s-au încheiat fără ca soluția să fie acceptată de ambele părți.
  • În alte 1.474 de situații, băncile sau IFN-urile au rezolvat nemulțumirile propriilor clienți în mod direct, fără intervenția conciliatorilor, însă după ce consumatorii s-au adresat CSALB.
  • Beneficiile obținute în aproape șapte ani de activitate depășeșsc 7,5 milioane de euro.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

HELL ENERGY Football Fanatic, pentru că tuturor ne place fotbalul

Indiferent cum îi spunem, fotbal sau fotbal american, tuturor ne place. Indiferent că este vorba de echipele pentru juniori sau pentru adulți, de turneele interne sau internaționale sau de meciurile jucate de echipele naționale.

HELL ENERGY, liderul pieței de băuturi energizante din România1, ne încurajează să susținem fotbalul fără să ne schimbăm preferințele pentru gustul cu care suntem obișnuiți. Până la sfârșitul anului 2022, ne putem arăta cu toții dragostea pentru fotbal nu numai prin accesoriile pe care le aducem cu noi la meciuri, precum tricouri, eșarfe, șepci și steaguri, ci și în zilele fără meciuri, cu băutura energizantă HELL ENERGY clasic, în ediția limitată HELL Football Fanatic.

HELL ENERGY Football Fanatic, vizual

Timp de câteva săptămâni, în perioada octombrie-decembrie, HELL ENERGY, băutura energizantă clasică și carbogazoasă, cu aromă tutti-frutti, are pe cutia din aluminiu un design personalizat, cu un jucător de fotbal.

HELL ENERGY Football Fanatic este disponibil în doze unice din aluminiu reciclabil la infinit, cu același conținut de cofeină de 32 mg / 100 ml, 5 vitamine din complexul B și alte ingrediente de calitate, fără conservanți.

Băuturile energizante HELL ENERGY conțin ingrediente de înaltă calitate: aproape 90% apă, zahăr granulat, cofeină și vitamine, fără adaos de conservanți. Acestea trec peste 100 de teste de verificare până când ajung pe piață, într-una dintre cele mai moderne fabrici de producție din Europa.

Băuturile energizante clasice de la HELL ENERGY au 32 mg de cofeină / 100 ml de produs, același conținut de cofeină ca și o cafea espresso sau două cești de ceai, iar, în plus, conțin și 5 vitamine din complexul B (niacină – B3, acid pantotenic – B5, piridoxină – B6, riboflavină – B2, cobalamină – B12).

În pofida faptului că un adult sănătos poate consuma până la 400 mg de cofeină pe zi2 (echivalentul a 5 băuturi energizante la 250 ml), HELL ENERGY crede cu tărie că moderația și echilibrul sunt esențiale pentru păstrarea stării de bine și recomandă consumul a nu mai mult de o băutură energizantă pe zi.

 

Despre HELL ENERGY

HELL ENERGY se află printre brandurile de larg consum cu cele mai dinamice creșteri din zona bunurilor de larg consum, cu produse vândute în mare parte în Europa și Asia.

HELL ENERGY a fost fondată în anul 2006 ca o afacere de familie și încă operează sub același patronat. Brandul a devenit liderul pieței de băuturi energizante din Ungaria într-un timp record, de numai patru ani. Grație conceptului creativ, strategiei de vânzări și campaniilor memorabile de marketing, astăzi HELL este prezent în peste 50 de țări din toată lumea. Din 2017, compania își produce singură ambalajele în propria fabrică de aluminiu, QUALITY PACK, echipată cu tehnologie ultramodernă.

În 2018, HELL ENERGY a demarat o campanie globală care îl are în prim-plan pe Bruce Willis, ambasadorul brandului. Datorită inovației continue în ceea ce privește portofoliul de produse, în 2019, brandul a lansat o nouă categorie de produse, pe bază de cafea și lapte – ENERGY COFFEE.

Business-ul HELL ENERGY se bazează pe doi piloni: băuturi cu o calitate superioară și un raport calitate-preț bun.

Bright Sky RO – aplicația mobilă care sprijină victimele violenței domestice, folosită de aproape 32.000 de ori din momentul lansării până în prezent

  • Aplicația Bright Sky RO oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice – femei, bărbați și minori – aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru o astfel de persoană.
  • Ghidul care detaliază tipurile de abuz este cea mai accesată funcție a aplicației.
  • În perioada ianuarie – septembrie 2022, în România au fost emise 9.771 de ordine de protecție provizorii, cu 20% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut.
  • Cea mai mare pondere în sfera violenței domestice o au faptele de „lovire sau alte violențe”, urmate de  „amenințare”.

București, 22 noiembrie 2022 –  Peste 10.000 de femei se protejează de violența domestică și folosesc activ aplicația Bright Sky RO. Din momentul lansării și până în prezent, aplicația a fost utilizată de aproape 32.000 de ori, de către victime ale violenței domestice – preponderent femei, dar și bărbați și minori – sau de către cei care aleg să raporteze astfel de situații.

Secțiunea în care sunt explicate formele de abuz este cea mai utilizată din cadrul aplicației. Fenomenul violenței domestice rămâne în creștere pe teritoriul țării noastre – în perioada ianuarie – septembrie 2022, în România au fost emise 9.771 de ordine de protecție provizorii, cu 20% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut, arată datele Poliției Române.

Bright Sky RO este singurul instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice din România. Aplicația fost lansată de Fundația Vodafone România, în parteneriat cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania, în luna mai 2020.

De la momentul lansării, aplicația a fost descărcată pe 10.544 de terminale, având în acest moment 10.000 de utilizatori unici – victimele directe ale abuzurilor, dar și cei care cunosc un astfel de caz și caută sprijin sau vor să se informeze.

Din mai 2020 și până în prezent, Bright Sky RO a fost folosită de 31.689 de ori. Cele mai accesate funcții ale aplicației sunt :

  1. Ghidurile – cu 13.265 de accesări. Cea mai utilizată rubrică din această secțiune este ghidul despre formele de abuz și cum le recunoaștem, cu 3.690 de accesări;
  2. Chestionarul de evaluare a siguranței într-o relație –  11.138 de accesări;
  3. Funcția de căutare a celui mai apropiat serviciu de asistență și suport – 4.608 accesări.

„Prevenirea violenței domestice constituie o prioritate a Poliției Române. Aplicația Bright Sky RO oferă informații utile atât victimelor, cât și specialiștilor în domeniu. În plus, aceasta permite stocarea și protejarea probelor, în eventualitatea unui viitor demers juridic. Recomandările preventive vizează toate formele de abuz și sunt ușor de accesat pentru toți cei care vor să ajute sau să iasă dintr-o situație de risc”, a declarat comisar-șef Sorin Stănică – Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

„Bright Sky RO are o puternică latură de educare, de constientizare a problemei și de informare, îndrumare. Victima află, concret, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze, atunci când se decide să iasă dintr-o relație abuzivă. Mai mult decât atât, victima găsește aici sprijin direct la autorități și servicii de asistență. Aplicația poate fi ștearsă și reinstalată, ori de câte ori este nevoie, fără să se piardă nicio informație.”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Bright Sky RO permite apeluri rapide către servicii de asistență. De la lansare, 319 persoane au sunat la 112 și au găsit sprijin, direct prin intermediul aplicației. Funcția „Jurnalul meu”, prin care pot fi trimise poze, videoclipuri sau fișiere audio în mod sigur, fără riscul de a fi vizualizate de alte persoane, a fost utilizată de 637 de ori. Materialele încărcate aici pot fi folosite ulterior ca dovezi, pentru a documenta abuzurile în fața organelor de anchetă sau în instanțele de judecată.

Potrivit datelor Poliției Române, la nivelul țării noastre, în primele 9 luni ale acestui an, cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor din sfera violenței domestice o au faptele de „lovire sau alte violențe” – 63%, urmate de ,,amenințare” – 12% și „abandon de familie” – 10%.

Reamintim că, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.

Bright Sky Ro este disponibilă, gratuit,  în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.

Informații detaliate despre aplicație și funcțiile ei pot fi accesate și AICI.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității este direcția din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române care coordonează, monitorizează și controlează activitatea de prevenire a criminalității desfășurată de Poliția Română, la nivel central și teritorial. Începând cu anul 2001, institutul reprezintă România în European Crime Prevention Network (EUCPN), o rețea de prevenire a criminalității care face schimb de bune practici la nivel european și promovează activitatea de prevenire a criminalității.

Mai multe informații despre institut puteți afla pe: www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-centrale/institutul-de-cercetare-si-prevenire-a-criminalitatii.

OVES Enterprise își extinde prezența internațională și deschide, în Silicon Valley, primul birou din SUA

  • În următorii 3 ani, piața din SUA va reprezenta aproximativ la 40% din cifra de afaceri OVES Enterprise
  • Biroul din SUA este al cincilea birou deschis de OVES Enterprise în afara țării în ultimul an
  • Peste 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de birourile din afară

 

Cluj-Napoca, 22 noiembrie 2022 – OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj, își extinde prezența internațională și deschide, în Silicon Valley, la Palo Alto, primului birou din SUA. Este al cincilea birou deschis în afara țării în ultimele 11 luni, compania având, acum, prezență regională în Germania (cu două birouri), în Emiratele Arabe Unite (Dubai), în Marea Britanie și SUA.

„SUA reprezintă una dintre cele mai atractive zone pentru dezvoltarea de proiecte IT. Și vorbim aici atât despre partea financiară – fee-urile sunt cu 20 – 30% mai mari față de zona DACH – cât și despre complexitatea și gradul de inovație al proiectelor, argumente care ne motivează și ne ajută să evoluăm și să construim un viitor mai bun pentru toată lumea”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că extinderea în SUA oferă acces la clienți mai importanți pentru care pot livra proiecte mai ample, mai complexe.

Extinderea internațională a OVES Enterprise vizează, în următoarele luni, prezența în două noi țări: Belgia și Țările de Jos și deschiderea unui nou birou la New York.

În prezent, peste 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de business din afara țării, biroul din Marea Britanie generând 45%, iar cele două din Germania 30%.

„Estimăm că, în următorii 3 ani, piața din SUA va reprezenta aproximativ la 40% din cifra de afaceri OVES Enterprise. Odată cu prezența noastră aici, ne va fi mai ușor să dezvoltăm proiectele de inovație la care lucrăm, mai ales pe zona de cyber security. Dorim să lansăm și alte proiecte noi pe segmentul de defence, proiecte care își vor găsi finanțare și dezvoltare mult mai ușor în SUA. E important că vom putea fi pe același fus orar cu clienții, că vom putea accesa noi parteneriate care cer prezența în SUA, să dezvoltăm zona de produs și să construim o infrastructură pentru a ridica finanțare”, mai spune Mihai Filip.

Investițiile în extinderea internațională vor ajunge la aproximativ 500.000 de euro la finalul anului, dintre care 200.000 investiți în deschiderea biroului din Silicon Valley.

Anul trecut, cifra de afaceri OVES Enterprise a crescut de 4 ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei. În 2022, compania din Cluj își propune cel puțin dublarea veniturilor, ținta asumată fiind de 30 de milioane de lei.

Despre OVES Enterprise

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, 107 angajați și birouri în România, Germania și Emiratele Arabe Unite.

Ateliere Fără Frontiere echipează 7 instituții de învățământ din Județul Teleorman cu calculatoare recondiționate pentru o educație echitabilă

Prin programul Dăm Click pe România, aflat la a treia ediție, Asociația Ateliere Fără Frontiere a dotat în perioada 17-18 noiembrie 2022, laboratoarele de informatică a șapte instituții educaționale din județul Teleorman cu peste 100 de echipamente IT recondiționate în atelierul educlick, de care vor beneficia peste 2.000 de elevi. Ediția din acest an a fost realizată în parteneriat cu Kaufland România și OMV Petrom.

Dăm Click pe România vine în sprijinul școlilor și copiilor din zone rurale sau urbane marginalizate pentru care tranziția digitală accelerată în ultimii ani de contextul crizei sanitare a scos la suprafață un adevăr pe care datele statistice îl subliniau de mult timp: lipsa de infrastructură digitală din școlii, care inevitabil duce la copii care nu dețin abilități de bază în folosirea calculatorului. Pentru a se adapta la noile cerințe ale pieței muncii, acești elevi au nevoie de dispozitive, acasă sau la școală, de pe care să învețe aplicații și platforme care astăzi sunt necesare pentru a avea o șansă egală la o viață decentă.

Prin Dăm Click pe România, asociația Ateliere Fără Frontiere și-a propus ca 4.000 de calculatoare recondiționate să fie donate în 2022 către instituțiile educaționale care au nevoie de astfel de dispozitive pentru a desfășura cursurile în mod normal. Cu prilejul vizitei în Teleorman, asociația Ateliere Fără Frontiere a sărbătorit cel de-al 3.000-lea calculator recondiționat donat în anul 2022 și a ajuns la Grădinița nr. 1 Stejaru, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Dan Berindei”, Școala Gimnazială „Putineiu”, Școala Gimnazială nr. 3 Zimnicea, Colegiul Național „Anastasescu” Roșiorii de Vede și Palatul Copiilor Alexandria.

Încă din 2008, asociația Ateliere Fără Frontiere a donat până acum în județul Teleorman peste 600 de calculatoare recondiționate, la mai bine de 90 de școli.

„Pentru sute de mii de elevi, școala reprezintă singura oportunitate de a utiliza echipamente IT pe care altfel nu și le-ar permite acasă. Prin programul Dăm Click pe România ne-am propus să reducem inechitatea educațională bazată pe situația materială din familie.”, mărturisește Damien Thiery, director general Ateliere Fără Frontiere.

De 6 ani, alături de Ateliere Fără Frontiere, dotăm școlile din România cu echipamente IT recondiționate și ne bucurăm de fiecare ocazie în care întâlnim elevii și profesorii din țară. Este un schimb de experiență valoros prin care dorim să promovăm nu doar beneficiile educației, cât și importanța protejării mediului prin economie circulară. Susținem Dăm Click pe România, un proiect posibil datorită parteneriatului dintre mediul privat, societate civilă și instituții de învățământ, care demonstrează că Implicare face diferența!”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Calculatoarele donate prin Dăm Click pe România fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația obține echipamentele IT uzate în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară.

Companiile care vor să susțină Asociația în acest demers pot preda echipamentele IT pe care nu le mai folosesc printr-un mesaj la adresa: colectare@atelierefarafrontiere.ro

Campania McHappy Day OFERĂ TIMP părinților din Casele Ronald McDonald și ajută familiile să rămână aproape

București, 21 noiembrie 2022 – McDonald’s continuă să ajute familiile vulnerabile din România și organizează o nouă ediție a campaniei de strângere de donații McHappy Day, sub mesajul „Oferă timp”. Scopul campaniei este de a sprijini Fundația pentru Copii Ronald McDonald în misiunea sa de a dărui timp familiilor, punând la dispoziția părinților un loc sigur și confortabil, în Casele Ronald McDonald, pentru ca aceștia să poată rămâne aproape de copiii lor spitalizați.

Astfel, toate donațiile colectate în cadrul McHappy Day vor fi folosite de fundație pentru a asigura în continuare nopți de cazare, mese calde și consiliere psihologică sutelor de părinți care sunt cazați anual în cele trei Case Ronald McDonald din România, la București, Timișoara și Iași.

Anul acesta a fost un an foarte important. Datorită generozității clienților noștri, partenerilor și nu în ultimul rând a echipei, am contribuit la finalizarea celei de-a treia Case Ronald McDonald din România, deschisă la Iași.” a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România. „Însă misiunea noastră nu s-a încheiat cu această reușită, ci continuă zi de zi. De aceea, McHappy Day este o inițiativă deosebit de importantă pentru noi. Este o campanie de suflet, prin care rămânem aproape de fundație și alături de familiile care au nevoie de ajutor în cele mai grele momente din viețile lor. Este important să donăm și să încurajăm oamenii să se implice și să doneze, la rândul lor. Pentru că fiecare donație înseamnă timp prețios.

Campania se desfășoară în perioada 21-27 noiembrie, în toate restaurantele McDonald’s din țară. Cei care doresc să contribuie o pot face printr-o donație în numerar sau cu cardul bancar la casele de marcat McDonald’s sau folosind cutiile speciale, amplasate în restaurante. Un alt mecanism disponibil clienților și tuturor celor care doresc să doneze este via SMS, prin trimiterea unui mesaj cu textul FAMILIE la 8845, activând o donație lunară în valoare de 2 euro***, sau printr-o donație online, accesând pagina www.rmhc.ro/doneaza.

În plus, ca partener de misiune al fundației, McDonald’s redirecționează 1 leu din valoare fiecărui Happy Meal vândut în restaurantele sale pe durata campaniei.

„Copiii bolnavi au dreptul la tratament cu familia alături, iar an de an, de mai bine de 19 ani, vedem cum crește nevoia de sprijin a familiilor care pleacă departe de casă pentru ca cei mici să aibă acces la servicii medicale. La București, la Timișoara sau la Iași, întâlnim părinți din toată țara și le suntem alături uneori pentru câteva zile, alteori pentru luni sau chiar ani. Putem să #tinemfamiliileimpreuna și să oferim serviciile și bunurile de care orice familie plecată departe de casă are nevoie pentru că avem alături o comunitate minunată de parteneri, donatori, prieteni ai Fundației. Mulțumim, McDonald’s, pentru sprijinul prin care ducem misiunea Fundației mai departe! Invităm de McHappy Day fiecare persoană și fiecare companie să se alăture cauzei noastre și să #tinemfamiliileimpreuna cu o donație.”, a declarat Amalia Năstase, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

Din 1998, de când a fost înființată în România, Fundația pentru Copii Ronald McDonald susține îngrijirea centrată pe familie și luptă pentru crearea unei lumi în care copiii au acces la servicii medicale de calitate, iar familiile lor rămân permanent alături de micuți, implicându-se într-un mod activ și fiind prezenți constant în îngrijirea lor. Acest lucru este posibil în Casele Ronald McDonald, unde părinții beneficiază de cazare gratuită pe durata spitalizării copiilor.

Prima Casă Ronald McDonald a fost inaugurată în anul 2003, în București, și a găzduit de-a lungul timpului mii peste 11.000 de părinți și copii veniți din toate colțurile țării pentru tratament. Urmând modelul din București, în anul 2008 a fost deschisă cea de-a doua Casă, în Timișoara, proiectul fiind remodelat complet și extins în 2020. Cea de-a treia Casă a fost deschisă în luna mai 2022 la Iași, pentru a deservi anual sute de familii din întreaga regiune.  Până în prezent, peste 22.000 de părinți au găsit în Casele Ronald McDonald confortul unui cămin pe durata internării copiilor lor.

 

***Valoarea donației este de 2 Euro/lună. Pentru a opri donația lunară trimite mesajul FAMILIE STOP la 8845. Suma alocată cauzei este de 2 Euro (nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament). În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile și Vodafone Romania.

 

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 22.000 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”.

Samsung câștigă 46 de premii CES 2023 pentru inovație din partea Consumer Technology Association

Samsung este premiat pentru angajamentul său de a oferi clienților o experiență perfect conectată, personalizabilă, contribuind în același timp la o lume mai sustenabilă.

 

București, România – 21 noiembrie 2022 – Samsung Electronics a fost premiat cu ‘CES® 2023 Innovation Award’ pentru 46 din noile sale produse și inovații de servicii, precum și trei titluri de ‘Best of Innovation Honoree’ din partea Consumer Technology Association (CTA)®. Asociația recunoaște anual meritele deosebite ale companiilor pentru design și inginerie pentru o multitudine de categorii de produse tehnologice de consum.

Samsung a fost premiat la multiple categorii, ceea ce confirmă și totodată reîntărește angajamentul companiei de a le oferi consumatorilor o experiență perfect conectată, personalizabilă, într-un mod care să contribuie în același timp la o lume mai ecologică. Având sustenabilitatea în centrul tuturor acțiunilor lor, Samsung încurajează consumatorii să se alăture inițiativelor sale pentru a genera împreună un impact pozitiv și semnificativ asupra mediului. Astfel, prin investițiile în materiale sustenabile, creșterea eficienței energetice a produselor și reciclarea responsabilă, dar și prin dispozitive recondiționate și reparabile, au fost aduse la viață idei noi și îndrăznețe care reduc în același timp amprenta de carbon a companiei prin utilizarea energiei regenerabile în proporție de 100% în toate unitățile din S.U.A., Europa și China.

Produsele Samsung au fost premiate pentru inovație în categoriile Digital Imaging/Photography, Mobile Devices & Accessories, Gaming, Digital Health, Wearable Technologies, Video Displays, Home AV Components & Accessories și Software & Mobile Apps. O parte din aceste produse premiate încorporează caracteristici ecologice, precum Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, care sunt realizate din materialele plaselor de pescuit reutilizate și au ambalajul confecționat din hârtie 100% reciclată. Compania a primit, de asemenea, prestigiosul premiu ‘Best of Innovation Honoree’ pentru categoriile Computer Peripherals & Accessories, Video Displays și Cybersecurity & Personal Privacy.

Premiile pentru Inovație sunt sponsorizate de CTA, gazda și organizatorul evenimentului CES – recunoscut la nivel mondial drept cel mai influent eveniment tehnologic din lume pentru inovație. Anul acesta, evenimentul va avea loc în perioada 5-8 ianuarie în Las Vegas, Nevada și va pune un accent mai mare pe sustenabilitate.

Best of Innovation Honoree:

Cip de securitate Samsung S3B512C – Premiată pentru cea mai bună inovație în categoria Securitate Cibernetică și Confidențialitate, soluția de card biometric S3B512C de la Samsung integrează un senzor de amprentă digitală, un Element de Securitate (SE) și un Procesor Securizat (SP), totul pe un singur cip, precum și caracteristici de securitate îmbunătățite realizate prin intermediul propriului algoritm Samsung de autentificare a amprentei digitale și a tehnologiei anti-spoofing. Este primul cip de securitate all-in-one din industria securității cibernetice care citește informații biometrice printr-un senzor de amprentă, stochează și autentifică datele criptate într-un mod inviolabil și procesează datele în siguranță.

Innovation Awards Honorees:

Galaxy Z Flip4 – Fiind cel mai bun smartphone pliabil care te ajută în exprimarea personalității, Galaxy Z Flip4 este echipat cu upgrade-uri inovatoare la capitolul cameră foto, o baterie mai mare și chiar mai multe oportunități de personalizare față de predecesorul său. Galaxy Z Flip4 a fost premiat în categoriile Digital Imaging/Photography și Mobile Devices & Accessories. Design-ul lui Z Flip4 permite funcționalitatea unică a camerei, precum FlexCam, prin intermediul căreia se pot realiza fotografii și videoclipuri fără utilizarea mâinilor, direct din aplicațiile de social media preferate. De asemenea, permite fotografierea direct din ecranul secundar fără a mai deschide telefonul, folosind funcția Quick Shot.

Galaxy Z Fold4 – Premiat în categoriile Digital Imaging/Photography, Mobile Devices & Accessories și Gaming, performanța de top a lui Galaxy Z Fold4, camera îmbunătățită și design-ul inovator fac din acest model puterea de productivitate a următoarei generații de smartphone-uri pliabile Samsung. Z Fold4 oferă experiențe de neegalat pentru sesiuni puternice de gaming și productivitate sporită datorită ecranului principal de 7,6 inchi și a caracteristicilor Android 12L.

Galaxy Watch5Galaxy Watch5 Pro – Atât Galaxy Watch5, cât și Galaxy Watch5 Pro au fost recunoscute în categoriile Digital Health și Wearable Technology pentru monitorizarea avansată a stării de sănătate, rezistența sporită și capacitățile de încărcare, fiind declarat drept cel mai bine dotat model de ceas Samsung de până acum. Galaxy Watch5 Pro este proiectat pentru un stil de viață aventurier, cu funcții îmbunătățite de GPS, cea mai lungă baterie de pe un Galaxy Watch și display Super AMOLED extins protejat de un cristal de safir îmbunătățit. Cu senzorul revoluționar BioActive, seria Galaxy Watch5 oferă utilizatorilor cea mai completă statistică a informațiilor lor de sănătate.

Samsung Wallet – Cu reputația de aplicație all-in-one, Samsung Wallet a fost premiat în categoria Software și Mobile Apps. Aceasta îmbină Samsung Pass, Samsung Pay și multe altele pentru a oferi utilizatorilor Galaxy o modalitate nouă și simplă de a-și păstra toate elementele digitale esențiale într-un singur loc – de la carduri bancare și chei digitale la bilete de călătorie, permise de conducere și legitimații de student. Odată cu integrarea unor platforme, precum SmartThings și Samsung Knox, programul oferă o interfață sigură și acces cu o singură glisare la articolele și informațiile digitale importante.

Bespoke AI Laundry – Produsele Samsung Bespoke AI Laundry au fost recunoscute pentru designul inovator și tehnologiile AI integrate. Bespoke AI™ Washer cu AI OptiWash™ a fost premiat în categoria Smart Home, iar Bespoke AI™ Dryer cu AI Optimal Dry a fost premiat în categoria Electrocasnice. Bespoke AI™ Washer identifică automat tipurile de țesături și nivelurile de murdărie, optimizându-și performanța în consecință, în timp ce ciclurile de spălare în sine pot fi controlate din aplicația Samsung SmartThings. Bespoke AI™ Dryer folosește senzori și algoritmi pentru a măsura conținutul de umiditate al hainelor, ajustând timpul și temperatura de uscare pentru a optimiza ciclurile de uscare fără probleme. Samsung Bespoke AI Laundry răspunde la obiceiurile frecvente de spălare pentru o experiență extrem de personalizată, având o gamă largă de opțiuni de culoare pentru a inspira mai multe moduri de personalizare a spațiilor în care este amplasată mașina de spălat în casă.

SmartThings Energy – Recunoscută în categoria Software & Mobile Apps, aplicația SmartThings Energy de la Samsung oferă consumatorilor o soluție fără efort pentru a reduce consumul de energie la domiciliu. Pe lângă monitorizarea consumului de energie, SmartThings Energy oferă informații utile și recomandări bazate pe dispozitivele conectate la platformă și tiparul de utilizare.

Samsung 990 PRO cu Heatsink SSD 2TB – Câștigător al premiului de Inovație în categoria Computer Peripherals & Accessories, Samsung 990 PRO cu heatsink SSD de 2TB este cea mai rapidă unitate SSD PCIe 4.0 a companiei, cu o eficiență energetică superioară. Proiectat pentru console de jocuri sau PC-uri, oferă viteze uimitoare pentru timpi de încărcare mai rapizi. Îmbinarea dintre un radiator, un strat de nichel pe controler și Dynamic Thermal Guard de la Samsung maximizează efectele de răcire pentru a preveni degradarea performanței din cauza supraîncălzirii. Unitatea este, de asemenea, echipată cu lumini RGB pentru a se potrivi stilului oricărei configurații.

Samsung Automotive NVMe BGA SSD 1TB (AM991) – Acest progres revoluționar oferă cea mai mare viteză de citire secvențială din industrie pentru stocarea auto, precum și o capacitate operațională excepțional de mare pentru AD/ADAS, cockpit și sisteme de infotainment pentru vehicule. Câștigând recunoașterea în categoria In-Vehicle Entertainment & Safety, acesta oferă, de asemenea, cea mai mare viteză de scriere auto sustenabilă, de până la 1150 MB/s, datorită tehnologiei Samsung V-NAND, a uni controler intern propriu și a unui design exclusiv de firmware, funcționând în siguranță, chiar și la diferențe extreme de temperaturi  (-40’C până la 105’C).

Samsung 512GB CXL Memory Expander – Premiat în categoria Computer Hardware & Components, modulul Samsung 512GB CXL Memory Expander va fi primul dispozitiv de memorie care acceptă interfața CXL 2.0 și va veni în format EDSFF (E3.S) ― potrivit în special pentru serverele de întreprindere de mare capacitate și centrele de date de ultimă generație. Acest nou modul de memorie este construit cu un controler CXL cu circuit integrat specific aplicației (ASIC), care utilizează DDR5 DRAM pentru a suporta lățime de bandă și capacitate maximă și, pentru prima dată, permițând memoriei să se extindă peste zeci de terabytes cu cerințele de procesare a datelor mari și Sarcini de lucru AI/ML.

Samsung 16GB LPDDR5X și 1TB UFS 3.1 Multi-Chip Package – În prima integrare a DRAM LPDDR5X de 16GB bazat pe 14nm și celula cu patru niveluri (QLC) V-NAND 1TB UFS (Universal Flash Storage) 3.1 de la Samsung, acest uMCP oferă un progres uriaș în industrie. Premiat în categoria Embedded Technologies, pachetul multicip integrat bazat pe UFS îndreaptă industria spre memoria cu densitate și viteză mai mare și energie redusă pentru smartphone-uri premium și alte aplicații IT de top.

Senzor de imagine Samsung ISOCELL HP3 CMOS – Fiind un senzor mobil de ultimă generație cu un format optic de 1/1,4 inchi și o dimensiune de 0,56㎛pixeli pentru modele de camere mai subțiri, Samsung ISOCELL HP3 a fost premiat în categoria Digital Imaging/Photography. Dispune de cea mai mică tehnologie de pixeli din camerele mobile pentru un design mai confortabil și 200 de megapixeli care oferă cele mai detaliate imagini disponibile în acest moment în piață. Tehnologia Tetra2pixel permite pixelilor să funcționeze la o dimensiune de 1,12㎛ sau 2,24㎛, captând mai multe informații despre nivelul de luminozitate în condiții de lumină slabă și realizând videoclipuri 8K cu pierderi minime în câmpul vizual. În plus, folosind tehnologia Super QPD, ISOCELL HP3 poate detecta informațiile de focalizare automată orizontal și vertical.

Îmbunătățirea de ultimă generație Samsung W920+RF 6550 pentru dispozitive Wearables – Premiat în categoria Wearable Technologies, Exynos W920 System on a Chip (SoC) și soluția de conectivitate Exynos RF 6550 de la Samsung adaugă o nouă dimensiune de ultimă generație dispozitivelor wearables. Procesorul Exynos W920, construit pe un nod de proces Extreme Ultra-Violet (EUV) de 5 nanometri (nm), include un modem LTE și oferă performanța cerută de dispozitivele wearables de ultimă generație cu un GPU puternic și un procesor dual-core. Cipul însoțitor RF 6550, construit pe un proces de 28nm, integrează conectivitate Wi-Fi, Bluetooth și GNSS cu cea mai mare fiabilitate în designul Exynos W920.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.