NIOR TEPID promovează sportul, competiția corectă și tinerele talente

Unior-Tepid se implică din nou în sporturile auto, pe linia deja devenită tradiție.
În acest an, Cupa Unior va fi organizată între 17-18 mai pe circuitul Amckart Bucuresti, reprezentand a doua etapă a Campionatului Național de Autoslalom 2014.
Imagini Cupa Unior 2013

Imagini Cupa Unior 2013

După ce, în primii doi ani, evenimentul a avut loc la București și Prejmer, în 2014 se va întoarce din nou în capitală, unde se vor aduna la start peste 60 de piloți din întreaga țară.

Accesul la competiţie este deschis atât piloţilor profesionişti, cât şi amatorilor, fiind acceptate 6 clase de automobile, inclusiv una pentru juniori. Sambătă, 17 mai 2014, vor avea loc înscrierile si verificările, urmând ca a doua zi (18 mai 2014), să se desfasoare calificarile.

În cadrul Cupei Unior de anul trecut, pe circuitul de la Prejmer, la Open s-a impus pilotul Radu Fenyo cu o masina deosebită: Casper – Radical Clubsport, primul model al firmei din Peterborough, la constructia acestuia folosindu-se un motor de Kawasaki ZZR1100, montat pe un sasiu tubular cu o caroserie descoperită din fibră de sticlă.

În calitate de sponsor principal al concursului, Unior-Tepid va încerca să mențină și anul acesta nivelul ridicat al evenimentului dar și să anime spectacolul sportiv cu surprize adiacente acestei discipline.

Statutul de partener principal al Cupei Dacia 2014 si implicarea constantă în evenimente sportive, precum Cupa Unior din 17-18 Mai 2014, Unior Tepid are ca obiectiv promovarea sportului, a competiției corecte și tinerelor talente .

Despre Unior Tepid

Unior – Tepid este fondatoarea Centrului Național de Scule și deținatoarea celui mai complet program generalist de scule și dispozitive din Romania . Firma Unior -Tepid este unica importatoare a gamelor și programelor specifice ale unor producători internaționali de top, printre care: Unior, Snap-On, Diager, Metallurgica Minotti, Heidenpeter, Ozat, Port-Bag, Irwin.

ntalnire-eveniment cu Ioan Iacob la Galeria Fundatiei Dignitas – lansarea proiectului de promovare a artistilor plastici romani contemporani.

În perioada 8 mai – 8 iunie, 2014, în noua şi eleganta Galerie Dignitas, din str.Anton Pann, nr.21, iubitorii de artă bucureşteni se pot bucura de o întâlnire – eveniment cu cele mai noi creaţii ale artistului plastic Ioan Iacob , unul dintre cei mai cunoscuţi pictori români contemporani din spaţiul germanic. Multe dintre lucrări sunt expuse pentru prima dată. O experienţă inedită în cadrul expoziţiei o reprezintă răsfoirea caietelor personale, un laborator de creaţie sui-generis. Pictorul va susţine şi două cursuri masterclass pentru tineri talentaţi din renumite instituţii de educaţie plastică din Capitală.
Expozitia Ioan Iacob, Galeria Dignitas

Expozitia Ioan Iacob, Galeria Dignitas

În data de 8 mai, Fundaţia Dignitas a inaugurat, la sediul său din Bucureşti, din str. Anton Pann nr.21, Galeria Dignitas , prin organizarea vernisajului expoziţiei lui Ioan Iacob: “Ulei, Apa, Prafuri colorate”, în prezenţa atistului şi a unui select public din capitală. Ioan Iacob a expus mult şi cu succes în Germania, picturile lui intrând înca din anii debutului în mari colecţii particulare.

Criticul de artă Aurelia Mocanu , o subtilă cunoscătoare a creaţiei şi a evoluţiei pictorului, a scos în evidenţă, în prezentarea sa, importanţa evenimentului în viaţa culturală a Capitalei, semnificaţia lucrărilor expuse, care ilustrează specificul momentului actual în evoluţia artistului: culoare, tehnică, tematică: obiecte familiare din viaţa cotidiană sunt resemnificate, devin pretexte pentru mărturisiri ale unor trăiri complexe ale creatorului în faţa lumii.

În intervenţia sa, Ioan Iacob a împărtăşit invitaţilor câteva dintre tainele procesului de interiorizare a experienţelor cotidiene, care renasc într-o nouă realitate, cea a operelor sale.

În luna mai, Fundaţia Dignitas va organiza, la Galerie, evenimente speciale, pentru a marca sărbătorile internaţionale dedicate muzeelor şi galeriilor. Elevi şi studenţi de la Liceul de Arte Plastice “ Nicolae Tonitza ” şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti vor participa la cursuri mastercalss cu Ioan Iacob, organizate în data de 17 mai si 19 mai, la sediul fundaţiei din str. Anton Pann, nr.21. Înscrierea se face la nr. de telefon: 0748881337

Pentru vizitarea expoziţiei sau programarea unor întâlniri speciale cu artistul, vă rugăm să ne contactaţi la nr. de telefon: 0744 351 649

Expoziţia face parte din proiectul permanent al Fundatiei Dignitas de promovare a artiştilor plastici români contemporani.