Connect-R lansează “Perfect”

Hitul “Perfect”, lansat de Connect-R de Înălțare, va fi cântat în premieră în fața publicului pe 9 iunie, de ziua artistului, în cadrul spectacolului “Eu sunt Ștefan” de la Sala Palatului

Connect-R, artistul care a cucerit milioane de oameni cu hitul “Vara nu dorm”, lansat în urmă cu mai bine de 7 ani, se află în aceste zile pe ultima sută de metri în pragătirile pentru cel mai important concert din viața lui, “Eu sunt Ștefan”.

Spectacolul va avea loc duminică, 9 iunie, la Sala Palatului și este gândit ca un adevărat manifest prin care artistul își asumă și declară public cine este el cu adevărat, chiar de ziua lui, pe 9 iunie, când omul Ștefan Relu Mihalache împlinește 37 ani. “Spectacolul de duminică este despre autenticitate, despre omul de dincolo de măști și de nume. Este despre persoana Ștefan, nu despre persona Connect-R”, detaliază artistul într-un interviu chiar în această dimineață.

Pentru prima data, Connect-R strânge la un loc, în cadrul acestui eveniment festiv, atât familia și fanii, cât și o parte dintre colegii de breaslă împreună cu care va cânta câte o piesă, pe scena de la Sala Palatului. Printre invitații concertului “Eu sunt Ștefan” se număra Alex Velea, Damian Drăghici, Nicole Cherry, Pepe, Puya, Shift, Elianne, Rimaru, Ralu-K și alții.

Surpriza cea mai mare a artistului pentru fanii lui este însă noul său hit, lansat pe 6 Iunie 2019, chiar de Inălțare. Cunoscut ca fiind foarte credincios, Connect-R simte că ziua asta o să îi poarte noroc și că piesa “Perfect” iși va ocupa locul acolo unde merita, adică în inima publicului și in playlistele de radio.

Piesa “Perfect” va fi, cu siguranță, noul hit care va împânzi litoralul în această vară, cluburile și terasele, nunțile și spectacolele organizate de Zilele Orașului.

Inspirat de un interviu de-al lui Nichita Stănescu, în care poetul spunea că perfecțiunea trece întotdeauna neobservată, dând ca exemplu un cub ciobit într-un colț, care creează curiozitate, controverse și atrage atenția.

Așa cum imperfecțiunea are fix menirea de a pune refletorul pe măreția obiectului de artă, la fel și Connect-R iese către public cu această declarație muzicală, în care își asumă statutul, culoarea, etnia și emoțiile, plusurile și minusurile, își dezbracă măștile, își declară cu mândrie ADN-ul și sinceritatea: “Cine ți-a spus că sunt perfect/ Cine ți-a spus n-a fost corect/Eu m-am născut un incomplet/ Din fabricație sunt defect”.

O adevărată ars poetica muzicală, piesa”Perfect” are deja și un videoclip: http://bit.ly/ConnectR_Perfect

Hitul “Perfect” va fi cântat în fața publicului pentru în premieră, în curând, în cadrul spectacolului “Eu sunt Ștefan” de pe 9 iunie de la Sala Palatului. Connect-R își va petrece pentru prima oară ziua de naștere cu 4.000 oameni, iar după concert, 37 de fani care au achiziționat bilet de “Meet & Greet” vor ciocni în culise un pahar de șampanie și vor sta la povești cu omul din spatele vedetei Connect-R.

Ultimele bilete pentru evenimentul de pe 9 iunie se găsesc aici: http://bit.ly/EuSuntStefan

Campanii spectaculoase de la creativi de top și studiouri de VR/AR si video gaming, la cel mai amplu festival dedicat transformării digitale organizat vreodată în România

Festivalul care aduce săptămâna viitoare (joi si vineri) la Bucuresti peste 150 de speakeri de la marile companii din digital si tehnologie, iCEE.fest vine anul acesta cu un nou concept – UPGRADE 100 – și cu o agendă care conține 11 teme și linii de conținut variate.

Printre cele 11 linii de conținut se vor trata de la subiecte legate de video gaming, publicitate online si viralitate, până la jurnalism și PR, continuând cu VR/AR și experimente de comunicare, e-commerce, fintech, e-health și din multe alte direcții care analizează schimbările radicale prin care trec business-ul, societatea și chiar democrația.

Printre cele 8 tipuri de bilete puse la dispoziție de organizatori, oamenii de creație, strategie, PR, marketing și comunicare beneficiază de un bilet de intrare special – Creativity Pass.

Creație, VR & video gaming pe UPGRADE Stage 1

>>> Numit ”Digital Commercial Individual of the Year”, Jonathan Kitchen (Jungle Creations) dezvoltă noi modalități prin care brandurile pot să se conecteze cu audiențele lor.

Iată două proiecte de la Jungle Creations, compania care are 80 milioane followers generând 5,5 miliarde de vizualizări

  • Little Cassanova, cu YOTY

  • World Destruction, cu WWF

>>> Într-o carieră de peste 20 de ani, Myles Lord (Serviceplan) a adunat numeroase premii internaționale, incluzând 5 Golden Lions la Cannes, 2 Grands Prix la ADC și 2 Grands Prix la Eurobest.

Iată două dintre ultimele sale proiecte:

  • ”Gender Pay Gap in Germany”

  • ”About Berlin Wall”

>>> Patrick Givens va vorbi despre  ”superputerile marketingului modern”. Patrick este VP la VaynerMedia – agenție deținută de celebrul Gary Vaynerchuk.

  • ”Harry Caray’s Last Call”

  • ”ICC’s Discovery of True Soccer Heroes”

>>> Insight-uri despre impactul XR în marketing și branding va prezenta Sami Hamid de la Glitch Studios, o agenție de VR/ AR/ XR cu birouri în Osla, Istanbul și Londra.

  • Virtual reality showroom

  • Drink in VR

>>> În ultimii 5 ani, Daniel Cheetham a construit divizia tech de la Happy Finish, un grup din care acum fac parte ingineri, artiști, povestitori și cercetători. Proiectele lor vorbesc despre această muncă de echipă:

  • ”Drowning in plastic”

  • ”Molton Brown”

Pe site-ul festivalului puteți găsi detalii, studii de caz spectaculoase și un preview a ce va fi pe scenele UPGRADE 100, care va avea loc în Bucuresti, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, în 13 si 14 iunie. Adică săptămâna viitoare – e ultima șansă să ajungi acolo.

Celor 11 linii de conținut se adaugă speakeri-vedetă precum Salim Ismail, co-fondator „Singularity University”, psihologul Davin JP Phillips sau futurologul Matthew Griffin.

iCEE.fest: UPGRADE 100 are loc la Bucuresti in perioada 13-14 iunie 2019, pentru al 8-lea an consecutiv, și este realizat cu sprijinul Orange, Nissan, George / BCR, Coca-Cola, GLO, mPlatform, MedLife, Verizon Media, SalesForce, MedLife și a altor susținători.

Call of Duty: Modern Warfare va beneficia de suport pentru Direct X Raytracing cu ajutorul plăcilor grafice NVIDIA GeForce RTX

Unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului va dispune de NVIDIA RTX pe PC

NVIDIA este începând de astăzi partenerul oficial a versiunii pentru PC a jocului Call of Duty®: Modern Warfare®, unul din cele mai așteptate titluri din 2019, care va fi lansat pe 25 octombrie.

NVIDIA lucrează cu dezvoltatorii de la Infinity Ward pentru a integra tehnologiile DirectX Raytracing (DXR) în timp real și NVIDIA® Adaptive shading în versiunea de PC a jocului Modern Warfare.

Call of Duty: Modern Warfare va seta noi standarde pentru gameri”, declară Matt Wuebbling, head of GeForce marketing la NVIDIA. “Echipa noastră de ingineri a lucrat îndeaproape cu Infinity Ward pentru a implementa tehnologiile NVIDIA RTX, care oferă efecte realiste și spectaculoase în Modern Warfare.”

Cel mai cunoscut joc al seriei Call of Duty va reveni cu o experiență nouă, recreată în totalitate. Lansat de Activision și dezvoltat de Infinity Ward, versiunea pentru PC a jocului Call of Duty: Modern Warfare se va lansa pe platforma Battle.net de la Blizzard. Modern Warfare dispune de o poveste superbă în modul single player, un multiplayer plin de acțiune și un mod nou de joc co-op.

“Am folosit plăcile grafice NVIDIA în munca noastră, fapt ce ne-a ajutat foarte mult în dezvoltarea versiunii pentru PC a jocului Modern Warfare,” declară Dave Stohl, co-studio head la Infinity Ward. “Am integrat caracteristicile tehnologiei RTX, precum ray tracing și adaptive shading fără prea mult efort. A fost o adiție grozavă la tehnologia noastră deja existentă și de-abia așteptăm ca fanii jocului să poată trăi experiența.”

Creatorii de conținut și dezvoltatorii de jocuri pot folosi efectele DXR pentru a randa conținutul în timp real, generând o grafică realistă. DXR folosește tehnologia scalabilă ray tracing și poate rula pe plăcile grafice NVIDIA cu arhitectura Turing, Volta și Pascal.

NVIDIA Adaptive Shading este o nouă tehnologie avansată de redare a umbrelor, care permite dezvoltatorilor de jocuri să îmbunătățească performanțele și să obțină o grafică fidelă în timp real, lucru imposibil până în acest moment. Ajustând rata în care porțiunile din ecran sunt umbrite, tehnologia reduce efortul depus de placa grafică, îmbunătățind astfel performanțele fără a deteriora calitatea imaginii.

Mai multe detalii despre Call of Duty: Modern Warfare cu ray tracing sunt disponibile aici: https://nvidianews.nvidia.com/news/call-of-duty-modern-warfare-to-support-directx-raytracing-on-pc-powered-by-nvidia-geforce-rtx

Noutățile NVIDIA

Mai multe informații sunt disponibile pe blogul NVIDIA și Facebook, Twitter, LinkedIn și Instagram în timp ce clipurile video se găsesc pe YouTube și imaginile pe Flickr.

Despre NVIDIA

Inventarea procesorului grafic (GPU) de către NVIDIA (NASDAQ: NVDA) în 1999 a favorizat dezvoltarea pieței de jocuri pentru PC, a redefinit grafica computerizată modernă și a revoluționat calculul paralel. Recent, deep learning-ul (învățarea automată) integrat în procesoarele grafice a alimentat AI-ul (inteligența artificială) modern – următoarea eră a tehnicii de calcul – în care GPU joacă rolul de creier al computerelor, al roboților și al vehiculelor autonome, capabile să perceapă și să înțeleagă lumea înconjurătoare. Mai multe informații la http://nvidianews.nvidia.com/

Anumite declarații din acest comunicat de presă includ, dar nu se limitează la, următoarele premise: Call of Duty: Modern Warfare va suporta DirectX Raytracing pe PC prin plăcile grafice GeForce RTX; Call of Duty: Modern Warfare este unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului și va crea noi standarde pentru gameri începând din octombrie; beneficiile și impactul NVIDIA, Activision și Infinity Ward colaborează pentru lansarea Call of Duty Modern Warfare; beneficiile, impactul și performanțele DXR, tehnologiilor NVIDIA RTX și Adaptive Shading; NVIDIA este mândră să contribuie la lansarea acestui joc și munca depusă de de inginerii NVIDIA pentru a implementa tehnologiile NVIDIA în joc. Anticiparea datei de lansare pentru Call of Duty: Modern Warfare; caracteristiciile din Modern Warfare; Plăcile grafice NVIDIA ajută la dezvoltarea jocului: Modern Warfare; și NVIDIA Adaptive Shading permite dezvoltatorilor să îmbunătățească performanțele și să genereze o grafică fidelă, lucru imposibil până în ziua de azi, prin reducerea muncii pe care placa grafica trebuie să o depună reprezintă subiecte pentru viitor care sunt supuse riscurilor și incertitudinilor care ar putea cauza ca rezultatele să difere din punct de vedere material față de așteptări. Factori importanți care ar putea determina a rezultatele efective să difere din punct de vedere material includ: condiții economice globale; încredințarea terților pentru a produce, a asambla, a îmapcheta și a testa produsele noastre; impactul dezvoltării tehnologice și al competiției; dezvoltarea de noi produse și tehnologii sau îmbunătățiri ale produselor și tehnologiilor noastre existente; acceptarea de către piață a produselor noastre sau a produselor partenerilor noștri; defectele de producție, design sau software; schimbările preferințelor sau cererii consumatorilor; transformări ale interfețelor și standardelor industriei; pierderi neașteptate de performanță a produselor sau tehnologiilor noastre atunci când sunt integrate în sisteme; precum și alți factori detaliați din timp în timp în cele mai recente rapoarte NVIDIA despre Securities and Exchage Commission, sau SEC, inclusiv, dar nelimitându-se la, raportul său anual Form 10-K și raporturile trimestriale Form 10-Q. Copii ale rapoartelor completate cu SEC sunt postate pe website-ul companiei și NVIDIA le face disponibile gratuit. Aceste declarații despre viitor nu sunt garanții ale performanțelor viitoare și se referă numai la momentul actual și, exceptând rigorile legii, NVIDIA neagă orice obligație de a actualiza aceste declarații despre viitor pentru a reflecta evenimente sau circumstanțe viitoare.

© 2019 NVIDIA Corporation. Toate drepturile rezervate. NVIDIA, logo-ul NVIDIA, GeForce, GeForce RTX, NVIDIA Pascal, NVIDIA RTX, NVIDIA Turing și NVIDIA Volta sunt mărci comerciale sau mărci înregistrate ale NVIDIA Corporation în SUA și în alte țări. Alte nume de companie și produs pot fi mărci ale respectivelor companii cu care sunt asocialte. Caracteristicile, prețul, disponibilitatea și specificațiile sunt expuse schimbărilor neanunțate. ACTIVISION, CALL OF DUTY și MODERN WARFARE sunt mărci înregistrate ale Activision Publishing, INC.

FÖRNYAD, o colecție jucăușă care celebrează viața studențească modernă, vine la magazinul IKEA din Băneasa

Începând cu 31 mai, colecția limitată FÖRNYAD care celebrează viața de zi cu zi a elevilor și studenților moderni este disponibilă în magazinul IKEA Băneasa. Colecția este rezultatul colaborării dintre IKEA și Sarah Andelman, Director de Creație colette, renumitul fost magazin concept store parizian și designerul din New York, Craig Redman, cunoscut pentru personajul în formă de ou Darcel Disappoint.

Distracția și moda inspiră fiecare articol disponibil în această colecție, care combină cele mai bune elemente din stilurile acestui duo creativ: albastrul colette și  personajul în formă de ou Darcel Disappoint cu un singur ochi și un monoclu. În acest fel, câteva produse disponibile în colecția FÖRNYAD, precum un taburet și un covor, iau forma acestui desen animat jucăuș, în timp ce clasicele piese consacrate IKEA, cum ar fi canapeaua KLIPPAN sau sacoșa FRAKTA, sunt împrospătate cu noi modele, buline albastru colette și imaginea lui Darcel.

FÖRNYAD 2

„Viața este un amestec de suișuri și coborâșuri, iar modelul pe care l-am creat pentru sacoșa FÖRNYAD reflectă acest lucru. Sacoșa IKEA a devenit un produs iconic, deci este distractiv să îmi folosesc imaginația și să îmi imprim perspectiva pe acest produs. Am o mulțime de sacoșe albastre clasice acasă, le folosesc pentru lucruri nu atât de glamouros, precum depozitarea hainelor pe care trebuie să le spăl, dar cu acest nou model sacoșa poate fi folosită la fel de bine ca și geantă de călătorie sau dacă îți dorești să arați cool în timp ce rezolvi câteva treburi în oraș”, precizează co-designerul acestei colecții și al personajului Darcel, care descrie noul model de sacoșă FRAKTA.

Colecția include și un covor haios, dar funcțional, care se potrivește într-o mulțime de camere și locuințe, dar și accesorii amuzante, precum un rucsac, un set de birou, o cutie de carton, umerașe și o husă pentru tablete. Jucăriile din pluș disponibile în colecția FÖRNYAD, scotch și patch-uri din material textil, penarul, toate acestea cu siguranță vor fi apreciate de viitori studenți, dar și de cei care încă se mai simt adolescenți.

FÖRNYAD 1

Colecția FÖRNYAD este disponibilă în magazinul IKEA Băneasa și online pe www.IKEA.ro.

Despre IKEA

INGKA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Suntem o companie bazată pe valori, cu oameni pasionați de viața acasă. Viziunea noastră este să creăm o viață de zi cu zi mai bună acasă pentru cei mai mulți oameni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări (31 August 2018).

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), magazinul IKEA din România a fost vizitat de peste 3,2 milioane de oameni și 18 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul www.IKEA.ro

Viziunea IKEA

Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulţi oameni. 

Misiunea IKEA

Să oferim oferim o gamă largă de mobilier, accesorii şi soluţii funcţionale, cu un design de calitate, la preţuri cât mai accesibile celor mai mulţi oameni.

Microsoft și Oracle își interconectează platformele Microsoft Azure și Oracle Cloud

București, 06.06.2019 — Microsoft Corp. si Oracle Corp anunță agrearea unui parteneriat de interoperabilitate în cloud care va permite clienților lor să migreze și să execute sarcini de lucru importante în cadrul Microsoft Azure și Oracle Cloud. Companiile vor putea de azi să-și conecteze serviciile Microsoft Azure precum Analytics sau AI, la serviciile Oracle Cloud, precum Baza de Date Autonome. Prin facilitarea operațiunilor între cele două tipuri de pachete și posibilitatea de a finaliza o parte din volumul de muncă în cadrul Azure și o altă parte din același volum de muncă în cadrul Oracle Cloud, parteneriatul anunțat ieri seară în California – Statele Unite ale Americii – va oferi tot ce e mai bun din cele două tipuri de servicii cloud precum și o experiență optimizată de înaltă performanță.

Conectarea platformelor Azure și Oracle Cloud prin intermediul unei rețele și interfețe de acces interoperabilă, va face posibilă migrarea dintr-o platformă în alta, fără efort. Prin acest parteneriat, cele două servicii de cloud vor putea fi conectate în mod direct, rapid și securizat, clienții păstrându-și în același timp beneficiile anterioare aduse de aceste platforme precum și suportul tehnic pe care cele două companii îl oferă. Mai mult, clienții vor putea beneficia pe lângă serviciile oferite de aplicațiile Oracle prin intermediul Oracle Cloud sau cele ale Microsoft prin intermediul Microsoft Azure. Ca un beneficiu suplimentar, clienții celor două companii vor avea noi scenarii de lucru precum utilizarea suitei de programe Oracle E-Business sau Oracle JD Edwards în Azure. Astfel de scenarii de operare vor inova noi metode de lucru precum utilizarea Oracle E-Business sau Oracle JD Edwards în platforma Azure în oglindă cu Baza de Date Autonomă de la Oracle, care va putea fi operată în infrastructura Exadata din Oracle Cloud.

„Suntem prima opțiune în materie de servicii cloud pentru 95% dintre companiile din topul Fortune 500. Iar echipa Azure a fost constant preocupată să vină în întâmpinarea nevoilor clienților noștri pentru ca aceștia să-și atingă obiectivele lor digitale. Cu ajutorul expertizei Oracle în materie de servicii cloud pentru companii, această alianță a venit ca o decizie firească care să ne ajute să venim în sprijinul clienților noștri comuni, accelerând procesul de migrație al aplicațiilor și bazelor de date din companii către cloud”, a declarant Scott Gothrie, vicepreședinte executiv al Microsoft Cloud și AI.

“Oracle Cloud oferă o suită completă de aplicații integrate pentru departamente de vânzări, servicii, marketing, resurse umane, finanțe, aprovizionare și producție, plus o infrastructură Generation 2 extrem de automatizată și sigură, care folosește Baza de Date Autonome Oracle”, a declarat Don Johnson, vicepreședinte executiv , Oracle Cloud Infrastructure (OCI). “Oracle și Microsoft au fost la dispoziția clienților lor de zeci de ani. Prin acest parteneriat, clienții noștri comuni pot migra întregul set de aplicații existente în cloud fără a fi nevoiți să-și reconfigureze datele, păstrând investițiile inițiale”.

Ca urmare a acestui parteneriat extins, cele două companii oferă de astăzi un nou set de facilități:

  • Conectarea la Azure și Oracle Cloud fără probleme, permițând clienților să-și extindă centrele de date locale pentru ambele platforme cloud. Această interconectare directă este disponibilă începând de astăzi în Ashburn (America de Nord) și Azure Coasta de Est a SUA, cu intenția de a fi extinsă și alte regiuni.
  • Un proces de identificare și acces unic, printr-o singură experiență de conectare și prin furnizarea automată de provizioane de utilizatori, pentru gestionarea resurselor din cadrul Azure și Oracle Cloud. Începând de astăzi, aplicațiile Oracle pot utiliza Azure Active Directory ca interfață pentru identificare și pentru acces.
  • Operarea aplicațiilor personalizate și a aplicațiilor Oracle (JD Edwards EnterpriseOne, E-Business Suite, PeopleSoft, Oracle Retail, Hyperion) în platforma Azure, cu bazele de date Oracle (RAC, Exadata, baza de date autonome) implementate în Oracle Cloud. Aceleași aplicații Oracle vor fi autorizate pentru a rula în platformele Azure, păstrând bazele de date Oracle în Oracle Cloud.
  • Serviciile de suport tehnic vor fi furnizate în tandem pentru a ajuta organizațiile IT să-și implementeze aceste noi capacități, permițându-le să profite de relațiile și procesele existente de asistență pentru clienți din ambele companii.
  • Oracle Database va continua să fie autorizată pentru a opera în Azure pe diferite sisteme, inclusiv Windows Server și Oracle Linux.

“Alianța dintre Microsoft și Oracle este o veste binevenită, pe măsură ce progresăm spre transformarea digitală a companiei Albertsons și aduce plus valoare cloud-ului public”, a declarat Anuj Dhanda, vicepreședinte executiv și director informatic al companiilor Albertsons. “Acest lucru ne va permite să creăm soluții care să optimizeze multe dintre investițiile noastre actuale, maximizând agilitatea, capacitățile de măsurare și de eficientizare a cloud-ului public”.

“Pe măsură ce căutăm să aducem mai aproape experiența omnichannel și să transformăm platforma tehnologică care susține brandurile Gap Inc., colaborarea dintre Oracle și Microsoft ne va da posibilitatea să implementăm rapid și cuantificabil acțiuni pe toate canalele puse la dispoziție”, a declarat Sally Gilligan, directorului departamentului de informații de la Gap. “Interoperabilitatea dintre Azure și Oracle Cloud ne permite să implementăm aplicațiile Oracle sau aplicații personalizate dezvoltate prin Azure și Oracle,  în Oracle Cloud”.

“La Halliburton, avem o lungă istorie în utilizarea tehnologiilor Oracle și Microsoft în majoritatea aplicațiilor noastre. Experiența noastră profundă cu acești doi furnizori strategici a dat naștere unor implementări stabile și performante de aplicații “, a declarat Ken Braud, vicepreședinte senior și CIO la Halliburton. “Această alianță ne oferă un sprijin constant și flexibil pentru a ne putea dezvolta constant sistemele noastre, permițându-ne să ne concentrăm pe generarea de rezultate care maximizează rentabilitatea pentru acționarii noștri”.

Pentru mai multe vă rugăm accesați adresele: https://aka.ms/OracleOnAzure   sau  https://www.oracle.com/cloud/oci-azure.html.

Despre Microsoft

Microsoft (Nasdaq “MSFT” @microsoft) permite transformarea digitală spre era platformei cloud inteligente. Misiunea sa este de a împuternici fiecare persoană și fiecare organizație de pe planetă să realizeze mai mult.

Despre Oracle

Oracle Cloud oferă o suită completă de aplicații integrate pentru vânzări, servicii, marketing, resurse umane, finanțe, logistică și aprovizionare și producție, precum și infrastructură de Generație 2 automatizată și sigură, care include baza de date autonomă Oracle. Pentru mai multe informații despre Oracle (NYSE: ORCL), vizitați-ne la adresa oracle.com.

Mărci înregistrate

Oracle și Java sunt mărci înregistrate Oracle și/sau ale filiațiilor proprii. Celelalte denumiri sunt mărci înregistrate ale deținătorilor respectivi.

Declarație privind serviciile descrise

Scopul comunicării de mai sus este acela de a schița direcția generală spre care vor evolua produsele noastre. Șirea este destinată numai informării și nu poate fi încorporată în vreun fel într-un ontract. Nu este un angajament de a furniza materiale, coduri sau alte servicii și nu ar trebui stea la baza luării unei decizii de cumpărare. Dezvoltarea, lansarea, sincronizarea și stabilirea prețurilor pentru orice caracteristici sau funcții de programe descrise de Oracle, se pot modifica și rămâne la discreția exclusivă a Oracle Corporation.

Anvelopele contribuie la reducerea emisiilor de CO2

Nokian Tyres produce anvelope din ce în ce mai ecologice

Șoferii au posibilitatea de a face mai multe alegeri ecologice decât își pot imagina. Una dintre opțiunile pe care le au la dispoziție este alegerea unor anvelope cu o rezistență redusă la rulare, care ajută atât la reducerea consumului de combustibil, cât și a emisiilor de CO2. Nokian Tyres face eforturi susținute pentru a pune la dispoziția consumatorilor anvelope din ce în ce mai ecologice. Comparativ cu anul 2013, rezistența la rulare a anvelopelor a fost redusă în medie cu 8%.

“Reducerea cu 8% a rezistenței la rulare este echivalentul reducerii gazelor de eșapament emise de 65.000 de autovehicule.”, este de părere Teppo Huovila, Vicepreședinte Calitate & Sustenabilitate, Nokian Tyres.

Rezistența la rulare se referă la energia pierdută atunci când anvelopele se mișcă în timpul condusului. Cu cât este mai mică rezistența la rulare, cu atât mai puțină energie este pierdută și mai puțin combustibil consumat. Reducerea consumului de combustibil are un impact pozitiv asupra mediului înconjurător și, totodată, asupra amprentei de carbon lăsate de conducătorul auto, prin reducerea emisiilor de CO2. Pentru autovehiculele electrice, o rezistență la rulare inferioară înseamnă și un interval mai lung de condus.

De exemplu, în cazul în care toate autoturismele din Finlanda, Suedia și Norvegia ar utiliza anvelopele de iarnă Nokian Hakkapeliitta R3, care au o rezistență scăzută la rulare, în locul altor anvelope de iarnă premium, beneficiile ar fi remarcabile. Economiile de combustibil ar fi de aproape 300 milioane de litri, iar emisiile de dioxid de carbon ar scădea cu aproximativ 710 000 de tone.*

În Uniunea Europeană se estimează un procent de 24% pentru emisiile de gaze cu efect de seră, produse din cauza traficului. La nivel european, obiectivul principal este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020, față de nivelul înregistrat 1990. Începând cu anul 2021, vor fi stabilite obiective mai stricte de către UE, din acest punct de vedere.

Producătorii de anvelope premium, printre care și Nokian Tyres, fac eforturi constante pentru a reduce rezistența la rulare, atât prin dezvoltarea unor compuși avansați din cauciuc, cât și prin introducerea unor modele inovatoare de rulare și construcții de anvelope.

“Inginerii noștri lucrează din greu pentru atingerea acestui obiectiv: scopul nostru este de a reduce rezistența la rulare a fiecărei noi generații de anvelope fără a compromite siguranța acestora.”, continuă Teppo Huovila.

Consum redus de combustibil și un mediu înconjurător mai protejat

Peste 90% dintre anvelopele Nokian Tyres fac parte din cele mai bune categorii de rezistență la rulare – A, B sau C, în timp ce eticheta cea mai comună a pneurilor pentru autoturisme face parte din categoria E (analiza ETRMA, octombrie 2018). Diferența dintre aceste categorii este enormă și pentru șoferi, nu doar pentru mediu. O anvelopă de vară premium, cu o presiune corectă, poate duce la economisirea a 0,5 litri de combustibil pe o distanță de 100 de kilometri, față de anvelopele cu performanțe reduse.

Nokian Tyres consideră dezvoltarea durabilă foarte importantă, aceasta stând la baza întregului business. În Anuarul de Sustenabilitate RobecoSAM 2019, compania a primit distincția Silver Class.

Deși peste 85% din amprenta de carbon a unei anvelope provine din utilizarea sa, Nokian Tyres continuă să inoveze, pentru a reduce impactul anvelopelor asupra mediului înconjurător, pe toată durata de viață a acestora. De aceea, suntem mândri de aceste realizări:

RECICLARE

100% dintre deșeurile din fabrica noastră au fost reciclate în 2018. Aproape 100% dintre anvelopele uzate sunt reciclate în țările nordice și în jur de 95% în restul Europei. 

ECONOMISIREA ENERGIEI

Instalarea unui nou aparat de epurare la centrala electrică Nokia, care oferă apă caldă și abur, a economisit deja 185 de camioane de combustibil.

ENERGIE REGENERABILĂ

În fabrica și sediul central din Nokia, Finlanda, aproximativ 47% din energia utilizată este produsă cu ajutorul unor surse regenerabile de energie. Am instalat panouri solare în depozitul nostru din Vermont, SUA.SUSTENABILITATE CU AJUTORUL MATERIALELOR DURABILE

Nokian Tyres s-a alăturat Platformei Globale Pentru Cauciuc Natural Durabil, în martie 2019. Această platformă va contribui la respectarea drepturilor omului, la prevenirea alunecărilor de teren, la protejarea biodiversității și a resurselor de apă, la îmbunătățirea randamentului și creșterea transparenței lanțului de aprovizionare.

ÎMBUNĂTĂȚIREA DREPTURILOR DE MUNCĂ

Evaluările sustenabilității Nokian Tyres din Malaezia și Indonezia au arătat îmbunătățiri ale drepturilor lucrătorilor în 2018, în comparație cu punctele slabe evidențiate în evaluările anterioare. Lucrătorii au avut ture de muncă moderate, zile de odihnă, acces la dozatoare de apă, precum și la un program de educație cu privire la drepturile lor.

*Calculele se bazează pe o comparație a rezistenței la rulare a Nokian Hakkapeliitta R3 cu rezistența la rulare a altor anvelope de iarnă premium. Ipotezele cheie utilizate în calcule sunt următoarele: numărul de autoturisme în Finlanda 2.6 milioane, kilometrajul mediu anual în Finlanda 14.400 km și consumul anual mediu de combustibil în Finlanda de 6,7l/100 km. Se estimează că anvelopele de iarnă reprezintă 45%. Costul comercial al emisiilor de dioxid de carbon a fost calculat cu un preț presupus de 40 de euro pe tonă, care este în concordanță cu costul utilizat de către Agenția Finlandeză de Transport, Administrația Drumurilor Publice Norvegiene și Agenția pentru Protecția Mediului din SUA. Sursa: Evaluare bazată pe metodologia True Value a KPMG.

Noua colecție exclusivă Grundig Massimo Bottura, în premieră la ELLE DECORATION Romanian Design Awards

Grundig, producător global de aparate electrocasnice și electronice premium şi lider european al pieței de produse electronice pentru casă, lansează colecția exclusivă de electrocasnice mici semnată de Massimo Bottura, renumitul chef italian cu trei stele Michelin.

Colecția este rezultatul parteneriatului Grundig cu Massimo Bottura, fundamentat și inspirat de valorile comune pe care le împărtășesc: calitatea, estetica, exclusivitatea și sustenabilitatea. Gama semnată de Massimo Bottura a fost prezentată în premieră la ELLE DECORATION Romanian Design Awards, gala care premiază excelența în designul românesc.

Colecția exclusivă include un espressor automat, un prăjitor de pâine, un blender personal, un robot de bucătărie și un blender de mână. „Asocierea auriului cu negrul mat surprinde simbioza dintre viziunea sustenabilă și calitatea în cea mai pură formă – negrul mat al colecției simbolizează caracterul puternic al Chef-ului, iar auriul impunător reflectă importanța hranei. Gama de electrocasnice mici semnată de Massimo Bottura este, de fapt, o invitație deschisă spre a fi mai responsabili și mai buni, începând chiar de acasă”, declară Alexandra Pascu, Brand Manager Beko & Grundig.

Capitalizând pe pilonul de susținere a industriei de design autohtone, zonă în care Grundig realizează proiecte specifice de mai bine de un an, compania a expus noua colecție exclusivă în cadrul galei cu ajutorul unui stand de prezentare, conceput în linie cu tematica evenimentului. Astfel, cele cinci componente ale colecției au fost aliniate și prezentate publicului pe câte un piedestal, redând atmosfera unei expoziții de artă. Fiecărui produs i-a fost atribuit câte un tablou ilustrat cu artă abstractă, care dramatiza fiecare tehnologie sau funcție dominantă.

Pentru a desăvârși experiența vizitatorilor, Grundig a pregătit un punct de atracție senzorială, respectiv o zonă de pregătire și servire a cafelei. Cafeaua a fost pregătită și servită în trei origini rare, de proveniență africană și sud-americană. Serviciul a fost asigurat de către Cosmin Mihailov, primul barista român specializat în specialty coffee și multiplu premiant internațional. Cafeaua a fost realizată, în premieră și exclusivitate, la espressorul automat Grundig Massimo Bottura Collection și servită simplă sau în asociere cu o selecție de condimente.

Atunci când două entități împărtășesc valori comune, orice proiect sau colaborare se întâmplă natural și ies lucruri faine. Pe mine mă preocupă cafeaua în toate formele ei, caut mereu să ating excelența atât în pregătirea, cât și în servirea ei. Echipamentele Grundig, și evidențiez aici espressorul, sunt prevăzute cu tehnologii și funcții performante care, în plus, arată și foarte bine. Am rezonat foarte bine cu ideea și oportunitatea de a pregăti în premieră cafea la espressorul Grundig, semnat de Massimo Bottura”, declară Cosmin Mihailov, Bandit Specialty Coffee Shop.

Pentru a extinde viziunea și misiunea brandului de a fi sustenabil nu doar la nivel de produse și tehnologii, Grundig a oferit, în cadrul galei, un premiu special, care să recompenseze componenta sustenabilă din proiectele de design. Premiul acestei categorii a fost acordat arhitectului Bogdan Babici pentru întregul său portofoliu de spații inteligente și sustenabile, realizate pentru o pluritate de segmente precum cel rezidențial, office, sportiv, administrativ, HoReCa, etc.

„Gătitul înseamnă mai mult decât coptul, rumenitul sau preparatul ingredientelor – este despre a binecuvânta și a valorifica tot ceea ce avem, arătând respect și iubire. Inspirați de viziunea lui Massimo Bottura, Cooking is an act of love, ne dorim ca respectul pentru resurse să devină nucleul a tot ceea ce se întâmplă în bucătărie. Prin lansarea acestei game exclusive de electrocasnice mici, Grundig continuă să inspire oamenii chiar acasă, în fiecare zi, pentru a construi un viitor mai bun, sustenabil, pentru ei și cei dragi”, declară Gabriel Eremia, Marketing Director Arctic.

IKEA face un pas înainte pentru o viață mai sustenabilă și prezintă noi colaborări cu designeri și colecții realizate din deșeuri

În cadrul evenimentului anual IKEA Democratic Design Days care se desfășoară la Almhult, Suedia în perioada 4-5 iunie, reprezentanţii companiei IKEA au prezentat și au anunțat mai multe inițiative parte din procesul de a deveni o companie mai responsabilă pentru oameni și planetă. Printre acestea se numără o nouă colecție care utilizează deșeuri din plastic recuperate din Marea Mediterană, un prototip pe bază de plante pentru a înlocui carnea din chifteluțele suedeze și o colaborare cu designerul Tom Dixon pentru a crește plante în mediul urban.

Oamenii își doresc un stil de viață mai sustenabil, iar ambiția noastră este să îl facem mai atractiv și accesibil pentru cât mai mulți oameni,” precizează Torbjörn Lööf, CEO Inter IKEA Group. De aceea, alături de partenerii noștri, explorăm multe soluții noi și interesante.

Soluții pentru un stil de viață sustenabil și inițiative la Democratic Design Days 2019:

Inițiative:

  • MUSSELBLOMMA – o colecție realizată parțial din plastic recuperat, care provine din Marea Mediterană. Lansarea pe piețele selectate va avea loc în 2019.
  • Poliester reciclat – ca parte din transformarea într-o afacere circulară, IKEA are ca scop înlocuirea tuturor produselor textile din poliester virgin cu poliester reciclat până în 2020.
  • O nouă colaborare cu Liga Mondială de Surf (WSL), un parteneriat în care IKEA și WSL vor colabora pentru un proiect de conștientizare cu privire la provocarea climatică și vor inspira acțiuni de reducere a poluării plastice în oceane.
  • Clima și aerul curat – IKEA se alătură Coaliției pentru Climă și Aer Curat (CCAC) pentru a da mai departe ceea ce a învățat din inițiativa Better Air Now și a dezvolta soluții pentru arderea reziduurilor de culturi și reducerea poluării aerului*

Inițiative recent anunțate și în curs de desfășurare:

  • SAMMANLÄNKAD – o colecție în colaborare cu Little Sun și fondatorul său, artistul Olafur Eliasson. Ambiția din spatele colecției este de a oferi instrumente pentru viața de zi cu zi, acolo unde energia regenerabilă contribuie la o viață mai bună și independentă.
  • Chifteluțe alternative – un prototip al noilor chifteluțe alternative, fabricate din proteine pe bază de plante și cu aspect, gust și textură de carne.
  • Dezvoltarea urbană – noutăți despre colaborarea Tom Dixon prin care IKEA explorează soluții accesibile pentru a crește plante și legume acasă.
  • FÖRÄNDRING – o colecție realizată din paie de orez, un reziduu care în mod tradițional este ars, acest lucru contribuind la poluarea locală a aerului. Lansarea va avea loc pe anumite piețe în toamna anului 2019.

Din propria noastră istorie știm că provocările se pot transforma în oportunități și inovații”, spune Lena Pripp Kovac, Head of Sustainability, Inter IKEA Group. „Timp de mulți ani, sustenabilitatea a fost o parte integrantă a afacerii noastre și a modului în care proiectăm produsele. Pentru a face următorul pas pe drumul nostru de a inspira și de a dezvolta o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni, vom aborda în continuare consumul care produce deșeuri. Desigur, nu putem realiza acest lucru decât prin intermediul unor colaborări prin care ne dorim să rezolvăm unele dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm.

* Coaliția pentru Climă și Aer Curat (CCAC) este un parteneriat voluntar al guvernelor, al organizațiilor interguvernamentale, al întreprinderilor, al instituțiilor științifice și al organizațiilor societății civile care se angajează să îmbunătățească calitatea aerului și să protejeze clima prin acțiuni de reducere a poluanților climatici de scurtă durată.

Despre IKEA

INGKA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Suntem o companie bazată pe valori, cu oameni pasionați de viața acasă. Viziunea noastră este să creăm o viață de zi cu zi mai bună acasă pentru cei mai mulți oameni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări (31 August 2018).

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), magazinul IKEA din România a fost vizitat de peste 3,2 milioane de oameni și 18 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul www.IKEA.ro

Viziunea IKEA

Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulţi oameni. 

Misiunea IKEA

Să oferim oferim o gamă largă de mobilier, accesorii şi soluţii funcţionale, cu un design de calitate, la preţuri cât mai accesibile celor mai mulţi oameni.

NVIDIA anunță un bundle cu plăcile grafice GTX și Shadow Of The Tomb Raider

În perioada concediilor și a vacanțelor, NVIDIA și Square Enix vin cu o surpriză pentru gameri: un bundle cu plăcile grafice GeForce GTX și Shadow Of The Tomb Raider.

Cei care vor achiziționa oricare din plăcile grafice GTX 1080 Ti, 1080, 1070 Ti, 1070 sau 1060 pentru desktop PC sau laptop vor primi gratuit jocul Shadow Of The Tomb Raider.

Achiziția unei noi plăci grafice poate avea un impact puternic asupra experienței în joc, iar seria GeForce GTX reprezintă un upgrade perfect care poate îmbunătăți considerabil gameplay-ul.

Shadow Of The Tomb Raider este cel mai recent titlu lansat din seria Tomb Raider, în care jucătorii pot intra în pielea personajului Lara Croft pentru a salva lumea de apocalipsa mayașă. Lansat pentru PC de către specialiștii de la Nixxes Software, jocul se bucură de îmbunătățiri ale graficii, detaliilor, framerate-urilor și a rezoluției.

Gamerii pot captura cele mai bune momente din Shadow Of The Tomb Raider atât sub formă de imagini cât și video cu NVIDIA Ansel și NVIDIA Highlights. Acestea pot fi partajate ulterior în social media cu ajutorul GeForce Experience.

Bundle-ul este disponibil prin GeForce Experience, prin simpla instalare a uneia din plăcile grafice participante la acest bundle, precum și prin instalarea celor mai recente versiuni de driver Game Ready și GeForce Experience. Bundle-ul este disponibil la partenerii Cel, Evomag, Domo și PC Garage.

Link-uri adiționale:

Detaliile bundle-ului Shadow Of The Tomb Raider pe nvidia.com:

https://www.nvidia.com/ro-ro/geforce/campaigns/shadow-of-the-tomb-raider-bundle/

Grafica și performanțele Shadow Of The Tomb Raider:

https://www.geforce.com/whats-new/guides/shadow-of-the-tomb-raider-graphics-and-performance-guide

Detalii despre produsele din seria GeForce GTX 10:

https://www.nvidia.com/en-gb/geforce/products/#gtx-products

Pentru răscumpărarea codurilor NVIDIA, vizitați secțiunea FAQ:

https://www.nvidia.com/en-gb/geforce/geforce-experience/redeem-instructions/faq/