Cum sa-ti construiesti o cariera de succes in IT cu programul educational CTRL+N, sustinut de Microsoft

Creșterea performanței unei companii ca urmare a investițiilor în tehnologii avansate trebuie susținută și de dezvoltarea continuă a competențelor digitale ale angajaților. Pentru a accelera tranziția către cloud și transformare digitală, companiile au nevoie să investească în oameni care pot sprijini implementarea noilor tehnologii, fie prin facilitarea accesului la programe de skilling și reskilling, fie prin susținerea unui proces continuu de învățare.

Microsoft contribuie activ la îmbunătățirea competențelor digitale în rândul populației, fie că vorbim de elevi, studenți, profesori sau angajați din sectoarele public și privat, prin inițiative și proiecte care vizează construirea abilităților necesare accelerării digitalizării.

Control N (CTRL+N) – Un viitor mai bun – proiect educațional susținut de Microsoft pentru construirea unei cariere de succes în IT

Programul CTRL+N – Un viitor mai bun, lansat de Bittnet Training și susținut de Microsoft, oferă tinerilor aflați la începutul carierei, dar și celor interesați de o reconversie profesională oportunitatea de a învăța noi competențe digitale, care să le asigure job-ul dorit pe o piață a muncii în continuă schimbare.

Proiectul reprezintă, totodată, un sprijin oferit companiilor aflate în căutarea candidaților potriviți pentru poziții în domenii precum Software, Hardware, Data, Cloud, Security, Project Management sau Design.

Există o nevoie acută de competențe pe o piață a muncii care cere performanță și concurență. CTRL+N joacă un rol foarte important ca program de reconversie profesională, deoarece sprijină, pe de o parte, angajatorul în a descoperi forță de muncă de calitate, adaptată cerințelor pieței actuale, iar pe de altă parte angajatul, care se bucură de acces la cursuri de programare și de soft skills ce îi garantează un loc de muncă, în majoritatea cazurilor”, declară Radu Giju, Managing Director The Access Group Global Operations Center Romania.

The Access Group, una dintre cele mai importante companii din domeniul software, se numără printre organizațiile care au oferit absolvenților cursurilor CTRL+N șansa unui nou început.

Programul CTRL+N a ajutat-o pe Denisa, licențiată în bioinginerie, să obțină primul job în IT

Denisa Vizitiu a descoperit că este interesată de programare în timp ce studia bioingineria și ingineria biomedicală la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași.

A fost natural ca atunci când mi-a apărut această oportunitate să o accept și să vreau să învăț mai multe. Faptul că am primit o bursă pentru acest curs din cadrul CTRL+N m-a motivat foarte mult. Mi-a plăcut că am avut libertatea să urmez cursul în ritmul meu și nu am fost presată de vreun orar. Mi s-a părut foarte ușor de asimilat noile cunoștințe, deoarece fiecare curs este împărțit într-o parte teoretică, urmată de una practică care ajută la sedimentarea informațiilor primite. De asemenea, sesiunile cu trainerul au fost foarte utile deoarece, pe lângă întrebările pregătite de mine, aflam răspunsuri și la întrebări pe care poate nu m-am gândit să le pun.“, a declarat Denisa Vizitiu.

Grație cunoștințelor dobândite urmând programul CTRL+N, Denisa a fost angajată pe poziția de Technical Support Engineer, în cadrul departamentului IT din cadrul companiei The Access Group.

Încă nu absolvisem cursul, dar m-am gândit că ar fi o idee bună să îl includ în CV. Așa a și fost! În prezent, rolul meu este de Technical Support Engineer. Inițial, am fost angajată pe o poziție de suport de tip Entry Level, dar, cu ajutorul cunoștințelor acumulate în cadrul cursului, am reușit să avansez la următorul nivel într-un timp mai scurt. Cursul te învață să fii technical minded, să fii orientat spre a rezolva problemele și mai ales spre a căuta soluții eficiente. Îmi place ceea ce fac și îmi doresc să ajung și mai departe în echipa de Development.“, a mai mărturisit Denisa Vizitiu.

Creșterea compentențelor digitale și proiectele de reskilling, printre prioritățile Microsoft

Creșterea competențelor digitale reprezintă fundamentul viziunii Microsoft privind transformarea României într-un centru digital regional. De aceea, compania colaborează cu diverse asociații de business (ANIS, AmCham), ONG-uri (EOS, Junior Achievement Romania), instituții academice de top, dar și cu guvernul român pentru a oferi programe de calificare, recalificare și perfecționare, care vor contribui la reducerea decalajul de competențe digitale pe care România îl are la nivelul populației.

În cadrul programului CTRL+N, participanții au acces la numeroase cursuri susținute și de traineri Microsoft, dedicate atât celor care nu au experiență, dar și celor care vor să-și dezvolte abilitățile în domeniu pentru a avea mai multe șanse într-o piață a muncii unde competențele digitale reprezintă un must.

Pentru a putea valorifica pe deplin oportunitățile și avantajele pe care tehnologia le aduce, este necesar să înlăturăm deficitul de competențe în domeniul digital. În cadrul Microsoft considerăm învățarea ca fiind un process continuu, astfel că investim în proiectele care ajută oamenii să obțină cunoștințele de care au nevoie pentru a se pregăti pentru viitor. Digital Future Index, o cercetare desfășurată în 16 țări din Europa, inclusiv România, indică faptul că abilitățile digitale sunt strâns corelate cu rezultatele economice și societale, incluzând capacitatea de a inova, productivitatea, dar și nivelul salariului mediu. Prin parteneriatul nostru cu Bittnet, ne dorim să sprijinim forța de muncă în a se adapta și a rămâne competitivă într-o economie aflată în continuă schimbare. Programul CTRL+N își propune să faciliteze accesul a 25.000 de români la cursuri de recalificare profesională, până în 2025, iar Microsoft va continua să susțină astfel de inițiative“, declară Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni în cadrul Microsoft.

Gartner estimeaza ca pana la sfarsitul acestui an 39% dintre cei care lucreaza in domeniul cunoasterii la nivel global vor lucra in mod hibrid

Doar 9% dintre cei care lucreaza în domeniul cunoasterii din întreaga lume vor activa integral de la distanta.

  • În Statele Unite, 51% dintre cei care lucreaza în domeniul cunoasterii vor lucra în mod hibrid si 20% vor activa integral de la distanta.
  • Designul centrat pe angajat poate ajuta la diminuarea impactului crizei talentelor din IT.

Potrivit estimarilor elaborate de analistii Gartner, pana la sfarsitul acestui an 39% dintre cei care lucreaza în domeniul cunoasterii la nivel mondial vor activa în mod hibrid, înregistrandu-se o crestere comparativ cu valoarea de 37% din 2022.

„Modul de lucru hibrid nu mai este doar un avantaj oferit angajatilor, ci o facilitate asteptata de toti angajatii”, a spus Ranjit Atwal, Senior Director Analyst la Gartner. „Multi angajati au început sa se întoarca partial la birou în 2022, dar stilul de lucru hibrid va ramane predominant în 2023 si pe viitor. Pentru a se adapta, angajatorii au implementat un design de lucru centrat pe om – incluzand flexibilitate, colaborare si management bazat pe empatie – care se potriveste angajatilor ce lucreaza în mod hibrid”, a adaugat Ranjit Atwal.

De exemplu, lucratorii IT sunt mai predispusi sa renunte la locul de munca decat angajatii din alte functii, deoarece cauta o mai mare flexibilitate, un echilibru îmbunatatit între viata profesionala si cea privata si oportunitati de cariera mai bune. Directorii IT pot maximiza retentia si atragerea talentelor prin reconceperea propunerii de valoare oferita angajatilor printr-o abordare mai umana.

Gartner defineste lucratorii în mod hibrid ca fiind acei angajati care lucreaza la birou cel putin o zi pe saptamana. Lucratorii de la distanta sunt cei care îsi desfasoara activitatea profesionala tot timpul de acasa. Lucratorii la fata locului (on-site) sunt cei care activeaza în totalitate la sediul companiei si nu lucreaza în niciun moment de acasa.

Se preconizeaza ca numarul lucratorilor de la distanta va continua sa scada de la an la an. Gartner estimeaza ca lucratorii de la distanta vor reprezenta doar 9% din toti angajatii din întreaga lume pana la sfarsitul anului 2023 (vezi Figura 1).

Figura 1: Ponderea lucratorilor din domeniul cunoasterii pentru modurile de lucru integral de la distanta si hibrid, la nivel mondial, 2020, 2022 si 2023

În Statele Unite tendinta de munca hibrida va fi mai pronuntata decat în restul lumii, cu o pondere de 51% pentru cei care lucreaza în domeniul cunoasterii care vor lucra în mod hibrid si de 20% pentru cei ce urmeaza sa lucreze integral de la distanta pe parcursul anului 2023.

Designul centrat pe om se îmbina cu spatiul de lucru virtual

Designul centrat pe om necesita un nou set de principii, norme si gandire. Spatiile de lucru virtuale de succes vor creste capacitatea de a angaja si de a reuni angajati, indiferent de locatia geografica. Spatiile de lucru virtuale ofera noi alternative potential disruptive la întalnirile în persoana (si deplasarile asociate) si la solutiile existente pentru întalniri virtuale. Gartner estimeaza ca pana în 2025, 10% dintre lucratori vor folosi spatii virtuale pentru activitati precum vanzari, onboarding si lucrul de la distanta.

„Pentru organizatiile ce pun pe prim plan lucrul de la distanta sau în mod hibrid, spatiile de lucru virtuale complet mature pot înlocui biroul ca întruchipare a culturii companiei si pot deveni centrul experientei digitale angajatilor”, a declarat Christopher Trueman, Senior Principal Analyst la Gartner. „Cu toate acestea, nu ar trebui sa se astepte ca angajatii sa se implice în spatiul de lucru virtual pentru întreaga lor zi de lucru. Spatiile de lucru virtuale ar trebui folosite numai pentru întalniri si interactiuni care pot fi îmbunatatite de acestea, cum ar fi brainstorming, recenzii de produse sau întalniri sociale”, a completat Christopher Trueman.

Lucrul în mod hibrid si cel integral de la distanta variaza în functie de tara

În timp ce toate tarile si-au crescut proportia de munca hibrida si integral de la distanta începand cu 2019, atractivitatea acestor doua tipuri de desfasurare a activitatii angajatilor variaza semnificativ în functie de tara.

În comparatie cu alti angajatori din întreaga lume, cei din Japonia se concentreaza mai mult pe lucratorii care se întorc la birou cu norma întreaga. În Japonia, numarul de lucratori din domeniul cunoasterii ce îsi desfasoara activitatea integral de la distanta si în mod hibrid va totaliza 29% din forta de munca în 2023.

În Europa, unde interactiunea fata în fata ramane o preferinta, se preconizeaza ca stilul de lucru hibrid va creste în 2023. În Germania, cei care lucreaza în domeniul cunoasterii ce îsi desfasoara activitatea integral de la distanta si în mod hibrid vor reprezenta 49% din forta de munca în 2023. Avand în vedere cultura lor si mixul verticalelor industriale, numarul de lucratori din domeniul cunoasterii ce îsi desfasoara activitatea integral de la distanta si în mod hibrid în Regatul Unit va fi în crestere în aceeasi perioada si va reprezenta 67% din totalul fortei de munca în 2023. În Statele Unite, ponderea acestor doua categorii va reprezenta 71% din forta de munca în 2023.

Clientii Gartner pot afla mai multe din documentul “Forecast Analysis: Knowledge Employees, Hybrid, Fully Remote and On-Site Work Styles, Worldwide”.

Gartner Digital Workplace Summit

Tehnologiile de colaborare si pentru spatiul de lucru pentru modul de lucru hibrid vor fi discutate în cadrul Gartner Digital Workplace Summits, o serie de evenimente care va avea loc în perioada 15-16 mai la Londra, 12-13 iunie la San Diego si 29-30 august la Tokyo. Urmariti stirile si actualizarile de la aceste conferinte pe Twitter folosind #GartnerDW.

Despre Gartner for Information Technology Executives

Gartner for Information Technology Executives ofera o perspectiva actionabila si obiectiva pentru CIO si liderii IT, pentru a-i ajuta sa-si conduca organizatiile prin transformarea digitala si sa conduca cresterea afacerii. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/information-technology.

Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for IT Executives pe Twitter si LinkedIn. Vizitati IT Newsroom pentru mai multe informatii si analize.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Îndrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna în ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com

Mio extinde perioada de garantie a camerelor de bord la 3 ani

Majoritatea camerelor de bord Mio vor beneficia de o garanție extinsă, de 3 ani

Mio, cel mai mare producător global de camere de bord anunță că, în perioada 1 Martie – 31 Decembrie 2023, la achiziția anumitor modele selectate de camere auto de bord din portofoliul Mio, produsele beneficiază de o garanție extinsă de 3 ani, gratuit. Camerele de bord Mio, care au fost premiate în mai multe ocazii respectă misiunea brandului, de a oferi calitate superioară clienților din întreaga lume.

Astfel, fiecare produs trece prin 50 de teste riguroase, de la design până la producție, asigurând clienților cea mai înaltă calitate posibilă, capabilități excepționale și cele mai fiabile camere de bord de pe piață. La achiziția anumitor modele de camere de bord Mio, utilizatorii vor primi automat și gratuit o garanție extinsă de 3 ani.

Camerele de bord Mio sunt o alegere ideală pentru toate persoanele care utilizează mașina în mod constant, nu doar pentru drumurile din oraș, ci și pentru vacanțe sau plecări de weekend, oferind un plus de siguranță. De asemenea, pe lângă calitatea superioară a imaginii, inclusiv pe timp de noapte, în funcție de model, utilizatorii beneficiază și de o serie de funcții și caracteristici care fac experiența de utilzare mai bună.

Printre acestea se numără modul de parcare, care asigură un plus de siguranță atunci când mașina este lăsată nesupravegheată, urmărirea locației, vitezei și a orei datorită funcției GPS, alerte de radar fixe în majoritatea țărilor Europene, cu actualizări gratuite, Wi-Fi, Bluetooth sau sensor G cu 3 axe.

Garanția extinsă de 3 ani a camerelor de bord Mio este valabilă indiferent de magazinul de la care acestea sunt achiziționate. Printre partenerii locali se numără magazine precum Altex, eMAG, evoMAG, Flanco, F64, Media Galaxy, Selgros ș. a.

Modelele care vor beneficia de garanție extinsă de 3 ani sunt: Mio MiVue M760D (Wi-Fi), M700, 792, 795, 798, 798 Dual, 798 Pro, 798 Dual Pro, 886, 812, 818, 826, 846, 848, 866, C380 Dual, C540, C541, C545, C560, C570, C580, C588T Dual, J60, J85, A30, A50 și M40.

Despre Mio Technology

Mio este liderul pieței autohtone de dispozitive GPS și parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfășoară operațiuni pe piețele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări. https://www.mio.com/ro_ro/

Primul pliabil OPPO, Find N2 Flip, este disponibil oficial in Romania

  • Primul pliabil din portofoliul companiei disponibil la nivel local vine într-un pachet special până la finalul lunii, ce include o husă și o pereche de căști OPPO Enco X2
  • OPPO Find N2 Flip este telefonul oficial al competiției UEFA Champions League

OPPO a lansat în România cel mai nou smartphone pliabil, Find N2 Flip, telefonul oficial al competiției UEFA Champions League. Până la 31 martie, Find N2 Flip este disponibil într-un pachet ce include o husă specială si o pereche de căști OPPO Enco X2. OPPO Find N2 Flip este primul pliabil din portofoliul OPPO care a fost lansat pe piaţa din Europa.

Evenimentul de lansare a noului OPPO Find N2 Flip a avut loc la Galeria Kulterra din București, în cadrul expoziției de pictură semnată de artista contemporană Arina Bican.

“Oferim consumatorilor locali un dispozitiv ultra-performant și, totodata, compact, care răspunde nevoii de a avea un ecran tot mai mare într-un telefon compact. Am demonstrat că inovația nu trebuie să însemne și compromisuri, iar fiecare detaliu al primului telefon pliabil OPPO ilustrează conceptul de perfecțiune minuțioasă. În plus, suntem convinși că pachetul promoțional Find N2 Flip, ce include o husă specială si o pereche de căști OPPO Enco X2, va fi primit cu entuziasm de publicul din Romania”, a declarat Alina Munteanu, PR Manager pentru OPPO în România.

O descriere succintă a lui Find N2 Flip îl plasează în sfera superlativelor pe segmentul telefoanelor pliabile. Telefonul dispune de cea mai rapidă încărcare, cea mai mare baterie pentru un flip, cel mai mare ecran secundar, cel mai mare ecran principal, o balama ce asigură peste 400.000 de plieri, dar și cea mai lungă perioadă de actualizări pentru software și securitate.

Telefonul îmbină cel mai mare ecran disponibil, de 6,8 inci, cu un corp super compact, o greutate de 191 grame, venind în întâmpinarea celor care își doresc un smartphone performant și compact, cu un ecran generos. Ecranul E6 AMOLED are o diagonală de 6.8, aspect 21:9 și rată adaptivă de împrospătare de 120Hz, iar luminozitatea urcă până la 1600 de niți, fiind ușor de utilizat în orice tip de lumină. Totodată, OPPO Find N2 Flip are cel mai mare ecran secundar din industrie, care poate accesa o serie de funcții precum fotografie, notificări etc, fluidizând astfel experiența de utilizare. Orientarea sa verticală oferă și mai mult spațiu, care permite afișarea până la șase notificări într-o singură vizualizare. Cu ajutorul acestui ecran, utilizatorul poate să răspundă rapid la mesajele din aplicațiile de mesagerie principale, poate comuta setările, poate să înregistreze o notă vocală sau să preia un apel și multe altele – totul fără a deschide telefonul.

Telefonul vine și cu cea mai mare baterie și cea mai rapidă încărcare disponibile pe un flip. Testele interne arată că acesta poate fi utilizat fără probleme pentru o zi întreagă. Tehnologia SUPERVOOC de 44W asigură încărcarea bateriei de 4300 mAh până la 50% în doar 23 de minute atunci când telefonul este aproape gol. Încărcarea completă se face în mai puțin de o oră.

Echipat cu hardware de ultimă generație, un sistem de camere bazat pe senzor Sony IMX890, un procesor puternic MediaTek Dimensity 9000+, conectivitate utra-rapidă 5G dual-sim și cele mai bune viteze de încărcare pentru un dispozitiv de acest tip, Find N2 Flip marchează un debut memorabil pe segmentul de dispozitive pliabile pentru OPPO.

Cel mai bun camera-phone de tip flip

Camera principală de 50 MP a lui Find N2 Flip are un senzor Sony IMX890 cu un obiectiv f/1.8 – ce asigură pentru utilizator realizarea unor fotografii clare și luminoase. Selfie-urile pot fi vizualizate cu ușurință pe ecranul generos cu ajutorul funcției de previzualizare dublă. Camera este dezvoltată împreună cu producătorul de camere foto Hasselblad, oferind culori de calitate profesională. Unitatea de procesare Marisilicon X, disponibilă pe noul Find N2 Flip, îmbunătățește videoclipurile nocturne pentru a capta imagini 4K ultra-clare în condiții de lumină scăzută.

OPPO Find N2 Flip dispune de o balama Flexion Hinge, certificată independent de TÜV Rhineland pentru a rezista la peste 400.000 de plieri în testele efectuatela temperatura standard a camerei. Acest lucru echivalează cu deschiderea și închiderea telefonului de aproximativ 100 de ori pe zi timp de mai bine de zece ani și, de asemenea, este testat de până la 100.000 de ori la 50 de grade Celsius și 95% umiditate și la -20 de grade Celsius. Datorită balamalei, telefonul poate fi folosit și pe post de cameră foto cu trepied, în modul Flexform.

OPPO Find N2 Flip echipat cu sistem de operare ColorOS 13 este primul model din portofoliul companiei care oferă patru ani de actualizări majore ColorOS și 5 ani de actualizări de securitate.

Huawei lanseaza solutia Digital Managed Network pentru accelerarea cresterii serviciilor B2B ale transportatorilor

La MWC Barcelona 2023, Steven Zhao, vicepreședintele liniei de produse de comunicații de date Huawei, a lansat soluția Digital Managed Network Solution și produsele pentru serviciile B2B ale operatorilor. Această soluție îi va ajuta să profite de oportunitățile de transformare digitală și să impulsioneze o nouă creștere. Această soluție oferă funcții digitale de gestionare a rețelelor și portofolii bogate de produse, ajutând transportatorii să se transforme din ISP (Internet Service Provider) în MSP (Managed Service Provider).
Pe măsură ce digitalizarea industriei capătă amploare, două tendințe devin din ce în ce mai evidente.

Prima este că aplicațiile de servicii de întreprindere bazate pe cloud se extind de la sistemele de birou la sistemele de producție, necesitând o mai bună asigurare a calității și un mediu de rețea mai sigur. Cea de-a doua este că rețelele de întreprindere evoluează spre o rețea complet wireless, iar gestionarea rețelei trece de la statică la dinamică, toate acestea complicând asigurarea rețelei și necesitând capacități de gestionare în timp real.

În special, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) nu dispun de fondurile și talentele necesare pentru a urmări aceste tendințe și, prin urmare, au nevoie urgentă de servicii gestionate de înaltă calitate și la prețuri accesibile. Transportatorii au un număr mare de clienți de linii private și se mândresc cu trei avantaje: relații puternice cu clienții, cea mai bună conectivitate de rețea din clasa lor și experiență profesională. Ca atare, este mai ușor pentru operatorii de transport să furnizeze servicii de rețea gestionate pentru clienții întreprinderilor și să obțină rapid o creștere pe piață.

Principalii transportatori globali se transformă în mod activ în furnizori de servicii de rețele gestionate digitale. Pentru a facilita acest lucru, Huawei a lansat la MWC soluția și produsele Digital Managed Network Solution. Aceste noi oferte îi ajută pe transportatori să adauge servicii de rețea gestionată digitală – inclusiv LAN gestionat, WAN gestionat, securitate gestionată și DCN gestionat – pe lângă liniile private IP. De asemenea, aceste oferte pot permite transportatorilor să actualizeze capacitățile de asigurare a calității și de automatizare a infrastructurilor de rețea pentru linii private diferențiate de la site la cloud.
Ofertele recomandate includ următoarele:

Private Line + Managed LAN: Prin utilizarea tehnologiei de gestionare a cloud-ului, Private Line + Managed LAN ajută operatorii să se extindă de la liniile private tradiționale la rețelele de campus. În acest fel, transportatorii pot oferi servicii convergente de rețea gestionate în cloud în rețelele LAN, WLAN și IoT. Printre beneficiile rezultate se numără livrarea rapidă plug-and-play, O&M inteligent pentru diagnosticarea defecțiunilor în câteva minute, cu 85% mai puțin suport pe teren necesar și un timp de rentabilitate a investiției (ROI) cu 20% mai scurt.

Linie privată + Managed WAN:

Bazându-se pe tehnologia de rețea SD-WAN, linia privată + Managed WAN permite crearea de rețele hibride de linii private MPLS tradiționale și alte tehnologii de linii private. Acest lucru ajută întreprinderile să migreze rapid către cloud. În plus, convergența fix-mobil 5G (FMC) și direcționarea flexibilă a traficului în funcție de serviciu oferă o experiență de acces diferențiată și îmbunătățește fiabilitatea serviciilor de rețea. Toate acestea asigură în cele din urmă un echilibru perfect între cerințele de servicii și costurile IT, crescând în același timp venitul mediu pe utilizator (ARPU) al liniilor private cu peste 15%.

Linie privată + securitate gestionată:

Bazându-se pe o arhitectură de servicii în cloud, Private Line + Managed Security ajută operatorii să ofere întreprinderilor pachete de servicii de securitate în cloud la prețuri accesibile. Astfel, întreprinderile se pot abona online la numeroase servicii de securitate, cum ar fi protecția frontierelor, protecția endpoint-urilor și protecția împotriva atacurilor ransomware. În acest fel, întreprinderile beneficiază de gestionarea amenințărilor în câteva secunde, reducând în același timp cheltuielile cu personalul IT dedicat securității, iar transportatorii își pot crește veniturile din serviciile de linie privată cu 20%.

Linie privată + Managed DCN:

Cu o sinergie linie privată-IDC, linia privată + DCN gestionată eficientizează serviciile în interiorul și în afara cloud-ului, asigurând în același timp furnizarea serviciilor în câteva minute. Acest lucru este posibil cu ajutorul soluției DCN hiperconvergente de la Huawei, care unifică rețelele de calcul de uz general, de calcul de înaltă performanță și de stocare în rețele all-Ethernet. La rândul său, acest lucru reduce TCO cu 36% și accelerează călătoria în cloud a întreprinderilor.

Îmbunătățirii ale liniilor private:

Transportatorii pot profita de prima capacitate de divizare a rețelei la nivel de chiriaș din industrie pentru a obține o granularitate de divizare la nivel de Mbps și asigurarea SLA a serviciilor, maximizând monetizarea rețelei. De asemenea, aceștia se pot baza pe prima hartă digitală a rețelei din industrie pentru vizibilitate în timp real, de la legăturile fizice la servicii, precum și pe automatizarea întregului parcurs care cuprinde evaluarea înainte de vânzare, implementarea în timpul vânzării și asigurarea post-vânzare a serviciilor de linii private.
Privind în viitor, Zhao a declarat că Huawei va continua să investească mai mult în produse și soluții inovatoare adaptate la transformarea digitală a industriei și va realiza inovații comune cu clienții și partenerii din industrie. Procedând astfel, va ajuta operatorii să se transforme în furnizori de servicii de rețea gestionate digital, să accelereze dezvoltarea digitală a industriei și să accelereze noi creșteri.

Despre Huawei

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne angajăm să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.
La Huawei, inovația pornește de la nevoile clienților. Facem investiții masive în cercetare, concentrându-ne asupra inovațiilor de ruptură în tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajați și derulăm operațiuni în mai mult de 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de propriii angajați.
Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a menține competitivitatea și siguranța rețelelor pentru întreg portofoliul de produse, soluții și servicii end-to-end. Prin colaborare deschisă cu partenerii de ecosistem, creăm valoare pentru clienți, îmbunătățind experiența consumatorilor și inspirând organizații de toate mărimile să inoveze. Huawei Technologies SRL și-a început operațiunile în România în anul 2003, unde are peste 2.300 de angajați și a dezvoltat colaborări cu toți marii operatori de telecomunicații. Pentru detalii, vizitați www.huawei.com/ro sau urmăriți-ne pe Facebook Huawei Romania.

Huawei se alatura Aliantei Globale UNESCO pentru Alfabetizare pentru a intensifica cultivarea talentelor

Huawei a anuntat in cadrul evenimentului Mobile World Congress 2023 ca s-a alaturat Aliantei Globale pentru Alfabetizare (GAL) UNESCO. Anuntul a fost facut in cadrul unui Digital Talent Summit co-organizat de Huawei si „Institutul pentru Invatare pe tot parcursul vietii” (UIL Institute for Lifelong Learning), care serveste drept secretariat al GAL.
In cadrul evenimentului, Huawei si UIL au convenit sa promoveze in comun utilizarea tehnologiei pentru a creste gradul de alfabetizare. Cele doua parti au semnat un acord de cooperare prin care Huawei va finanta o extindere a initiativelor actuale ale UIL pentru a spori utilizarea tehnologiei de catre educatori in tarile in curs de dezvoltare. In prezent, initiativa UIL functioneaza in Bangladesh, Coasta de Fildes, Egipt, Nigeria si Pakistan.
Huawei este prima companie privata care a devenit membru asociat al GAL si compania este incantata de faptul ca propriile sale obiective se aliniaza cu viziunea GAL de eradicarea analfabetismului digital in randul tinerilor.

Directorul UIL, David Atchoarena, a explicat in cadrul evenimentului: “Lumea noastra aflata intr-o continua schimbare necesita eforturi sustinute si parteneriate puternice pentru a obtine o educatie de calitate si un proces de invatare pe tot parcursul vietii pentru toti.”
Atchoarena a continuat: “Expertiza Huawei din domeniul inovatiei in domeniul invatarii va fi un mare avantaj pentru Alianta Globala pentru Alfabetizare. Proiectele de colaborare, cum este al nostru, vor asigura ca nimeni nu este lasat in urma in aceasta calatorie.”

Vicky Zhang, vicepresedintele Huawei pentru comunicare corporativa, a adaugat: “Obtinerea unei educatii corecte este adesea cheia succesului in viata. In calitate de jucator important in sectorul tehnologic, Huawei considera ca are responsabilitatea de a oferi competente tehnologice in toate partile lumii, incercand sa facem tot posibilul pentru a include cat mai multi oameni.”
“Suntem mandri sa ne unim fortele cu UNESCO pentru a ne indeplini aceasta responsabilitate mai bine”, a adaugat Zhang.

Huawei considera ca talentul digital este un factor cheie in realizarea transformarii digitale, a unei cresteri economice solide si a unei calitati mai bune a vietii. Din 2008, Huawei a oferit o gama extinsa de programe pentru tinere talente. Sub umbrela ”Seeds for the Future” Huawei ofera anual catre zeci de mii de persoane burse si cursuri de formare digitala care vizeaza toate categoriile de varsta. De asemenea, compania organizeaza si sponsorizeaza competitii tehnologice in cadrul carora studentii isi pot extinde cunostintele, pot castiga premii si isi pot face noi prieteni.
Pana in prezent, programul Seeds for the Future al Huawei a contribuit la cultivarea a peste 2,2 milioane de talente digitale in peste 150 de tari. Academia TIC a companiei poate pregati aproximativ 200.000 de studenti in fiecare an. In 2021, Huawei a anuntat ca a investit deja 150 de milioane de dolari si a planificat sa investeasca inca 150 de milioane de dolari in dezvoltarea talentelor digitale pana in 2026, de care se asteapta sa beneficieze inca 3 milioane de persoane.

Despre Huawei

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial in domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii in telecomunicatii si in cel al dispozitivelor inteligente. Cu solutii integrate in patru domenii cheie – retele de telecomunicatii, IT, dispozitive inteligente si servicii cloud – ne angajam sa aducem tehnologia digitala la fiecare persoana, in casa sau organizatie, pentru o lume inteligenta si conectata.
La Huawei, inovatia porneste de la nevoile clientilor. Facem investitii masive in cercetare, concentrandu-ne asupra inovatiilor de ruptura in tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajati si derulam operatiuni in mai mult de 170 de tari si regiuni. Fondata in 1987, Huawei este o companie privata, detinuta integral de propriii angajati.
Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a mentine competitivitatea si siguranta retelelor pentru intreg portofoliul de produse, solutii si servicii end-to-end. Prin colaborare deschisa cu partenerii de ecosistem, cream valoare pentru clienti, imbunatatind experienta consumatorilor si inspirand organizatii de toate marimile sa inoveze. Huawei Technologies SRL si-a inceput operatiunile in Romania in anul 2003, unde are peste 2.300 de angajati si a dezvoltat colaborari cu toti marii operatori de telecomunicatii. Pentru detalii, vizitati www.huawei.com/ro sau urmariti-ne pe Facebook Huawei Romania.

Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition, prezentati la MWC 2023

Acest gadget este cea mai nouă inovație tehnologică în materie de dispozitive AR wireless

Xiaomi, unul dintre liderii globali în producția de electronice de larg consum și dispozitive inteligente, a prezentat noul său concept tehnologic, Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition, în cadrul Mobile World Congress 2023 (MWC 2023). Aceștia sunt primii ochelarii AR (Realitate Augmentată) wireless din portofoliul Xiaomi care utilizează metoda de calcul distribuit, oferind un display la nivel de retină ajustabil la condițiile de lumină. Cu o conectivitate îmbunătățită la un smartphone ce utilizează platforma Snapdragon Spaces, device-ul permite urmărirea mișcărilor mânilor la un nivel rafinat, acceptă o gamă cuprinzătoare de aplicații pentru afișaje mai mari și oferă inovații avansate la nivelul compatibilității între dispozitive.

Ochelarii AR wireless asigură o latență redusă și un design fără fir

Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition au fost concepuți pentru a oferi noi experiențe individuale. În loc să se bazeze pe o conexiune prin cablu la un sistem gazdă, ochelarii au o greutate de doar 126 de grame și integrează topologii de rețea de tip bus foarte rapide, dezvoltate de Xiaomi pentru a atinge conexiuni de date de mare viteză între un telefon și dispozitiv. Construiți pe platforma Snapdragon® XR2 Gen 1 și tehnologia de rețea cu latență redusă proprietară Xiaomi, acești ochelari cu suport Snapdragon Spaces™ XR Developer Platform asigură o latență redusă wireless, de până la 3 ms1 în timpul conexiunilor la smartphone și o conexiune cu o latență full link de până la 50 ms1, performanțe comparabile cu cele ale unor soluții prin fir.

Acești ochelari inteligenți au o greutate redusă și sunt realizați din materiale de construcție ușoare, precum aliaj de magneziu-litiu, parți din fibră de carbon și o baterie dezvoltată intern cu anod silicon-oxigen. Cu o greutate de doar 126 de grame, reușesc să reducă disconfortul din timpul utilizării. În plus, prin analizarea a zeci de mii de date referitoare la mișcările capului, ochelarii au fost calibrați cu precizie, luând în considerare detalii precum centrul de greutate, distanța dintre rame, unghi, felul în care stau așezați pe nas și mulți alți factori care contribuie la o experiență superioară.

Display pentru ochelari AR aproape la nivelul retinei oculare, cu lentile fabricate din sticlă electrocromică adaptabile la condiții de iluminare diferite

Inginerii Xiaomi cred cu tărie în integrarea perfectă a cerințelor din lumea digitală și cea reală pentru ca utilizatorii să poată percepe obiectele virtuale la fel de colorate și clare precum pe cele fizice. Din acest motiv, dispozitivul trebuie să ofere o calitate înaltă a display-ului și o calibrare pe măsură.

Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition sunt printre primii din întreaga industrie care au un display la nivelul retinei oculare. Ca și în cazul display-urilor concept premium, și în cazul ochelarilor VR există un prag de calitate cu o „valoare critică”. În momentul în care rezoluția angulară sau PPD (pixeli per grad) se apropie de 60, ochiul uman nu mai poate distinge granularitatea. Nivelul PPD al Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition este 58, cel mai înalt indice din industrie adecvat acestei specificații calitative.

Folosind un modul optic compus dintr-o pereche de ecrane MicroOLED, Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition au și prisme pentru ghidarea luminii, cu scopul de a oferi imagini clare. Aceste prisme sunt capabile să funcționeze în condiții complexe de reflexie. Astfel, conținutul redat pe display este reflectat prin trei suprafețe înainte de a ajunge la varianta finală percepută de ochii utilizatorilor.

Design-ul modulului optic reduce pierderea luminozității și produce imagini clare și strălucitoare de până la 1200 de niți. În plus, ochelarii inteligenți sunt echipați și cu lentile din sticlă electrocromică care se pot adapta la condiții diferite de iluminare. Aceste lentile transformă experiența de vizionare în una și mai captivantă, în timp ce modul transparență produce imagini vii și asigură un raport optim între elementele reale și cele virtuale.

Xiaomi AR Gesture Control, o modalitate mai naturală de a interacționa

Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition au și o funcție inovativă de recunoaștere a interacțiunilor prin micro gesturi extrem de precisă. Acest tip de interacțiune este o demonstrație a direcției pe care Xiaomi consideră că interacțiunile dintre oameni și computere o vor urma în viitor.

Articulațiile degetelor reprezintă zona de recunoaștere a gesturilor pentru Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition. Articulația degetului mijlociu stabilește orientarea direcției, în timp ce degetul arătător este folosit pentru a urca sau merge înainte. Astfel, mișcările de bază din lumea virtuală pot fi realizate foarte ușor. Pe lângă ele, funcția articulațiilor degetelor poate fi folosită și pentru scris. Prin unirea degetului mare cu arătătorul pot fi deschise și închise diverse aplicații. De asemenea, Xiaomi încearcă să adauge și alte operațiuni prin mișcarea degetelor de la mâini.

Micro gesturile prin care Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition pot fi controlați îi vor ajuta pe utilizatori să folosească aplicațiile de zi cu zi, să redea conținutul paginilor web, dar și să părăsească aplicațiile, fără a avea nevoie de un smartphone pentru a controla ochelarii.

Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition au încorporată și o cameră AON cu consum redus de energie care asigură interacțiunea prin gesturi pentru perioade îndelungate și utilizarea ușoară a funcțiilor. Utilizatorii pot alege și controlul convențional prin telefon, care poate fi împerecheat și folosit ca touchpad.

O experiență nouă și conectată prin ochelari AR

Experiența extinsă pe care Xiaomi o are la nivel de interconectare a dispozitivelor a dus la o mulțime de experiențe noi care au putut fi încorporate în ochelarii AR wireless. Dispozitivul poate reda o varietate de aplicații prin intermediul ecosistemului, datorită capabilităților de streaming ale aplicației Mi Share. Aplicații populare, precum TikTok și YouTube, pot optimiza suprafața de redare a ochelarilor, detaliu esențial pentru a-I transforma într-un ecran mare portabil. În plus, utilizatorii își pot personaliza spațiul vizual prin amplasarea aplicațiilor favorite în orice loc și pot ajusta dimensiunea interfeței prin gesturi spațiale, îmbunătățind astfel eficiența.

Având cea mai mare platformă smart home, Xiaomi a integrat realitatea augmentată pentru a le oferi o experiență unică utilizatorilor. Spre exemplu, Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition le vor permite acestora să „captureze” imaginea de pe ecranul unui televizor clasic și s-o transfere pe display-ul ochelarilor. În plus, Xiaomi a introdus și operațiuni folosite tot mai des pe alte dispozitive smart, iar prin intermediul ochelarilor o lampă inteligentă poate fi stinsă sau aprinsă prin gesturi spațiale. Nu lipsește nici experiența spațială audio, deoarece difuzoarele virtuale pot fi conectate cu unele reale.

Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition trebuie împerecheați cu un smartphone Xiaomi 13 sau orice alt device compatibil cu Snapdragon Spaces. Ochelarii sunt disponibili într-un design de culoarea titaniului și sunt adaptabili la trei dimensiuni ale feței și nasului. Utilizatorii care suferă de miopie pot folosi o lentilă atașabilă. În privința suportului, ochelarii sunt compatibili cu platformele Qualcomm Snapdragon Spaces, OpenXR și Microsoft MRTK. Xiaomi intenționează să colaboreze strâns cu dezvoltatorii de platforme pentru a accelera introducerea VR.

Imagini ale produslui: Xiaomi Wireless AR Smart Glass Discovery Edition. Un clip demonstrativ este disponibil AICI.

NNC Services devine prima agentie de marketing din Romania acreditata pentru servicii de HubSpot Onboarding

NNC Services, lider in marketing B2B pentru companiile din domeniul IT&C, anunta ca a devenit prima agentie din Romania acreditata de HubSpot pentru servicii de onboarding. Aceasta acreditare vine in completarea statutului NNC Services de partener Hubspot Platinum.

Acreditarea HubSpot Onboarding valideaza abilitatile si experienta strategica necesare pentru a sustine clientii in achizitia si integrarea HubSpot, cea mai cunoscuta platforma de automatizare a activitatilor de marketing si vanzari. Pe langa cunostintele specifice de utilizare a platformei, pentru a obtine aceasta acreditare, agentia a dovedit ca stapaneste excelent elemente de management al proiectelor, managementul schimbarii si ca da dovada de profesionalism pe parcursul procesului de inrolare in platforma.

Pentru a obtine acreditarea HubSpot Onboarding, NNC Services a parcurs un proces riguros de pregatire si doua runde de selectie. Etapa de eligibilitate este disponibila doar partenerilor Platinum, Diamond sau Elite si care au cel putin trei angajati care au dobandit minimum 10 certificari HubSpot dedicate nu doar folosirii platformei, ci si metodologiei inbound. In procesul de selectie, s-a tinut cont si de experienta si metodologia aplicata pana acum de catre NNC Services pentru onboardingul companiilor clienti.

Suntem parteneri HubSpot inca din 2015 si am obtinut statutul curent de Platinum Partner in 2019. In toti acesti ani, am ajutat cu succes peste 100 de clienti sa-si dezvolte afacerile cu ajutorul HubSpot. Stim ca adoptarea de noi instrumente digitale sau migrarea bazelor de date complexe dintr-un alt CRM poate fi provocatoare, dar suntem intotdeauna pregatiti sa cream o fundatie solida care sa serveasca obiectivelor de business ale clientilor, sa conecteze procesele interne si sa economiseasca timp si efort pe termen lung. Pana in prezent, am inrolat in HubSpot peste 50 de companii, iar la momentul actual oferim servicii de suport HubSpot pentru 21 de companii. Acreditarea primita ne recunoaste eforturile, expertiza si abordarea orientata inspre cresterea clientilor alaturi de care lucram.”, a declarat Monica Condrache, Head of Marketing Automation la NNC Services.

Implementarea HubSpot cu ajutorul partenerilor potriviti asigura o experienta personalizata, eficienta si simplificata de onboarding. Aceasta solutie de automatizare ajuta procesele companiilor sa tina pasul cu ritmul in care se dezvolta afacerea, unificand intr-o interfata intuitiva multiple directii care ar trebui sa lucreze colaborativ pentru a-si atinge obiectivele de sales, marketing, customer service. Integrand si automatizand procesele, companiile obtin nu doar claritate si eficienta sporite, dar si costuri mai mici pentru atragerea clientilor.

NNC Services are un portofoliu de clienti care include companii IT si furnizori de servicii inovatoare sau lideri pe piata romaneasca si internationala. Acesti clienti se bazeaza pe strategiile noastre de marketing pentru a obtine vanzari si vizibilitate pe piata. Experienta noastra in domeniul tehnologiilor de marketing, certificarile noastre si gama extinsa de servicii oferite utilizatorilor HubSpot contribuie la succesul campaniilor noastre de marketing. Clientii nostri multumiti din sectorul IT&C atesta eficacitatea colaborarii cu noi, atat la nivel local, cat si international.”, declara Oana Lefter, Managing Partner NNC Services.

Despre NNC Services

In ultimii 16 ani, NNC Services a devenit lider in marketing B2B pentru companiile de IT si servicii profesionale, oferind servicii de consultanta si automatizare. In prezent, compania detine trei birouri locale (Bucuresti, Iasi si Cluj), un birou in Boston, S.U.A. si un birou in Varsovia, Polonia, insumand peste 40 de consultanti si specialisti in b2b marketing. Echipa de specialisti vine cu abilitatile si competentele necesare afacerilor pentru a-si atinge obiective ambitioase de extindere internationala. In acelasi timp, agentia ofera sprijin echipelor de marketing si vanzari ale clientilor pentru a atinge si depasi obiectivele de afaceri cu strategii dovedite, coaching, automatizare, promovare si campanii eficiente de marketing inbound si outbound.

Ultima actualizare SmartThings pe seria Galaxy Watch5 si Watch4 ofera un control sporit asupra casei inteligente

Utilizatorii pot avea acum mai mult control asupra casei lor inteligente, datorită celei mai recente actualizări SmartThings pe Galaxy Watch

Utilizatorii Galaxy Watch își vor putea gestiona dispozitivele conectate din casă mai ușor și mai convenabil, chiar de la încheietura mâinii, datorită celei mai recente actualizări a aplicației SmartThings. Acum, utilizatorii Galaxy Watch nu mai trebuie să deschidă aplicația, ci pot pur și simplu să gliseze direct pe suprafața ceasului pentru a accesa SmartThings. În acest fel, utilizatorii de Galaxy Watch5 și Watch4 vor putea să folosească smartwatch-ul pentru a-și monitoriza casele de oriunde s-ar afla, în doar câteva secunde.

Specificații actualizate ale SmartThings pentru Galaxy Watch (v1.1.08):

  • Transmisiune LIVE a imaginilor captate de camerele de supraveghere din casă, dar și din afara casei/din dreptul soneriei de la intrare, pentru cei care folosesc camerele Ring și Nest – care acceptă protocolul WebRTC pentru prima dată. Utilizatorii care dețin camere de supraveghere la intrarea în casă sau integrate în interfon pot să vorbească direct cu oaspeții care îi vizitează folosind Galaxy Watch.
  • Control direct asupra unei liste extinse de dispozitive Samsung (și nu numai), cum ar fi: SmartTag, purificatoare de aer, termostate și jaluzele, direct de pe Galaxy Watch, care anterior erau accesibile doar prin intermediul smartphone-ului.

 

Noile funcționalități includ:

  • SmartTag: pornire/oprire sonerie și control al volumului soneriei
  • Purificatoare de aer: Reglarea vitezei ventilatorului
  • Termostate: Setarea temperaturii și controlarea temperaturii punctului de referință pentru încălzire/răcire
  • Jaluzele: Trei comenzi personalizate (deschidere, închidere, pauză), ajustarea nivelului jaluzelelor
  • Control de la distanță asupra televizorului conectat folosind Galaxy Watch. Prin noua funcție de control Device-to-Device (D2D), care conectează un Galaxy Watch cu Smart TV-ul Samsung din apropiere.

Seria Xiaomi 13 „dezvoltata in colaborare cu Leica” se lanseaza la nivel global

În premieră, utilizatorii din întreaga lume pot experimenta sistemul de camere profesional ce oferă experiența autentică Leica pe flagship-urile Xiaomi

 Xiaomi a dezvăluit astăzi cea mai nouă linie flagship de telefoane inteligente – Seria Xiaomi 13 – la nivel internațional, în cadrul unui eveniment de lansare desfășurat în Barcelona, Spania. Prin colaborarea aprofundată în dezvoltarea produsului dintre Xiaomi și Leica, parte din Parteneriatul Strategic al Tehnologiei Imagistice, Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro au scopul de a oferi o experiență cu totul nouă de fotografie pe mobil utilizatorilor din întreaga lume. Cele două modele flagship sunt dezvoltate în parteneriat cu Leica și oferă lentile optice profesionale Leica, precum și o serie de capabilități software avansate pentru a completa experiența autentică Leica. Alte specificații premium incluse sunt cel mai nou procesor Snapdragon® 8 Gen 2 și sistemul Surge pentru gestionarea bateriei dezvoltat de Xiaomi, acestea având rolul de a asigura cele mai înalte performanțe din toate punctele de vedere.

„Sunt cu adevărat impresionat de seria Xiaomi 13 – pot spune că schimbă cu adevărat regulile jocului”, a spus Steve McCurry, unul dintre cei mai renumiți fotografi din lume, prezent în Photography Hall of Fame, primul beneficiar al Leica Hall of Fame Award și ambasador Leica, exprimându-și astfel entuziasmul față de lansarea internațională a seriei Xiaomi 13.

De asemenea, în timpul lansării a fost prezentat și modelul Xiaomi 13 Lite, care oferă capabilități imagistice excelente pentru portrete și opțiuni extinse de fotografiere pentru tinerii pasionați de acest segment.

Fotografie la cel mai înalt nivel prin sistemul de camere dezvoltat alături de Leica

Toate aspectele sistemelor de camere prezente la Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro, de la hardware și calitatea imaginii până la design-ul interfețelor UI/UX, au fost create în colaborare cu Leica pentru a livra o experiență de fotografie pe mobil la nivel profesional. Ambele telefoane sunt dotate cu un setup triplu de camere cu lentile optice Leica.

Sistemul de camere Leica Vario-Summicron 1:19-2.2/14-75 ASPH. al Xiaomi 13 Pro acoperă distanțe focale de la 14 mm până la 75 mm și este compus dintr-o cameră principală cu unghi-larg de 23 mm cu senzor ultra-larg IMX989 de 1 inci, o cameră telefoto ”floating” de 75 mm și o cameră cu unghi ultra-larg de 14 mm. Prezent pentru prima oară pe Xiaomi 12S Ultra, senzorul IMX989 este cel mai mare încorporat vreodată pe un telefon inteligent. Cu un interval dinamic extins, capabilități excepționale pentru capturarea luminii și răspuns rapid, acest senzor mare asigură imagini colorate cu un contrast distinct și texturi bine definite, care dezvăluie cu precizie toate detaliile.

Pe de altă parte, modelul Xiaomi 13 acoperă o arie optică a zoom-ului de la 0.6x până la 3.2x și este dotat, de asemenea, cu lentile telefoto de 75 mm.

Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro oferă o arie largă de setări detaliate ale opțiunilor camerei pentru a satisface pretențiile oricărui fotograf profesionist. Sistemul de lentile profesional și caracteristicile software asigură distanțe focale și profunzimi vizuale excelente pentru a permite fotografierea unor portrete perfecte. Utilizatorii au la dispoziție și două stiluri fotografice distincte – Leica Authentic Look și Leica Vibrant Look, ce le oferă posibilități estetice variate pentru imagini de o acuratețe fără precedent. Interfața UI a camerei are un design deosebit și este ușor de folosit, dar au fost incluse și alte noi funcții de divertisment, precum filtrele Leica, watermark-ul Leica și sunetul clasic al declanșatorului Leica.

Dotate cu Motorul Imagistic Xiaomi, Xiaomi 13 Pro și Xiaomi 13 asigură cele mai dezvoltate capabilități fotografice computerizate de pe toate flagshipurile Xiaomi. Nu doar că vitezele de procesare ale fotografiilor sunt îmbunătățite, dar dispozitivele focalizeaza automat subiectele aflate în mișcare cu funcția Xiaomi ProFocus, care duce și mai departe experiența de utilizare a camerei.

Ambele telefoane oferă o optimizare excelentă a imaginilor și permit ajustarea manuală a parametrilor de fotografiere în modul pro. Xiaomi 13 Pro are suport Adobe pentru 10-Bit RAW DNG Camera și Color Profiles și le dă posibilitatea profesioniștilor să editeze mai ușor imaginile în Adobe Photoshop și Adobe Lightroom.

Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro excelează și la capitolul înregistrare video. Sunt device-uri excepționale pentru videografii profesioniști, deoarece ambele au suport “Create in Dolby Vision®” cu o arie de culorii vii, rate de contrast exacte și detalii bogate, posibilități de captură 4K Ultra Night Videos și stabilizare video HyperOIS, toate acestea pentru a asigura cea mai bună calitate a filmării.

Viteze amețitoare + performanțe asigurate de procesorul Snapdragon®️ 8 Gen 2 și fiabilitate + putere asigurate de Xiaomi Surge

Atât Xiaomi 13, cât și Xiaomi 13 Pro sunt dotate cu cel mai bun procesor mobil al momentului, Snapdragon®️ 8 Gen 2, care asigură o procesare grafică îmbunătățită prin performanțele GPU și o eficiență energetică cu 42%, respectiv 49%, mai mari în comparație cu generația precedentă. Performanțele CPU și eficiența energetică au fost îmbunătățite cu 37%, respectiv 47%.¹ Aceste performanțe uimitoare garantează accesul facil și viteze excelente în momentul unor activități cum ar fi fotografia computerizată, AI în timp real și gaming și, în același timp, prelungesc durata zilnică de viață a bateriei.

Cele două dispozitive au și suport Wi-Fi 7 prin intermediului Qualcomm® FastConnectTM 7800 Mobile Connectivity System. Xiaomi 13 Pro este dotat cu tehnologie High Band Simultaneous (HBS) Multi-Link care asigură conexiuni multiple și simultane de 5 GHz și 6 GHz și este capabil să atingă viteze ultra-rapide de până la 5.8 Gbps, cu latență redusă și capabilități de rețea foarte bune.2 Pe de altă parte, Xiaomi 13 are tehnologie Dual Band Simultaneous (DBS) Multi-Link operation și poate atinge viteze de rețea de până la 3.6 Gbps.2

Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro sunt echipate cu sistemul de management al bateriei Xiaomi Surge, care utilizează chip-ului de încărcare Surge dezvoltat de Xiaomi, pentru o durată de viață mai lungă și o experiență îmbunătățită. Xiaomi 13 are o baterie de 4,500 mAh care rezistă fără probleme de-a lungul unei zile. Se încarcă rapid prin fir la 67W și wireless, la 50W. Xiaomi 13 Pro are o baterie și mai masivă, de 4,820 mAh, cu tehnologie HyperCharge la 120W, capabilă să încarce telefonul la 100% în doar 19 minute.3

Telefoane flagship premium cu design minimalist și cel mai bun display

Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro aduc un nou design minimalist, menit să scoată în evidență capabilitățile lor tehnologice.

Disponibil în culori clasice și captivante, Negru, Alb și Flora Green, Xiaomi 13 adoptă un design stilat cu ecran plat și un spate curbat 2.5D. Atractiv și în același timp confortabil, Xiaomi 13 are un raport uimitor corp-ecran de 93.3% și margini ultra-subțiri de 1.61 mm4, care asigură o experiență incredibilă de vizionare pe un dispozitiv cu astfel de dimensiuni. Echipat cu un ecran AMOLED FHD+ de 6.36″, Xiaomi 13 redă conținutul cu acuratețe și strălucire, iar materialul E6 AMOLED asigură un consum de energie redus.

Xiaomi 13 Pro are un corp ceramic 3D-curbat pentru un design unitar și tranziții fluide în special în jurul modulului de camere. Are două variante de culoare, alb ceramic și negru ceramic, și este foarte plăcut la atingere. Display-ul folosit la acest model este AMOLED WQHD+ de 6.73″, cu adevărat impresionant. Tot datorită materialului E6, este capabil să atingă o strălucire de 1,200 niți în full-screen și o strălucire maximă de 1,900 de niți și redă cu acuratețe culorile, datorită standardului TrueColor pentru display. Cu suport Dolby Vision®, HDR10+, HDR10, HLG, precum și Dolby Atmos®, dispozitivul livrează experiențe audiovizuale imersive.

Ambele telefoane au certificare IP685 de rezistență la praf și apă.

Servicii premium în completarea specificațiilor

Notabil este și faptul că Xiaomi 13 Pro și Xiaomi 13 vor oferi 3 generații de update-uri de sistem Andorid și alți 5 ani de update-uri și patch-uri de securitate. Utilizatorii celor două dispozitive pot beneficia de până la 6 luni de abonamente gratuite pentru până la 2TB de stocare de date în cloud-ul Google One, ceea ce le va asigura spațiu de stocare extins, dar și de abonament gratuit timp de până la 6 luni la YouTube Premium, cu acces fără reclame la aplicațiile YouTube și YouTube Music. În plus, datorită suportului digital Android pentru funcția car key, Xiaomi 13 Pro și Xiaomi 13 le vor permite utilizatorilor să folosească cheia digitală pentru a-și descuia, încuia și porni mașinile.

Suplimentar, utilizatorii Xiaomi 13 Pro și Xiaomi 13 vor primi o reparație gratuită în afara garanției în primele 12 luni de la achiziționare. Pentru a îmbunătăți experiențele post-vânzare, Xiaomi oferă de acum programul Smartphone International Warranty Service în peste 40 de piețe din întreaga lume. Utilizatorii telefoanelor Xiaomi 13 Pro care îndeplinesc condițiile de garanție se vor bucura de garanție de service globală la oricare dintre centrele autorizate Xiaomi. Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul mi.com.

Xiaomi 13 Lite asigură versatilitate prin camerele duale frontale destinate pasionaților de social media

Xiaomi 13 Lite se adresează tinerilor utilizatori de telefoane inteligente, pasionați de selfie-uri unice, crearea de story-uri și diferite scenarii. Prin camerele duale frontale și specificațiile software versatile, acest dispozitiv a fost gândit special pentru a le satisface dorințele. Camera frontală de 32MP realizează fotografii clare, în timp ce camera frontală de 8MP oferă informații adiționale în privința profunzimii pentru ca efectul de bokeh să fie cât mai natural în portretele-selfie.

Pentru a adăuga un plus de valoare și a-i ajuta pe creatorii de conținut, dispozitivul oferă și funcții foarte utile, precum Dynamic Framing, care detectează automat numărul de personaje dintr-un cadru, ajustează câmpul vizual și face zoom automat în funcție de necesități, pentru a înlătura distorsiunile din fotografiile selfie. Alte funcții utile sunt Selfie zoom, Pocket mirror și Xiaomi Selfie Glow – toate cu rolul de a oferi selfie-uri de calitate înaltă și de a îmbunătăți apelurile video. Pentru a asigura o utilizare cât mai plăcută, Xiaomi 13 Lite este echipat cu un procesor puternic, Snapdragon® 7 Gen 1, un display AMOLED superb cu rată de refresh de 120 Hz și capabilități de încărcare rapidă la 67W.

Toate aceste specificații vin într-un pachet de dimensiuni reduse, 7.23 mm grosime și 171 de grame4, cu o baterie de 4,500 mAh, ce asigură o utilizare ușoară a dispozitivului și, în același timp, suficientă energie pentru întreaga zi.

Prețuri și disponibilitate

Seria Xiaomi 13 va fi disponibilă la vânzare începând cu data de 8 martie, pe canalele oficiale Xiaomi din România: Orange, Vodafone, Telekom, Digi, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro

Xiaomi 13 Pro va fi disponibil în România, în două variante de culoare: negru ceramic și alb ceramic, în varianta de stocare 12GB+256GB, la prețul recomandat de vânzare de 6199 lei. Pentru precomenzile plasate în perioada 27 februarie – 7 martie, în rețeaua partenerilor autorizați (Orange, Vodafone, Telekom, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro), utilizatorii vor primi gratuit un aspirator Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, în limita stocului disponibil.

Xiaomi 13 va fi disponibil în România în două variante de culoare: Negru și Flora Green,  în varianta de stocare 8GB+256GB, la prețul recomandat de vânzare de 4699 lei. Pentru precomenzile plasate în perioada 27 februarie – 7 martie, în rețeaua partenerilor autorizați (Orange, Vodafone, Telekom, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro), utilizatorii vor primi gratuit un aspirator Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, în limita stocului disponibil.

Xiaomi 13 Lite va fi disponibil la nivel global în variantele de culoare: albastru, roz, negru și variantele de stocare 8GB+128GB și 8GB+256GB, cu prețuri recomandate de vânzare începând de la 499 de euro. Disponibilitatea și prețurile modelului Xiaomi 13 Lite în România vor fi anunțate în curând.

Imaginile produselor și one pagers: Xiaomi 13 Pro, Xiaomi 13, Xiaomi 13 Lite

 

Specificații rapide Xiaomi 13 Pro, 13 and 13 Lite

 

Xiaomi 13 Pro Xiaomi 13 Xiaomi 13 Lite
Design

 

· Dimensiuni: 162.9mm x 74.6mm x 8.38mm4

· Greutate: 229g4

· 3D bio-ceramic back

· Corning® Gorilla® Glass Victus® pe partea frontală

· IP685

· Culori: negru ceramic, alb ceramic

· Dimensiuni: 152.8mm x 71.5mm x 7.98mm4

· Greutate: 189g4

· Corning® Gorilla® Glass 5 pe partea frontală

· Spate de sticlă 2.5D

· IP685

· Culori: negru, alb, Flora Green

· Dimensiuni: 159.2mm x 72.7mm x 7.23mm4

· Greutate: 171g4

· Corning® Gorilla® Glass 5 pe partea frontală

· Spate curbat de sticlă 3D

· Culori: albastru, roz, negru

Sistem imagistic LEICA VARIO-SUMMICRON 1:1.9-2.2/14-75 ASPH.

Cameră principală Leica 23mm f/1.9

– Cameră angulară de 50MP

– IMX989, dimensiunea senzorului 1″

– Dimensiune pixel 1.6μm, dimensiune Super Pixel 3.2μm 4-in-1

– f/1.9, lentile 8P, HyperOIS

– Xiaomi ProFocus

– Portrait Night mode

– Înregistrare video 8K

– Suport Create in Dolby Vision® până la 4K 60fps

– Ultra Night Video

– One-click AI cinema

Cameră telefoto floating Leica 75mm f/2.0 Leica

– Cameră telefoto de 50MP

– f/2.0, OIS

– tehnologie Focal Shift

– lentile telefoto Floating

– Xiaomi ProFocus

– Portrait Night mode

Cameră ultra-wide Leica 14mm f/2.2

– Cameră cu unghi ultra-larg de 50MP

– f/2.2, lentile 6P, 115° FOV

Două stiluri fotografice: Leica Authentic Look & Leica Vibrant Look

Sistem de lentile-Master: lentilă alb-negru 35mm, lentilă bokeh 50mm, lentilă soft focus 90mm și lentilă portret 75mm

Cameră selfie in-display de 32MP

– Dimensiune 4-in-1 Super Pixel 1.4μm

– f/2.0, lentile 5P, 89.6° FOV

– Dynamic Framing (0.8x, 1x)

– Night mode

– Portrait mode

– HDR

LEICA VARIO-SUMMICRON 1:1.8-2.2/15-75 ASPH.

Cameră principală Leica 23mm f/1.8 Leica

Cameră unghi larg 54/50MP(total/efectivi) 

– IMX800

– Dimensiune senzor 1/1.49″/1/1.56″ (total/efectiv)

– Dimensiune pixel 1.0μm, dimensiune 4-in-1 Super Pixel 2.0μm

– f/1.8, lentile 7P, HyperOIS

– Xiaomi ProFocus

– Portrait Night mode

– Înregistrare video 8K

– Suport Create in Dolby Vision® până la 4K 60fps

– Ultra Night Video

– One-click AI cinema

Cameră telefoto Leica 75mm f/2.0 Leica

– Cameră telefoto de 10MP6

– f/2.0, lentile 5P

Cameră ultra-wide Leica 15mm f/2.2

– Cameră cu unghi ultra-larg de 12MP

– f/2.2, 120° FOV

Două stiluri fotografice: Leica Authentic Look & Leica Vibrant Look

Sistem de lentile-Master: lentilă alb-negru 35mm, lentilă bokeh 50mm, lentilă soft focus 90mm și lentilă portret 75mm

Cameră selfie in-display de 32MP

– Dimensiune 4-in-1 Super Pixel 1.4μm

– f/2.0, lentile 5P, 89.6° FOV

– Dynamic Framing (0.8x, 1x)

– Night mode

– Portrait mode

– HDR

>

Cameră cu unghi larg de 50MP

– Sony IMX766

– 1/1.56” dimensiunea senzorului

– Dimpensiune pixel 1.0μm, dimensiune 4-in-1 Super Pixel 2.0μm

– f/1.8, lentile 7P, 86° FOV

– Contrast AF

– Vlog mode

– Video teleprompter

Cameră ultra-wide de 8MP

– Sony IMX355

– 1/4” dimensiunea senzorului

– f/2.2, lentile 5P, 119° FOV

Cameră macro de 2MP

– 1/5” dimensiunea senzorului

– f/2.4, lentile 3P, 82° FOV

Cameră frontală ultra-wide de 32MP

– 1/2.74” dimensiunea senzorului, 0.8 μm dimensiunea pixelului

– f/2.4, lentile 6P, 100° FOV

– Dynamic Framing

– Xiaomi Selfie Glow

– Video teleprompter

Senzor de profunzime de 8MP

Ecran · 120Hz WQHD+ 6.73” AMOLED display

– E6 OLED materials

– 20:9, 3200 x 1440, 522 ppi

– 1-120Hz AdaptiveSync Pro, rata de răspuns a ecranulu de până la 240Hz touch

– Strălucire: HBM 1200 niți (typ), 1900 niți (maxim)

– P3 color gamut

– TrueColor display, JNCD≈0.21, Delta E≈0.28

– Peste 1 miliard de culori

· Pro HDR display

· Dolby Vision®, HDR10+, HDR10, HLG

· 1920 PWM dimming

· Adaptive reading mode

· Sunlight mode

· Certificare SGS Eye Care Display

· 120Hz FHD+ 6.36” AMOLED display

– 20:9, 2400 x 1080, 413 ppi

– 120Hz AdaptiveSync

– Rata de răspuns a ecranului de până la 240Hz

– E6 OLED materials

– Strălucire: HBM 1200 niți (typ), 1900 niți (maxim)

– P3 color gamut

– TrueColor display, JNCD≈0.32, Delta E≈0.36

· Pro HDR display

· Dolby Vision®, HDR10+, HDR10, HLG

· Adaptive reading mode

· Sunlight mode

· 120Hz 6.55” FHD+ AMOLED display

– 20:9, 2400 x 1080, 402 ppi

– Rată de răspuns a ecranului de 240Hz

– Strălucire: 500 niți (typ), 1000 niți (maxim)

– Rată de contrast: 5,000,000 : 1 (typ)

– Până la 68 miliarde de culori

· Dolby Vision®, HDR10+

· Reading mode

· Sunlight mode

· 1920Hz PWM dimming

Performanțe · Snapdragon®️ 8 Gen 2

– 4nm power-efficient manufacturing process

– Qualcomm® Adreno™ GPU

– Snapdragon® X70 5G Modern-RF System

· LPDDR5X + UFS 4.0 Stocare

– 12GB+256GB, 12GB+512GB

· MIUI 14 pe bază de Android 13

· Snapdragon®️ 8 Gen 2

– 4nm power-efficient manufacturing process

– Qualcomm® Adreno™ GPU

– Snapdragon® X70 5G Modern-RF System

· LPDDR5X + UFS 4.0 Stocare

– 8GB+256GB, 12GB+256GB

· MIUI 14 pe bază de Android 13

· Snapdragon®️ 7 Gen 1

· LPDDR4X + UFS2.2

– 8GB+128GB, 8GB+256GB

· MIUI 14 pe bază de Android 12

Baterie & Încărcare · Baterie de 4,820mAh (typ)

· Xiaomi AdaptiveCharge

· Xiaomi 120W HyperCharge

· Încărcare wireless turbo la 50W7

· Încărcare wireless inversă la 10W

· Baterie de 4,500mAh (typ)

· Xiaomi AdaptiveCharge

· Încărcare prin fir turbo la 67W

· Încărcare wireless turbo la 50W

· Încărcare wireless inversă la 10W

· Baterie de 4,500mAh (typ)

· Încărcare prin fir turbo la 67W

· Xiaomi AdaptiveCharge

Sunet · Difuzoare stereo

· Dolby Atmos®️

· Difuzoare stereo

· Dolby Atmos®️

· Dolby Atmos®️
Conectivitate · Dual SIM

· Capabilități Wi-Fi 7 ²

· Suport NFC8

· Bluetooth 5.3

· 5G: Suport NSA + SA

· Benzi:

– 5G: n1/3/5/7/8/20/28/38/40/41/66/71/75/77/78/79

– 4G: LTE FDD: B1/2/3/4/5/7/8/12/13/17/18/19/20/25/26/28/32/66

– 4G: LTE TDD: B38/39/40/41/42/48

– 3G: WCDMA: B1/2/4/5/6/8/19

– 2G: GSM: 850 900 1800 1900 MHz

 

· Dual SIM

· Capabilități Wi-Fi 7²

· Suport NFC8

· Bluetooth 5.3

· 5G: Suport NSA + SA

· Benzi:

– 5G: n1/3/5/7/8/20/28/38/40/41/66/71/75/77/78

– 4G: LTE FDD: B1/2/3/4/5/7/8/12/13/17/18/19/20/25/26/28/32/66

– 4G: LTE TDD: B38/39/40/41/42/48

– 3G: WCDMA: B1/2/4/5/6/8/19

– 2G: GSM: 850 900 1800 1900 MHz

· Dual SIM

· Suport NFC8

· Bluetooth 5.2

· Benzi:

– 5G: n1/n3/n5/n7/n8/n20/n28/n38/n40/n41/n66/n77/n78

– 4G: LTE FDD: 1/2/3/4/5/7/8/12/13/17/18/19/20/26/28/32/66

– 4G: LTE TDD: 38/40/41/42

– 3G: WCDMA: 1/2/4/5/6/8/19

– 2G: GSM: 2/3/5/8

· Wi-Fi 6

 

 

¹ Date provenite din testele desfășurate în Laboratoarele Interne Xiaomi. Comparație cu Snapdragon® 8 Gen 1.

² Capabilitățile Wi-Fi 7 pot varia în funcție de regiune și suportul operatorilor locali. Funcția ar putea fi adăugată după un update OTA, acolo unde se poate aplica.

³ Date provenite din testele desfășurate în Laboratoarele Interne Xiaomi. Durata de viață actuală a bateriei poate varia în funcție de rețea, de obiceiurile de utilizare și alți factori. Capacitatea maximă a bateriei va scădea în mod natural, odată cu trecerea timpului și prin utilizarea frecventă.

4 Măsurătorile actuale între produsele individuale poate varia. Toate specificațiile fac referire la produsele prezentate.

5 Dispozitivul are certificare de rezistență la apă și praf în condiții de testare specifice laboratoarelor, care nu corespund condițiilor de utilizare normale. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați site-ul oficial Xiaomi.

6 10MP se referă la megapixelii înregistrați de senzor, megapixelii reali folosiți în fotografii și clipuri video pot varia, în funcție de diferențele modurilor folosite.

7 Pentru o eficiență de încărcare optimă de încărcare wireless, recomandăm folosirea unui încărcător de peste 50W.

8 Disponibilitatea NFC poate varia în funcție de piață.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Potrivit Canalys, cota de piață la nivel de livrări de telefoane inteligente plasează Grupul pe locul al 3-lea la nivel mondial în trimestrul al treilea din 2022. Compania a creat și cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 558 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.