Pentru toate preferințele: monitoarele Philips la IFA 2018

Cele mai noi monitoare Philips sunt ultra-wide, ultra-subțiri, curbate, touchscreen și dispun de mai multe funcții ca niciodată

Berlin, 30 august 2018 – În cadrul IFA, vizitatorii pot descoperi noua gamă de monitoare Philips, ecranele SuperWide și touch pentru o productivitate sporită, sistemul de andocare USB-C pentru o conectivitate mai bună, ecrane curbate și ultra-subțiri pentru o experiență cât mai captivantă, modele dedicate gamingului pe console și multe altele.

Monitoare pentru productivitate și divertisment

Gama de monitoare Philips 2018-2019 dispune de opțiuni pentru fiecare tip de utilizator. Profesioniștii, dar și utilizatorii obișnuiți vor aprecia, cu siguranță, cele mai noi inovații Philips, fie că aceștia vor să sporească eficiența de la birou, să își sporească plăcerea de a se uita la filme sau de a se juca, fie că vor să reducă dezordinea, să amplifice confortul ergonomic sau să se bucure de grafică de înaltă performanță.

Design elegant: fără rame, subțire, curbat

Designul fără rame pe 4 laturi este o caracteristică cheie pentru câteva dintre ultimele monitoare Philips, acestea fiind ideale pentru o configurație cu mai multe display-uri. Extrem de arătoase, aceste monitoare sunt, de asemenea, subțiri, având o grosime de doar de 6.1 mm, în timp ce modelele curbate oferă o experiență mai captivantă indiferent unde sunt folosite, acasă sau la birou.

Aliatul perfect: un monitor dedicat gamerilor pe console

Concepută pentru gamerii pe console, revoluționara gamă Momentum a pregătit pentru aceștia o calitate superbă a imaginii, timp de răspuns rapid și low input lag pentru a asigura o experiență fără efecte de tearing și stutter în jocurile rapide, pe lângă o multitudine de alte caracteristici care sporesc confortul și conectivitatea.

Imagine de ansamblu: ecrane SuperWide

Noua gamă Philips include și un monitor super wide cu un ecran format 32:9. Aceste proporții generoase ale ecranului permit multi tasking-ul oferind mai multe informații pe un singur ecran, eliminând elemente de distragere a atenției precum bara centrală asociată configurațiilor cu mai multe monitoare. Ecranul SuperWide salvează un spațiu considerabil înlocuind suporturile și cablurile în plus care acompaniază configurațiile cu mai multe ecrane cu o singură unitate ușor de instalat. Aceste ecrane wide extinse oferă o experiență ergonomică sporită datorită monitoarelor complet ajustabile și a unei distanțe echilibrate de vizionare care ajută la reducerea oboselii gâtului și a umerilor.

Atingerea perfectă: ecrane tactile

Tehnologia touch-screen este prezentă pe mai multe monitoare Philips apărute în acest an. Monitoarele Touch B2B folosesc Projected-Capacitive (P-Cap) touch, suportă până la 10 puncte și dispun de protecția IP54 împotriva contactului, apei și prafului. Aceste ecrane se pot înclina ușor pentru a le oferi utilizatorilor flexibilitatea de a alege unghiul preferat pentru un confort ergonomic sporit.

Conectivitate sporită: andocare USB-C

Multe dintre monitoarele profesionale Philips care vor fi lansate sunt echipate cu sistem de andocare USB-C și oferă o funcționalitate completă și conectivitate optimizată pentru a satisface noile standarde ale notebook-urilor, adaptându-se perfect la mediile de lucru flexibile din ziua de astăzi. Cu un conector subțire, bidirecțional și reversibil, USB Type C oferă o andocare simplă printr-un singur cablu care le permite utilizatorilor să transfere date în siguranță la cele mai rapide viteze disponibile, să își încarce dispozitivele, să își conecteze monitoarele la telefoane și notebook-uri și să conecteze periferice simplu și rapid.

Câteva detalii despre atracțiile principale

Philips 499P9H – cu o diagonală de 49 de inchi, acest monitor curbat SuperWide eficientizează multi-tasking-ul, înlocuind nevoia unei configurații cu mai multe monitoare, așa cum se întâmplă în cazul insituțiilor financiare, comerciale și în alte sectoare business-to-business. Optimizat ergonomic pentru o productivitate sporită, acesta poate fi rotit, înclinat și ajustat pentru un confort vizual maxim. Acest model este echipat cu o varietate de caracteristici precum sistemul de andocare USB-C, webcam Windows Hello care funcționează pe sistem pop-up, stand SmatErgo și Zero Power Switch

Philips 349P9H, 329P9H și 349P7Q – destinate utilizării profesionale, aceste display-uri sunt echipate cu sistemul de andocare USB-C și dispun de rezoluții înalte pentru productivitate și conectivitate sporite. Pe lângă viteza și comoditatea tehnologiei USB-C, modelul 349P9H dispune de un display plat IPS de 34 de inchi (21:9) fără rame pe 4 laturi, cu o rezoluție de 5120×2160, webcam Windows Hello care se poate “ascunde”, USB-C și altele. Philips 329P9H este un monitor plat 4K de 31,5 inchi (16:9) fără rame pe 4 părți cu o rezoluție de 3840×2160, webcam Windows Hello care se poate „ascunde” și sistem de andocare USB-C. În plus, acest model este construit în proporție de 85% din plastic reciclat. Modelul 349P7F are un ecran curbat, fără rame, de 34 de inchi (21:9) echipat cu USB-C cu PD, precum și cu un stand pivotant de 175/175 care poate fi înclinat de la -5/+20 pentru un confort optim.

Philips 221B9T și 171B9T – destinate utilizării profesionale, aceste monitoare folosesc puterea tehnologiei touch-screen cu P-Cap touch și protecție IP54 împotriva contactului, apei și a prafului. Acestea măsoară 21,5 inchi, respectiv 17 inchi, ambele modele folosesc display-uri TN touch tech cu până la 10 puncte și dispun de un design flexibil al standului pentru ca utilizatorul să poată alege unghiul potrivit.

Philips 276C8, 278E9Q, și 328E9F – aceste modele ultra-subțiri și fără rame au parte de un design fără margini pentru aplicații extinse, culori UltraWide pentru imagini vii și conectivitate USB-C. Philips 276C8 oferă un ecran plat, extrem de subțire de 6.1 mm, în timp ce 278E9Q și 328E9F dispun de ecrane curbate și subțiri de 9.94 mm.

Philips 436M6VBPAB – prezentat pentru prima dată în aprilie, Philips Momentum 436M6VBPAB este primul monitor din gama Philips Momentum. Creat pentru gamerii pe console, acest monitor este echipat cu un ecran de 43 de inchi UltraClear cu o rezoluție 4K UHD pentru o precizie rafinată, tehnologie Quantum Dot pentru o acuratețe sporită, funcție Adaptive Sync, timp de răspuns de 4 ms GtG, și low input lag pentru o experiență fără efecte de tearing sau stutter în jocurile rapide, iluminare Ambiglow și calitate audio îmbunătățită cu DTS Sound. Dar asta nu este tot: 436M6VBPAB Momentum este, de asemenea, primul display din lume care a fost certificat cu standardul VESA DisplayHDR 1000, care este definit de imagini mai naturale și vibrante cu luminozitate, adâncime și nuanțe superioare.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante lucruri care îi așteaptă pe vizitatorii IFA. Standul MMD le permite vizitatorilor să descopere și să experimenteze întreaga gamă de display-uri create pentru utilizare profesională sau pentru utilizatorii de acasă, cu o arie de specificații și dimensiuni pentru toate gusturile și profilurile. Standul le va oferi, de asemenea, vizitatorilor șansa de a testa patru dintre noile monitoarele Momentum.

MMD expune la IFA 2018 în hala 22.

Aspect perfect cu noile produse Panasonic

Aparatele de ras seria ES-LL și noul trimmer ER-EN

  • Aparate de ras hibride, cu multiple funcții de îngrijire, cu performanță avansată de tăiere pentru un bărbierit curat și stilizare a bărbii.
  • Trimmer pentru părul facial și din nas care asigură o tăiere fină, sigură.
  • Performanță de tăiere avansată datorită lamelor japoneze sigure, super-ascuțite și durabile.

Panasonic anunță lansarea celor mai noi aparate de ras cu trei lame – modelele ES-LL21 și LL41 – precum și a trimmerului ER-GN300 destinat părului facial și din nas. Produsele adaugă și mai multă forță și eficiență gamei Panasonic de aparate de îngrijire pentru bărbați.

Noile modele de aparate de ras au fost proiectate pentru a fi multifuncționale, un singur aparat oferind un bărbierit curat și stilizare a bărbii. Acesta înlocuiește mai multe instrumente și asigură totodată același rezultat extraordinar. Noul trimmer pentru părul din nas de la Panasonic, cu motorul său puternic și lamele extrem de ascuțite, permite o tăiere fină, plăcută, fără a trage firul de păr. Beneficiind de tehnologia folosită la realizarea săbiilor japoneze, toate cele trei aparate dispun de o lamă ascuțită, precisă și durabilă.   

Multifuncționalitatea întâlnește inovația: stilizarea bărbii moderne

Noile aparate de ras ES-LL41 și LL21 au fost concepute pentru bărbați care au nevoi diferite, de la un bărbierit precis și delicat, la o barbă stilizată. Cum popularitatea părului facial continuă să crească, Panasonic a creat două unități individuale multifuncționale, pentru a obține modelul de barbă dorit.

Aparatul de ras ES-LL41 vine cu două accesorii de tuns barba suplimentare, oferind în total șapte posibilități de ajustare a lungimii pentru a corespunde tuturor tipurilor de barbă. Trimmerul pop-up asigură o îngrijire detaliată a perciunilor și mustății, pentru un bărbierit rapid și confortabil.

Ambele aparate de ras sunt dotate cu un motor liniar impresionant care livrează 13.000 de cicluri per minut. Fiind prevăzute cu lame de ras orientate la 45 de grade, ascuțite, noile dispozitive sunt proiectate să ofere cel mai fin și delicat bărbierit de fiecare dată. Lamele mici polizate din interior sunt poziționate la un unghi de 30 de grade, astfel încât chiar și cele mai dure fire de păr sunt îndepărtate de la rădăcină pentru o finisare cât mai bună.

Design conceput  pe nevoia utilizatorului

Lama inovatoare, în formă arcuită, cu multiple orientări, a fost creată de Panasonic astfel încât aparatele de ras din gama ES să urmărească perfect contururile feței. Foițele exterioare de metal rotunjite se adaptează uniform la tipul de piele, chiar și sub bărbie, pentru un bărbierit precis pe întreaga suprafață.

Beneficiind de un senzor de bărbierit complet nou, pentru a reduce iritația pielii, noile aparate de ras pot detecta automat densitatea bărbii și regla adecvat puterea de bărbierire. Designul ergonomic al acestora permite bărbierirea în cea mai naturală poziție fără a solicita cotul sau încheietura. Forma S curbată a fost creată pentru a se potrivi perfect în mână, iar corpul în formă de D asigură o potrivire naturală, astfel încât aparatul poate fi ținut în mână mai mult timp, fără a obosi brațul.

De asemenea, aparatele de ras au fost concepute pentru a se potrivi unor diferite obiceiuri și stiluri de viață, fiind perfecte pentru un program încărcat, când timpul este esențial. O singură încărcare timp de o oră permite o utilizare continuă pentru 50 de minute; beneficiază de un indicator led care indică starea de încărcare a bateriei și capacitatea curentă. Pentru și mai mult confort, designul rezistent la apă permite întreținerea ușoară și igienică, aparatul de ras putând fi clătit sub jetul de apă de la robinet sau chiar folosit sub duș.

Trimmer pentru nas ER-GN300: simplitatea se îmbină cu confortul pentru cea mai fină și mai delicată îngrijire

Noul trimmer pentru nas ER-GN300 a fost dotat cu funcțiile a două modele populare (ER-GN30 și ER430), acum integrate într-un singur design high-end. Cu un motor nou și îmbunătățit, lame japoneze cu două tăișuri și funcție de aspirare inclusă în trimmer, modelul ER-GN300 este perfect adecvat pentru prinderea eficientă, sigură și delicată a tuturor firelor de păr.

Pentru a asigura o tăiere precisă, dar fină, lamele interioare și exterioare sunt aliniate precis la gradul optim pentru a asigura cea mai delicată tăiere. În plus, motorul cu cuplu ridicat, care este de 300 de ori* mai puternic decât modelul anterior, garantează faptul că până și firele cele mai groase, dure și dense sunt tăiate perfect, fără a fi agățate sau trase. Și, datorită puterii de aspirare avansate inclusă în trimmer, părul tăiat nu va fi împrăștiat în nas sau în jurul acestuia.

Panasonic pune mare accent pe sănătate, așa că trimmerul pentru nas a fost conceput pentru a îndepărta părul vizibil din nas, lăsând totuși o cantitate suficientă care să își îndeplinească funcția sa naturală de filtru. Construite din oțel inoxidabil, lamele își păstrează ascuțimea cât mai mult timp și sunt rezistente la rugină.

Lama multifuncțională cu două tăișuri permite o tăiere precisă și o ajustare confortabilă. Tăierea este posibilă cu partea de sus și cu ambele tăișuri ale lamei, astfel încât niciun fir de păr lung nu va fi omis. Drept urmare, fie că este vorba de modelarea atentă a sprâncenelor, mustății sau bărbii, trimmerul ER-GN300 este perfect potrivit.

Control și confort maxime

Noul trimmer a fost proiectat să fie ținut natural în mână, fiecare detaliu al acestuia fiind creat pentru confort și ușurință de utilizare. Este realizat cu un design ergonomic în unghi care permite capturarea părului de pe toate suprafețele. În plus, conul de siguranță exterior ghidează părul în lame și previne contactul cu pielea pentru a proteja împotriva tăieturilor și rănirii. Trimmerul pentru părul din nas poate fi spălat, deci este posibilă clătirea temeinică a acestuia după utilizare fără a fi necesară scoaterea lamelor.

Elegant și minimalist, designul modelului ER-GN300, prin elementele sale realizate din oțel inoxidabil și metalul texturat care îi conferă un finisaj sofisticat, este ușor de armonizat cu interiorul oricărei băi.

*Cuplu motor: Cu 300% mai mare comparativ cu ER-GN30 și cu 10% mai mare comparativ cu ER430.

ASUS anunță cel mai recent ZenBook S (UX391FA)

 

• Performanțe îmbunătățite: Autonomie de până la 20 de ore, procesoare Intel Core din generația a opta, îmbunătățirea cu 10% a performanțelor.
• Portabilitate de ultimă generație: 12,9 mm grosime, 1 Kg greutate și dimensiuni similare cu o coală A4, îndeplinește cerințele standardului militar MIL-STD-810G pentru durabilitate și fiabilitate.
• Construcție elegantă: Construcție precisă, finisată în nuanța albastru Deep Dive, cu margini tăiate în culoarea Rose Gold și finisaje metalice concentrice.
• Conceput pentru confort: Noua balama ErgoLift înclină tastatura cu 5.5° pentru confort, răcire îmbunătățită și sunet mai bun.

ASUS anunță cea mai recentă versiune ZenBook S (UX391FA), un ultraportabil premium cu Windows 10 și diagonala de 13,3 inci, actualizat acum cu un hardware și mai eficient energetic, care permite atingerea unei autonomii remarcabile de 20 de ore, alături de cele mai noi procesoare Intel Core pentru performanță îmbunătățită. Aceste îmbunătățiri fac din ZenBook S o alegere mai atrăgătoare pentru utilizatorii dinamici, aflați mereu în mișcare, oferindu-le portabilitate fără efort, performanță și conectivitate fără compromis, combinate cu o durabilitate la standarde militare (MIL-STD-810G).

Cu un profil ultra-subțire de 12,9 mm și un corp ultra-ușor de 1 Kg, sofisticatul ZenBook S este finisat în nuanța albastru Deep Dive, cu margini tăiate în culoarea Rose Gold, completate de finisajele metalice inspirate de filosofia Zen, pentru un aspect luxos.

 

 

ZenBook S încorporează balama inovatoare ErgoLift, care înclină automat tastatura cu 5,5 grade, pentru un confort maxim în utilizare: carcasa ridicată îmbunătățește, de asemenea, fluxul de aer și performanțele audio. Având la bază cele mai recente procesoare Intel Core din generația a opta și SSD-urile ultra-rapide PCIe x4, ZenBook S dispune de ecrane NanoEdge, sensibile la atingere, ce urcă în gamă până la rezoluția 4K UHD. Pentru conectivitate ultrarapidă, două dintre cele trei porturi USB Type-C (USB-C) suportă Thunderbolt 3. ZenBook S dispune de suport pentru Amazon Alexa, asistentul virtual controlat prin voce.

Performanță îmbunătățită
Pentru o autonomie reală pentru întreaga zi, ZenBook S folosește noi componente eficiente din punct de vedere al consumului de energie și o baterie de înaltă capacitate, care durează până la 20 de ore, având totodată o tehnologie de încărcare rapidă, ce permite încărcarea de la la zero la 60% în numai 49 de minute.

ZenBook S este construit pentru a face lucrurile cât mai repede și mai eficient posibil, fără complicații. Având cele mai noi procesoare din generația a opta, ce urcă în gamă până la Intel Core i7, cu 10% mai rapide decât versiunea precedentă, până la 16GB de memorie RAM LPDDR3 la 2133MHz și SSD PCIe 3.0 x4 de până la 1TB, ZenBook S le oferă utilizatorilor performanță și răspuns fluid, indiferent de operațiunea pe care o execută.
ZenBook S integrează un sistem de răcire îmbunătățit, care folosește componente de ultimă generație, inclusiv un ventilator inovator cu 71 de pale din polimer cristal-lichid – o creștere de 40% față de designul precedent – montat într-un înveliș aerodinamic 3D, avansat, care poate sufla cu 13,4% mai mult aer decât înainte. Cu ajutorul acestui sistem de răcire, ZenBook S funcționează la temperaturi cu până la 5° C mai joase decât modelele anterioare.

Un laptop precum ZenBook S redă efecte vizuale deosebite, acesta fiind echipat cu un ecran touchscreen NanoEdge cu rezoluții de până la 4K UHD, ce acoperă 72% din spectrul de culoare NTSC. Lățimea ramei a fost îngustată – la numai 5,9 mm – pentru a oferi un raport ecran/corp de 85% pentru imagini mai captivante.

Conectivitatea fără compromis este esențială pentru un laptop ultraportabil. ZenBook S oferă viteze ridicate ale standardului Thunderbolt 3 pentru două dintre cele trei porturi USB-C, în timp ce toate cele trei porturi acceptă încărcarea rapidă, transferul de date și conectivitatea la ecrane suplimentare. Iar pentru conectivitatea la nivel de desktop, utilizatorii pot conecta simplu dock-ul ASUS Mini Dock.
Amazon Alexa este un serviciu de voce bazat pe cloud, care ajută utilizatorii cu informații generale, sarcini individuale, divertisment și multe altele. Utilizând Alexa este simplu să puneți întrebări. Doar cereți să redați muzica, să citiți știri, să controlați dispozitive inteligente din casă și multe altele – Alexa va răspunde instant.

Portabilitate de top
Călătorii sezonieri vor aprecia modul în care ZenBook S, cu numai 12,9 mm în grosime și greutatea de 1 Kg, se strecoară fără efort în orice geantă. Ecranul NanoEdge cu ramă subțire și materialele premium permit reducerea dimensiunilor și a greutății către minimum, creând o operă a designului ultraportabil. ZenBook S este finisat în nuanța albastru Deep Dive, cu un margini contrastante în culoarea Rose Gold, create printr-un proces de anodizare în două etape, ce este în mod normal rezervat bijuteriilor și obiectelor de lux. Finisajele metalice, inspirate de filosofia Zen, sunt create printr-un proces complex cu 40 de etape, adoptat exclusiv pentru seria ZenBook. Portabilul nu este doar sofisticat și elegant, ci și incredibil de rezistent: acesta îndeplinește riguroasele standarde militare MIL-STD 810G pentru fiabilitate și durabilitate, trecând printr-un regim intens de testare ce include teste extinse pentru operarea în medii extreme de altitudine, temperatură și umiditate. Acesta a trecut și de testele interne ASUS ce depășesc cu mult standardele stabilite de industrie.

Proiectat pentru confortul suprem
Pentru o ergonomie deosebită, ZenBook S încorporează noua balama ErgoLift, un design inovator care ridică și înclină tastatura cu 5,5 grade – unghiul optim pentru tastarea confortabilă. Cu un unghi maxim de 145 grade, ZenBook S se deschide mai larg decât majoritatea laptopurilor, utilizatorii având mai multă libertate de a alege cel mai bun unghi al ecranului. Iar atunci când ZenBook S este închis, mecanismul ErgoLift este complet ascuns, astfel încât nu va afecta profilul subțire.

Atunci când mecanismul balamalelor ErgoLift înclină tastatura, acesta creează, de asemenea, un spațiu suplimentar de ventilație, care permite un debit mai mare de aer în partea inferioară a carcasei. Având ventilație îmbunătățită, ZenBook S se menține rece în timpul sarcinilor solicitante. Spațiul suplimentar creat de balamaua ErgoLift sub ZenBook S mai are un beneficiu: îi permite puternicului sistem audio Harmon Kardon să lucreze la capacitate maximă, oferind sunet de cristal, cu bas îmbunătățit.

Motorola & Android One

Gama de smartphone-uri Motorola se extinde cu un nou dispozitiv – motorola one. Acest smartphone Android One oferă experiența Android mult dorită de utilizatori, actualizări de securitate timp de trei ani și permite realizarea mai multor acțiuni prin intermediul Google Lens. Iar acesta este doar începutul; noul dispozitiv dispune de moto experiences, funcții special concepute pentru nevoile utilizatorilor.

Android One: inteligent, sigur, pur și simplu uimitor

Cel mai nou software și ultimele inovații din domeniul AI de la Google sunt disponibile chiar de la început. Android One oferă un dispozitiv inteligent, sigur și simplu de utilizat.

Inteligent: grație Google Lens, funcție integrată în camera foto, telefonul permite recunoașterea textelor, căutarea rețetelor, traducerea cuvintelor, vizualizarea ținutelor preferate și multe altele. Mai mult, utilizatorii beneficiază de stocare nelimitată a pozelor la rezoluție înaltă în cloud cu Google Photos. Iar prin intermediul Google Assistant, se pot iniția apeluri, căuta răspunsuri și urmări videoclipuri pe YouTube, prin simpla utilizare a comenzilor vocale.

Sigur: Cu Android One, motorola one va primi două actualizări la cel mai recent sistem de operare AndroidTM și le oferă utilizatorilor liniștea de care au nevoie prin Google Play Protect și actualizări lunare a pachetelor de securitate, garantate timp de trei ani.1

Pur și simplu uimitor: fără aplicații pre-încărcate, noul dispozitiv dispune doar de funcțiile sistemului de operare Android și moto experiences. Mai mult, acesta dispune de cele mai noi inovații în materie de software, astfel că dispozitivul funcționează perfect, cu mai mult spațiu de stocare și control asupra experienței personale de utilizare.

motorola one se va număra printre primele dispozitive care vor beneficia de upgrade la Android™ 9 Pie (Android P), la puțin timp după lansare.

Motorola one

Carcasa modernă și curbată din sticlă încadrează perfect ecranul generos Max Vision HD + 19:9 de 5,9” al dispozitivului motorola one. Telefonul are dimensiunea ideală pentru realizarea de videoclipuri 4K, permite cu ușurință lectura cărților preferate, luarea de notițe și realizarea mai multor sarcini deodată prin împărțirea ecranului. Toate acestea, utilizând o singură mână.

Telefonul permite surprinderea momentelor neașteptate ale vieții cu sistemul avansat de cameră duală inteligentă de 13MP și camera de 8MP pentru selfie-uri. Astfel, acel apus de soare minunat nu va fi niciodată uitat, iar imaginile de la petrecerea din seara trecută vor fi perfecte pentru Instagram datorită modurilor portrait, cinemagraph și time-lapse. Și grație funcției Google Lens, care utilizează AI, utilizatorii pot interacționa cu lumea din jurul lor doar prin folosirea camerei. Spre exemplu, prin fotografierea unui câine care se plimbă pe stradă, Google poate identifica ce rasă este.

Grijile dispar în ceea ce privește durata de viață a bateriei. O singură încărcare oferă până la o zi întreagă de funcționare. O baterie care durează mai mult înseamnă mai puține curse de ridesharing pierdute și mai puține șanse de pierdere a îndrumărilor GPS în timpul călătoriilor. Când bateria este la un nivel scăzut, poate fi încărcată rapid datorită TurboPower, tehnologie care permite până la 6 ore de autonomie în doar 20 de minute.2

Procesorul Qualcomm® SnapdragonTM 625 2.0 GHz octa-core al telefonului menține performanța dispozitivului la viteză maximă pentru a reacționa instant la fiecare atingere, apăsare și glisare.

Motorola one va fi disponibil la prețul de 299 euro în anumite țări din Europa și în America Latină și Asia Pacific în lunile care urmează.

Pentru mai multe imagini, click aici (sunteți de acord cu termenii noștri de licențiere atunci când descărcați imagini sau videoclipuri).

Samsung Electronics introduce o soluție inovatoare de stocare externă cu noul SSD portabil X5

Având tehnologia Thunderbolt 3 și NVMe, noul X5 oferă viteze de transfer impresionante

și un design inovator

București, 30 august 2018 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat primul său dispozitiv portabil de stocare a datelor (SSD) NVMe™, Samsung X5, atingând noi niveluri de performanță și fiabilitate pentru soluțiile de stocare externă. Bazat pe tehnologia Thunderbolt™ 3 de ultimă oră, noul X5 oferă viteze excepționale într-o formă compactă și durabilă, ceea ce îl transformă într-un spațiu de stocare portabil ideal pentru creatorii de conținut și profesioniștii IT, atunci când nu se află la birou.

“Ca lider în soluțiile de stocare de înaltă performanță și de încredere, suntem încântați să continuăm avansul pe piața de SSD-uri externe cu lansarea primului nostru SSD portabil Thunderbolt 3. X5 reprezintă încă un testament al angajamentului Samsung de a oferi soluții inovatoare de stocare portabile, care permit transferul mai rapid al fișierelor mari, economisind timp prețios pentru utilizatori”, a declarat Dr. Mike Mang, vicepreședintele Brand Product Marketing, Memory Business la Samsung Electronics.

Indiferent dacă editează videoclipuri 4K, randează imagini 3D în timp real sau compilează fotografii la înaltă rezoluție, consumatorii își doresc modalități rapide și ușoare pentru a-și stoca și transfera datele. Folosind tehnologiile NVMe și Thunderbolt 3, Samsung X5 oferă niveluri maxime de performanță pentru profesioniștii care lucrează cu fișiere multimedia mari.

Datorită lățimii de bandă de 40 Gbps a Thunderbolt 3 – de până la de patru ori mai mare decât USB 3.1 – X5 oferă o viteză de citire de până la 2.800 MB/s, care este de până la 5,2 ori mai rapidă decât cea a SSD-urilor portabile cu interfață SATA și de până la 25,5 ori mai rapidă decât în cazul HDD-urilor externe. Unitatea are, de asemenea, cea mai rapidă viteză maximă de scriere, de 2,300 MB/s, permițând utilizatorilor să transfere un video de 4K UHD de dimensiuni de 20 GB în doar 12 secunde.  Proiectat pentru Mac-uri și PC-uri cu porturi Thunderbolt 3, X5 permite utilizatorilor să se bucure de avantajele unei viteze mari, având un SSD ușor, portabil, cu opțiuni de stocare de până la 2TB.

X5 este dotat cu un corp complet metalic, cu finisaj lucios și cu o suprafață anti-alunecare. Cadrul interior este rezistent la șoc și are o carcasă metalică robustă și poate rezista la căzături accidentale de până la doi metri (6,6 picioare) .

În plus, tehnologia Dynamic Thermal Guard și radiatorul din dotare, reprezentând o soluție internă mecanică, protejează SSD-ul X5 împotriva supraîncălzirii, asigurând fiabilitate și menținând, în același timp, temperaturi optime de funcționare. De asemenea, X5 oferă o protecție puternică a datelor prin software-ul portabil SSD Samsung, bazat pe criptarea datelor hardware AES pe 256 de biți, dar și o protecție opțională, prin parolă și configurarea ușoară a setărilor de securitate.

X5 vine cu o garanție limitată de trei ani și va fi disponibil la nivel global începând cu 3 septembrie 2018, prețul de vânzare recomandat de producător (MSRP) începând de la 1.599 lei pentru modelul de 500 GB, 2.799 lei pentru modelul de 1TB și 5.599 lei pentru modelul de 2TB. Pentru mai multe informații, vizitați samsung.com/portable-ssd sau samsungssd.com.

Specificații cheie

 

Categorie SSD Portabil Samsung X5
Capacitate 2TB/1TB/500GB
Interfață Thunderbolt™ 3 (40Gbps)
Dimensiuni (LxLxÎ) 119 x 62 x 19.7 mm (4.7 x 2.4 x 0.8 inci)
Greutate 150 grame (5.3 oz.)
Compatibilitate H/W) Mac-uri și PC-uri Windows cu porturi Thunderbolt 3

(Nu este compatibil cu versiunile anterioare / Nu este compatibil doar cu PC-urile cu interfață USB)

O/S) MacOS Sierra (10.12) sau mai mult

Windows 10 64 biți RS 2 sau mai mult

Performanță Viteze de citire secvențiale de până la 2.800 MB/s

Viteze de scriere secvențiale de până la 2.300 MB/s (500GB: până la 2.100 MB/s)

Criptare Criptare hardware AES 256-biți
Securitate Samsung Portable SSD Software

Protecție cu parolă (opțional)

Certificări CE, BSMI, KC, VCCI, C-tick, FCC, IC, UL, TUV, CB
RoHS Compliance RoHS2
Garanție Garanție limitată de trei ani

Acer lanseaza casca Windows Mixed Reality Acer OJO 500

Noul design detasabil usureaza mai mult ca oricand uilizarea Windows Mixed Reality

Cuprins editorial:

  • Acer OJO 500 este prima casca Windows Mixed Reality si Virtual Reality care ofera un design detasabil, o tehnologie patentata cu conducte de sunet incorporate si o tehnologie de ajustare a distantei interpupilare (IPD)
  • Designul detasabil al setului faciliteaza curatarea si folosirea de catre mai multi utilizatori (familia si prietenii sau intr-un mediu de afaceri)
  • Disponibila fie cu o curea dura, fie cu o curea moale, lavabila, pentru fixare pe cap, fiecare oferind o fixare confortabila si rezistenta pentru a mentine casca ferm pozitionata
  • Un sistem audio integrat focalizeaza sunetul inspre urechi, eliminand necesitatea castilor suplimentare
  • Tehnologia patentata IPD asigura setarea afisajului la distanta optima fata de ochii utilizatorului

Bucuresti (30 August 2018) – In cadrul conferintei de presa next@acer ce a avut loc la IFA Berlin, Acer a anuntat noul set Acer Windows Mixed Reality, OJO 500. Noua casca are un design detasabil unic, care ofera o flexibilitate superioara, confort si igiena pentru consumatori.

“Acer OJO 500 aduce cateva caracteristici noi si semnificative in aceasta clasa de casti Windows Mixed Reality”, a declarat Andrew Chuang, General Manager, Presence Computing, IT Products Business, Acer Inc. “Am imbunatatit experienta utilizatorilor cu ajutorul tehnologiilor inovatoare vizuale si audio si am realizat o casca mai confortabila si mai usor de folosit ca niciodata.”

Prima casca Windows Mixed Reality cu design detasabil

Designul unic al Acer OJO 500 permite indepartarea individuala a lentilelor si a curelei de fixare, fiind astfel usor de depozitat si de curatat. Acest lucru este deosebit de benefic pentru firmele care doresc sa ofere clientilor articole curatate dupa fiecare utilizare.

Disponibile cu o curea de fixare dura sau moale, ambele variante ofera o fixare confortabila si potrivita. Cureaua moale poate fi spalata in masina, iar captuselile extra-mari ale curelei dure ajuta fixarea in siguranta si in pozitie ferma. In plus, masca poate fi ridicata, eliminand necesitatea indepartarii intregului set pentru a raspunde la telefon sau pentru a discuta cu persoanele din incapere.

Rotita IPD permite vizualizarea personalizata

Pentru claritate maxima, Acer OJO 500 include o rotita pentru reglarea distantei interpupilare (IPD) incorporata si o aplicatie patentata pentru smartphone pentru masurarea distantei IPD (distanta dintre pupila ochiului si afisaj). Aplicatia de masurare IPD asistata de software Acer IPD Meter, impreuna cu software-ul Acer IPD Indicator, permite utilizatorului sa modifice aceasta distanta pentru a obtine imagini mai clare si o experienta mai placuta.

Doua ecrane cu cristale lichide cu rezolutie inalta de 2,89 inci ofera un camp larg de vizualizare, la 100 grade, si ofera o rezolutie de 2880 x 1440 pixeli. Rata de refresh rapida de pana la 90Hz ofera imagini clare si realiste, pentru o experienta captivanta in realitate mixta.

Sistemul audio integrat elimina necesitatea castilor

O inovatie pentru castile VR, sistemul audio integrat foloseste un design patentat cu conducte de sunet care directioneaza sunetul difuzoarelor incorporate spre urechile purtatorului. Designul unic ofera astfel utilizatorilor posibilitatea de a avea urechile descoperite, in timp ce se bucura de o experienta captivanta, ideala pentru utilizare in spatiile publice in care utilizatorii ar putea sa nu vrea sa fie complet deconectati de mediul inconjurator. Utilizatorii care necesita mai multa confidentialitate si imersiune mai profunda pot utiliza castile incorporate care insotesc cureaua dura de fixare sau orice casti de voiaj proprii, impreuna cu cureaua moale.

Controllere de miscare incluse

Acer OJO 500 vine intr-o configuratie optionala care include doua controlere de miscare activate cu Bluetooth care se sincronizeaza cu setul cu casca; un buton Windows 10, touchpad si buton de prindere pentru a permite utilizatorilor sa interactioneze cu obiecte digitale in realitate mixta.

Windows Mixed Reality

Compatibile cu casca Windows Mixed Reality, in prezent exista peste 2.500 de jocuri si aplicatii disponibile pentru Acer OJO 500 de la platformele Steam VR la platformele Microsoft Store. Este nevoie de un PC compatibil cu Windows preinstalat.

Casca Acer OJO 500 va fi disponibila din luna noiembrie la preturi de la $399 pentru America de Nord si in EMEA de la €499.

Specificatiile, preturile si disponibilitatea difera in functie de regiune. Pentru detalii despre disponibilitate, specificatiile produselor si preturile acestora va rugam sa luati legatura cu cea mai apropiata reprezentanta Acer, accesand www.acer.ro

Noile produse au fost prezentate ieri la evenimentul de presa next@acer din cadrul IFA Berlin, unde compania a anuntat o serie de noi echipamente si solutii pentru gameri, creatori de continut, familii, studenti si profesionisti. Pentru mai multe detalii va rugam sa vizitati acer.com/nextatacer.

HTC U12 life se lansează, aducând experiențe impresionante la o valoare nemaivăzută

Camera foto duală de excepție, finisajul dual superb și acumulatorul mare
oferă experiențe remarcabile la un preț mediu

 BUCUREȘTI – 30 august 2018 – HTC lansează astăzi cel mai nou și mai accesibil membru al premiatei sale familii U: noul HTC U12 life. Creat ca o reflexie „U” – fotografiile tale de neuitat, stilul tău unic, felul tău aparte de a interacționa cu telefonul tău – noul HTC U12 life strălucește prin funcțiile impresionante și design-ul superb ce atrage priviri, totul la un preț incredibil.

Noul HTC U12 life are o cameră foto principală ce te scapă de dificultățile surprinderii unor fotografii artistice cu efect bokeh. Adaugă portretelor tale o creativitate de nivel superior, focalizând profesionist subiectul pe un fundal cu efect de blur delicat, la fel ca pe o cameră foto scumpă, de top. Sau filmează videoclipuri 4K minunate, de o claritate incredibilă, perfecte pentru următorul tău clip viral pe YouTube sau Instagram. Camera foto frontală îți oferă selfie-uri cu detalii bogate, cu ajutorul blițului și modului de înfrumusețare, chiar și la lumină scăzută, ca să fii oricând pregătit pentru un prim-plan.

Vrei să ai un telefon ce arată bine, ca tine

Noul HTC U12 life îți oferă un finisaj dual superb și unic, cu dungi fine și subtile pe o carcasă unibody din sticlă acrilică cu design ce imită metalul, înconjurând un ecran viu de 18:9, pe toată lățimea telefonului. Bucură-te de o nouă atingere, ce-ți permite să-l apuci cu ușurință și se simte minunat în mână. În plus, noul HTC U12 life este întărit împotriva zgârieturilor, ca să arate mereu la fel de frumos. E o abordare complet nouă a design-ului nostru inspirat de Suprafața Lichidă.

Pentru a pune în funcțiune uimitoarele camere foto și ecranul mare, noul HTC U12 life vine cu un acumulator de 3600 mAh, pentru ca tu să poți naviga, viziona, juca și multe altele, după pofta inimii. Iar Platforma Mobilă Qualcomm Snapdragon 636 îți aduce o eficiență inteligentă de top, ca să poți face multi-tasking fără să epuizezi bateria – chiar și când descarci cu viteze de până la 600 Mbps (acolo unde sunt disponibile). Noul HTC U12 life oferă putere și performanță surprinzătoare pentru un smartphone atât de accesibil.

Noul HTC U12 life va fi disponibil în România în două culori, Moonlight Blue și Twilight Purple, începând cu luna octombrie. Pentru mai multe informații, accesează htc.com.

HTC Corporation își propune să aducă strălucire vieții. În calitate de inovator global în domeniul tehnologiei și dispozitivelor mobile inteligente, HTC a avut produse premiate și premiere în industrie încă de la debutul său din 1997, inclusiv apreciatele game de smartphone-uri premium și vârf de gamă Desire și HTC U, și este lider în industria VR prin portofoliul său VIVE. Căutarea geniului stă la baza a tot ceea ce facem, inspirându-ne să aducem design-uri de top și experiențe mobile și de realitate virtuală uimitoare consumatorilor din toată lumea. HTC este listată la Bursa din Taiwan (TWSE: 2498). www.htc.com