Trăiește clipa cu Galaxy A9

Surprinde și împărtășește-ți experiențele așa cum le trăiești

 București, România – 11 octombrie, 2018 – Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea noului Galaxy A9, un smartphone gândit special pentru cei care iubesc să exploreze, să surprindă momentul și să împărtășească în timp real experiențele pe care le trăiesc. Galaxy A9 aduce în premieră prima cameră foto cvadruplă din lume, fiind dotat cu funcții special concepute pentru a te ajuta să trăiești la maximum fiecare zi.

Galaxy A9 este construit pentru cei care știu ce își doresc și fac orice pentru a-l obține. Fie că este vorba despre selfie-ul perfect sau o panoramă spectaculoasă, Galaxy A9 este partenerul perfect care te va ajuta să surprinzi și să împărtășești aventurile tale zilnice, indiferent de locul în care te afli.

Ca lider global în inovația smartphone-urilor, înțelegem cererea pentru tehnologie inovatoare, într-o lume care evoluează într-un ritm accelerat și în care comunicarea vizuală joacă un rol important. Bazându-ne pe experiența noastră în dezvoltarea celor mai bune camere de pe un smartphone, introducem din acest moment tehnologia de ultimă generație pe toate device-urile din portofoliul Galaxy, astfel încât să le oferim cât mai multor utilizatori oportunitatea de a experimenta inovația la cel mai înalt nivel. Suntem încântați să livrăm această promisiune și să lansăm tehnologia de vârf a camerei foto cu noul Galaxy A9”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT & Mobile Communication Samsung Electronics.

Într-o lume din ce în ce mai conectată, în care momentele importante sunt captate și împărtășite instantaneu, fie ele de zi cu zi sau cele care se întâmplă o dată în viață, smartphone-ul înseamnă mai mult decât un simplu telefon. Tocmai de aceea Galaxy A9 integrează cele mai bune specificații ale camerei foto, pentru a le permite utilizatorilor să obțină mai mult și să experimenze multiple posibilități.

Camera Principală Quad Inovativă

Galaxy A9 îți permite să faci fotografii dinamice și reușite, fără să fii nevoit să depui efort suplimentar. Având patru lentile, îți va fi mult mai ușor să îți pui în practică creativitatea și să obții fotografii uimitoare.

  • Vei obține cele mai bune detalii datorită funcției 2x Optical Zoom,indiferent de cât de depărtat este subiectul fotografiei.
  • Surprinde lumea așa cum e ea, fără limite, cu ajutorul lentilelor Ultra Wideși fotografiază ca un profesionist datorită funcției Scene Optimizer. Cu funcția Al Scene Recognition, telefonul tău este acum mai inteligent, fiind capabil să identifice subiectul fotografiei și să își ajusteze setările astfel încât să obții cea mai reușită fotografie.
  • Funcția Depth Lens îți oferă libertatea să setezi manual adâncimea fotografiilor și să pui focus pe subiect, reușind să obții imagini uimitoare, profesionale.
  • Indiferent de condițiile de lumină, fotografiile vor fi foarte clare în orice moment al zilei, datorită lentilelor de 24MP ale lui Galaxy A9.

Specificații noi pentru performanță ridicată

Bateria de 3,800mAh asigură buna funcționare a telefonului pentru o perioadă îndelungată de timp. Poți să captezi orice, fără restricții, să stochezi fișiere diverse mulțumită memoriei interne de 128GB, care se poate extinde cu până la 512GB.

Conceput pentru a-ți face viața mai ușoară, Galaxy A9 vine cu următoarele funcții: Bixby, Samsung Pay Samsung Health și puteți profita de numeroasele beneficii multi-tasking oferite de smartphone, inclusiv de aplicația App Pair.

Design premium

Samsung are un istoric recunoscut în realizarea de dispozitive cu design superior, astfel Galaxy A9 este conceput în trei culori unice: Caviar Black, Lemonade Blue și Bubblegum Pink. Fiind ergonomic și elegant, se potrivește perfect în mână și se simte extrem de confortabil, datorită spatelui realizat cu 3D Glass.

Galaxy A9 va fi disponibil în magazinele din România începând cu luna noiembrie.

 

Pentru mai multe informații despre Galaxy A9, vă invităm să accesați: http://www.samsungmobilepress.com news.samsung.com/galaxy or www.samsung.com/galaxy

Samsung Galaxy A9 – specificații de produs

Galaxy A9
Ecran 6.3” Full HD+ Super AMOLED, 1080×2220 (

*Dimensiunea ecranului pe diagonală, fără a fi luate în calcul marginile curbate

Camera Principală: quad camera

– Camera principală : 24MP AF, F1.7

– Telephoto : 2X optical zoom, 10MP AF, F2.4

– Ultra Wide : 120°, 8MP, F2.4

– Depth : 5MP, F2.2

Frontală: 24MP, F2.0

Dimensiuni 162.5 x 77 x 7.8 mm, 183g
AP Octa Core (2.2GHz Quad + 1.8GHz Quad)
Memorie 6GB RAM, 128GB + MicroSD Slot (până la 512GB)

8GB RAM, 128GB + MicroSD Slot (până la 512GB)*

*Poate diferi în funcție de piață și operator mobil

*Memoria disponibilă este mai mică decât memoria totală datorită sistemului de operare și a software-ului folosit. Memoria disponibilă poate varia în funcție de operator și se poate modifica în urma unor upgrade-uri de software

Batterie 3,800mAh (caracteristic)

*Valorea normală testată în laborator. Valoarea normală este valoarea medie estimată ținând cont de eventualele deviații în ceea ce privește capacitatea bateriei. Capacitatea minimă este 3,720 mAh. Durata de viață a bateriei poate să varieze în funcție de rețea, de modul de folosire sau de alți factori.

 

Sistem de operare Android 8.0 (Oreo)
Rețea 3CA, LTE Cat.9
Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), VHT80 MIMO,  Bluetooth® v 5.0 (LE up to 2Mbps), ANT+, USB Type-C, NFC, Location (GPS,  Galileo*, Glonass, BeiDou*)

*Acoperirea Galileo și BeiDou poate fi limitată.

Sisteme de plată Samsung Pay (NFC)*

*Disponibilitatea poate varia în funcție de țară, produs specificații, operator.

Senzor Accelerometer, Fingerprint Sensor, Gyro Sensor, Geomagnetic Sensor, Hall Sensor, Proximity Sensor, RGB Light Sensor
Audio MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA
Video MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM

RAZER PHONE 2 – FLAGSHIP PENTRU GAMING

Razer a prezentat oficial Razer Phone 2, definiția vârfului de gamă în ceea ce privește performanța în gamingul mobil

BUCUREȘTI, 11 octombrie 2018  – Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat oficial Razer Phone 2, noul flagship de performanță în gamingul pe mobil.

După introducerea categoriei de telefoane mobile destinate gamingului, prin lansarea primului Razer Phone în 2017, Razer a împins și mai mult limitele dispozitivelor mobile crescându-le exponențial importanța în lumea divertismentului digital și a sporturilor electronice.

“Primul Razer Phone a schimbat industria de telefoane inteligente, creând o nouă categorie” a declarat Min-Liang Tan, co-fondator și CEO al Razer Inc. “Cu Razer Phone 2, am trecut peste toate obstacolele pentru a redefini ce este un vârf de gamă și a arăta ce înseamnă gamingul mobil.”

GAMING // PERFORMANȚĂ

Noul Razer Phone 2 oferă o performanță sporită cu aproximativ 30% față de predecesor, datorită combinării componentelor de top cu un nou sistem de răcire.

Procesorul Qualcomm Snapdragon 845 și procesorul grafic Qualcomm Adreno 630 (GPU) vor face față cu brio la cele mai solicitante aplicații, performanța lor fiind îmbunătățită și mai mult de sistemul de răcire Razer bazat pe camere de vaporizare, care oferă cele mai bune rezultate din industrie.

Camerele de vaporizare asigură o suprafață mai mare de disipare a căldurii, menținând temperaturile mai scăzute și asigurând un framerate sporit.

VÂRF DE GAMĂ // CAMERA

Razer Phone 2 aduce îmbunătățiri pentru cei pasionați de fotografie, oferind un sistem de cameră foto duală: camera principală are un senzor de 12MP și un unghi larg de vizualizare, fiind echipat si cu tehnologie de stabilizare optică a imaginii (OIS), respectiv un senzor de 12 MP cu zoom optic 2x. Indiferent că e vorba de acțiune rapidă sau scene slab iluminate, senzorii Sony IMX vor livra imagini clare în culori vii.

În partea frontală găsim o cameră de 8 MP care oferă suport pentru transmisii video la rezoluție full HD, un avantaj incontestabil pentru pasionații de streaming și vlogging.

Aplicația de fotografiere din Razer Phone 2 dispune de o nouă interfață proiectată pentru a ușura utilizarea cu o singură mână atât când vine vorba de portrete, cât și de imagini panoramice. Razer își asumă să ofere în mod constant update-uri de software care să profite de cele mai noi inovații din domeniul imaginii.

VÂRF DE GAMĂ // ESENȚIALE

Noul Razer Phone 2 include suport pentru tehnologia Razer Chroma, cel mai popular sistem de iluminare RGB pentru jucători.

Partea din spate a telefonului include obișnuita siglă a șarpelui cu trei capete care va putea fi iluminat în 16.8 milioane de combinații de culori în funcție de notificările diferitelor aplicații, precum comentariile postate pe Facebook sau mesajele primite în WhatsApp. Razer Chroma permite și folosirea unor efecte speciale precum Static, Spectrum Cycling sau Breathing.

Încărcarea wireless este o nouă caracteristică a Razer Phone 2, iar implementarea a fost facilitată de confecționarea din sticlă a panoului din spate. Stația de încărcare wireless Razer va oferi și ea suport pentru tehnologia Chroma, făcând astfel parte din cel mai extins ecosistem de iluminare RGB din lume.

Pentru cei care preferă să încarce telefonul prin metoda clasică folosind un cablu USB-C, tehnologia Qualcomm QuickCharge 4+ le permite utilizatorilor să-și încarce bateria goală până la o capacitate de 50% în doar 30 de minute.

Noul Razer Phone 2 a obținut și încadrarea IP67, fiind rezistent la apă și la praf.

GAMING // DISPLAY DE 120 Hz REALI

La un an după ce Razer a lansat primul telefon destinat cu adevărat gamingului, Razer Phone 2 continuă să fie singurul telefon inteligent care oferă un ecran real de 120 Hz. Noul display oferă o performanță îmbunătățită, asigurând framerate-uri crescute și o experiență fără lag sau stuttering.

Spre deosebire de alte telefoane mobile de gaming, numai Razer Phone 2 dispune de un ecran de 5.7 inci echipat cu tehnologia UltraMotion™ IGZO, care oferă un refresh de 120 Hz, dar și un touch sampling 120 Hz. Ceea ce văd utilizatorii pe ecran este exact ce vor atinge.

Noul ecran este cu 50% mai luminos decât cel al primului Razer Phone.

GAMING // BOXE DUALE ÎNDREPTATE ÎN FAȚĂ

Primul Razer Phone a fost revoluționar și pentru volumul crescut de redare a conținutului audio fără distorsionări. Noul Razer Phone 2 se aude și mai puternic și mai clar datorită componentelor hardware îmbunătățite și a tehnologiei Dolby Atmos.

Cele două boxe îndreptate spre utilizator au fost amplasate în partea de sus și de jos a dispozitivului, pentru a oferi o redare perfectă a sunetului în orice cameră, păstrând forma ergonomică, care asigură folosirea confortabilă pe o perioadă îndelungată.

GAMING // DURATA DE VIAȚĂ A BATERIEI

Razer Phone 2 are o baterie cu o capacitate de 4.000 mAH pentru a rezista unei zile de gaming sau de redare de divertisment digital, Razer continuând să îmbunătățească eficiența consumului de energie.

În cadrul benchmark-urilor rulate modelul anterior a atins o durată de funcționare de 10 ore cu un screen refresh rate setat la 90 Hz. Noul Razer Phone 2 este optimizat pentru o durată de funcționare de 10 ore cu un refresh rate de 120 Hz.

Razer Phone 2 este compatibil cu rețelele LTE Gigabit putând să atingă viteze de descărcare de până la 1.2 Gbit/s.

GAMING // OPTIMIZARE

Fiind un pionier al sporturilor electronice atât pe platformele fixe, cât și pe dispozitivele mobile, Razer continuă să colaboreze cu cel mai mare număr publisheri din industrie pentru a oferi cele mai bune experiențe de gaming.

Razer Phone 2 a fost optimizat să ruleze în cele mai bune condiții cele mai apreciate jocuri ale momentului precum “PlayerUnknown’s Battlegrounds Mobile (PUBG Mobile),” “Rival Crimson x Chaos,” “Marvel Future Fight,” “Guns of Boom,” “RuneScape” și altele.

Netflix

Razer Phone 2 este singurul telefon certificat oficial de Netflix pentru redare de conținut video HDR (high dynamic range) și conținut audio Dolby Surround 5.1.

Razer Cortex

Razer introduce Razer Cortex, aplicația dezvoltată pentru gamerii de pe mobile.

Razer Cortex va ajuta utilizatorii să-și organizeze jocurile de pe telefon, dar va oferi și recomandări privind cele mai noi jocuri optimizate pentru redarea la 120 Hz. Mai mult, aplicația va optimiza și Razer Phone 2 pentru anumite jocuri, fie prin setări predeterminate, fie prin control manual.

Razer Cortex este disponibil pe Google Play Store și este compatibil cu mai multe dispozitive.

Razer Theme Store

Razer Theme Store de pe Razer Phone 2 oferă teme și imagini de fundal exclusive inspirate din cele mai populare jocuri. Utilizatorii se pot bucura deja de temele “Vainglory,” “Arena of Valor,” “Tekken,” “Guns of Boom,” “Gear Club” și “Titan Assault,” urmând să devină disponibilă în curând și tema “PUBG Mobile”.

Preț și disponibilitate

Razer Phone 2 va fi disponibil la prețuri pornind de la 799 dolari sau 849 Euro în SUA, Europa și regiunea Asia-Pacific. Terminalul se va putea precomanda de pe pagina Razer.com începând de pe 11 octombrie 2018 ora 10:00 (ora României).

Pentru mai multe detalii despre Razer Phone 2, vizitați pagina razer.com/phone.

IMAGINI: Disponibile aici, parola R8Z3R1234!  (include semnul de exclamare)

RAZER PHONE 2 – SPECIFICAȚII TEHNICE

Procesorși răcire:  CPU Qualcomm® Snapdragon™ 845 (2.80 GHz) cu GPU Adreno 630 GPU, Sistem de răcire bazat pe camere de vaporizare

Memorie sistem: 8 GB (LPDDR4X)

Stocare internă: 64 GB UFS

Stocare externă: SIM + slot micro SD (până la 1TB)

Ecran: IGZO LCD de 5.72 inci cu rezoluție de 1440 x 2560 pixeli

Refresh rate de 120 Hz, Wide Color Gamut

UltraMotion™ Technology

Corning Gorilla Glass 5

Multi-touch

Protecție împotriva amprentelor

Camera principală: 12 MP AF f1.75 Wide cu OIS

12 MP AF f2.6 Telephoto

PDAF dual (Phase detection Autofocus)

Dual tone, dual LED flash

Video: Înregistrare la rezoluții de până la 4K cu audio stereo

Camera frontală 8 MP FF f2.0

Înregistrare video de până la 1080p

Sunet Difuzoare duale orientate în față
Amplificatoare duale / Tehnologie Dolby Atmos
Adaptor audio USB-C la jack de 3.5 mm cu DAC de 24-biți

Alimentare Baterie Li-Po de 4.000 mAh

Tehnologie Qualcomm QuickCharge 4.0+

Încărcare wireless rapidă

Rețea de date 802.11 a/b/g/n/ac

Dual-band (MIMO), Antene 2×2

Bluetooth 5.0

Sigla Sigla Razer Chroma iluminată RGB

Rețea mobilă GSM: 850/900/1800/1900

WCDMA: 1/2/3/4/5/8

FDD-LTE: 1/2/3/4/5/7/8/12/13/14/17/18/19/20/26/28/29/30/32/66/71

TDD LTE: 38/39/40/41/48

TD-SCDMA: 34/39

LAA: 46

4×4 MIMO: 1/2/3/4/7/30/38/48/66

Viteze De până la 1.2 Gbit/s (Cat18)

Rezistență la apă Testat pentru rezistență la apă și praf în standardul IP67

Dimensiuni 158.5 mm x 78.99 mm x 8.5 mm

Versiune Android Android 8.1

Tehnologia Kaspersky Lab a detectat un exploit zero-day pentru Microsoft Windows

Tehnologia Kaspersky Lab Automatic Exploit Prevention, inclusă în majoritatea soluțiilor endpoint pentru companii, a detectat o serie de atacuri cibernetice direcționate. Atacurile au fost încercate de un nou malware care se folosea de o vulnerabilitate zero-day necunoscută până acum, din sistemul de operare Microsoft Windows. Infractorii cibernetici voiau să obțină acces de lungă durată în sistemele victimelor, situate în Orientul Mijlociu. Vulnerabilitatea a fost rezolvată de Microsoft pe 9 octombrie.

Un atac prin intermediul unei vulnerabilități zero-day este una dintre cele mai periculoase forme de amenințări cibernetice, pentru că presupune exploatarea unei vulnerabilități care nu a fost încă detectată și reparată. Dacă este descoperită mai întâi de atacatori, o vulnerabilitate zero-day poate fi folosită pentru crearea unui exploit care le va da acces la întregul sistem. Scenariul de atac din cazul de față este foarte folosit de grupări complexe, specializate în atacuri APT.

Exploit-ul pentru Microsoft Windows a fost trimis victimelor prin intermediul unui backdoor PowerShell. Apoi a fost lansat cu scopul de a obține privilegiile necesare pentru a rămâne în sistem. Codul malware-ului a fost unul de calitate și a fost scris pentru a permite exploatarea cât mai multor active Windows cu putință.

Atacurile cibernetice au vizat în jur de douăsprezece organizații diferite din Orientul Mijlociu, către finalul verii. Se bănuiește că autorul atacului ar putea să aibă legătură cu grupul FruityArmor – pentru că un backdoor PowerShell a mai fost folosit de acest grup în trecut. În momentul descoperirii, experții Kaspersky Lab au raportat imediat vulnerabilitatea către Microsoft.

Produsele Kaspersky Lab au detectat proactiv acest exploit, cu ajutorul următoarelor tehnologii:

  • Motorul de detecție comportamentală Kaspersky Lab și componentele Automatic Exploit Prevention, existente în interiorul produselor de securitate ale companiei.
  • Motorul complex de sandboxing și anti-malware din platforma Kaspersky Anti Targeted Attack

„În materie de vulnerabilități zero-day, este foarte important să monitorizăm activ amenințările pentru a descoperi exploit-uri noi. La Kaspersky Lab, cercetarea noastră continuă în domeniul informațiilor despre amenințări urmărește nu doar să descopere atacuri noi și să stabilească ținte ale diferiților atacatori cibernetici, ci și să vadă ce tehnologii folosesc infractorii. Ca rezultat al cercetării, avem o serie de tehnologii de detecție care ne permit să prevenim atacurile – de genul celui care intenționa să folosească această vulnerabilitate”, spune Anton Ivanov, security expert la Kaspersky Lab.

Pentru a evita exploit-urile zero-day, Kaspersky Lab recomandă implementarea următoarelor măsuri tehnice:

  • Evitați utilizarea software-ului care se știe că este vulnerabil sau a fost folosit recent în atacuri cibernetice.
  • Asigurați-vă că software-ul folosit în companie este actualizat periodic cu cele mai recente versiuni. Produsele de securitate cu funcții de evaluare a vulnerabilităților și management al patch-urilor ar putea ajuta la automatizarea acestor procese.
  • Folosiți o soluție de securitate eficientă precum Kaspersky Endpoint Security for Business, dotată cu funcții de detecție bazată pe comportament, pentru protecția împotriva amenințărilor cunoscute și necunoscute, care folosesc exploit-uri.

Detalii sunt disponibile pe Securelist.com.

Raportul integral poate fi citit pe Kaspersky Lab Threat Intelligence.

 

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securității cibernetice, prezentă pe piață de peste 20 de ani. Informațiile vaste despre amenințările cibernetice și experiența în securitate IT deținute de Kaspersky Lab se materializează în mod constant în soluții de securitate și servicii de ultimă generație pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autoritățile guvernamentale și utilizatorii individuali din toată lumea. Portofoliul companiei include protecție endpoint de top și mai multe soluții specializate de securitate și servicii, pentru a combate amenințările digitale tot mai sofisticate. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky Lab, precum și 270.000 de companii client, pe care le ajutăm să protejeze ce e mai important pentru ele. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaspersky.ro.

40 de participanți din România, Macedonia și Turcia vor lua startul la Game Jam-ul pe teme politice organizat de Goethe-Institut și CINETIc

Evenimentul va avea loc între 12 și 14 octombrie la CINETIc, în București, și face parte din expoziția Games & Politics

București, 10 octombrie 2018 – Goethe-Institut organizează expoziția interactivă de jocuri video “Games & Politics”, în perioada 5-21 octombrie 2018, în cadrul acestui eveniment fiind prezentate 18 jocuri cu teme politice. Expoziția va avea loc în noul pavilion cultural al Goethe-Institut București, pe Calea Dorobanți numărul 32.

În paralel, între 12 și 14 octombrie, la CINETIc, din cadrul UNATC București, va avea loc un Game Jam care va purta titlul expoziției Games & Politics.  În urma înscrierilor încheiate pe 16 septembrie, un număr total de 40 de participanți și mentori alcătuiesc lista celor care vor încerca să dezvolte jocuri în doar 2 zile.

Printre cei care vor lua parte la acest Game Jam se numără și 2 participanți din Macedonia și unul din Turcia.

Concurenții provin din cele mai diverse domenii, fiecare urmând să contribuie în echipă conform specializării sale. Printre participanți se numără: scenariști, dezvoltatori și designeri de jocuri, artiști vizuali, animatori sau programatori.

Participanții vor fi împărțiți în echipe, iar fiecare echipă va putea cere ajutorul mentorilor pentru a putea crea un joc (video sau boardgame) pe teme politice. Organizatorii vor anunța trei subteme politice la începutul Game Jam-ului și vor provoca echipele să dezvolte un joc pe baza uneia dintre subteme.

La finalul celor două zile, fiecare echipă își va prezenta proiectul în fața audienței. Nu va exista o echipă câștigătoare, acest tip de evenimente concentrându-se în principal pe experiența pe care participanții o vor trăi și pe laturile educative și creative pe care game jam-urile le propun.

Un rol extrem de important în cadrul acestui Game Jam îl vor juca mentorii, menirea acestora fiind de a îndruma echipele spre realizarea unui joc. Printre aceștia se numără George Barbăroșie (Inițiativa România), Ioana Covei (Ardor),  Dr. Nicoleta Bițu (Federația Democrată a Romilor din România), Diana Popp (Smart Everything Everywhere), George Lemnaru (Green Horse Games), Ionuț-Gabriel Solomon (creative director în cadrul Amber), Vlad Ilicevici (director general Animest IAFF și fondator Animation Worksheep), Marius Cătălin Hodea (tehnician VR 3D) și Ciprian-Marius Făcăeru (director creativ în cadrul Augmented Space Agency).

Prin evenimentul din 12-14 octombrie, Goethe-Institut continuă seria de evenimente care vizează industria dezvoltatoare de jocuri din România, după ce în luna mai a acestui an a organizat Game Heroes, un concert în cadrul căruia Orchestra Națională Radio a interpretat partituri din coloanele sonore ale unor jocuri celebre.

Parteneri: RGDA (Romanian Game Developers Association), ARDOR, Critique Gaming, Democratic Federation of Roma from Romania, Google Community, INIȚIATIVA ROMÂNIA, Smart Everything Everywhere; Bucharest Global Game Jam, România100, Dăescu Borțun Olteanu.

Despre CINETIc

CINETIc este un centru de cercetare al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematrografică din Bucureşti (UNATC), care studiază ce se petrece la punctul de intersecţie dintre sfera digitală, neuroștiințe și arte performative.

Instalații video & sound art la eXplore festival #13, în zilele de 13 și 14 octombrie 2018

eXplore festival #13 – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival prezintă două instalații video & sound art în zilele de 13 | 14 octombrie 2018, la WASP – Working Art Space & Production, în compania artiștilor care propun o abordare transdisciplinară în lucrările lor.

Expoziția FILM-proiect curatorial, ce conține filme și instalații video, fotografii și proiecte de sunet experimental, va fi introdusă publicului în cadrul unui tur ghidat organizat sâmbătă, 13 octombrie, la ora 18:00, de către curatorul acesteia, Matei Bejenaru, și artiștii Cătălin Soreanu, Lavinia German, Ciprian Ciuclea, Diana Dulgheru, Irina Botea Bucan, Jon Dean și Sorin Vreme. Din expoziție fac parte și materialele rezultate în urma workshop-ului Camera prezentă, organizat în perioada 6 – 10 octombrie și dedicat studenților de la facultăți de arte din Iași și București.

Instalația sound-art 87 Clouds Will Rain For You, semnată de Iosif Kiraly (România) și Christine Ulke (Germania), este deschisă publicului în zilele de 13 octombrie, la ora 19:00, și 14 octombrie, ora 12:00, și este dedicată artistului FLUXUS Geoffrey Hendricks, care în data de 30 iulie ar fi împlinit 87 de ani și cu care cei doi autori au colaborat sub diferite forme în trecut. Instalația creează un puternic impact vizual și este compusă din 87 de pungi de plastic umplute cu apă, cutii de metal goale, lumânări, cabluri de oțel și cârlige. Comunitatea internațională FLUXUS, activă în anii 1960 și 1970, a fost formată din artiști care s-au implicat în spectacole de artă experimentală și este cunoscută pentru generarea de noi forme de artă, precum intermedia, concept art și video art.

Conceput ca o platformă de reflecţie şi dezbatere artistică a celor mai recente problematici şi direcţii contemporane, eXplore festival este recunoscut ca un festival inovator, care prezintă publicului din România unele dintre cele mai importante voci de pe scena dansului și performance-ului contemporan, dar şi artişti ale căror opere depăşesc graniţele dintre mai multe domenii de creaţie artistică, precum cei prezenți în acest weekend în cadrul festivalului.

Prin proiectele sale din ultimii ani, ce includ fotografie, video si performance-uri, Matei Bejenaru investighează politici de reprezentare în fotografia și filmul documentar social, metode interdisciplinare de generare a proiectelor artistice hibride, care importă elemente de limbaj din alte medii precum muzică, teatrul performativ sau poezie. Este fondator și director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iași (între 1997 și 2008), membru fondator al Asociației Vector din Iași, fiind și președintele instituției în perioada 2001-2011, iar din 2015 este directorul Centrului de Fotografie Contemporană din Iași, pe care l-a și fondat. Din 1999 predă fotografia și arta video la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași.

Cătălin Soreanu activează la Iași ca artist vizual și predă discipline multimedia la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Este membru fondator al Centrului de Fotografie Contemporană din Iași și membru în echipa editorială a publicaţiei ce aparține UNAGE Iaşi, Studies in Visual Arts and Communication: an international journal. Practica și cercetarea sa artistică explorează elementele de expresivitate specific-transdisciplinare ale mediilor artistice contemporane.

Ciprian Ciuclea este artist vizual interesat de proiectele interdisciplinare care se axează mai ales pe trăsăturile conceptuale ale receptării. Temele explorate sunt apropiate de aspectele sociale ale comunicării, interpretarea mesajelor, contemplare și supraveghere, plasate în relație cu aspectele științifice ale existenței umane. Este președintele Experimental Project și membru fondator al Societății Române de Oftalmogenetică.

Diana Dulgheru dezvoltă proiecte în care sunetele sunt reduse la forma de bază și sunt folosite pentru valoarea sonoră proprie. Având la bază o educație care implică desenul și compoziția figurativă, estetica lucrărilor sale a evoluat către o abordare minimalistă, care include tehnologia digitală ca mijloc de expresie. A lucrat cu mijloace media precum desenul, fotografia, instalația și performance-uri audio-video, care explorează vizualizarea sunetului și posibilitățile estetice ale erorilor generate de tehnologia digitală.

În ultimii zece ani, Irina Botea Bucan folosește în arta sa mai multe mijloace media – video digital, film, instalații video, performance, fotografie – pentru a cerceta dinamica social-politică actuală și posibilitatea transformării ei. Lucrările sale combină strategii de reconstituire cu audiţii şi elemente preluate din cinematografia directă și cinema verité pentru a explora rolul traumei, al istoriei, limbajului și muzicii în formarea individului şi a comunităţii. Irina trăiește și lucrează în Chicago, unde a absolvit un program de masterat în cadrul School of Art Institute of Chicago.

Lavinia German este artist vizual, cadru didactic la UNAGE Iași și membru fondator al Centrului de Fotografie Contemporană din Iași. Activitatea sa din ultimii ani reflectă interesul pentru strategiile vizuale din practicile fotografice contemporane și limbajul artistic de film. Este curator al unor expoziţii naționale și internaționale adresate tinerilor artiști și colaborator în diverse proiecte artistice, educaționale și culturale.

Sorin Vreme trăiește la Timișoara și este membru al Asociației Simultan din 2004. Artistul este preocupat de video, sunet, desen și instalație, prelucrând în lucrările sale elemente din realitatea imediată, spațiile interstițiale și momentele de tranziție între două puncte.

Iosif Király este artist vizual, arhitect și profesor român. Lucrează atât independent, cât și în cadrul grupului subREAL. Mediile de lucru preferate sunt: fotografia, instalațiile, performance-ul și desenul, iar opera sa investighează relația dintre percepție, timp și memorie. A inițiat, coordonat și, împreună cu alți arhitecți, artiști vizuali și antropologi, a participat la proiecte de cercetare legate de schimbările care au avut loc în România post-comunistă. În 1995, a fost unul dintre fondatorii departamentului Foto-Video și Procesare Computerizată a Imaginii din cadrul Universității Naționale de Arte din București, unde predă în prezent. În paralel, este profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative în cadrul Masteratului de Studii Vizuale și Societate.

Președinta și CEO-ul AMD Dr. Lisa Su va ține un Keynote la CES 2019

CTA a anunțat astăzi că președintele și CEO-ul AMD, Dr. Lisa Su va oferi o adresare în cadrul CES 2019. Adresarea este programată pentru Miercuri, 9 Ianuarie la 9 AM în Sala Palatul Venetian. Produs și detinuț de către CTA, CES 2019 este cel mai mare eveniment de inovație și va avea loc în perioada 8-11 Ianuarie, 2019 în Las Vegas.

În 2019, AMD va imbunatăți în continuare industria de computing, gaming și tehnologia de vizualizare cu noua arhitectura pe 7 nm de înaltă performanță CPU și GPU, oferind astfel puterea necesară pentru ca tehnologia să aibă un nou orizont. În cadrul Keynote-ului, Dr. Su și invitații vor oferi o nouă perspectivă în diversle aplicații pentru tehnologiile de computing care variază de la rezolvarea celor mai grele provocări pentru viitorul gaming-ului, divertismentului și realității virtuale cu potențialul de a redefini viața modernă.

“AMD transformă viitorul computing-ului în lumea digitală care se află în continuă creștere, cu soluții inovatoare care vor revoluționa piețele și vor rezolva multe din problemele presante din lume”, a declarat Gary Shapiro, președinte și CEO CTA. “Așteptăm cu nerăbdare adresarea realizată de la CES a dr. Su deoarce ea va crea imaginea viitoarei generații de computing care va redefini industria și lumea noastră”.

Dr. Lisa Su este președintă și CEO al AMD și se ocupă de consiliul de administrație al companiei. Anterior, Dr. Su a deținut funcții de conducere și inginerie executive la AMD, Freescale Semiconductor, Inc. și IBM, după ce a obținut diplomele de licență, masterat și doctorat în inginerie electrică de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). În 2017, Dr. Su a fost numită una dintre “World’s 50 Greatest Leaders” de către revista Fortune și “Top Ranked Semiconductor CEO” de către Institutional Investor Magazine. Sub conducerea Dr. Su, AMD a introdus două arhitecturi de chip complet noi și mai mult de zece familii diferite de produse, ceea ce a dus la o creștere anuală a veniturilor cu două cifre în 2017.

Adresarea lui Dr. Su marchează primul Keynote CES de la AMD în istoria show-ului. Ea se alătură președintelui IBM, Ginni Rometty la CES 2019. Vizitați pagina CES Keynote pentru cele mai recente actualizări.

CES este cel mai mare și cel mai influent eveniment tehnologic de pe planetă, cu 4500 de expozanți pe o suprafață de expunere de 2,75 milioane de metri pătrați. Evenimentul din 2018 a atras 182.198 de participanți, inclusiv un record de 63784 de participanți internaționali, potrivit auditului oficial al spectacolului. Spectacolul oferă acces la cele mai recente tehnologii transformante, cum ar fi conectivitatea 5G, inteligența artificială, realitatea augmentată și virtuală, case inteligente, orașele inteligente, sportul, inteligența mașinilor și multe altele.

Înregistrarea pentru CES 2019 este acum deschisă. Descărcați sau abonați-vă la podcastul CES Tech Talk, înapoi pentru un al doilea sezon pentru a explora toate tendințele pe care participanții le vor vedea și vor experimenta la CES 2019. Pentru cele mai recente știri și anunțuri pentru expozanți, vizitați CES.tech.

De la rap la reggae și înapoi cu unii dintre cei mai influenți artiști ai ultimilor 50 de ani

În 1976, Bob Marley supraviețuiește unei încercări de asasinat în Jamaica. Iar câțiva ani mai târziu evoluția subculturilor hip-hop din New York, Oakland, California este în continuă creștere. Dar ce influență a avut fiecare dintre artiști asupra genului muzical pe care l-a reprezentat, fie că vorbim de raggae sau rap? Și care ar putea fi motivele migrării de la rap la raggae?

O multitudine de artiști vorbesc despre începuturile lor, credințele și libertățile care le-au fost puse la încercare și despre cum încrederea în sine, dublată de pasiune și muncă, pot traversa orice fel de bariere. În octombrie, vă propunem să vă lăsați inspirați de o parte din artiștii care au scris istorie.

ReMastered: Who Shot the Sheriff – Apare pe 12 octombrie 2018, Documentar Original Netflix

Synopsis: În 1976, legenda raggae, Bob Marley, a supraviețuit unei încercări de asasinat în Jamaica. Dar cine sunt, cu adevărat, cei responsabili de acest atac?

Gen: documentar, motivațional

Posibilitatea de a-l downloada și a-l vedea offline: Da

Hip-Hop Evolution: Sezonul 2 – Apare pe 19 octombrie 2018, Serial Original Netflix

Synopsis: Shad Kabango urmărește evoluția subculturilor hip-hop în New York, Oakland, California, din anii ‘80 și ‘90.

Gen: documentar

Posibilitatea de a-l downloada și a-l vedea offline: Da

The Defiant Ones – Documentar Original Netflix

Synopsis: Talentul, îndârjirea și pasiunea au făcut din doi adolsecenți rebeli niște titani ai muzicii. Povestea lui Dr. Dre și Jimmy Iovine, privită din ochii regizorului Allen Hughes. Cu invitați precum Sean ”P. Diddy” Combs, Kendrick Lamar, Nas, Snoop Dogg , Eminem și Gwen Stefani și mulți alții.

Gen: documentar, motivațional

Posibilitatea de a-l downloada și a-l vedea offline: Da

Rapture

Rapture – Documentar Original Netflix

Synopsis: Staruri ale culturii hip-hop vorbesc despre ceea ce cred că îi definește ca artiști și despre cum au influențat genul muzical pe care îl reprezintă. Logic ne descrie lupta cu anxietatea și condiția, Nas și Dave East vorbesc despre libertate, iar 2 Chainz povestește despre cum a urcat pe scenă și a cântat într-un scaun cu rotile roz.

Gen: biografic, documentar, motivațional

Posibilitatea de a-l downloada și a-l vedea offline: Da

UNSOLVED: THE MURDERS OF TUPAC AND THE NOTORIOUS B.I.G. — “The Mack” Episode 103 — Pictured: (l-r) Marcc Rose as Tupac Shakur, Wavvy Jones as Christopher ‘Biggie’ Wallace — (Photo by: Isabella Vosmikova/USA Network)

Unsolved: Tupac & Biggie – Serial Original Netflix

Synopsis: Ar putea exista oare o legătură între cazul morții lui Biggie și cel al lui Tupac? A fost ancheta influențată în vreun fel sau totul este doar o teorie a conspirației? Află mai multe din acest serial, care se bazează pe anchetele din realitate.

Gen: biografic, crimă

Posibilitatea de a-l downloada și a-l vedea offline: Da

Reincarnated 

Synopsis: Andy Capper, jurnalist Vice, urmărește pelerinajul lui Snoop Dogg în Jamaica, unde acesta se botează din nou cu numele de artist raggae, Snoop Lion.

Gen: biografic, documentar

Posibilitatea de a-l downloada și a-l vedea offline: Da

Samsung Electronics se situează pe locul 6 în topul Best Global Brands 2018 realizat de Interbrand

Samsung Electronics a anunțat că își menține poziția a 6-a în topul „Best Global Brand 2018”, realizat de Interbrand, cu o valoare de brand de 59.9 miliarde $ – înregistrând o creștere de 6.5% în ceea ce privește valoarea de brand.

Principalii factori care au avut un rol important în succesul înregistrat de Samsung sunt:

  • Lansarea continuă de produse inovative, special gândite pentru nevoile utilizatorilor, precum Galaxy Note9, mașina de spălat Quick Drive și televizorul The Wall
  • Potențialul de creștere sustenabil bazat pe tehnologii inovatoare ce includ tehnologia 5G, Al, IoT și industria auto
  • Primul loc la nivel global pe piața semiconductorilor și competitivitatea de brand crescută
  • Alinierea și implementarea noii strategii de brand astfel încât utilizatorii să se bucure de o experiență de brand completă

Tehnologia inovatoare, care duce un plus în viața oamenilor, alături de competitivitatea de brand consolidată sunt factorii cheie care stau la baza succesului obținut în evaluarea din acest an. Samsung și-a continuat eforturile de a schimba percepția oamenilor, conturându-se ca brand ce pune accentul pe nevoile oamenilor. Acest lucru s-a observat în numeroase activități de marketing, inclusiv Samsung Galaxy Unpacked, care și-a propus să evidențieze inovațiile companiei dedicate oamenilor și misiunea brandului.

Divizia semiconductorilor și-a consolidat poziția de lider de piață în acest an, înregistrând creșteri semnificative. Divizia de telefoane mobile a continuat să promoveze device-uri special create pentru nevoile consumatorilor, incluzând aici Galaxy S9, Galaxy Note9 și smartwatch-urile Samsung. Divizia de electrocasnice își menține poziția de lider de piață în ceea ce privește segmentul de produse premium, în categoria frigiderelor și a mașinilor de spălat, continuând să lanseze produse care aduc diferite beneficii consumatorilor, precum Quick Drive. Divizia de afișaje vizuale, ca lider de piață, este responsabilă cu crearea unor noi experiențe de vizionare pe care consumatorii le pot avea cu ajutorul QLED TV sau cu ajutorul televizorului The Wall.

Suntem încântați să vedem că eforturile noastre constante de a aduce inovații semnificative, care să contribuie la îmbunătățirea vieții consumatorilor, au fost atât de bine primite. Pentru a fi și mai buni, vom fi în continuare dedicați misiunii de a ajuta oamenii să facă lucruri care cu ceva timp în urmă păreau imposibile, cu ajutorul AI sau IoT. Vrem să oferim experiențe noi consumatorilor, care dețin astfel mai mult decât niște simple device-uri ce pot fi interconectate”, a declarat YH Lee, CMO al Samsung Electronics.

Creșterea Samsung Electronics în ceea ce privește valoarea de brand

An 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Valoare Brand
(USD; în milioane)
32,893 39,610 45,462 45,297 51,808 56,249 59,890
Clasament 9 8 7 7 7 6 6

Jocurile Bossgard și Interrogation au câștigat cele mai importante premii la Dev.Play 2018

Luni, 8 octombrie 2018, BucureștiÎn finalul celei de-a treia ediții a Dev.Play s-au acordat premiile pentru cele mai de succes jocuri românești: Bossgard a câștigat „Nordic Game Discovery Contest”, Interrogation a primit distincțiile „Best Game of The Show” și „Best Game Design”, Gibbous s-a impus la categoria „Best Visuals” și Castle Siege a câștigat premiul „Best Mobile Game”.

În cadrul aceleiași festivități au fost acordate următoarele premii: 2D Art Contest: Sandra Al-Assaf / „Starving Yokai”, 3D Art Contest: Vanessa Romașcanu / „Happy” și Outstanding Achievement: Daniel Dumitrescu (KillHouse Games).

Ce se întâmplă în momentul în care ești o felie uriașă de pâine, iar toți prietenii tăi vikingi vin să-și încerce topoarele, săbiile și săgețile pe tine? Bossgard, ultimul joc al studioului independent Sand Sailor Studio, creatorii Black: The Fall, își pune jucătorii în pielea celor mai ridicoli titani luptând împotriva celor mai colorați vikingi. Un multiplayer arena brawler aparte, Bossgard urmează să participe la faza finală a Nordic Game Discovery Contest 2019, în Malmo, Suedia.

Interrogation este creația bucureștenilor de la Critique Gaming. Jocul este un puzzle conversațional care te pune în rolul detectivului însărcinat cu înfrângerea unei organizații teroriste fictive, dar cu o retorică deosebit de puternică, numită “Frontul Libertății”. Jucătorii trebuie să determine profilul suspecților din fața lor și să îi manipuleze emoțional prin întrebările pe care le pun spre a își dezvălui adevăratele intenții. Jucătorii pot opta pentru empatie sau intimidare pentru a afla ce se ascunde, de fapt, în spatele Frontului Libertății. Jocul oferă și provocarea de a fi un bun manager al unei echipe de detectivi, și de a menține o opinie publică bună privind operațiunea condusă. Jocul testează câte compromisuri etice și morale ești dispus sa faci în numele dreptății.


Cei de la Sand Sailor nu au anunțat încă o dată de lansare pentru Bossgard, în timp ce Interrogation, de la Critique Gaming, va fi disponibil începând cu 2019.

În cadrul ceremoniei de deschidere a Dev.Play, conferința dedicată industriei dezvoltatoare de jocuri din Europa de Est, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Petru Bogdan Cojocaru a subliniat încrederea sa în potenţialul de dezvoltare pe mai departe a industriei locale de dezvoltare de jocuri video. “Industria dezvoltării de jocuri video, în România, este în continuă ascensiune şi trebuie susţinută. Îmi doresc să fiu un promotor şi un ambasador al acestei industrii în cadrul Guvernului României. Am încredere că schema de ajutor de stat de 94 milioane de euro pe care am anunţat-o recent şi prin care companiile din industria IT&C, cu capital 100% românesc, vor putea accesa sume între 500.000 de euro şi 3 milioane de euro, va contribui la sprijinirea antreprenorilor locali din industria de jocuri video. Dacă această schemă se va dovedi eficientă, sigur că vom putea atrage noi fonduri”, a precizat ministrul Cojocaru.

Preşedintele RGDA, Cătălin Butnariu, a subliniat în cadrul evenimentului încrederea Asociaţiei în perspectivele pozitive ale industriei de dezvoltare de jocuri video active pe piaţa românească. “Industria de dezvoltare de jocuri video a cunoscut o creştere accelerată pe piaţa locală. Jocuri dezvoltate în România se bucură astăzi de succes internaţional. În condiţiile unui cadru fiscal stabil şi predicitibil, există perspective reale ca România să devină un actor principal la nivel global în acest domeniu extrem de competitiv”, a declarat Cătălin Butnariu.

În România sunt active peste 80 de studiouri de dezvoltare de jocuri video, cu un număr total de angajaţi de peste 6.000 de persoane. Cifra de afaceri a industriei a crescut cu peste 40% în ultimii ani, de la 110 milioane USD în anul 2014 la 156 milioane USD în anul 2017.

RGDA este cea mai importantă asociaţie de reprezentare a intereselor companiilor active pe piaţa românescă în domeniul dezvoltării de jocuri video. Companiile membre RGDA însumează peste 90% din angajaţii din industrie şi peste 80% din cifra de afaceri a acesteia. RGDA este membră a European Game Developers Federation.

Despre RGDA

Asociația Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit care își propune să sprijine și să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din Romania. Ghidată de valori solide, RGDA promovează integritatea, calitatea, schimbul de bune practici, respectul și ajutorul reciproc ca modalitate de dezvoltare a industriei locale. Obiectivele asociației sunt acelea de a informa publicul larg asupra industriei, a se asigura că există suficiente surse de training și educație pentru cei care iși doresc o carieră în domeniu, a crea o comunitate stransă a dezvoltatorilor și de a  reprezenta industria în fața instituțiilor statului și a actorilor internaționali.

Sony World Photography 2019 anunță Romanian National Award pentru fotografii români

  • Au început înscrierile pentru Romanian National Award, competiție care celebrează talentele fotografice locale și le promovează la nivel mondial
  • Juriul ediției din 2019 este format din experți internaționali din industria fotografică.
  • Imagini noi disponibile pentru publicare la adresa worldphoto.org/press

București, 9 Octombrie 2018: World Photography Organisation anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru Romanian National Awards. Parte integrantă importantă din Sony World Photography Awards, National Awards oferă o oportunitate unică pentru fotografii înscriși în competiție, din peste 50 de țări, pentru a fi recunoscuți în cadrul unei competiții mondiale.

Fotografii români care se înscriu în oricare din cele 10 categorii Open din cadrul Sony World Photography Awards vor fi înscriși automat în competiția Romanian National Award. Juriul va analiza fotografii din toate categoriile, printre care Arhitectură, Călătorie, Cultură, Fotografie Stradală (lista completă a categoriilor se poate găsi mai jos).

Câștigătorul competiției Romanian National Award va câștiga atât un premiu în bani și echipamente foto Sony cât și recunoaștere mondială prin promovarea lucrării sale la nivel global și în cadrul expoziției anuale Sony World Photography, care avea loc în Londra, în luna aprilie 2019.

Competiția Romanian National Award a fost lansată în 2012, iar fotografii români câștigători s-au bucurat de recunoaștere la nivel mondial și de echipamente de calitate Sony. Lucrarea câștigătorul ediției din 2018 a fost prezentată printre altele și în cadrul expoziției Sony World Photography Awards din Londra.

„Am visat dintotdeauna să promovez Bucovina la nivel internațional, să scot în evidență frumusețile țării noastre, însă nu mi-am imaginat că voi reuși să o fac într-un timp atât de scurt. E un sentiment pe care cuvintele nu-l pot descrie îndeajuns”, spune câștigătorul premiului National Award 2018, Nicu Spînu.

Acum, în cadrul celei de-a 12-a ediții,  Sony World Photography Awards celebrează cea mai reușită fotografie contemporană din ultimele 12 luni, din toate tipurile de medii. Înscrierile se fac gratuit la adresa www.worldphoto.org/swpa. Câștigătorii premiilor se vor bucura atât de recunoaștere la nivel mondial, dar și de un premiu în bani, echipamente Sony de ultimă generație și includere în expoziții internaționale.

Juriul acestor premii a fost anunțat astăzi și este format din experți internaționali din industria fotografică. Competițiile Open, Youth și National Awards vor fi prezidate de Rebecca McClelland, Photography Director & Head of Art Production al Saatchi Saatchi & Prodigious (Marea Britanie).

„Este o onoare să fii solicitat să fii președintele juriului competiției Sony World Photography Awards Professional. Sony World Photography Awards este important deoarece aduce o gamă largă de subiecte și acoperirea globală a poveștilor prin imaginile selectate. Sfatul meu pentru participanți este să-și aleagă cu atenție categoriile și să creadă în povestea lor. Le recomand acestora să ne arate lumea prin ochii lor și să evite clișeele. Tehnicile și stilurile de fotografiere devin din ce în ce mai îndrăznețe și mai dinamice, astfel încât este necesară și un anumit grad de excelență tehnică. Pentru a impresiona acest juriu, fotografii vor trebui să își dezvăluie cele mai bune lucrări și abilitatea de a-și edita lucrările astfel încât acestea să fie coerente, dinamice și estetice”, a declarat președintele juriului competiției Professional, Mike Trow.

Termenele limită și alte anunțuri

Datele de închidere a înscrierilor pentru Sony World Photography Awards sunt:

  • 30 noiembrie 2018 (13.00 GMT)– competiția Student
  • 4 ianuarie 2019 (13.00 GMT)– competițiile Open, Youth și National Award
  • 11 ianuarie 2019 (13.00 GMT)– competiția Professional

Selecțiile pentru competițiile Open și Youth vor fi anunțate în data de 5 februarie 2019. Câștigătorii premiilor Open și National Awards vor fi anunțați în data de 26 februarie 2019. Selecțiile pentru competițiile Professional și Student vor fi anunțate în data de 2 aprilie 2019. Fotograful anului ales din cadrul câștigătorilor competițiilor Open, Student, Youth, Professional va fi anunțat în data de 17 aprilie 2019.

NOTE PENTRU EDITORI

2018 SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS COMPETITIONS & CATEGORIES – vedeți descrieri complete de categorii  aici

  • Professional – Evaluat pe baza unui portofoliu.  

Categorii: Arhitectură / Instantaneu / Creative / Discovery / Documentar / Peisaj / Natură și viață sălbatică / Portret / Sport / Natură moartă

  • Open– Evaluat pe baza unei singure fotografii.

Categorii: Arhitectură / Cultură (sprijinit de Culture Trip) / Creative / Mișcare / Peisaj / Natură și viață sălbatică / Portret / Natură moartă / Fotografie de stradă / Călătorie (sprijinit de Eurostar)

  • Tineret –  Pentru fotografii între 12-19 ani, evaluare pe baza unei singure imagini răspunzând brief-ului “Diversitate”.
  • Student– Pentru toți fotografii care studiază fotografia, un portofoliu răspunzând unui brief pe tema „Evoluție”. Fotografii selectați vor trimite apoi o serie de imagini corespunzătoare unui al doilea brief.
  • Premiile naționale –Celebrând talentul fotografic în mai mult de 50 de țări, evaluare pe baza unei singure imagini.

Despre World Photography Organisation World Photography Organisation este o platformă globală pentru inițiativele din lumea fotografiei. Activând în peste 180 de țări, scopul organizației este acela de a ridica nivelul de conversație în acest domeniu celebrând cele mai bune imagini și cei mai buni fotografi din lume. Organizația se remarcă prin crearea relațiilor pe termen lung cu fotografii, dar și cu partenerii de marcă din industrie. World Photography Organisation găzduiește un număr mare de evenimente anuale, precum: Sony World Photography Awards (cea mai mare competiție de fotografie din lume), o serie de întâlniri anuale, dar și PHOTOFAIRS, International Art Fairs Dedicated to Photography, având ca destinații Shanghai și San Francisco. Pentru mai multe detalii accesați : www.worldphoto.org