SkyShowtime prezintă atracțiile sărbătorilor de iarnă

SkyShowtime anunță atracțiile sărbătorilor de iarnă. În documentul anexat regăsești serialele și filmele ce vor fi disponibile în curând, alături de detalii despre fiecare producție în parte.

În plus, imaginile oficiale pot fi descărcate de pe următorul link: https://we.tl/t-OubfORheAD

Despre SkyShowtime

SkyShowtime este următorul mare serviciu de streaming din Europa. O asociere a Comcast și Paramount Global, SkyShowtime reunește cele mai bune programe de divertisment de la Hollywood și locale.

Începând cu filme și seriale originale de la brandurile emblematice Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock, până la seriale SkyShowtime Originals, SkyShowtime este noua casă a divertismentului premium din Europa.

Lansat la începutul anului pe toate piețele pe care este prezent, SkyShowtime este disponibil în: Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia. Serviciul este disponibil prin intermediul unor furnizori de televiziune selectați pe anumite piețe, și pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, televizoare LG, televizoare inteligente Samsung și pe internet.

Samsung prezintă noul SSD portabil T5 EVO cu o capacitate de 8 TB și design compact

Oferă viteze de transfer de până la 3,8 ori mai mari decât cele ale HDD-urilor externe și protejează datele împotriva căderilor de până la doi metri

SEUL, Coreea – 14 noiembrie 2023 – Samsung Electronics Co. Ltd., lider mondial în tehnologia avansată a semiconductorilor, a prezentat astăzi dispozitivul T5 EVO, un SSD portabil de dimensiuni mici, care oferă o capacitate de până la 8 terabyți (TB), cea mai mare capacitate oferită în prezent de SSD-urile portabile disponibile pe piață. Alături de capacitate, T5 EVO oferă viteze ultra-rapide într-un design compact, durabil, ca o soluție SSD versatilă, de ultimă generație.

„Pentru consumatorii care doresc să înlocuiască hard disk-urile tradiționale (HDD-urile), SSD-ul T5 EVO este o opțiune de stocare externă nouă și inovatoare, care oferă cea mai mare capacitate disponibilă, alături de viteză și durabilitate, într-un design compact, de dimensiunea palmei”, a declarat Hangu Sohn, vicepreședinte al echipei Memory Brand Product Biz de la Samsung Electronics. „T5 EVO este creat pentru a răspunde nevoilor unei game largi de consumatori, cu stiluri de viață diferite. Capacitatea sa de până la 8 TB, vitezele mari, designul compact și protecția datelor împotriva șocurilor externe sunt potrivite pentru utilizatorii care doresc să stocheze și să acceseze date oriunde și oricând.”

Prevăzut cu USB 3.2 Gen 1, T5 EVO transferă date de până la 3,8 ori mai rapid decât HDD-urile externe și oferă performanță înaltă prin viteze de citire și scriere secvențiale de până la 460 megabyți pe secundă (MB/s), facilitând transferul fișierelor mari.

Portabilitate îmbunătățită și design ergonomic

Conceptul de design al T5 EVO este „compact și ergonomic”. SSD-ul portabil este proiectat pentru a oferi o nouă experiență, cu un design ergonomic care se abate pentru prima dată de la dimensiunea unei cărți de vizită, rămânând în continuare compact și ușor. Dimensiunile sale sunt: 95 mm în lățime, 40 mm în lungime și 17 mm în grosime. Astfel, consumatorii pot avea un dispozitiv de stocare portabil de 8 TB, suficient de mic pentru a putea fi ținut într-o mână. Această combinație de dimensiuni compacte și memorie mare le oferă utilizatorilor viteze mai rapide, capacitate echivalentă și un corp mai mic și mai ușor, în comparație cu un HDD extern. Cântărind 102 grame, greutatea produsului a fost atent proiectată pentru a crea un sentiment de încredere în robustețea sa.

De asemenea, T5 EVO are un corp negru și un inel gri titan, conferindu-i un aspect premium, elegant, cu culori similare, care se integrează în mod natural cu alte dispozitive gazdă de culoare gri. T5 EVO poate fi fixat cu ușurință pe orice geantă sau bagaj datorită designului său cu inel metalic. În plus, corpul său metalic și suprafața cauciucată oferă o protecție suplimentară împotriva șocurilor externe, inclusiv împotriva căderilor de până la doi metri.

Stochează milioane de fotografii și melodii rapid și ușor

În ciuda designul său comod, T5 EVO nu face compromisuri în privința capacității. Cu o capacitate de stocare de până la 8 TB de date, T5 EVO poate găzdui fișiere mari, clipuri video, fotografii și jocuri de înaltă rezoluție, ceea ce îl face potrivit atât pentru lucru, cât și pentru divertisment. Un T5 EVO de 8 TB poate stoca peste 2 milioane de fotografii de 3,5 megabyți (MB), 1,8 milioane de fișiere muzicale de 4 MB sau 3.500 de clipuri video de 2 gigabyți (GB).

Prioritizează siguranța prin protecția termică

Noul SSD portabil prioritizează siguranța prin tehnologia de protecție termică și securitatea prin criptarea datelor hardware. Tehnologia Dynamic Thermal Guard de la Samsung protejează împotriva supraîncălzirii și menține temperaturi optime de funcționare, în conformitate cu standardul internațional de siguranță IEC 62368-1. În plus, SSD-ul portabil acceptă criptarea datelor hardware pe 256 de biți prin Advanced Encryption Standard (AES), oferind utilizatorilor siguranță și încredere atunci când stochează date.

Compatibilitate extinsă pentru o gamă largă de utilizatori

T5 EVO este compatibil cu o serie de sisteme de operare și dispozitive gazdă, cum ar fi macOS®, Windows®, telefoane inteligente, tablete și console de jocuri. T5 EVO dispune și de software-ul Samsung Magician, care oferă un set cuprinzător de opțiuni de gestionare, cum ar fi verificarea în timp real a stării unității, funcția de verificare a autentificării autentice, etalonul de performanță și actualizări de firmware.

T5 EVO, disponibil în variante de 2 TB, 4 TB și 8 TB, este dotat cu un cablu USB tip C-C și are o garanție limitată de trei ani. T5 EVO este disponibil în toată lumea începând de astăzi. Pentru mai multe informații, vizitează https://samsung.com/portable-ssd.

Elite Art Club lansează proiectul Revival, cu scopul de a celebra 20 de ani de rezidență la Balcic

În cadrul proiectului, Asociația organizează două expoziții de artă și două tururi ghidate gratuite

București, 14 noiembrie. Asociația Elite Art Club lansează proiectul „Revival”, cu scopul de a celebra 20 de ani de rezidență artistică la Balcic. Astfel, prin intermediul acestuia, bucureștenii au posibilitatea de a vizita două expoziții de artă, dar și de a participa la două tururi ghidate gratuite, menite să reînvie memoria mișcării artistice de la Balcic.

Proiectul este sprijinit de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prin Primăria Municipiului București, și prevede o serie de patru evenimente care au rolul de a transpune în prezent un manifest artistic care a stat la temelia artei moderne românești, prin analiză și valorificare a unui patrimoniu de tip fotografic, pictural și arhitectural. Proiectul „Revival” contribuie la ideea de accesibilitate culturală și la încurajarea unei participări culturale vaste și diverse în rândul publicului larg.

În cadrul proiectului vor avea loc atât două expoziții de artă contemporană, cu un public țintă divers, Revival Contemporary Intervention și Revival – Balchik, cât și două tururi ghidate, Revival – Museum Tours și Revival – Museum Clues cu scopul de a stimula interesul publicului bucureștean pentru patrimoniul arhitectural și pictura românească modernă.

Revival Contemporary Intervention vizează o expoziție în cadrul Elite Art Gallery, în perioada 4 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024. Expoziția va conține 20 de fotografii de artă menite să reflecte parcursul proiectului „Pictori de azi la Balcic”, proiecții video realizate de artistul Alex Manea și, prin intermediul unor diapozitive, secvențe fotografice din 20 de ani, dovada desfășurării neîntrerupte a rezidenței artistice.

Revival – Balchik reprezintă un extras din patrimoniul Elite Art Gallery constituit în două decenii de rezidență artistică la Balcic. Prin urmare, expoziția va include o selecție de lucrări de pictură și grafică realizate de artiștii care s-au alăturat proiectului de-a lungul anilor. Evenimentul se va ține în spațiul din Constantin Noica Nr. 134, în perioada 14 noiembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 17:00.

Revival – Museum Tours reprezintă un tur ghidat, alături de Ana Rubeli (Aici a stat), care va avea ca itinerar trei case-muzeu din București, a căror artiști au fructificat spiritul Balcicului: Theodor Aman, Frederic Storck și Cecilia Kuțescu-Storck, Teodor Pallady. Poziționarea urbană a caselor reprezintă o oportunitate pentru bucureșteni de a-și descoperi și valorifica patrimoniul local. Turul va avea loc pe 24 noiembrie, de la ora 15:00, iar punctul de plecare va fi Casa Frederic Storck și Cecilia Kuțescu-Storck.

Museum Clues implică un tur ghidat în cadrul expoziției permanente de Artă Românească din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) spre identificarea lucrărilor reper pe subiectul Balcicului, alături de Roxana Diochețanu. Turul va avea loc pe data de 6 decembrie, ora 15:00, iar punctul de întâlnire este la MNAR, la intrarea în Galeria de Artă Românească.

Accesul la cele patru evenimente este gratuit, fiind necesară doar înscrierea în prealabil pentru tururile ghidate. Apelul de înscrieri se adresează tuturor bucureștenilor, indiferent de vârstă. Locurile de participare sunt limitate întrucât grupurile vor fi formate din maxim 20 de persoane. Înscrierile se pot realiza în perioada 13 – 23 noiembrie 2023, prin completarea formularului online, valabil pe site-ul: https://www.eliteart-gallery.com/revival/, sau pe adresa: info@eliteart.org.

Konica Minolta România este partener la expoziția de print multisenzorial, organizată de Emprint


Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare A3 color de peste 20 de ani, integrator de soluții de management al documentelor și furnizor de sisteme de supraveghere și soluții de analiză video, este partener la expoziția de print multisenzorial organizată de Emprint. 

Compania se alătură inițiativei partenerului său, tipografia Emprint și participă activ la promovarea evenimentului Arta Printului, organizat împreună cu agenția full-service Artvisiona. Arta Printului, o expoziție de print multisenzorial, va avea loc în perioada 20-24 noiembrie 2023, la Elite Art Gallery din București.

În cadrul acestei expoziții, publicul va avea ocazia să descopere lumea fantastică a printului multisenzorial și să privească lucrările din mai multe unghiuri, să atingă exponatele pentru a simți detaliile și să afle detalii despre realizarea acestor materiale. Lăcuirea UV și efectele 3D surprinzătoare, elemente centrale ale acestei expoziții, sunt realizate pe unul dintre primele sisteme de înnobilare digitală de la Konica Minolta – JetVarnish 3DS.

Scopul principal al expoziției Arta Printului este unul educațional, prin care organizatorii doresc să informeze publicul larg despre procesul de realizare a materialelor înnobilate și ce se poate obține cu ajutorul unei tehnologii revoluționare. Cei interesați vor putea afla mai multe detalii din culisele unei tipografii de print digital și offset. Totodată, evenimentul își propune să le arate celor prezenți căprintul este încă relevant și poate aduce valoare proprietarilor de brand și afacerilor, în general.

Pornind de la o idee ingenioasă și funcțională cu o grafică interesantă, folosind un suport deosebit și aplicând tehnici de printare moderne, se pot obține lucrări spectaculoase, cu îmbunătățiri tactile, înnobilări atrăgătoare și finisări naturale. Acestea sunt doar câteva dintre metodele la care apelează brandurile pentru a produce printuri de lux, iar impactul vizual și constructiv al acestora atrage deopotrivă atenţia, atât a consumatorilor, cât și a producătorilor.

Un print cu adevărat valoros își îndeplinește funcția de bază, aceea de a fi mesager al brandului, iar Emprint, alături de Artvisiona, vor demonstra că printul este un instrument vital pentru multe industrii.

Despre Emprint

Încă din 2009 Emprint oferă servicii complete de producție publicitară destinate atât agențiilor de publicitate, cât și afacerilor mici și mari. Tiparul offset, împreună cu tiparul digital, oferă posibilitatea de a realiza orice tip de comandă, în orice tiraj dorit.

   

Despre Artvisiona

Artvisiona este agenția full-service, partener strategic din 2003 pentru antreprenori. De la idee la business pentru start-up, repoziționare, scalare sau revitalizare. Tot ce-ți trebuie într-un singur loc.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Călătoria organizației Konica Minolta a început acum 150 de ani, odată cu o nouă viziune de a realiza diferit lucrurile. Dezvoltăm inovații pentru binele societății și al lumii. Același scop care ne-a ținut în mișcare atunci, ne mobilizează și acum.

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 32 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2021 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

EUROWAG închiriază 1.300 de metri pătrați de spații de birouri în U•Center 2

  • Furnizorul de servicii de mobilitate și plăți va folosi spațiul din clădirea de birouri dezvoltată de Forte Partners pentru sediul său din România

București, 14 noiembrie 2023 – Forte Partners anunță semnarea unui acord prin care Eurowag, o platformă integrată pan-europeană de plăți și mobilitate axată pe industria transportului rutier comercial, închiriază 1.300 de metri pătrați de spații de birouri în U•Center 2.

Avem plăcerea de a ocupa un sediu nou și reprezentativ în centrul orașului, cu o infrastructură de transport public și facilități perfecte, construit în conformitate cu cele mai recente tendințe arhitecturale. Spațiul nu numai că respectă obiectivele de mediu ale întregului grup Eurowag, dar și intenția noastră de a oferi angajaților noștri beneficiul unui mediu de lucru inteligent și sănătos”, a declarat Victor Ion, Country Manager RO|MD al Eurowag.

Forte Partners a anunțat, în septembrie 2023, finalizarea lucrărilor de construcție la U•Center 2, în suprafață totală închiriabilă de 35.000 de metri pătrați și faptul că proiectul este gata să-și întâmpine chiriașii.

„Suntem mândri că o companie de talia EUROWAG, cu activități în toată Europa, a ales U•Center 2 pentru sediul său din România”, a declarat  Elena Tecuță, Office Leasing Manager în cadrul Forte Partners. „Faza a doua a U•Center este închiriată preponderent de companii din tehnologie și IT, ceea ce atestă faptul că am creat un produs  sustenabil, cu un grad ridicat de digitalizare, cu toate facilitățile și caracteristicile unui stil de viață și de lucru sănătos și modern. Pe măsură ce chiriașii se vor muta în spațiile lor, U•Center 2 va extinde comunitatea de business și servicii deja creată în prima fază și va întregi unul dintre cele mai importante hub-uri office din București”, a adăugat Elena Tecuță. 

 

Noul acord de închiriere semnat pentru spațiul din U•Center 2 vine într-un context de piață caracterizat, în acest an, de scăderea semnificativă a livrărilor de spații office noi și de adaptarea lor la condițiile unui mod de lucru care s-a schimbat semnificativ în ultima perioadă. 

Suntem onorați că am avut rolul de consultanți în această călătorie și așteptăm cu nerăbdare să vedem EUROWAG prosperând în noua lor locație. Decizia de relocare reprezintă un moment crucial, care nu se referă doar la relocarea fizică, ci reprezintă, de asemenea, inițierea unei migrări strategice către un proiect de ultimă generație precum U•Center 2, determinată de o confluență de factori de bunăstare, tehnologie și sustenabilitate care promit să sporească agilitatea operațională, să deblocheze noi oportunități de creștere și să consolideze avantajul competitiv pe piață”, a declarat Mădălina Iconaru, reprezentant al iO Partners, agenția care a asistat tranzacția.

Prima fază a proiectului office U•Center a fost finalizată în trimestrul al treilea al anului 2021, este închiriată integral de clienți precum Booking Holdings, Endava, Lensa, Up România, BT, Neuroaxis, DCS plus și a fost vândută către Pavăl Holding în noiembrie 2022.

Anterior vânzării, prima fază a proiectului a obținut certificările LEED Platinum cu scorul 85, unul dintre cele mai mari obținute în România în versiunea LEED v4 și WELL Health & Safety , iar în februarie 2023 – certificarea WELL Platinum cu scorul 91, cel mai mare înregistrat în România, la momentul acordării, pentru acest tip de certificare. Forte Partners se află în prezent într-un stadiu avansat de obținere a acelorași certificări pentru U•Center 2.

În conformitate cu politicile ESG ale Forte Partners și cu obiectivele aferente, compania se asigură că proiectele pe care le dezvoltă își îmbunătățesc constant eficiența energetică și amprenta de carbon. Această procedură, pe lângă certificările menționate mai sus, a făcut ca U•Center 2 să fie o clădire neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon în exploatare (S&C), incluzând, printre numeroasele îmbunătățiri ale clădirii, alimentarea cu energie electrică din surse 100% regenerabile, reutilizarea apei de ploaie, prognoza meteo pentru o răcire mai performantă.

Schimbare de strategie pentru companii, după ce Teams iese din pachetul Microsoft 365

Începând din această toamnă, companiile abonate la Microsoft 365 vor fi nevoite să-și schimbe strategia organizațională, inclusiv politica de lucru la distanță, în contextul eliminării aplicației Teams din pachetul de business. Potrivit Forscope, modificarea intrată în vigoare în luna octombrie a acestui an impune inclusiv refacerea funcției IT pentru organizațiile mari din spațiul economic european (EEA sau UE) și Elveția. În România, aproximativ 15% din totalul firmelor înregistrate folosesc Teams în activitatea lor.

În contextul noilor modificări, clienții care achiziționează un abonament Enterprise după 1 octombrie 2023 trebuie să se conformeze noilor reguli, respectiv un pachet fără Teams inclus. Cei care au achiziționat planul de abonament mai devreme de această dată au de ales: fie rămân cu ceea ce au deja (cu opțiunea Teams inclusă), fie migrează la o versiune nouă, puțin mai ieftină, dar fără Teams, acesta putând fi achiziționat doar separat. Potrivit Forscope, rămânerea în ecosistemul Microsoft 365 pe bază de abonament poate părea cea mai simplă opțiune, dar este și cea mai puțin optimizată.

”Pentru unii abonați ai pachetului Enterprise, nu este prima dată în acest an când sunt nevoiți să-și regândească infrastructura și bugetul IT. Asta în condițiile în care Microsoft a majorat deja prețurile unora dintre aceste pachete în luna aprilie. Din păcate, în cazul în care funcționalitățile Microsoft 365 sunt absolut cruciale pentru procesele unei companii, aceasta ar putea fi, în continuare, singura opțiune. Cu toate acestea, dacă nevoile IT ale companiei o permit, există soluții mult mai avantajoase din perspectiva bugetului, rămânând la același nivel de performanță”, explică Ionuț Les, Country Manager pentru România al Forscope.

Astfel, pentru a reduce dependența de producătorul de software și a crește controlul asupra propriului buget, o companie trebuie să-și alinieze strategia software la nevoile sale operaționale. Concret, există două soluții pe care organizațiile ar putea să le ia în considerare pentru a reduce cheltuielile în timp cu procente cuprinse între 60% și 90%:

  1. Soluție hibridă:Licență perpetuă second-hand Microsoft Office + Microsoft Teams EEA. În cazul în care compania are nevoie de planurile Microsoft 365, în principal pentru a utiliza programele Office standard și Teams, această nouă schimbare este oportună. Astfel, cea mai mare parte a costului anual ridicat poate fi înlocuită cu o plată unică pentru Office perpetuu second-hand, în timp ce se abonează separat la Teams EEA.
  2. Soluție alternativă:compania poate decide să renunțe complet la Microsoft și să opteze pentru o altă platformă, cum ar fi IceWarp. Aceasta include aplicații și servicii echivalente cu cele ale Office 365 E3 (Word, Excel, PowerPoint, Outlook, OneNote, Exchange, SharePoint, OneDrive).

Comparație de preț pentru trei modele de soluții (pentru o companie cu 350 de angajați, pe o perioadă de 5 ani)

Prin deschiderea unei investigații asupra Microsoft în luna iulie a acestui an, reprezentanții Comisiei Europene au considerat că această companie obține un avantaj neloial față de concurenții săi prin includerea Teams în planurile de abonament dedicate companiilor. Utilizatorii obișnuiți ai pachetelor de business sunt organizațiile cu peste 300 de angajați, astfel că acestea se bazează pe popularul instrument în activitatea lor, inclusiv în lucrul la distanță. Mișcarea oficialilor europeni face parte dintr-o serie mai amplă de intervenții prin reglementare, care vizează diversificarea pieței de software, adesea dominată de câțiva jucători cheie. Investigația este o consecință directă a plângerilor în materie de concurență aduse de Slack, care a susținut că practicile Microsoft au restricționat dinamica corectă a pieței.

Grupul LEGO încurajează familiile de pretutindeni să construiască o inimă și să împartă magia sărbătorilor

Prin inițiativa #BuildtoGive, familiile pot ajuta Grupul LEGO să ofere superputerea jocului către 1,5 milioane de copii din întreaga lume.

București, România – 14 noiembrie 2023: Pentru multe familii din întreaga lume, sărbătorile sunt o perioadă magică, plină de bucurie, o celebrare. Însă pentru unele familii este o perioadă mai puțin festivă. De aceea, Grupul LEGO încurajează pe toată lumea să participe la dăruirea superputerii jocului pentru copiii care au cea mai mare nevoie de ea, construind o inimă din cărămizi LEGO® ca parte a inițiativei #BuildToGive.

Pentru fiecare inimă din cărămizi LEGO distribuită pe rețelele sociale sau prin aplicația LEGO Life până la 31 decembrie, folosind hashtag-ul #BuildtoGive, Grupul LEGO va dona un set unui copil care are nevoie ca joaca să îi facă ziua puțin mai bună. Este estimat că circa 1,5 milioane de copii din întreaga lume aflați în spitale, orfelinate sau în situații vulnerabile vor beneficia de pe urma inițiativei. Grupul LEGO își propune să-i ajute pe aceștia să-și recapete bucuria prin superputerea jocului. Seturile sunt distribuite prin intermediul rețelei de parteneri locali de caritate ai Grupului LEGO din 24 de țări din toată lumea. Peste 6,5 milioane de seturi LEGO au fost donate prin intermediul inițiativei #BuildToGive din 2017 și până în prezent.

Oricine se poate implica cu efort minim, și poate face o diferența majoră; avem cu toții o singură sarcină: să construim o inimă. Poate fi mare, mică sau diferită de o inimă obișnuită – nu există un mod corect sau greșit de a construi o inimă, cel mai important este să vă folosiți imaginația! Studiul LEGO Play Well1 ne demonstrează că joaca aduce familiile mai aproape și îmbunătățește starea de spirit a tuturor membrilor. Însă, date colectate prin intermediul unui studiu nou ne arată cât de puțin timp petrece un copil, în medie, jucându-se într-o săptămână: șapte ore. O treime dintre copii se bucură de pauza de joacă doar timp de 3 ore pe săptămână. Astfel, cu ocazia #BuildtoGive, nu doar că veți putea petrece timp de calitate în familie, dar le veți oferi și altor copii șansa de a descoperi superputerea jocului în sezonul festiv.

„Inimile sunt recunoscute în întreaga lume și în numeroase culturi ca fiind un simbol al iubirii, al fericirii și al pozitivității. În acest an, ne bazăm pe familii să ne ajute din nou pentru a răspândi această bucurie, prin participarea la inițiativa #BuildtoGive”, a declarat Diana Ringe Krogh, Vice President of Social Responsibility pentru Grupul LEGO. „Este al șaptelea an de când am inițiat #BuildtoGive. Mulțumită oamenilor din întreaga lume, am donat milioane de seturi LEGO® copiilor care au nevoie să se bucure de joacă. Suntem nerăbdători să vedem numeroasele interpretările ale inimilor din acest an și suntem recunoscători că încă o dată putem transforma creativitatea și joaca într-un moment de dăruire.”

Inițiativa #BuildToGive face parte din campania mai amplă a Grupului LEGO – „Joaca este superputerea ta” – care își propune să inspire familiile să aloce mai mult timp momentelor de joacă.

Pe lângă această campanie, Grupul LEGO colaborează cu o serie de parteneri de caritate, dar și cu Fundația LEGO pentru ca joaca să facă parte din viețile copiilor vulnerabili din întreaga lume. Aceste programe le oferă celor mici șansa de a-și dezvolta aptitudini pentru viitor, cum ar fi rezolvarea problemelor, colaborarea și comunicarea, abilități care le îmbunătățesc starea de bine și îi ajută să reușească într-o lume în continuă schimbare.

Puteți afla mai multe informații despre această campanie și despre cum vă puteți implica pe LEGO.com/ro-ro/build-to-give.

Extindere de portofoliu pentru BARZA, teste rapide cu tradiție de peste 30 de ani în România: Self Care Diagnostics 

La aproape 30 ani de când a introdus pe piața din România primul test de sarcină, BARZA lansează un nou  brand: Self Care Diagnostics, ce vine în întâmpinarea nevoii de diagnosticare precisă si rapidă, în confortul propriei locuințe.

Portofoliul de produse BARZA include: teste de sarcină clasice și ultrasensibile, testul de sarcină cu determinarea săptămânii, test de sarcină din sânge, teste de ovulație, teste de fertilitate pentru cuplu, test de menopauză, plasturi împotriva durerilor menstruale și șervețele intime cu bicarbonat de sodiu. Pe lângă acestea, BARZA își extinde portofoliul cu brandul Self Care Diagnostics ce cuprinde teste rapide pentru 15 afecțiuni.

„BARZA a fost mereu un deschizător de drumuri, începând cu primul test de sarcină introdus pe piață acum aproape 30 de ani și continuând cu lansarea primei game de teste rapide pentru infecții intime – Veneris, iar acum cu extensia de brand Self Care Diagnostics – o gama extinsă de teste rapide pentru 15 afecțiuni, care oferă rezultate sigure și rapide, la tine acasă. Știm cum arată viețile noastre, cât de mult ne este afectată sănătatea de alimentele  ultraprocesate și sărace  în nutrienți, dar mai ales de stres și cât de puțin timp avem pentru noi. Din păcate, de cele mai multe ori, sănătatea devine o prioritate abia atunci când este deja prea târziu. De aceea, credem cu tărie că un test rapid făcut la timp, poate salva vieți.a declarat Ioana Robu, fondator BARZA.

Self Care Diagnostics – teste rapide cu precizie de laborator!

Cele 15 teste rapide ce pot fi găsite sub brandul Self Care Diagnostics ajută la identificarea unor afecțiuni ale ficatului, ale stomacului, ale tiroidei, ale rinichilor, ale prostatei, afecțiunilor intestinale, dar și la depistarea alergiilor, nivelului proteinei C reactive din sânge, prezenței Rota-Adenovirusului, a streptococul ß-hemolitic de grup A, a anemiei, a hemoragiilor oculte, a vitaminei D în corp, a bolii Lyme, dar și a intoleranței la gluten.

Testele pot fi realizate acasă și se adresează întregii familii, atât femeilor, bărbaților, cât și copiilor și oferă rezultate rapide, în doar câteva minute, cu precizie de laborator.  Astfel că, cei care suferă de exemplu de dureri abdominale, balonare, diaree și chiar întârzierea creșterii în cazul copiilor, pot face acasă testul pentru intoleranța la gluten și în doar 15 minute pot afla dacă suferă de boala celiacă. Acest lucru poate ajuta la luarea unor măsuri în timp util pentru a evita neplăcerile cauzate de această boală.

Un test rapid, făcut la timp, îți poate salva viața. Este și cazul testului rapid pentru afecțiuni ale ficatului, care este recomandat să fie făcut atunci când există simptome precum urina închisă la culoare, lipsa poftei de mâncare, ochi sau piele gălbuie (icter), balonare a abdomenului, senzație de oboseală.

Testului rapid pentru afecțiuni ale ficatului ajută, în doar 10 minute, dintr-o picătură de sânge, la depistarea unor boli grave cum este hepatita, dar și icterul sau ciroza. Totodată el este recomandat și pentru monitorizarea pacienților care suferă de hepatită, obezitate, diabet sau tensiune arterială crescută.

Conform studiilor efectuate de OMS 1 din 3 femei la nivel mondial suferă de anemie. În România, în anul 2019, 27.1% din populația de la nivel național suferea de anemie feriprivă, iar cea mai afectată grupă de vârstă era cea între 1 – 4 ani, conform unui alt studiu OMS. Grav este faptul că de cele mai multe ori anemia este asimptomatică, însă efectele sale pot fi permanente. În cazul copiilor de exemplu, deficitul de fier se asociază cu creștere deficitară, îi poate afecta la nivel cognitiv, motoriu, emoțional, dar și la nivelul sistemului nervos.

În unele cazuri însă pot exista simptome precum paloare, stare de oboseală, cefalee, un ritm cardiac mai rapid, iar la femei pe durata sarcinii sau după menstruații abundente este indicată realizarea testului rapid de anemie. După cum putem vedea anemia feriprivă este foarte răspândită în rândul copiilor și femeilor de toate vârstele, iar acest test poate detecta rapid, în confortul propriei case, dintr-o probă de sânge, dacă există o carență de fier în sânge. Astfel se pot evita complicațiile grave și uneori ireversibile, atât în rândul copiilor, cât și al femeilor.

Infecția cu Helicobacter pylori este una dintre cele mai răspândite în lume, ea apare de cele mai multe ori în copilărie și netratată, ea poate fi purtată toată viața.

În plus, este una dintre cele mai importante cauze infecțioase de cancer la nivel mondial, 8 din 10 cancere gastrice la adulți sunt atribuite acestei infecții, de aceea este esențial să o depistăm și să o tratăm la timp, cu antibioticele prescrise de medic, pentru a împiedica apariția complicațiilor grave.

Un studiu din 2018, evidențiază un lucru îngrijorător, faptul că infecția cu H. pylori la copii, a crescut de la 20% în 2003, până la 25% în 2018 în nord-vestul României. Același studiu arată că peste 40% dintre pacienții adulți din România au avut sau au o astfel de infecție, iar cifrele sunt în creștere.

Testul rapid pentru afecțiuni ale stomacului ajută la depistarea infecției cu Helicobacter pylori în doar 10 minute, dintr-o picătură de sânge, cu precizie de laborator, fără a mai fi necesară deplasarea la o clinică pentru analize.

Nivelul scăzut de Vitamina D este asociat cu multe boli, ea este esențială pentru sănătatea oaselor, însă are un rol important și în diminuarea inflamației și în creșterea imunității. Deficitul de vitamina D poate conduce la rahitism, în cazul copiilor, iar la adulţi la osteoporoză, dar şi la boli autoimune, accidente vasculare cerebrale sau diverse forme de cancer de prostată și colon. Potrivit datele obținute prin proiectul ODIN, finanțat de UE, pe parcursul a patru ani (începând cu anul 2013), se estimează că aproximativ 13% din populația UE are deficit de vitamina D. În ultimii ani, tot mai multe țări din Europa au devenit conștiente de riscul semnificativ pentru sănătatea publică și au încercat să găsească strategii pentru rezolvarea problemei, inclusiv țara noastră, unde Ministerul Sănătății estima în 2019 că este posibil ca aproape 65% din populaţia României să aibă un nivel inadecvat de vitamina D.

Determinarea nivelului de Vitamina D este considerată un „Test de screening necesar din punct de vedere medical” dat fiind faptul că în prezent deficitul de această vitamină este recunoscut ca fiind o epidemie globală. Vestea bună este că testul rapid pentru Vitamina D poate determina nivelul ei în doar 10 minute și poate fi făcut acasă.

Infecția cu streptococul ß-hemolitic de grup A, este una foarte comună și foarte contagioasă, ea fiind cea mai frecventă cauză a faringitei acute, dar poate cauza, de asemenea, și infecții la nivelul pielii, cum ar fi scarlatina, impetigo și erizipel.  Nedepistată și tratată la timp această infecție poate fi cauza sindromului de șoc toxic si a altor infecții mai grave care pot pune viața în pericol, în special fasceita necrozantă.

Tocmai de aceea este recomandată efectuarea testului rapid Strep A încă de la primele simptome, cum ar fi durerile în gât, febra sau amigdalele inflamate. Rezultatul este obținut rapid, în doar 5 minute, ceea ce permite începerea tratamentului cu antibioticele prescrise de medic în cel mai scurt timp.

Acestea sunt doar câteva dintre testele rapide disponibile sub brandul Self Care Diagnostics menite să ușureze procesul de diagnosticare, dar și să economisească timp și bani pentru cei care au nevoie să găsească răspunsuri în cel mai scurt timp pentru diverse simptome cu care se confruntă.

Tradiție în inovație – Testele Veneris powered by BARZA

Brandul BARZA are o tradiție îndelungată pe piața testelor rapide din România, de la primul test de sarcină lansat în 1995, la testele Veneris – gamă unică de teste rapide pentru depistarea infecțiilor intime, care sunt prezente deja de mai mulți ani în farmacii. Cu o precizie similară testelor de laborator, acestea pot fi efectuate acasă, în intimitate și oferă diagnosticul în câteva minute. Testele Veneris pot depista atât afecțiuni precum infecția urinară, candidoza, vaginita bacteriană, cât și infecții cu transmitere sexuală care, netratate la timp, pot avea consecințe grave asupra sănătății, precum trichomonas, chlamydia și  sifilis.

Romanian Software (colorful.hr) anunta cele mai mici preturi din an pentru solutiile digitale si ofera cadou servicii de consultanta legislativa in HR

Bucuresti,13 noiembrie 2023 – Romanian Software, lider al pietei de software in domeniul resurselor umane prin platforma colorful.hr, anunta inceperea campaniei de Black Friday pe 10 noiembrie cu reduceri de 50% pentru cel mai popular pachet de solutii digitale de HR si nu numai.

50% dintre specialistii HR considera ca nu au incredere in capacitatea lor de a tine pasul cu modificarile legislative in continua schimbare. In contextul in care primele 10 luni ale anului 2023 au adus un numar de 78 de ordonante, schimbari si noutati, dificultatea de a ramane in conformitate cu legislatia creste. Pe parcursul anului, Romanian Software a sustinut constant eforturile specialistilor HR de a fi la curent cu schimbarile prin webinarii dedicate tuturor modificarilor legislative care au avut un impact in zona de salarizare si administrare de personal. De asemenea, nevoia de digitalizare a proceselor esentiale de resurse umane a crescut, iar pachetul HR Start colorful.hr a devenit cea mai populara optiune a companiilor, din dorinta de a-si asigura proceduri conforme cu legislatia in vigoare, dar si procese eficiente.

Conform unui studiu pe care echipa colorful.hr l-a efectuat toamna aceasta, cea mai mare provocare a managerilor HR este gasirea si recrutarea talentelor cu abilitatile necesare organizatiei. Problema este ca liderii din domeniul resurselor umane nu-si pot indrepta atentia inspre provocarile lor reale din cauza piedicilor birocratice si normative. De Black Friday, am ales sa facem digitalizarea mai accesibila, dar si sa eliminam provocarea legislativa. Pachetul HR START este in prezent cea mai populara optiune pentru clientii nostri noi intrucat contine solutii digitale esentiale de HR care sa-ti permita sa scalezi la nivel de business prin eficientizarea proceselor de baza cum ar fi salarizarea sau administrarea de personal. Aditional, pentru a elimina aceasta povara, oferim cadou doua luni de Abonament Legislativ care include si ore de consultanta cu specialistii nostri in fiscalitate si dreptul muncii, dar si invitatii la Maratonul de Legislatie in HR, un eveniment anual care a strans peste 190 de specialisti HR la editia trecuta.”, a declarat Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software.

Oferta de Black Friday colorful.hr, valabila pana pe 30 noiembrie, cuprinde pachetul solutii digitale de HR alaturi de servicii legislative:

  • Pachetul HR START pentru clientii noi:  4 solutii de HR esentiale cu 50% reducere la implementare, economisesti 2500– HR START include solutiile digitale pentru administrare de personal, salarizare, pontaj, self-service pentru angajati. Vezi oferta aici.
  • Abonament Alerte Legislative timp de doua luni cadou, valoare 600– Notificari interpretate prin email ale noutatilor legislative in 48 de ore de la publicarea acestora in Monitorul Oficial +3 ore de consultanta legislativa pe luna in domeniul resurselor umane si al salarizarii. Vezi oferta.
  • 2 invitatii la Maratonul de Legislatie in HR in valoare de 400€ pentru editia 29 ianuarie – 2 februarie 2024–  Eveniment timp de o saptamana dedicat tuturor modificarilor legislative cu impact in zona de salarizare si administrare de personal in care se dezbat toate schimbarile majore din 2023, se ofera cele mai bune practici de implementare ale acestor modificari si se analizeaza ce se va intampla din 2024. Afla mai multe.

De Black Friday, poti economisi 3500€ digitalizandu-ti procesele de HR, in timp ce te asiguri ca ramai in conformitate cu legislatia in 2024.

Companiile care nu cauta digitalizarea in HR pe final de an, pot beneficia de solutiile de externalizare oferite de colorful.hr la cel mai avantajos pret prin campania Outsource more, pay less. Pentru contractarea de servicii de externalizare a proceselor de HR (administrare de personal si salarizare), clientii noi primesc doua luni contractuale gratuite. Vezi oferta aici.

Oferta de anul acesta tine cont de nevoile de digitalizare ale departamentelor de HR, sustinand, in acelasi timp, si conformitatea legislativa. Solutiile digitale din pachetul HR START ofera businessurilor claritatea, eficienta si conformitatea legala atat de necesare in aceasta perioada. Suportul oferit sub forma de abonament cu ore de consultanta si participarea la Maratonul de Legislatie sunt esentiale pentru a sustine companiile pe parcursul anului viitor, cand intra in vigoare o multime de modificari fiscale si numai. 75.4% dintre specialistii HR se confrunta cu deficitul de talente din piata muncii, dar atentia lor nu se va putea indrepta inspre aceasta provocare decat prin imbunatatirea modului in care fac lucrurile sa se intample: organizat, automatizat si cu o atentie sporita asupra noilor legi aparute.

Despre colorful.hr/Romanian Software

Prin platforma colorful.hr, Romanian Software inoveaza procesele de HR din orice companie, oferind instrumentele necesare pentru a atinge performanta, dar si obiectivele de crestere: salarizare, pontaj electronic, recrutare, administrare de personal, training, evaluarea competentelor, spatiul personal al angajatului, comunicarea interna, managementul documentelor, bugetare, HR Analytics, IRIS – asistentul virtual pentru HR, travel, aplicatie mobila. Complementar, se ofera servicii de externalizare a salarizarii si administrarii de personal, recrutare si leasing de personal, consultanta in dreptul muncii si asistenta fiscala.

Honeywell România și Universitatea Naţională de ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București au premiat cei mai creativi tineri din competiția TeChallenge

București, România, 13 noiembrie 2023  Peste 35 de studenți de la universitățile din țară, precum și 77 elevi de liceu s-au încris anul acesta în cea de-a 7-a ediție a competiției TeChallenge.

La fel ca de fiecare dată, concursul organizat de Honeywell România și Universitatea Naţională de ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București a adus laolaltă instituții de învățământ cu profil tehnic – licee și facultăți – din București și din toată țara, ai căror elevi și studenți au dezvoltat proiecte inovatoare, antrenându-și ingeniozitatea și creativitatea și învățând lucruri noi unii de la ceilalți.

În plus, Honeywell România le deschide celor care se remarcă în cadrul competiției TeChallenge și oprtunitatea de a obține un loc în echipa sa, în cadrul unor stagii de practică sau chiar ca angajați.

Anul acesta s-au încris în total în competiție 115 tineri (elevi și studenți de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Universitatea Politehnica Timișoara), care au lucrat la 51 de proiecte (22 aparținând echipelor de studenți și 29 aparținând elevilor).

În etapa finală au ajuns 21 de proiecte realizate de echipele de liceeni și 16 proiecte realizate de studenți, iar juriul – format din reprezentanți ai cadrelor didactice universitare și ai Honeywell România – a premiat 7 dintre proiectele realizate de elevi și 9 dintre cele realizate de studenții universităților din concurs.

La categoria Studenți, premiul I a fost obținut de echipa DEXTRA, al cărei proiect a constat într-un robot modular cu 4 grade de libertate, integral realizat din materiale reciclabile și printate cu o imprimantă 3D. Robotul poate fi echipat cu până la 6 grade de libertate.

La categoria Elevi, premiul I a fost obținut de echipa SPLE – Solar Powered Laser Engraver, care a dezvoltat un proiect care constă într-un dispozitiv care este capabil să realizeze gravuri laser de mici dimensiuni pe o arie largă de materiale (lemn, piele natural etc.), acesta fiind alimentat de la panouri solare.

„Suntem prezenți pe piața locală de 25 de ani, timp în care am încercat să contribuim cât mai mult la dezvoltarea comunității de specialiști în domeniul tehnic. Parteneriatele pe care le avem cu instituțiile de învățământ din țară, așa cum este și cel pe care îl derulăm de mulți ani cu Universitatea Naţională de ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București, au în vedere exact acest scop, astfel că TeChallenge reprezintă pentru noi mai mult decât un simplu proiect. Ne-am angajat să susținem educația în România și să le oferim tinerilor ocazia de a corela în practică toate cunoștințele teoretice pe care le învață pe băncile școlii. Ne bucurăm să vedem că interesul lor este unul crescut, așa că îi așteptăm și la următoarele ediții și îi invităm să construiască viitorul alături de noi” – Mihai Brană, Managing Director Honeywell România.

„Competiţia de proiecte TeChallenge este deja un eveniment cu tradiţie în universitatea noastră, un concurs de succes dedicat deopotrivă elevilor și studenților, care își pot folosi creativitatea și inteligența pentru a soluționa provocările actuale ale societăţii şi ştiiinţei. Însă, ceea ce cred că este la fel de important – evenimentul este un exemplu de implicare activă a mediului economic în formarea viitoarelor generații de specialişti. Din această perspectivă, Honeywell România a stabilit un standard ridicat al implicării în viitorul tinerilor ingineri, prin crearea de noi laboratoare, dezvoltarea de curriculă şi susţinerea activităţilor extracurriculare, cum ar fi concursurile şi şcolile de vară. Avem speranța că multe alte companii vor urma acest exemplu. Felicitări tuturor participanților care au făcut parte din această a 7-a ediție  a competiției, un eveniment creativ, interesant și antrenant” – Mihnea Costoiu, rector al Universității Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București.

Competiția TeChallenge se adresează liceelor și facultăților cu profil tehnic și are scopul de a-i încuraja pe tineri să își antreneze creativitatea și spiritul inovator, îmbogățindu-și cunoștințele teoretice și practice care să le fie de folos pentru a-și construi o carieră.

Până în prezent, peste 600 tineri au participat la competiția TeChallenge și au înscris în total 279 de proiecte.