Sony lansează camera Alpha 9 III, prima cameră Full-Frame din lume cu senzor de imagine cu sistem Global Shutteri

Noua generație Alpha 9 III oferă fotografiere de înaltă viteză la 120 de cadre pe secundă, fără distorsiuni și fără blackout, sincronizare cu blițul la toate vitezele de fotografiere și multe alte funcții

7 noiembrie 2023 – Sony lansează astăzi noua cameră revoluționară Alpha 9 III (α9 III), echipată cu primuli senzor de imagine full-frame din lume cu sistem global shutter.

Noul senzor de imagine full-frame cu global shutter este unul impresionant și permite realizarea de fotografii în rafală la viteze de până la 120 de cadre pe secundă fără distorsiuni sau blackout. Prin combinarea acestui senzor inovator cu cel mai avansat sistem de autofocalizare Sony de până acum – ce permite autofocalizare pe bază de AI cu până la 120 de calcule AF/AE pe secundă – precum și datorită posibilității de a sincroniza blițul și camera la toate vitezele de fotografiere, modelul α9 III deschide o nouă lume a posibilităților pentru ca fotografii profesioniști să poată capta fiecare moment important.

„Noua cameră Alpha 9 III este un reper Sony în ceea ce privește divizia de imagistică digitală”, a declarat Yann Salmon Legagneur, Head IP&S Marketing, Sony Europe. „Realizată luând în calcul nevoile și solicitările fotografilor profesioniști, fiecare îmbunătățire adusă acestei camere – de la senzor, la dimensiune, dispunerea butoanelor și a funcționalităților meniului – a fost realizată pentru a îndeplini solicitări specifice, prin implementarea feedback-ului primit din partea comunității noastre din zona de imagistică digitală. I-am ascultat și, astfel, suntem încântați să putem concretiza noi capabilități pentru Alpha 9 III, capabilități care le vor permite fotografilor să surprindă lucrurile așa cum nu a mai fost posibil până acum”. „Dedicată creatorilor din întreaga lume, camera îi ajută în procesul de a aborda exprimări creative și mai dinamice, în special atunci când este folosită împreună cu gama noastră bogată de obiective, mai ales cu noul 300mm F2.8 G Master – cel mai ușorii obiectiv telefoto din lume cu deschidere mare a diafragmei.”

Principalele funcționalități ale camerei α9 III

O nouă dimensiune a performanței în materie de imagini statice, datorită primuluii senzor de imagine din lume cu global shutter:

Noua cameră α9 III integrează un nou senzor de imagine, primuli din lume de tip full-frame stratificat CMOS cu global shutter, cu aproximativ 24,6 megapixeliiii efectivi și memorie integrată, combinat cu cel mai recent motor de procesare de imagine BIONZ XR®. Camera oferă fotografiere în rafală cu urmărireiv AF/AE de până la 120 de cadre pe secundăiv fără efectul de blackout. Noua cameră α9 III are și autofocalizare în plan focal de înaltă densitate cu detecția fazei. O unitate de procesare dedicată pe bază de inteligență artificială utilizează Real-time Recognition AF pentru a recunoaște cu precizie înaltă o gamă largă de subiecți. Prin combinarea performanței de mare viteză până la 120 de cadre pe secundă cu o performanță extrem de precisă în ceea ce privește recunoașterea subiecților, devine posibilă fotografierea scenelor extrem de importante și a momentelor care nu pot fi surprinse cu ochiul liberiv. Unitatea de procesare AI integrată în modelul α9 III suportă atât procesarea de înregistrări video, cât și pe cea a imaginilor statice, cu recunoașterea precisă a formei subiectului și a mișcării, oferind o îmbunătățire semnificativă în ceea ce privește performanța de recunoaștere a ochiului uman, pentru că prin Real-time Recognition AF și Real-time Tracking ochii unui anumit subiectv pot fi automat recunoscuți, urmăriți și rămân clar focalizați. Camera α9 III oferă stabilizare optică in-body pe 5 axe cu o eficiență a stabilizării de 8,0 trepte de expunerevi, oferind randare imagistică de înaltă calitate.

Viteza de declanșare nu mai depinde de limitările senzorilor de imagine convenționali cu declanșare mecanică, atingând acum o viteză maximă de declanșare de 1/80000 secunde (1/16000 secunde în timpul fotografierii în rafală)vii și făcând posibilă captarea de imagini la viteze foarte mari fără niciun fel de distorsiune. Atunci când este atașat un blițviii Sony compatibil, precum HVL-F60RM2 sau HVL-F46RM (vândute separat), este posibilă sincronizarea blițului pentru realizarea de fotografii la orice viteză de declanșare până la 1/80000 secundevii. Anterior, dacă utilizatorul elibera declanșatorul cu o viteză mai mare decât viteza blițului, cantitatea de lumină captată scădea considerabil. Însă cu ajutorul funcției de sincronizare la viteză maximă este posibilă acum fotografierea scenelor care nu ar putea fi ușor captate cu tehnologie convențională. De asemenea, la captarea de imagini statice sau la realizarea de înregistrări video cu iluminare LED, funcționalitatea Hi Frequency Flicker poate reduce semnificativ efectul de flicker la frecvențe înalte, prin permiterea ajustării vitezei de declanșare pentru a se potrivi cu frecvența de flicker la vizualizarea pe monitor.

Noua cameră α9 III oferă și moduri prin care utilizatorul poate selecta funcția de lag la declanșare, pentru a putea prioritiza fie declanșarea întârziată, fie vizorul electronic/display-ulix. Noua funcționalitate Pre-Capture le permite utilizatorilor să se întoarcă la secunda anterioară și să înregistreze momentul de dinainte de apăsarea declanșatorului, oferă și opțiunea Continuous Shooting Speed Boostx de modificare a vitezei în timpul fotografierii, iar durata crescută la fotografierea în rafală se asigură că momentele importante sunt captate fidel. Datorită unei memorii de buffer extinse și a vitezei mai mari a sistemului, ca întreg, există posibilitatea de captare a 390 de imagini JPEGxi la nivelul de calitate Fine într-o singură fotografiere în rafală la 30 de cadre pe secundăxii.

Zonele customizabile de focalizare au fost extinse pentru a include dimensiuni de la XS la XL, în locul celor anterioare care suportau doar dimensiunile S, M și L. Funcțiile de presetare a focalizării/zoom-ului permit presetarea focalizării și memorarea setărilor de zoom în cameră, pentru aplicare rapidă atunci când este nevoiexiii. În plus față de dimensiunea existentă a cadrului pentru care poate fi personalizat balansul de alb, utilizatorii pot selecta acum și alte dimensiuni, în funcție de nevoile lor, care să le permită o reglare fină a balansului de alb după ce imaginea a fost deja compusă. Camera α9 III vine cu funcționalități îmbunătățite precum cei mai rapizi algoritmi de autofocalizare ce îi permit să ofere autofocalizare de înaltă precizie până la niveluri de iluminare scăzute precum EV-5 în AF-S mode (echivalent cu ISO 100 pe obiectivele F2.0), urmărire cu autofocalizare pentru fotografiere în rafală la F22xiv, dar și cu o funcție de fotografiere RAW compusă, care oferă posibilitatea de a combina mai multe imagini consecutive într-una compusă, de înaltă calitate.

Performanță video avansată, fără distorsiuni

Senzorul de imagine global shutter oferă posibilități de surprindere a imaginii în clipuri video fără distorsiuni, la fel ca pentru imaginile statice. De exemplu, utilizatorul poate capta imagini ale peisajelor apropiate dintr-un vehicul aflat în mișcare rapidă, precum o mașină, ori poate surpride cu ușurință subiecți care se deplasează cu viteză mare. Această cameră este prima din gama Alpha™ care poate înregistra video la calitate 4K 120p fără crop, permițându-le utilizatorilor să filmeze din unghiul de vizualizare pe care și-l doresc. De asemenea, este posibilă captarea de clipuri video de înaltă rezoluție 4K 60p cu supraeșantionare 6K.

Camera α9 III integrează profilul de culoare S-Cinetone™, creat în contextul dezvoltării camerelor digitale pentru producție video din gama VENICE, care evidențiază frumos nuanțele pielii oamenilor și subiecții, redând trăsături naturale. Noua cameră α9 III integrează cele mai noi standarde de performanță în materie de înregistrare video, inclusiv o performanță de gradație bogată a culorilor și S-Log3. Atunci când se află în modul de înregistrare Log, aceasta poate reflecta și afișa LUT-ul preferat importat de utilizator. α9 III este compatibilă cu aplicația mobilă „Monitor & Control” pentru creatorii de conținut video.

Operabilitate și fiabilitate pentru profesioniști

Sony a ascultat vocea fotografilor profesioniști și a construit operabilitatea și fiabilitatea camerei în așa fel încât să vină în întâmpinarea nevoilor lor. Forma grip-ului este îmbunătățită și realizată ergonomic, în așa fel încât să poată fi ținută cu ușurință în mână și să evite apariția încordării, chiar și la utilizarea cu un obiectiv telefoto pentru perioade lungi de timp.

Grip-ul vertical VG-C5 (vândut separat), oferă aceeași operabilitate și versatilitate la înregistrarea pe orizontală, oferind suport confortabil pentru sesiunile prelungite de înregistrare. Grip-ul și zona declanșatorului au același design precum al body-ului camerei, permițând captarea de imagini fără ca utilizatorul să se simtă inconfortabil, cu aceeași operabilitate precum cea a camerei. α9 III este echipat cu un monitor LCD cu rabatabil pe 4 axe care poate fi operat prin atingere, permițând operarea intuitivă folosind cel mai recent meniu tactil. Vizorul electronic este un OLED Quad XGA de 9,44 milioane de puncte și oferă vizibilitate mare cu aceeași luminozitate precum α7R V și o mărire de aproximativ 0.90x. Un buton personalizabil este plasat în partea frontală a camerei, iar viteza continuă de fotografiere poate fi schimbată direct folosind acest buton prin alocarea funcției Continuous Shooting Speed Boost, în timp ce degetul rămâne pe grip, pentru operare instantanee. Camera susține astfel fotografii profesioniști pentru a capta imagini în orice fel de mediu.

Flux de lucru de mare viteză și scalabilitate pentru a susține livrarea imediată a conținutului

Noile funcționalități implementate pentru camera α9 III includ un filtru de imagini pentru redarea fotografiilor care le permite utilizatorilor să selecteze în mod eficient un număr mare de imagini folosind fotografierea în rafală de mare viteză și un meniu de funcții ce poate fi folosit chiar și în timpul redării acestora. Ambele funcționalități susțin fluxul de lucru al profesioniștilor, de la fotografiere până la livrarea produsului final.

Un meniu care integrează mai multe funcții poate fi folosit acum în timpul redării imaginilor, în așa fel utilizatorul să poată selecta în mod eficient un număr extrem de mare de cadre folosind fotografierea în rafală de mare viteză. Funcția „Playback” poate fi alocată în avans, astfel că utilizatorul poate să se ocupe și de protejarea echipamentului, de transferul către smartphone, de transferul pe FTP, etc., în timpul redării imaginilor. Acesta poate selecta imagini cu un  filtru de redare și apoi le poate reda din meniul de funcționalități, obținând astfel posibilitatea de livrare rapidă a anumitor fotografii. Camera este echipată cu un microfon dedicat pentru notițe vocale, poziționat pe partea din spate, iar microfonul încorporat care se regăsește în apropierea gurii permite înregistrarea audio clară chiar și în medii zgomotoase. Datele audio înregistrate pot fi transferate prin FTP, alături de imagini. Camera îi permite utilizatorului să folosească până la 20 de preseturi ale International Press Telecommunications Council (IPTC), un organism consultativ internațional din care fac parte organizații de știri din mai multe țări.

Camera α9 III poate transfera date de până la două ori mai rapid decât modelul α9 II. Posibilitatea de a comunica în bandă de 5GHz asigură viteză maximă și stabilitate pentru fotografii de știri sau de evenimente sportive care au nevoie să livreze conținut instant, prin FTP, dar și pentru mediile de studio. Camera α9 III permite ca filmele și imaginile statice să fie înregistrate în memoria media în numeroase feluri, inclusiv cu ajutorul celor două sloturi media care suportă carduri de tip CFexpress Type A, precum și carduri UHS-I și UHS-II SD.

Camera este compatibilă cu aplicația mobile „Transfer & Tagging” care accelerează fluxul de transmitere a conținutului, iar aplicația „Remote Camera Tool” permite fotografierea de la distanță de pe un PC, folosind conexiune pe fir, printr-un port LAN. Sony are în plan și suport pentru o nouă versiune a Camera Remote SDK, un kit software care permite utilizarea camerei de la distanță și schimbarea setărilor de lucru.

În plus, modelul α9 III va suporta îmbunătățiri funcționale, precum operabilitatea cu FTP, relay playback și formatul C2PAxv xvi, printr-un update de software al camereixvii.

Sony va oferi în viitorxvii funcții precum breathing correction, relay playback sau suport pentru formatul C2PA și pentru modelele α1 și α7S III, pentru a satisface nevoile profesioniștilor care folosesc și alte echipamente alături de α9 III.

Preț și disponibilitate

Camera Alpha 9 III va fi disponibilă la dealerii autorizați Sony la prețul estimat de vânzare în retail doar pentru body de aproximativ 34800 de lei.

Grip-ul VG-C5 va fi disponibil la dealerii autorizați Sony și va costa aproximativ 2200 lei.

Pentru informații detaliate referitoare la produs, vă rugăm accesați: https://www.sony.ro/electronics/camere-foto-cu-obiective-interschimbabile/ilce-9m3

Un clip video dedicat camerei α9 III poate fi vizualizat aici: https://youtu.be/85XZEAQVBuw

Un video de produs despre α9 III poate fi vizualizat aici: https://youtu.be/85XZEAQVBuw

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o filială deținută în totalitate de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru diviziile de Entertainment, Technology & Services (ET&S) din cadrul grupului Sony. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și comunităților din întreaga lume prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony Corporation sprijină Grupul Sony cu ajutorul tehnologiei pentru a crea divertismentul viitorului împreună cu creatorii de conținut. Pentru mai multe informații, accesați: www.sony.net

*Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere.

Note:

i Comparativ cu modelele de camere foto digitale cu obiective interschimbabile. Potrivit unui studiu Sony din noiembrie 2023.

ii Potrivit unui studiu Sony din noiembrie 2023 referitor la obiectivele interschimbabile 300 mm F2.8 pentru camerele digitale full-frame.

iii Aproximativ, efectiv.

iv Condiții de test Sony. Numărul maxim de cadre pe secundă la fotografierea în rafală poate fi mai mic în anumite condiții de fotografiere. Viteza la fotografierea în rafală poate varia în funcție de obiectivul folosit în modurile de focalizare AF-C. Vizitați pagina de pe site-ul de suport Sony pentru informații referitoare la compatibilitatea cu obiectivele – https://www.sony.net/dics/ilce9m3cnlns/. Un update de software pentru obiective este și el necesar. Software-ul ar urma să fie lansat în decembrie 2023.

v Atunci când recunoașterea subiectului este setată pe ON în timpul fotografierii cu autofocalizare. Statusul recunoașterea feței, ochilor, etc. poate fi monitorizat atunci când rama de pe ecran care indică recunoașterea subiectului este setată pe ON.

vi Conform standardelor CIPA. Doar pentru efectele de pitch/yaw shake. Cu obiectivul FE 50mm F1.2 GM. Funcția de expunere lungă NR este dezactivată.

vii Viteza maximă de declanșare este 1/16000 secunde în cazurile în care este folosită o deschidere a diafragmei F1.8 sau mai mare. Viteza 1/80000 secunde nu este disponibilă la înregistrarea de filme, atunci când se folosește funcția Var. Shutter sau în cazurile în care nu este montat niciun obiectiv.

viii Este necesar un update de software. Update-ul de software va fi disponibil simultan cu α9 III. Pot apărea variații de la o imagine la alta imagini în ceea ce privește luminozitatea și strălucirea atunci când sunt utilizate viteze de declanșare mai mari decât 1/10000 secunde. Este posibil ca nivelul luminozității să nu fie egal cu cel al ieșirii manuale a luminii la anumite viteze de declanșare, fapt ce rezultă într-un nivel insuficient de luminozitate. Pentru detalii, accesați pagina de suport: https://www.sony.net/dics/ilce9m3fl/.

ix Cu setarea automată [Auto/Off] nu apare efectul de blackout la începerea fotografierii, iar timpul de declanșare este controlat pentru latența optimă de display. Setarea [Fast Release/On] oferă cel mai scurt lag posibil la declanșare, cu efectul de blackout apărând doar pentru prima imagine din seria celor captate în rafală. Setarea [Stable Release/On] minimizează variațiile în ceea ce privește lag-ul de declanșare, cu efectul de blackout apărând doar pentru prima imagine dintr-o serie captată în rafală, lucru care face mai simplă eliberarea declanșatorului la momentul la care se dorește.

x Fotografierea în rafală poate fi întreruptă atunci când este folosită funcția Continuous Shooting Speed Boost pentru a trece de la o viteză de fotografiere redusă la o viteză de fotografiere mai mare de 60 de cadre pe secundă sau la trecerea de la o viteză de fotografiere mare la una mai mică de 30 de cadre pe secundă.

xi La folosirea cardurilor de memorie Sony CEA-G160T CFexpress Type A (vândute separat). Condiții de test Sony.

xii Condiții de test Sony. Numărul maxim de cadre la fotografierea în rafală poate fi mai scăzut în anumite condiții de fotografiere. Viteza de fotografiere în rafală poate varia în funcție de obiectivele folosite în modurile AF-C. Vizitați pagina de suport de pe site-ul Sony pentru informații referitoare la compatibilitatea cu obiectivele.

xiii Focalizarea presetată funcționează cu obiectivele compatibile, precum FE 300mm F2.8 GM OSS. Setările Preset Focus/Zoom nu pot fi rechemate dacă butonul de declanșare este pe jumătate apăsat. Pentru obiectivele fixe poate fi setată doar focalizarea. Dacă este folosit un obiectiv cu zoom fără power zoom, poziția focalizării/ a zoom-ului poate fi înregistrată și folosită doar prin telecomandă prin software-ul pentru computer Remote Camera Tool. Pentru detalii accesați următorul website: https://support.d-imaging.sony.co.jp/app/remotecameratool/l/index.php

Funcțiile Preset Focus/Zoom pot fi folosite doar atunci când este folosit același obiectiv care era montat când au fost înregistrate setările. Nu toate obiectivele sunt compatibile.

xiv Atunci când [Aperture Drive în AF] este setată pe [Focus Priority], deschiderea diafragmei poate fi mai mică decât F22. Rezultatele pot varia în funcție de condițiile de fotografiere și de obiectivele folosite.

xv O organizație care dezvoltă standarde publice și specificații tehnice referitoare la originea și autenticitatea conținutului digital.

xvi Va fi disponibil în regiunile și tările selectate.

xvii Update-ul de software va fi disponibil în primăvara lui 2024.

În sezonul de iarnă (re)descoperim că joacă este pentru toate vârstele

București, 8 noiembrie – Indiferent de vârstă, pasiunile sunt întotdeauna un mod prin care fiecare se poate deconecta de la viața de zi-cu-zi, un mod de a evada mereu în alte universuri. Copiii au deja capacitatea de a-și atinge maximul potențial de creativitate prin imaginația lor nemărginită. Și seturile LEGO® îi ajută să își construiască propria poveste. Însă, nici pasiunile adulților nu sunt neglijate. Fie că doresc să își decoreze casa cu un nou obiect creativ sau că vor să devină și ei parte din povestea filmului preferat, cu ajutorul cărămizilor LEGO® aceștia pot lăsa în urmă agitația lumii moderne.

Când îi întrebi pe cei mici ce superputere le-ar plăcea să aibă, răspunsurile vor fi toate diferite. Pentru că superputerile sunt cultivate prin magia jocului, fiind strâns legate și inspirate de pasiunile copiilor. De generații întregi, copiii au dat viață pasiunilor lor prin intermediul posibilităților infinite ale seturilor LEGO® și se prea poate să nu fi existat două povești la fel. Sezonul sărbătorilor este contextul perfect pentru ca ei să construiască în continuare fără teamă.

De fapt, sărbătorile de iarnă sunt cadrul potrivit în care toate generațiile se pot (re)conecta cu joaca. E momentul în care adulții pot facilita procesul de joacă, pentru a debloca potențialul copiilor, pentru a le stârni curiozitatea, a le cultiva creativitatea, a-i ajuta să facă conexiuni și pentru a le spori încrederea în sine. Și când joaca cu LEGO devine o activitate recurentă și la adulți, aceștia își limpezesc mai repede mintea, se mențin ageri mental și se simt (mai) creativi. Toate acestea sunt susținute și de date. Studiul LEGO Play Well* ne arată că un procent uimitor de 95% dintre părinți consideră că joaca este un factor esențial în dezvoltarea copiilor lor. De altfel, 90% dintre aceștia consideră că joaca nu este benefică doar pentru cei mici, ci remarcă că întărește legăturile familiale, îmbunătățește bunăstarea familiei și oferă oportunități de relaxare și pentru adulți. Astfel, fie că aceștia aleg să construiască alături de copii sau preferă să își dedice timp pasiunilor proprii, cărămizile LEGO sunt potrivite pentru toate vârstele.

De sărbători, copiii își pot pune la lucru pasiunile pentru eroi, aventuri, luptători ninja, animale, natură, vehicule, gaming și nu numai. Așadar, în acest sezon, părinții sunt încurajați să își ajute copiii să își descopere și dezvolte pasiunile, dar să aloce puțin timp și pentru ei.

Abilitățile și superputerile unice ale fiecărui copil pot fi descoperite prin cele mai neașteptate interese pe care le arată pentru vasta gamă de seturi LEGO. Iată doar niște exemple…

LEGO® Star Wars™ Naveta Jedi T-6 a lui Ahsoka Tano (75362) este potrivit pentru copiii în căutare de aventură, care visează să salveze lumea de răufăcători și să ajute eroii în încercarea lor de a proteja întregul univers.

Dacă pasiunea copiilor o reprezintă animalele, îngrijirea și descoperirea unor noi specii de fiecare dată, setul LEGO® Creator 3-în-1 Câini adorabili (31137) îi poate ghida spre noi aventuri alături de un beagle, un pudel și un labrador.

În timp ce se joacă, copiii fac legătura foarte ușor între lumea fizică și cea digitală. Cu setul LEGO® Sonic the Hedgehog™ Sonic vs. Robotul Death Egg al Dr. Eggman (76993) aceștia pot colecta toate personajele lor preferate și pot porni în aventuri complet noi, cu cele mai neașteptate răsturnări de situație – toate create de ei.

Și pentru că nu doar cei mici au șansa să-și cultive pasiunile în acest sezon, LEGO are câteva recomandări și pentru adulții care vor să se alăture lor într-o călătorie palpitantă.

Setul LEGO® Art Artă modernă (31210), garantează un obiect de decor perfect pentru a fi expus după ce este finalizat, dar oferă în același timp și multe momente distractive și creative pe parcursul construcției unei opere de artă abstractă.

Fie că îți plac aventurile în spațiu, în lumea fantasy sau în cea a desenelor animate, setul LEGO® Harry Potter™ Castelul Hogwarts™ și împrejurimile (76419) oferă scene memorabile din universul Harry Potter, care includ Turnul principal, Turnul de astronomie, Sala mare și Casa bărcilor de la Hogwarts, dar și curțile, serele, aleile și podurile, precum și peisajul stâncos și Lacul negru.

Pentru adulții pasionați de automobile, gama LEGO® Technic™ oferă oportunitatea de a construi mașina la care poate că visau de ceva vreme. LEGO® Technic™ Yamaha MT-10 SP (42159) este un proiect care îi va încânta pe fanii motocicletelor. Fiecare detaliu a fost luat în considerare pentru ca această machetă să fie cât mai fidelă modelului Yamaha din viața reală.

Pentru a urmări și a stoca instrucțiunile LEGO în format PDF și 3D ale seturilor preferate, aplicația LEGO® Builder Poate fi descărcată gratuit pe dispozitivele mobile Apple și Android.

Cu LEGO® Builder, constructorii de toate vârstele se pot bucura de experiența modelării 3D de ultimă generație, care oferă asistență la construirea seturilor LEGO selectate. Este de ajuns scanarea unui cod QR pentru accesarea instrucțiunilor LEGO în format PDF pentru toate seturile începând cu anul 2006 și până în prezent. În plus, funcția Build Together (Construiește împreună), aduce împreună familia și prietenii. Cele peste 200 de seturi LEGO din aplicație pot fi construite în echipă.

Porsche Engineering Romania încheie un acord de colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara

  • Porsche Engineering Romania sprijinăeducația în domeniul software engineering prin oferirea de burse, programe de mentorat și stagii de practică pentru masteranzi
  • Compania furnizoare de servicii tehnologice continuă recrutarea în Cluj-Napoca și Timișoara

Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, a semnat un acord de cooperare cu Universitatea Politehnica Timișoara. Scopul comun al colaborării este acela de a contribui la consolidarea educației în domeniul software engineering și de a susține dezvoltarea viitoarei generații de profesioniști.

Stuttgart/Timișoara. Porsche Engineering Romania își extinde colaborările academice prin semnarea unui acord oficial cu Universitatea Politehnica Timișoara (UPT). Cooperările cu universitățile au reprezentat întotdeauna unul dintre fundamentele strategiei de dezvoltare sustenabilă a Porsche Engineering. Prin acest parteneriat, compania pune în evidență și mai mult planurile sale de evoluție și angajamentul luat în ceea ce privește promovarea de noi competențe pentru industria automotive, în special în domeniile digitale.

„Suntem onorați să anunțăm parteneriatul nostru oficial cu Universitatea Politehnica Timișoara – un partener academic prestigios care împărtășește valorile și viziunea noastră, precum și ADN-ul nostru creativ în ceea ce privește dezvoltarea software”, a declarat Marius Mihailovici, Managing Director Porsche Engineering Romania și absolvent al UPT. „Suntem convinși că prin această cooperare nu doar sprijinim următoarea generație de talente din domeniul tehnologiei pentru automotive și viitorii lideri în inovație, ci marcăm și un alt pas important pentru a continua consolidarea prezenței noastre locale în Timișoara”. În 2022, compania germană de tehnologie   și-a deschis al doilea birou de dezvoltare software din România la Timișoara, după sediul său din Cluj-Napoca.

Ca parte a acestei colaborări, Porsche Engineering Romania va acorda studenților UPT zece burse. Mai mult, prin programe de mentorat susținute de profesioniști Porsche Engineering și stagii de practică la cele două birouri din România, masteranzii vor obține o perspectivă asupra activității zilnice a unui inginer software într-o companie internațională de tehnologie și vor putea aplica direct în practică teoria învățată.

„Porsche Engineering Romania este un partener puternic pentru universitate”, a transmis Florin Drăgan, Rectorul Universității Politehnica Timișoara. „Cu o istorie bogată de dezvoltare tehnică, cercetare și inovare, Universitatea Politehnica Timișoara a pregătit de-a lungul anilor mulți profesioniști cu înaltă calificare și, împreună cu Porsche Engineering, vom continua să oferim excelență pentru o piață extrem de competitivă.”

În 2023, Porsche Engineering Romania a ajuns la un număr de aproape 400 de angajați și continuă să se dezvolte constant pe o piață dinamică. Printre principalele domenii în care compania este specializată, se numără AI, Big Data, Infotainment, ADAS, Conectivitate, Digitalizare, precum și alte arii care contribuie la dezvoltarea vehiculelor inteligente și conectate ale viitorului.

Accesați acest link pentru a descoperi toate rolurile disponibile în cele două locații Porsche Engineering Romania.

realme anunță reduceri de până la 30% în cadrul Black Friday

București, România – realme, producător de smartphone-uri și produse AIoT, anunță reducerile de Black Friday pentru România. Astfel, anumite modele populare vor fi disponibile la prețuri speciale în oferta de BF a magazinelor partenere.

realme 11 Pro+, un model foarte apreciat încă de la lansare, va avea un discount de aproximativ 10%. Cu un design atractiv care include elemente precum piele ecologică și materiale premium, acest telefon excelează din toate punctele de vedere. realme 11 Pro+ este echipat cu o cameră foto performantă de 200MP, ecran AMOLED de 6.7 inch la 120Hz și procesor Dimensity 7050. Bateria generoasă de 5000mAh se încarcă rapid la 100W și oferă o autonomie foarte mare. Va fi disponibil în oferta de BF al magazinelor eMAG, PC Garage și evoMAG.

De asemenea, realme C53 în varianta de 128GB va fi listat la un preț atrăgător, cu o reducere estimata la aproximativ 30%. Acesta dispune de trei camere foto, un ecran la 90Hz, baterie de 5000mAh cu încărcare rapida la 33W, senzor de amprentă, USB C și un design modern și atrăgător. Va fi disponibil în oferta de BF eMAG.

realme C55 va avea o reducere de aproximativ 20% pentru varianta cu 256GB de stocare și 8GB RAM. Este un telefon cu procesor MediaTek G88, ecran la 90Hz cu tehnologie IPS, interfață realme UI 4.0, camera de 64MP și baterie de 5000mAh. Acest model este ideal pentru tinerii care sunt în căutarea unui telefon accesibil cu tehnologii moderne. Include inclusiv Mini Capsule, o formă modernă de a primi notificări pe ecran sub forma unei capsule dinamice în jurul camerei foto frontale. Acest telefon poate fi găsit la eMAG în două variante de culoare: Rainy Night și Sunshower.

Alte telefoane realme care vor intra în oferta de Black Friday sunt:

  • realme C51 – ecran 90Hz, cameră foto 50MP, SoC Unisoc Tiger T612, baterie 5000mAh, încărcare 33W
  • realme C33 4GB RAM/64GB stocare – ecran IPS 6.5inch, cameră foto 50MP, baterie 5000mAh
  • realme GT2 – ecran AMOLED 120Hz 6.62 inch, Snapdragon 888, 128GB stocare, 8GB RAM, camera foto 50MP, 8MP ultrawide, 2MP macro, baterie 5000mAh, încărcare rapidă 65W
  • realme 9i 5G 4GB RAM/64GB stocare – ecran IPS 90Hz, 6.6 inch, cameră foto 50MP, SoC Mediatek Dimensity 810, baterie 5000mAh

Acestea vor fi disponibile în oferta mai multor magazine online precum evoMAG și PC Garage.

OPPO, lider global în tehnologie, partener FRF cel puțin în următorii doi ani

Federația Română de Fotbal și OPPO anunță semnarea unui parteneriat prin care brandul global devine sponsor oficial al echipei naționale feminine și furnizor al telefonului oficial pentru toate loturile naționale de fotbal.

În următorii doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, OPPO va fi sponsor oficial al selecționatei feminine și furnizor al telefonului oficial pentru toate loturile naționale, masculine și feminine, ca urmare a unui parteneriat semnat cu FRF. Această nouă colaborare extinde parteneriatele sportive existente și ambițiile OPPO de a inspira și implica utilizatorii pasionați de sport. Producătorul de smartphone-uri are deja parteneriate consacrate cu UEFA, cu turneele de tenis Wimbledon și Roland Garros și este și partener global al Consiliului Internațional de Cricket (ICC).

OPPO intră azi în familia fotbalului românesc după ce începând cu anul 2022 a susținut fotbalul global, ca urmare a parteneriatului cu UEFA pentru mai multe competiții gestionate de forul fotbalistic, inclusiv UEFA Champions League, Supercupa UEFA, finala UEFA Futsal Champions League și finala UEFA Youth League, pentru două sezoane.

“Parteneriatul cu OPPO reprezintă o manifestare a angajamentului nostru față de dezvoltarea fotbalului în România la toate nivelurile.

Suntem bucuroși să avem OPPO, un brand internațional de succes, alături de noi în această călătorie, pentru a continua să promovăm fotbalul ca un liant social și pentru a le oferi fanilor o experiență de neuitat. Telefoanele inteligente au devenit dispozitive esențiale în viața noastră de zi cu zi, iar fotbalul este unul dintre principalele domenii de interes pentru milioane de oameni din întreaga lume dar și din România, unde este cel mai urmărit sport pe mobil.

Începând de astăzi, OPPO devine și furnizorul oficial de telefoane pentru toate loturile naționale, atât feminine, cât și masculine”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Parteneriatul cu Federația Română de Fotbal pentru susținerea echipelor naționale reprezintă angajamentul OPPO pe termen lung de a susține sportul rege din România. Suntem primul partener din tehnologie care devine sponsor al echipei naționale de fotbal feminin a României și furnizeaza telefonul oficial al tuturor echipelor naționale de fotbal, iar această susținere se va vedea înclusiv în linii dedicate de produse izvorâte din acest parteneriat”, a declarat Yang Shaohua, General Manager OPPO România.

O experiență audio la nivelul următor cu Nokia Clarity Earbuds 2+

HMD, producătorul telefoanelor și accesoriilor Nokia, a lansat astăzi Nokia Clarity Earbuds 2+, cu funcție de anulare a zgomotului, în culorile „So Pink”, „So Purple” și „So Grey”. Puteți prelua controlul asupra sunetului din urechile voastre cu până la șapte ore de ascultare dintr-o singură încărcare și anulare activă a zgomotului – pentru energii pozitive și fără urmă de gălăgie.

Căștile, realizate din plastic reciclat în proporție de 60%, pot fi încărcate din mers cu ajutorul carcasei, oferind un total de până la 35 de ore de redare, cu sistemul de anulare activă a zgomotului pornit (ANC)¹. Dacă vremea se schimbă, căștile au certificare IPX4 și rezistă la stropirea cu apă, deci fac față bine ploii și antrenamentelor.

Experiența audio excepțională oferită de platforma Qualcomm® S3 Sound și de tehnologia Qualcomm® aptX™ este disponibilă în culorile „So Pink”, „So Purple” și „So Grey”. Oricare dintre cele trei se potrivesc perfect cu cele mai recente variante de culori ale modelului Nokia G42 5G, care nu e doar elegant, ci și reparabil.

Alex Lambeek, Head of Accessories, HMD, a declarat: „Sunetul este de o calitate atât de bună, că până și timpanele tale vor dansa. Încărcate cu tehnologie, Nokia Clarity Earbuds 2+ oferă o experiență audio clară atât pentru tine, cât și pentru cei de la capătul celălalt al apelului.”

Mike Canevaro, Director, Marketing, Qualcomm Technologies, Inc.: „Suntem încântați să vedem că aceste căști suportă tehnologia noastră aptX, pentru ca ascultătorii să poată experimenta o calitate muzicală uimitoare, jocuri fără lag și conectivitate solidă, atunci când sunt în mișcare.” 

La revedere zgomot de fond   

Acum vă puteți bucura de apeluri Zoom fără ca mașina de tuns iarba a vecinului să vă cânte o serenadă, grație unor tehnologii avansate, inclusiv microfoane duble cu funcția „Environmental Noise Cancelling”, prin Qualcomm® cVc™, care vor reduce zgomotul de fond, și vor face ca vocile voastre să se audă cât mai clar în timpul apelurilor.

Nici un inamic nu vă mai prinde cu garda jos

Mai puțin zgomot, mai puțin lag – bucurați-vă de jocuri și streaming video cu modul „Low Latency” și aptX pentru o calitate audio wireless îmbunătățită.  Veți fi sincronizați cu conținutul și cu adversarii voștri.

Joacă pentru întreaga zi

Nu rămâneți niciodată fără energie – căștile Nokia Clarity Earbuds 2+ oferă până la șapte ore de ascultare dintr-o singură încărcare, cu funcția de anulare a zgomotului activată.  Și cu ajutorul carcasei  de încărcare, care oferă până la 35 de ore de redare ANC¹, puteți reîncărca căștile din mers.

Conectivitate fără întreruperi  

Cuplarea cu dispozitivele voastre este ca o joacă de copii, datorită funcției Google Fast Pair (compatibil cu dispozitivele care rulează Android™ 6.0 sau o versiune ulterioară). În plus, prin conectivitatea multipunct, puteți comuta cu ușurință între două dispozitive.

Îmbunătățiți-vă experiența audio – căștile Nokia Clarity Earbuds 2+ vor fi disponibile începând cu luna noiembrie în variantele „So Pink” și „So Purple”, pornind de la 249 RON.

Despre HMD Global

Cu sediul central în Espoo, Finlanda, HMD Global Oy („HMD”) este cel mai mare producător european de dispozitive mobile, lider în domeniul sustenabilității cu dispozitivele lor reparabile și prima alegere în materie de detoxifiere digitală.  Pasiunea celor de la HMD este să creeze valoare pentru oameni, parteneri și planetă.

În curând, vă puteți aștepta să vedeți un nou portofoliu de dispozitive mobile marca HMD, precum și dispozitive mobile Nokia și colaborări cu noi parteneri interesanți. Pentru informații suplimentare, consultați www.hmdglobal.com.

Nokia este o marcă comercială înregistrată a Nokia Corporation. Toate specificațiile, caracteristicile și alte informații furnizate despre produse pot fi modificate fără notificare prealabilă. Pot apărea variații ale ofertei. Verificați disponibilitatea la nivel local. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC.

Qualcomm este o marcă comercială sau o marcă comercială înregistrată a Qualcomm Incorporated. aptX este o marcă comercială sau o marcă comercială înregistrată a Qualcomm Technologies International, Ltd.

Qualcomm S3 Sound Platform și Qualcomm aptX sunt produse ale Qualcomm Technologies, Inc. și/sau ale filialelor sale.

Zewa și Organizația Salvați Copiii România investesc în lucrări de reabilitare în cadrul Secției de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița

În contextul în care, lunar, peste 1.000 de tineri pacienți solicită servicii medicale în cadrul ambulatoriului și camerei de gardă a Spitalului Municipal Oltenița, iar 120 dintre ei necesită îngrijiri spitalicești pe termen lung, secția de pediatrie se pregătește pentru o transformare majoră. Eforturile combinate ale Zewa și Salvați Copiii România vor asigura reabilitarea atât de necesară a grupurilor sanitare din această secție, urmărind astfel să atingă cele mai recente standarde în materie de igienă și confort.

Cu o investiție solidă de 50.000 de euro, proiectul promite să aducă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește infrastructura medicală a spitalului, care joacă un rol esențial în serviciile medicale oferite comunității din județul Călărași.

„Ne-am asumat un angajament ferm de a contribui la îmbunătățirea condițiilor din spitalele de pediatrie și suntem entuziasmați să vedem că publicul împărtășește aceeași viziune cu noi. În parteneriat cu Organizația Salvați Copiii România și prin direcționarea a 1% din vânzările noastre din perioada promoției, planificăm să aducem transformări esențiale secției de pediatrie de la Spitalul Municipal Oltenița. Este un pas major către crearea unui mediu mai sănătos și confortabil pentru micii pacienți și familiile lor”, a declarat Iulia Pascu, Brand Manager Consumer Tissue South East Europe în cadrul Essity (deținătorul mărcii Zewa).

Fiind unul dintre cele mai importante centre medicale din regiune, Spitalul Municipal Oltenița are o secție de pediatrie cu o activitate continuă. Optimizarea condițiilor în care sunt tratați micuții pacienți nu reprezintă doar o nevoie, ci și o datorie pentru a asigura un mediu corespunzător de recuperare, atât pentru copii, cât și pentru familiile acestora.

Reflectând asupra motivației din spatele acestui efort, Iulia Pascu a declarat: „Înțelegem necesitățile comunităților în care activăm și mereu suntem în căutare de modalități prin care să aducem un impact pozitiv. Inițiativa cu Spitalul Municipal Oltenița a început să prindă contur cu aproximativ un an în urmă, când am realizat că există o nevoie imensă de îmbunătățire a condițiilor în spitalele de pediatrie din România. A fost un proces aprofundat de cercetare și dialog cu partenerii noștri de la Salvați Copiii România pentru a ne asigura că acțiunile noastre vor avea un impact real și durabil. Catalizatorul acestei inițiative a fost dorința noastră de a oferi înapoi comunității și de a contribui la crearea unui mediu mai bun și mai sigur pentru copiii care au nevoie de îngrijiri medicale. Credem cu tărie în puterea parteneriatelor și a acțiunilor concrete pentru a aduce schimbări pozitive în societate.”

 Calitatea serviciilor medicale depinde, într-o mare măsură, de tehnologiile medicale disponibile în spital, de performanța și eficiența acestora, dar în același timp și de existența unor condiții care să nu pună în pericol pacientul prin infectare cu alte infecții pe timpul spitalizării. În acest context, modernizare și dotarea spitalelor poate contribui la creșterea calității serviciilor medicale și oferirea unui spațiu care să le ofere pacienților siguranță și protecție. Copiii, în mod special cei născuți prematur reprezintă o categorie specială cu un potențial mai mare de expunere la infecții sau diferite boli care se pot transmite ușor, din aceste cauze spitalele trebuie să fie renovate și modernizate. Renovările în cadrul secțiile de pediatrie pot avea un impact semnificativ asupra recuperării copiilor prin crearea unui mediu mai plăcut, mai confortabil și mai funcțional. De asemenea, grupurile sanitare curate și igienice din spitalele de pediatrie sunt esențiale pentru reducerea infecțiilor nosocomiale (infecții dobândite în spital) și pentru menținerea sănătății copiilor și a personalului medical.  Toate acestea pot reduce stresul, promova confortul și contribui la un proces de recuperare mai eficient și mai pozitiv pentru copii și familiile lor.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.

„Suntem conștienți de responsabilitatea enormă pe care o avem în fața comunității noastre. Fiecare zi aduce noi provocări în oferirea serviciilor medicale, mai ales atunci când ne gândim la copiii care trec pragul spitalului nostru. Parteneriatul cu Zewa și Organizația Salvați Copiii România ne oferă o șansă reală de a îmbunătăți condițiile în care ne îngrijim de sănătatea lor. Este o mărturie a faptului că, atunci când comunitatea și sectorul privat colaborează, putem atinge standarde mai înalte și putem asigura un viitor mai bun pentru cei mici”, a declarat Ion Cîmpeanu, Managerul Spitalului Municipal Oltenița.

Proiectul vizează renovarea a 10 grupuri sanitare dedicate pacienților din secția de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița. Lucrările de modernizare au început în luna septembrie, iar conform celor mai recente estimări, acestea vor fi finalizate la finalul lunii decembrie. Această inițiativă are scopul de a îmbunătăți condițiile de igienă și confort pentru pacienți și personalul medical, contribuind la creșterea calității serviciilor medicale oferite în cadrul spitalului.

Kituri de malware oferă hackerilor toate ingredientele necesare pentru a evita detectarea, facilitând furtul de date sensibile – raport HP

HP Inc. (NYSE: HPQ) a publicat raportul trimestrial HP Wolf Security Threat Insights, care arată că marketplace-urile dedicate atacatorilor cibernetici le oferă chiar și hackerilor începători instrumentele necesare pentru a ocoli detectarea și a infecta dispozitivele utilizatorilor. 

Pe baza datelor provenite de la milioane de puncte terminale care rulează HP Wolf Security, au fost extrase următoarele constatări:

  • Ultimul act al lui Houdini:O nouă campanie a vizat companiile cu documente false de transport, care ascundeau malware-ul JavaScript Vjw0rm. Codul a permis malware-ului să treacă de sistemele de securitate pentru e-mail și să ajungă la punctele terminale. Atacul analizat a livrat Houdini, un RAT VBScript vechi de 10 ani. Acest lucru arată că, cu instrumentele potrivite disponibile în marketplace, hackerii încă pot utiliza în mod eficient  programe malware mai vechi.
  • Atacuri de tipul “Jekyll și Hyde”:HP a descoperit o campanie RAT Parallax care lansează două linii de acțiune atunci când un utilizator deschide o factură scanată malițioasă. “Jekyll” deschide o factură capcană copiată de pe un model online legitim, reducând suspiciunea, în timp ce “Hyde” rulează malware-ul în fundal. Acest atac e ușor de pus în practică de hackeri, deoarece kiturile Parallax au fost promovate pe forumurile de hacking pentru 65 de dolari pe lună.

Alex Holland, Senior Malware Analyst în cadrul echipei HP Wolf Security, comentează: “Astăzi, atacatorii cibernetici pot achiziționa cu ușurință “kituri” de malware ușor de utilizat, care infectează sistemele cu un singur click. În loc să își creeze propriile instrumente, hackerii de nivel inferior pot accesa astfel de kituri. Aceste atacuri invizibile în memorie sunt adesea mai greu de detectat din cauza excluderilor instrumentelor de securitate pentru utilizare administrativă, cum ar fi automatizarea.”

Prin izolarea amenințărilor care au evitat instrumentele de securitate ale PC-urilor – dar permițând programelor malware să ruleze fără a provoca probleme – HP Wolf Security are o perspectivă specifică asupra celor mai noi tehnici folosite de atacatorii. Până în prezent, clienții HP Wolf Security au deschis peste 30 de miliarde de atașamente de e-mail, pagini web și fișiere descărcate, fără să fie raportate breșe de securitate.

Raportul detaliază modul în care hackerii continuă să-și diversifice metodele de atac pentru a ocoli politicile și instrumentele de securitate. Alte constatări:

  • Arhivele au fost cel mai popular tip de livrare de malware pentru al șaselea trimestru consecutiv, fiind folosite în 36% dintre cazurile analizate de HP.
  • În ciuda faptului că sunt dezactivate în mod implicit, amenințările de tip add-in Excel (.xlam) au ajuns pe locul 7 în topul celor mai populare extensii de fișiere folosite de hackeri în trimestrul al treilea, în creștere de pe locul 46 în trimestrul al doilea. De asemenea, în trimestrul al treilea au fost observate campanii malware care au folosit add-in-uri PowerPoint.
  • În trimestrul al treilea s-a înregistrat o creștere a numărului de atacuri care au folosit momeli în format Excel (91%) și Word (68%).
  • S-a înregistrat o creștere de 5% în ceea ce privește amenințările în format PDF, izolate de HP Wolf Security, în comparație cu trimestrul al doilea.
  • Principalii vectori de amenințare în trimestrul al treilea au fost e-mailurile (80%) și descărcările din browser (11%).

“În timp ce instrumentele necesare pentru a lansa atacuri cibernetice sunt ușor de găsit, hackerii se bazează în continuare pe click-ul utilizatorului”, spune Alex Holland. “Pentru a neutraliza riscul reprezentat de kiturile de malware, companiile ar trebui să izoleze activitățile cu risc ridicat, cum ar fi deschiderea atașamentelor de e-mail sau descărcările. Acest lucru reduce semnificativ potențialul unei breșe prin reducerea suprafeței de atac.”

HP Wolf Security execută sarcini riscante, cum ar fi deschiderea atașamentelor de e-mail, descărcarea de fișiere și link-uri în micro-mașini virtuale (micro-VM) izolate, fără a afecta productivitatea. De asemenea, captează urme detaliate ale încercărilor de infectare. Tehnologia HP de izolare a aplicațiilor atenuează amenințările care ar putea trece neobservate de alte instrumente de securitate și oferă informații unice despre noile tehnici adoptate de hackeri.

Despre studiu

Datele au fost colectate de la clienții HP Wolf Security care și-au dat acordul, în perioada iulie-septembrie 2023.

Inovație în industria agroalimentară: TARA Interactive dezvoltă o soluție software unică, bazată pe AI, pentru reducerea risipei alimentare și a cheltuielilor operaționale

  • Pentru rezolvarea risipei alimentare și cheltuielilor operațisonale, a fost dezvoltat un asistent virtual în măsură să genereze recomandări personalizate pentru companii
  • Asistentul virtual este alimentat de inteligență artificială și tehnologii de Machine Learning
  • TARA Interactive participă cu o echipă de 10 programatori, testeri și experți DevOps, acoperind o arie extinsă de servicii

București, 7 noiembrie 2023 – TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software, lucrează la o soluție bazată pe inteligență artificială ce reduce risipa alimentară și  eficientizează resursele companiilor din industria agroalimentară.

Proiectul este dezvoltat pentru o companie de pe piața americană și abordează total diferit reducerea risipei alimentare și eficientizarea resurselor în industria agroalimentară, prin crearea unui asistent virtual, alimentat de inteligență artificială și tehnologii de Machine Learning.

În dezvoltarea acestei soluții, TARA Interactive participă cu o echipă de 10 programatori, testeri și experți DevOps, acoperind o arie extinsă de servicii, și ia în calcul creșterea echipei implicate în proiect, a cărui complexitate evoluează în timp.

Asistentul virtual este în măsură să ajute companiile din sectorul agroalimentar în rezolvarea provocărilor operaționale, să economisească resurse financiare, să aducă beneficii de mediu prin optimizarea proceselor cheie, precum logistica internă și externă, echilibrarea raportului cerere-ofertă, planificarea muncii și a transportului etc.

Asistentul virtual dezvoltat poate procesa și înțelege terminologia specifică industriei agroalimentare, fiind în măsură să genereze soluții adaptate nevoilor specifice ale afacerilor. Practic, asistentul virtual ajută companiile să recunoască și să-și definească provocările și punctele slabe, pentru care oferă soluții personalizate.

„În business, optimizarea proceselor reprezintă o pârghie spre succes, dar colectarea datelor necesare acestei optimizări poate fi o provocare. În multe companii, informațiile esențiale sunt împrăștiate între diferiți angajați, nu toți având cunoștințe tehnice sau fiind capabili să furnizeze date structurate. Această barieră a dus la crearea unei inovații tehnologice, un algoritm de inteligență artificială care a fost conceput pentru a ajuta companiile să definească și să structureze problemele lor într-un mod care să poată fi apoi tradus în algoritmi eficienți de optimizare. Pentru a face procesul de colectare a datelor și mai eficient, clientul nostru a integrat tehnologia OpenAI și a introdus asistentul virtual avansat, care interacționează direct cu utilizatorii din cadrul companiilor partenere”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner, TARA Interactive.

Prin intermediul comunicării scrise și vocale, asistentul virtual colectează informațiile necesare de la stakeholderi. În situația în care un angajat nu dispune de toate informațiile cerute, asistentul virtual va solicita o recomandare privind cine ar putea furniza datele lipsă și va iniția un contact direct cu acea persoană, fie printr-un email, fie printr-o notificare. Procesul se încheie odată ce toate datele necesare optimizării au fost colectate, moment în care se generează modelul de date.

Industria de agribusiness, deși nu contribuie semnificativ la cifra de afaceri a companiei TARA Interactive, este privită cu mare interes, datorită potențialului imens de optimizare, în special în contextul actualei lipse de automatizare. În România, TARA Interactive anticipează că această industrie, momentan fragmentată, va începe să se consolideze în jurul jucătorilor care adoptă tehnologia pentru diverse optimizări, oferindu-le un avantaj competitiv semnificativ.

Despre TARA Interactive

TARA Interactive este o companie romnească inovativă, care contribuie la transformarea digitală a clienților săi prin furnizarea de servicii de dezvoltare software și consultanță care stimulează competitivitatea și inovația. TARA Interactive se află într-o poziție unică de a-și sprijini clienții, având la bază instrumente și metodologii bine închegate pentru a realiza și livra rapid proiecte software complexe.

A fost înființată în 1991 ca o companie de IT orientată către implementarea de noi tehnologii. În prezent, TARA Interactive are peste 50 de angajați în birourile din București și Chișinău și desfășoară proiecte internaționale în SUA, Marea Britanie, Europa, România, etc., în domenii precum fintech, sport, consultanță, transport, logistică, eCommerce și retail.

 

 

 

 

Descoperiți o experiență de divertisment imersivă și sunetul extraordinar Sonos, cu produse disponibile la prețuri speciale

Odată cu scăderea temperaturilor, cu toții simțim dorința de a ne relaxa într-o zi ploioasă de toamnă, alături de o cană cu ceai și o pătură pufoasă, vizionând filmul ori serialul preferat. Așadar, momentul mult așteptat a sosit – este timpul perfect pentru a ne bucura de aceste mici plăceri în intimitatea propriei locuințe.

Pentru ca experiența să fie una completă și reușită, pe lângă o imagine clară, sunetul este un element esențial pentru a te bucura cu adevărat de un moment de relaxare, acasă.

Astfel, de Black Friday, Sonos vine în întâmpinarea audiofililor și cinefililor cu oferte promoționale de până la 20% aplicate mai multor produse, inclusiv soundbar-uri, menite să aducă atmosfera specifică sălilor de cinema în propriile locuințe ale utilizatorilor.

Sunet extraordinar, perfect pentru orice producție cinematografică

Fie că vorbim despre filme de comedie, de acțiune, romantice sau chiar horror, vizionarea producției preferate poate fi una dintre cele mai bune opțiuni de petrecere a timpului alături de cei dragi, dar și de reîncărcare a bateriilor după o săptămână agitată la birou.

Pentru o experiență cinematografică specifică sălii de cinema, o parte dintre utilizatori ar putea crede că alegerea filmului este suficientă, însă acest lucru nu este tocmai corect. Orice imagine proiectată va fi cu mult intensificată dacă sunetul este perfect redat, armonizat și echilibrat, acesta fiind un element definitoriu pentru o experiență de vizionare cu adevărat reușită.

Astfel, pentru cei ce îndrăgesc filmele de acțiune și nu numai, Sonos recomandă soundbar-ul Arc – partenerul ideal indiferent de titlul producției alese. Acesta dispune de unsprezece difuzoare interne și este compatibil Dolby Atmos, livrând un sunet extraordinar și detaliat, perfect sincronizat cu scenele de maximă intensitate ce rulează pe ecran. Pentru o experiență și mai autentică, subwoofer-ul Sonos Sub va oferi un bass echilibrat, iar două drivere proiectate cu precizie vor elimina vibrațiile, oferind astfel un sunet lipsit de distorsiuni, pentru o experiență de vizionare fără cusur.

Cinefilii romantici se pot bucura, de asemenea, de un weekend reușit vizionând filmul preferat într-o atmosferă relaxată, acasă, bucurându-se de o porție de popcorn sau de tipul de pizza preferat. Fie că vorbim despre producții consacrate ori despre producții noi, sunetul joacă un rol cel puțin la fel de important precum calitatea imaginii. În acest sens, soundbar-ul Ray oferă  sunet remarcabil, care-i ajută pe utilizatori să audă toate detaliile, transformând întreaga experiență într-una imersivă. Datorită tehnologiei TruePlay intergrată în soundbar-ul Ray, sunetul va fi perfect optimizat pentru actustica unică a încăperii în care acesta este amplasat.

Cei mai nostalgici a căror copilărie a fost marcată de anumite producții precum Scooby-Doo, The Jungle Book, The Flintstones sau Dexter’s Lab, pot profita de toamna aceasta și pot relua seriile care-i făceau cândva atât de fericiți. Și pentru că este o experiență definită de nostalgie, soundbar-ul Beam Gen 2 amplifică sunetul, sincronizându-l perfect cu fiecare emoție generată de producțiile preferate ale utilizatorilor. Acesta oferă o experiență imersivă, cu un plus de profunzime și claritate, armonizând perfect frecvențele înalte și medii, iar pentru ca experiența să fie una completă, utilizatorii pot adăuga subwoofer-ul Sub Mini, care va face posibilă păstrarea calității sunetului, datorită bass-ului atent echilibrat.

Sunet extraordinar, potrivit oricărui tip de activitate

Pentru cei ce adoră atât călătoriile, cât și petrecerile, boxele Sonos Roam și Roam SL sunt cei mai buni companioni – flexibilitate nelimitată și sunet dincolo de așteptări. Astfel,  ambele modele de boxe portabile ale companiei americane oferă un sunet clar și puternic oricunde și oricând, chiar și într-o drumeție pe munte. Și cum vremea poate fi imprevizibilă mai ales în zonele montane, alături de Sonos Roam utilizatorii se vor putea bucura de conținutul preferat fără înreruperi, în timp ce seara se vor putea distra pe ritmurile preferate redate cu ajutorul boxei portbaile Roam SL, în mod clar și precis.

Cei care preferă o atmosferă liniștită și călduroasă se pot delecta cu ritmurile preferate de jazz sau muzică clasică, redate cu ajutorul boxei Sonos Five. Aceasta va reda atent notele joase și intense, în timp ce arhitectura etanșă va elimina ecoul, iar o pereche de tweetere laterale cu unghi precies va dispersa sunetul.

Produsele Sonos oferă utilizatorilor opțiunea de a-și crea propriul ecosistem care să completeze perfect armonia propriei locuințe. Datorită conectării rapide facilitată de tehnologia Wi-Fi, produsele Sonos sunt perfecte pentru utilizarea multi-room și oferă o integrare armonioasă pentru mai multe dispozitive, ducând astfel experiența de audiție la nivelul următor.

Acum, tot ceea ce le rămâne de făcut utilizatorilor este să adauge în coș produsele preferate Sonos disponibile la prețuri speciale de Black Friday și să se bucure de sunetul extraordinar Sonos, totul într-o atmosferă plăcută și relaxantă.

Produsele Sonos pot fi achiziționate din magazinele retailerilor parteneri din România – eMAG, AV Store și Altex, dar și din magazinul Sonos aflat în locația AudioMonkey, în București.