Pentru prima data, Samsung da sansa tinerilor din Generatia Z sa se faca auziti, sa vorbeasca deschis si fara filtre despre subiecte relevante pentru ei

București, România – 21 iulie 2023 – Stabilirea unor conexiuni reale si profunde cu cei din jur, legăturile cu generațiile mai în vârstă, în special cu părinții și profesorii, încrederea în sine și imaginea pe care o proiectează în exterior sunt subiectele care îi preocupă pe cei din Gen Z, potrivit unui studiu calitativ comisionat de Samsung și desfășurat de Kantar Romania.

Deși este o generație care se simte uneori stigmatizată (,,pierd timpul online”,,nu inteleg ce înseamnă adevăratele probleme în viață”, „nu au respect pentru generațiile mai in vârstă”), în realitate, cei din Gen Z au interese diverse: urmăresc subiecte de pe agenda publică, precum încălzirea globală, probleme sociale, egalitatatea de gen, etc. și, în acelasi timp, sunt într-o căutare continuă a traseului profesional care se potrivește cu pasiunile lor, a celei mai bune opțiuni dintre a rămâne în România sau a se muta în străinătate și multe altele.

Prin intermediul unei serii de interviuri în profunzime și focus grupuri, Samsung a descoperit ca există și adevăruri nespuse de Gen Z care îi preocupă, dar despre care se vorbește mai puțin în spațiul public. Campania Allout FactZ se concentreaza pe ele.

„Sunt multe stereotipuri și mituri în jurul Generației Z pe care încercăm le abordam pentru prima oară, prin proiectul AlloutFactZ. Este o oportunitate de a deschide conversații și de a vorbi liber despre problemele cu care se confruntă tinerii, într-un mod foarte personal. Ne dorim să fim cât mai aproape de noua generație și nu cred că putem să o facem altfel decât ascultând-o și oferindu-i toate instrumentele de care are nevoie pentru a se exprima. Allout FactZ este încă un pas pe care îl facem în această direcție“, declară Simona Panait, Head of Marketing Romania & Bulgaria, la Samsung Electronics România.

Principalul obiectiv al campaniei este să ofere Generației Z un spațiu în care să se exprime liber și să discute temele care îi preocupă cel mai mult. Samsung a inițiat proiectul printr-un parteneriat cu publicatia Vice, prin care timp de o săptămână, redacția publicației a fost formată din reprezentanți ai generației Z.

Aceștia au fost liberi să abordeze subiecte importante pentru ei, să le trateze în stilul propriu și au fost sprijiniți de redactorii Vice în procesul de documentare și editare. Au scris articole precum: „Tineri din România mi-au zis ce nu discută de rușine nici cu cei mai apropiați prieteni” sau „Am 23 de ani și mi-am întrebat rudele ce cred că facem noi pe internet ca să văd cât n-au dreptate”.

Ulterior, tinerii editori au fost invitați într-o serie de show-uri radio, unde au povestit despre cum a fost întreaga experiență pentru ei și cum văd viitorul generației lor, în contextul actual.

Ca pas următor, Samsung a extins conversația și către o serie de lideri de opinie și i-a provocat să își spună povestea, pornind de la aceleasi teme: imaginea de sine, conflictul între generații și relația cu părinții și relațiile cu prietenii. Cuza, Graure, Lorena Șerban, Olivia Addams, Edi Brandabura, Bogdan Techeș, Bogdan Drăcea și Radu Constantin au dat startul conversațiilor pe canelele lor de social media și au încurajat tinerii din comunitățile lor să împărășească în comentarii propriile experiențe.

Subiectele de mai sus au fost abordate și de tinerii creatori de conținut care au participat în cadrul Buzz House, un proiect susținut de Samsung România. Aceștia au împărtășit poveștile lor de viață pe conturile lor de social media.

Silviu Faiăr și Zlăvog, creatori de conținut iubiți de generația Z, au deschis conversația despre problemele cu care se confruntă aceasta și au cerut comunităților lor să le trimită poveștile lor; multe dintre acestea au fost discutate apoi în cadrul unui live pe canalul lui Silviu.

Acesta este al doilea an în care Samsung deruleaza toate proiectele si initiative dedicate GenZ sub platforma de comunicare Allout, lansata in 2022, cu scopul de a susține noua generatie și a le oferi surse noi de inspirație. În 2023, Samsung duce mai departe această misiune pentru a înțelege mai bine Gen Z și a aduce în prim-plan subiecte care ii preocupa cu adevarat pe acestia.

Allout FactZ continuă în perioada urmatoare. Urmărește ce are de spus Generația Z aici – https://www.samsung.com/ro/allout/contentcreation/alloutfactz/ si pe canalele social media Samsung (Facebook, Instagram si TikTok).

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne anunta al doilea val de artisti: B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams si Subcarpati vin la Iasi pe 1-3 septembrie

Și Alternosfera, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași se alătură line-up-ului festivității de închidere a Campionatului care îi are ca invitați speciali pe Tom Odell, Lost Frenquencies și JP Cooper

Iași, 18 iulie 2023 – Line-up-ul mult așteptatului Campionat Mondial de Esports – Digital Throne se conturează cu unele dintre cele mai importante nume de pe scena națională și internațională a muzicii dance, pop și rap. Alături de artiștii internaționali anuntați deja, Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell, pe scena festivității de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor urca B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași. Concertele au loc pe 1-3 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii din Iași. Biletele early bird pentru cele trei zile de concerte, în valoare de 150 Lei, mai pot fi achiziționate până pe 20 iulie.

B.U.G. Mafia vine la Iași în anul în care aniversează 30 de ani de la înființare, Carla’s Dreams va cânta hiturile care l-au consacrat, “Sub pielea mea” și „Acele mele”, dar si piese noi precum “ae”, iar grupul Subcarpati va face să vibreze zona Palas din Iași cu mixul lor de folclor, hip-hop si electro. Filarmonica “Moldova” din Iași va intrepreta melodii adaptate după coloane sonore din jocuri celebre sau filme SF.

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași se alătură celorlalți artiști români confirmați până în acest moment, Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC.

Artiștii internaționali și naționali care vor completa line-up-ul Digital Throne vor fi anunțați la începutul lunii august.

Digital Throne este festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului, care are loc între 24 august și 3 septembrie și care va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con.

Comic Con în cadrul Digital Throne

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture. Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural. Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel, Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul: până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei. Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei. Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro 

Tutunul, pilon al economiei și pedepsitul de serviciu

Nerespectarea calendarului de majorare a accizelor va prejudicia bugetul și aderarea la Schengen

  • Investiții: ~1,8 miliarde euro
  • Taxe: cca 4 mld euro anual (peste 19,5 miliarde lei)
  • Exporturide produse finite: 1,48 miliarde euro, importuri 375 milioane euro, contribuție pozitivă la balanța de plăți: 1,1 miliarde euro
  • Trei fabrici în România
  • Angajați direcți: ~6.000, angajați indirecți: ~80.000

BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco, care reprezintă circa 95% din piață, au investit până acum în România circa 1,8 miliarde de euro și virează anual la buget aproximativ 4 miliarde de euro, însemnând accize, TVA și alte taxe și impozite.

Conform datelor INS, exporturile de produse din tutun au fost în 2022 de 1,48 miliarde euro, iar importurile de 375 milioane euro, de unde rezultă 1,1 miliarde euro contribuție pozitivă la balanța de plăți. Iar ultimele date INS confirmă trendul-  pe primele cinci luni ale anului, exporturile de țigarete și produse din tutun încălzit sunt printre cele care au crescut cel mai mult.

Impactul sectorului tutunului în economia României, fără a lua în calcul investițiile, este de 1,77% din PIB. Potrivit Eurostat, Romania, cu trei mari fabrici, este al doilea mare producator de produse din tutun din UE, la egalitate cu Germania.

Anul trecut a intrat în vigoare cel de al cincilea calendar de majorare a accizelor pentru toate produsele din tutun și cu nicotină, pentru perioada 2022-2026. Prima majorare, conform calendarului, a avut loc în august 2022, iar a doua la 1 aprilie 2023. Într-un singur an, acciza a crescut cu 11% – 62 de lei, de la 565 la 626 lei. O nouă creștere ar fi a treia într-un singur an! Din experiențele anterioare, când calendarele succesive, instituite înainte de aderarea la UE (începând cu anul 2002), nu au fost respectate, contrabanda a crescut abrupt, piața legală a scăzut, iar bugetul a fost prejudiciat. Vârfurile s-au înregistrat în 2006, 2010, 2014.

Ca urmare, companiile atrag atenția că nerespectarea calendarului de majorare a accizelor, asumat de coaliția de guvernare în 2022, va duce la creșterea pieței negre, punând în pericol investițiile în derulare, contribuțiile la buget și, nu în ultimul rând, aderarea României la Schengen.

„Reprezentăm companii care investesc sute de milioane de euro în România, produc în cea mai mare parte pentru export, angajează mii de români și plătesc miliarde de euro taxe în fiecare an în această țară. Și ne dorim să continuăm să fim toate aceste lucruri. Dar pentru a reuși avem nevoie de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă, nu de schimbări făcute peste noapte care vor afecta atât cei 5 milioane de consumatori români, cât și încrederea mediului de afaceri”, a declarat Ileana Dumitru,  Director juridic și relații publice, Aria Europa de Sud – Est din cadrul BAT.

„Cum am mai spus și altă dată, tutunul, deși sector strategic pentru economie, rămâne pedepsitul de serviciu de fiecare dată când este nevoie de sume suplimentare la buget. Dacă intenția Guvernului este de a aduce accizele pe tutun la media din UE, atunci ar trebui să crească și puterea de cumpărare la media europeană. Românii au o putere de cumpărare cu 51% sub această medie, conform GfK Purchasing Power Europe 2022. De asemenea, presupunând că am ajunge la nivelul dorit de autorități, ne întrebăm cu profundă îngrijorare, ce va urma – o nouă majorare, peste medie? Lipsa de predictibilitate este cel mai mare dușman al unei afaceri. În 2010, după ce acciza a crescut neplanificat cu peste 50% în mai puțin de nouă luni, contrabanda a depășit 36%! Au fost stopate investiții, concediați oameni, iar bugetul a fost prejudiciat cu un miliard de euro. Ca și în trecut, intențiile anunțate în prezent denotă incoerență, lipsă de viziune și calcul contabil făcut pe genunchi”, a adăugat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.

„România riscă să piardă progresele semnificative înregistrate în lupta cu traficul ilicit. Dacă anul trecut, țara noastră a înregistrat un minim istoric al pieței negre de țigarete, o creștere bruscă a taxelor va duce la explozia acestui fenomen. La ce poate duce o politică de creștere agresivă a accizelor putem vedea în cazul Franței, care s-a confruntat anul trecut cu un nivel-record al traficului ilicit de țigarete, care a ajuns la 39%. Situația României este însă mult mai complexă: avem de apărat peste 2.000 de km de frontieră externă a UE, în condițiile unui război la granițe. Creşterea crimei organizate reprezintă un pericol real la adresa siguranţei naţionale, iar nivelul traficului ilicit vorbește implicit despre siguranța granițelor, în perspectiva aderării României la Schengen. Eforturile autorităților pentru combaterea comerțului ilegal, sprijinite și de companiile de tutun, ar putea fi anulate de o politică fiscală impredictibilă.”, a declarat la rândul său Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

„În momentul de față, se află în diverse etape de dezbatere nu mai puțin de nouă inițiative legislative anti-tutun. Acest sector strategic pentru economia României este demonizat permanent, deși suntem al doilea mare contribuabil la bugetul statului.Tutunul a devenit inamicul public numărul unu, dar și vacă de muls ori de câte ori e nevoie de bani în plus. La toate acestea se adaugă acum intenția de schimbare peste noapte a unui calendar stabilit în urmă cu doar un an și care a produs deja două creșteri. Atragem atenția că mărirea taxelor nu reprezintă o metodă de reducere a consumului de tutun, așa cum se vehiculează si nici nu garanteaza cresterea incasarilor la buget. Consumatorii se vor orienta rapid către oferta de pe piața neagră, cu consecințele grave deja știute: prejudicierea bugetului și alimentarea crimei organizate”, a precizat Adrian Pirău, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.

Conform ultimului studiu al companiei independente de cercetare Novel, față de media de 7,1% de anul trecut, contrabanda a intrat pe trend de creștere, situându-se în mai la 8,2% din totalul consumului. Ceea ce înseamnă pierderi anualizate la buget de 350 milioane de euro!

Razer Alaturi De Pubg: Battlegrounds Reinventeaza Sintagma ”winner Winner Chicken Dinner”, Lansand O Noua Colectie De Periferice

Fiecare produs din noua colecție vine la pachet cu obiecte in-game.

BUCUREȘTI, 12 iulie 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, în colaborare cu KRAFTON, Inc., un colectiv de studiouri independente de jocuri și publisher-ul popularului PUBG: BATTLEGROUNDS, a anunțat o nouă colecție de periferice inspirate de PUBG: BATTLEGROUNDS.

“Razer este încântat de parteneriatul cu KRAFTON, care a dus la realizarea acestei colecții,” A declarat Addie Tan, Associate Director of Business Development în cadrul Razer. “Din îmbinarea experienței noastre în domeniul perifericelor de gaming cu abordarea lor inovatoare în ceea ce privește gamingul captivant, a rezultat o nouă colecție care rezonează cu gamerii și fanii din toată lumea.”

Concepute pentru a eleva experiența de gaming oferită de PUBG: BATTLEGROUNDS, fiecare periferic din nou gamă a fost conceput cu meticulozitate și este o dovadă a creativității KRAFTON și a calității neegalate a produselor Razer. Noua colecție include produse preferate de fani: mouse-ul fără fir conceput pentru esports, Razer Viper V2 Pro, tastatura de gaming cu switch-uri optice, Razer Huntsman V2 și căștile multi-platform fără fir, Razer Barracuda X. Fiecare dintre aceste periferice se bucură de un design special, inspirat de PUBG: BATTLEGROUNDS, ce utilizează culori și elemente vizuale specifice jocului.

Colecția include:

  • Razer Viper V2 Pro – PUBG: BATTLEGROUNDSEdition: Cu o precizie și o viteză de temut, Razer Viper V2 Pro transformă jucătorii în adevărați prădători. Mouse-ul vine la pachet cu o pălărie Razer exclusivă, activabilă în joc, ce va atrage toate privirile de pe câmpul de luptă.
  • Razer Huntsman V2 – PUBG: BATTLEGROUNDSEdition: Echipat cu Razer™ Optical Switches pentru o acționare fulgerător de rapidă, Razer Huntsman V2 va decide soarta oricărei lupte. Tastatura vine la pachet cu un cod care activează o jachetă Razer în joc, în culoarea verde tipică brand-ului.
  • Razer Barracuda X – PUBG: BATTLEGROUNDSEdition: Supraviețuirea în Blue Zone nu a fost niciodată mai ușoară ca acum, grație căștilor wireless cu greutate redusă, Razer Barracuda X. Căștile vin la pachet cu o pereche de pantofi și una de pantaloni Razer, ce pot fi folosite în joc pentru a te diferenția de ceilalți jucători.

Ca bonus, fiecare periferic vine la pachet cu obiecte in-game, ce nu pot fi ratate de fanii PUBG: BATTLEGROUNDS. Prin activarea codului găsit în ambalajul perifericelor, jucătorii se pot bucura de obiecte vestimentare exclusive în PUBG: BATTLEGROUNDS. Codurile permit crearea unei garderobe Razer completă, alcătuită din pălărie, jachetă, pantaloni și pantofi.

Colecția de periferice inspirate de PUBG: BATTLEGROUNDS reprezintă angajamentul ambelor branduri de a le oferi jucătorilor produse captivante vizual, de cea mai înaltă calitate, pentru a îmbunătăți experiența de joc.

Pentru mai multe detalii despre PUBG: BATTLEGROUNDS vizitați website-ul oficial.

Pentru mai multe informații despre colecția Razer x PUBG: BATTLEGROUNDS vizitați Razer.com.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Viper V2 Pro – PUBG: BATTLEGROUNDS Edition: 219,99 Euro

Razer Huntsman V2 – PUBG: BATTLEGROUNDS Edition: 289,99 Euro

Razer Barracuda X – PUBG: BATTLEGROUNDS Edition: 169,99 Euro

Disponibile pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore, în magazinul PUBG: BATTLEGROUNDS și în oferta anumitor parteneri.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Samsung Electronics lanseaza televizorul QLED de 98″ (249 cm), cu un ecran supersize, pentru o experienta de vizionare WOW

Samsung, lider în industria tehnologică și numărul 1 pe piața globală de televizoare, își extinde portofoliul cu o nouă dimensiune de ecran QLED

București, România – 12 iulie 2023 – Samsung Electronics, lider al pieței globale de televizoare de 17 ani consecutivi, a anunțat extinderea gamei sale de televizoare premium prin lansarea în Europa a noului televizor QLED Q80C de 98 de inci (249 cm), oferind astfel mai multe opțiuni de imagine și design pentru consumatori.

,,În ultimii ani, am observat o dorință tot mai mare a consumatorilor pentru ecrane mai mari. La Samsung, suntem dedicați furnizării de produse superioare care îmbunătățesc viața consumatorilor noștri și răspund nevoilor lor curente. Noua variantă adaugată la gama noastră QLED este deosebit de interesantă, oferind o experiență de divertisment mai captivantă – vizionarea filmelor ca într-o sală de cinema, a evenimentelor sportive ca pe stadion și o experiență de joc imersivă, care te transpune în mijlocul întregii acțiuni. Cu ajutorul tehnologiei revoluționare, completată de parteneriate de conținut uimitoare, extindem gradul de divertisment”, a declarat Jose Barreiro-Lopez, vicepreședinte al Europe Visual Display Office, Samsung Europa.

Divertisment la superlativ

QLED Q80C are un procesor Neural Quantum 4K ce utilizează tehnologia AI Upscaling pentru a îmbunătăți calitatea imaginii, profunzimea și claritatea conținutului redat pe un ecran de dimensiuni mari. În combinație cu tehnologia Quantum HDR+, noul televizor garantează un negru mai profund și o luminozitate corespunzatoare pentru a putea observa până și cele mai mici detalii.

Tehnologia Quantum Dot, cu 100% volum de culoare, validat PANTONE, oferă scene și lumi pline de culori vibrante. Modul EyeComfort, o setare inteligentă a imaginii, concepută pentru a regla automat luminozitatea și tonul ecranului pe baza unui senzor de lumină încorporat și a informațiilor pe care le are referitoare la cantitatea de lumină naturală din încăpere, contribuie la reducerea oboselii vederii. Astfel, dacă telespectatorii se uită la televizor seara, modul EyeComfort va activa reductorul nivelului de lumină albastră pentru ca imaginile să fie mai calde și mai confortabile pentru ochi.

Designul SuperSlim al televizorului 98 Q80C se potrivește perfect în orice casă sau încăpere spațioasă. Designul este completat de o experiență imersivă, similară unei experiențe cinematografice 3D, cu sunet la calitate premium datorită sistemului Dolby Atmos. Tehnologia Samsung OTS (Object Tracking Sound) Lite, alături de Q-Symphony și soundbar-urile Samsung, permit utilizatorilor să simtă ritmul acțiunii, într-o armonie perfectă.

Toate televizoarele Samsung 2023 sunt dotate cu Samsung Smart Hub, o platformă intuitivă care centralizează toate opțiunile de divertisment, într-un singur loc.

Noul QLED de 98″ (249 cm), dispoinibil în România

Consumul de divertisment este într-o contiuă schimbare și evoluție, iar predilecția pentru televiziunea conectată este în creștere. Oamenii și-au schimbat criteriile de alegere pentru un televizor. Azi nu mai este la fel de relevantă cum era în urmă cu mai mulți ani, de exemplu, distanța dintre canapea și ecran și riscul de a fi atât de aproape de televizor, încât toate imperfecțiunile imaginilor să creeze o experiență de vizionare mai puțin plăcută. Acum televizoarele cu rezoluție 4K și cu algoritmi automați de îmbunătățire a imaginii au devenit tot mai accesibile. Consumatorii își doresc în prezent experiențe imersive, ecrane mai mari, sunet mai bun și opțiuni cât mai variate de conținut din care să aleagă. Într-un astfel de context, Samsung aduce și pe piața din România noul QLED supradimensionat.

„Cu noul televizor QLED supersize vrem să transformăm momentele în care ne uităm la filmul sau serialul preferat, și nu numai, în experiențe de vizionare la superlativ. Cum? Televizorul Samsung 98Q80 beneficiază de toate specificațiile de top ale gamei QLED 2023: Direct Full Array, pentru un negru profund și un alb pur; Procesor Neural Quantum 4K care îmbunătățește automat scenele vizionate, indiferent de forma lor originală; Real Depth Enhancer pentru o profunzime percepută similar privirii umane; Quantum HDR+ pentru o experiență ca într-o sală de cinema; culori cât mai apropiate de realitate, validate de Institutul Pantone; Dolby Atmos cu sunet virtual ce urmărește dinamic mișcările de pe ecran. Iar un aspect important de menționat este și faptul că, pentru un plus de confort, consumatorii pot sta liniștiți în ceea ce privește protecția datelor lor personale întrucât 98Q80C are preinstalat Samsung Knox, un soft de securitate acreditat internațional.”, a explicat Victor Armășelu, vicepreşedinte Samsung Electronics România şi Bulgaria.

Modelul Q80C este deja disponibil în România pentru precomandă aici. La achiziționarea noului QLED Q80C de 98 de inci (249 cm) în perioada 10 iulie – 26 iulie, consumatorii beneficiază de livrare și instalare gratuită, de posibilitatea de plată în 24 de rate fără dobândă prin TBI Bank și de perioadă de retur extinsă la 60 de zile. În plus, aceștia vor primi gratuit un soundbar Q930 și un suport de TV de perete wallmount.

Noul QLEd va fi lansat oficial pe 27 iulie 2023.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai recente știri, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Impacarile dintre consumatori si banci, cu 30% mai multe fata de anul trecut. Conciliatorii CSALB explica cele mai importante cazuri de anul acesta

11 iulie, București. În primele șase luni din 2023 băncile au acceptat spre negociere 420 cereri trimise de consumatorii de servicii financiare către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Apetitul de negociere al băncilor este cu 27% mai mare față de perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%.

Astfel, până în acest moment, în 340 de cazuri consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți), cu o treime mai mulți decât în perioada similară din 2022. Alți 290 de consumatori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de anul trecut, creșterea acestor înțelegeri directe este de 20%.

| LIVE CSALB | În sprijinul informării consumatorilor de servicii și produse financiare, CSALB a inițiat un Dialog Live online, în care consumatorii pot adresa întrebări conciliatorilor CSALB. În prima jumătate a anului au avut loc patru astfel de întâlniri online transmise pe canalele de social media ale Centrului. O parte dintre recomandările și spețele detaliate de conciliatorii CSALB pot fi citite și vizionate în linkurile de mai jos.

COMISIOANE “ABUZIVE”

| LIVE 1 CSALB | https://fb.watch/lzSObOSN02/

Mircea Stroe, conciliator CSALB: Existența unui simplu comision, nu îl face abuziv. Dreptul unei bănci de a aplica un comision este strict reglementat. Am avut anul  acesta situații în care consumatorii s-au adresat CSALB cu privire la diverse comisioane și am găsit împreună cu ei și cu banca soluții alternative, pentru că ei au înțeles că acele comisioane pe care le plăteau erau legale. Ce am putut să facem în cadrul negocierilor a fost să mai reducem din cuantumul acelor comisioane. Sau, în alte situații, a fost redusă marja de dobândă a băncii. Adică, un consumator a venit cu o problemă de comision, i s-a explicat, a înțeles, dar i-am găsit o soluție alternativă care să satisfacă nevoia lui de diminuare a ratelor. 

DAREA ÎN PLATĂ SOLUȚIONATĂ AMIABIL | LIVE 1 CSALB | https://fb.watch/lzV3pOKN8E/ 

Ionuț Ștefan, conciliator CSALB: Darea în plată nu reprezintă dorința nimănui. Băncile nu își doresc să devină proprietarii locuințelor, bunurilor mobile și imobile. Pentru că asta în termeni economici înseamnă costuri de administrare. Contractul de credit este viu și pot să apară tot felul de problemei de-a lungul timpului pe care trebuie să încerci să le depășești. Eu personal nu cred nici în dare în plată, nici în procesele în instanță. Pentru că nu este ceea ce părțile își doresc în mod real și în al doilea rând sunt timpul și costurile care vin cu astfel de situații. De aceea recomand dialogul și concilierea în cadrul CSALB, chiar și când există un proces de dare în plată.

CUM SE NEGOCIAZĂ CU BANCA | LIVE 2 CSALB | https://fb.watch/lzWvtpWw4b/

Camelia Popa, conciliator CSALB: În urma negocierilor cu banca în cadrul CSALB majoritatea consumatorilor doresc să își diminueze rata lunară.  După ce i se analizează situația financiară și chiar se observă că acest consumator nu are resurse sau acestea i s-au diminuat, banca propune una sau două soluții de rezolvare a problemei. Noi analizăm propunerile împreună cu consumatorul și revenim către bancă în situația în care consumatorul nu poate plăti ratele, în ciuda concesiilor făcute de bancă. Sunt mai multe runde de negocieri pentru că trebuie să ținem cont de ceea ce poate plăti consumatorul. Degeaba i-ar oferi banca mai multe soluții dacă acesta nu poate efectiv să achite datoria. Trebuie găsit un echilibru.

COMPLETAREA CERERII DE NEGOCIERE CU BANCA | LIVE 2 CSALB | https://fb.watch/lzWgUI0IgT/ 

Dragoș Gheorghe, conciliator CSALB: De foarte multe ori întâlnesc situații în care consumatorii care intră în negociere cu băncile nu ne trimit nici măcar contractele de credit spre analiză. Trebuie să revin la consumator, să îi solicit documente, scadențarele pe care le-a primit, să înțeleg exact ceea ce-și dorește, cum vede el eficientizarea raportului cu banca. De multe ori, consumatorii își doresc ceva, dar nu știu cum să ajungă acolo. Le recomand să formuleze cererile de așa manieră încât să ne ajute pe noi, dar implicit să se ajute pe ei înșiși ca să poată obține cât mai mult din negociere. Conciliatorii nu sunt avocații vreuneia dintre părți. Noi suntem un liant între consumator și bancă și nu putem să generăm către bănci cereri pe care consumatorii nu le-au formulat.

AMÂNAREA RATELOR | LIVE 3 CSALB | https://fb.watch/lAPXGWnz2F/ 

Nela Petrișor, conciliator CSALB: Am remarcat anul acesta multe cereri pentru un termen de grație în plata ratelor.  Consumatorii solicită o amânare de 3 luni, 6 luni și chiar de un an, ceea ce am reușit să obțin în urma negocierii cu una dintre bănci. Consumatorii au nevoie de această perioadă pentru că nu doar ratele au crescut, ci și prețurile la energie, alimente, transport. A venit perioada aceasta după o altă perioadă grea din pandemie când mulți au avut dificultăți financiare. De aceea, unii consumatori vor o perioadă în care să respire și să o poată lua de la capăt. Din fericire, băncile au reacționat foarte bine pentru că și banca dorește să-și păstreze clienții. Iar un client care primește o astfel de înțelegere din partea băncii, cu siguranță va rămâne un client fidel și va angaja și alte contracte cu acea bancă.

CE POȚI OBȚINE DIN NEGOCIEREA CU BANCA | LIVE 3 CSALB | https://fb.watch/lAPSJAyvSV/ 

Septimiu Stoica, conciliator CSALB: Eu am întâlnit mai des în perioada aceasta reclamarea unor comisioane și renunțarea de către bancă la ele, precum și îmbunătățirea condițiilor de creditare prin micșorarea ratelor. Consumatorii nu trebuie să se ghideze după rezultatele pe care le-au obținut alții, chiar dacă situațiile par similare! Pentru că băncile pot să aibă politici diferite în funcție de situația consumatorului sau de istoricul de plată al acestuia. Poate fi un caz social, un om care parcurge o perioadă critică sau care rămâne fără locul de muncă. Astfel de situații pot găsi înțelegere chiar la instituții considerate reci și rigide cum sunt instituțiile bancare. Sunt cazuri absolut spectaculoase și oamenii pot obține până la anularea soldului rămas în plată.

DE CE BANCA NU DOREȘTE EXECUTAREA SILITĂ | LIVE 4 CSALB | https://fb.watch/lEIQKLENfe/ 

Alina Radu, conciliator CSALB: Dacă un consumator cere băncii oprirea executării silite și ștergerea datoriei, șansele de reușită sunt mici. Este dificil să găsim o soluție de mijloc în cazurile în care consumatorii au așteptări atât de mari. Pe de altă parte, băncile când sunt în executare silită opresc curgerea dobânzilor și penalităților. Ele se află în situația în care pot recupera de cele mai multe ori doar parțial creditul rămas restant mai ales că, de cele mai multe ori, băncile apelează la executarea silită asupra imobilelor și contează prețul la care pot fi valorificate acestea. De aceea există interes din partea băncilor să găsească o soluție de mijloc, inclusiv în situații de executare silită. Important este ca și consumatorul să ofere ceva. Am avut cazuri în care consumatorul a reușit să strângă o parte din banii datorați băncii, banca a acceptat să facă o reducere substanțială a soldului creditului aflat în executare și în felul acesta banca a renunțat la executare, după negocierea în cadrul CSALB.

ATITUDINEA BĂNCILOR FAȚĂ DE CONCILIERE | LIVE 4 CSALB | https://fb.watch/lHwjvHCN9m/ 

Mihai Tănăsescu, conciliator CSALB: Băncile au atitudini diferite față de concilierea cu consumatorii. Cu unele bănci este o plăcere să cooperezi: sunt prompte în răspunsuri și extrem de profesioniste. Dar sunt alte bănci cu care parcă joci tenis la perete. Orice ai propune, răspunsul băncii este invariabil același. De aceea, cred că din ce în ce mai mulți oameni vor intra pe site-ul CSALB, nu numai să se intereseze despre cazurile care au fost soluționate, ci și despre cum se raportează băncile la negocierea cu clienții lor. Reputația pe care și-o construiesc băncile prin intermediul concilierilor este binevenită, deoarece acest Centru a fost creat ca o supapă socială, într-o situație în care, la acel moment, exista un dezechilibru între bănci și consumatori.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „În prima jumătate a anului CSALB a înregistrat cel mai mare procent de negocieri încheiate cu împăcarea părților. Astfel, 95% dintre negocieri s-au încheiat cu acceptarea soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului și doar în 18 cazuri părțile nu au ajuns la un acord și nu au acceptat soluția conciliatorilor. Acest lucru demonstrează, pe de o parte, calitatea concilierilor, iar pe de alta, încrederea dintre consumatori și bănci, care îi determină să ajungă mai ușor la o înțelegere cu beneficii reciproce. În primul semestru al anului consumatorii au trimis aproape 1.600 de solicitări către CSALB. Creșterea este de 17% față de numărul înregistrat în 2022, iar acest fapt a fost determinat de dificultățile de plată cu care s-au confruntat consumatorii din cauza inflației și, implicit, a majorării dobânzilor la credite. Încurajăm băncile să continue această abordare de dialog cu consumatorii și să găsească soluții de reechilibrare a contractelor acolo unde realitatea socială și financiară justifică sprijinul instituțiilor de credit.”

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Peste 800 de profesioniști români au participat la cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale de Vânzări, organizate de Arta de a NU vinde

Vineri, 7 iulie 2023, în București, a avut loc cea de-a doua ediție a Singurei Conferințe Naționale de Vânzări, organizată de Arta de a NU vinde (ADNV). Peste 800 de profesioniști din Capitală și din țară au luat parte la evenimentul care i-a avut pe scenă pe Andrei Dunuță, fondatorul seriei de evenimente ADNV, trainer și consultant în vânzări, și pe invitatul său, Jeffrey Gitomer, trainerul de vânzări numărul 1 în SUA și unul dintre cei mai bine vânduți autori de cărți de profil din toate timpurile.

Conferința de o zi a adus împreună antreprenori, directori ai marilor companii și experți în vânzări, cu diferite niveluri de senioritate, oferindu-le atât inspirație, opțiuni de dezvoltare, de rafinare a tehnicilor existente și de învățare a unor strategii noi, cât și momente de networKING și divertisment, toate dirijate împreună cu Mihai Morar, moderatorul evenimentului.

“Tema de anul acesta a fost <<De la PION la CAMPION>>, o metaforă din șah, la care eu țin foarte mult, pentru că exprimă obiectivul nostru pentru oamenii de vânzări din România. Totodată, evenimentul a reprezentat, în sine, o mutare pe tabla vânzărilor, mutare de care profesioniștii din țară aveau nevoie pentru a trece la nivelul următor în carieră. Feedback-ul primit de la sutele de participanți ne dovedește că evenimentul a fost un real succes pentru peisajul autohton, un T0 pentru industria locală, fiindcă a adus pe masă noi principii de business, adaptate vremurilor și contextelor pe care le traversăm”, a declarat Andrei Dunuță, fondator ADNV.

Arta de a NU vinde și Jeffrey Gitomer, parteneriat care revoluționează vânzările în România

Prezența pe scenă a lui Jeffrey Gitomer, cunoscut drept Regele Vânzărilor în SUA, a fost apreciată de publicul român, care a avut ocazia să învețe strategii și principii de top, care pot fi implementate imediat în modelele lor de afaceri. Abordarea sa, caracterizată de un stil oratoric extrem de convingător și coerent a cucerit participanții. Autorul celebrei cărți “Biblia Vânzârilor”, un bestseller pe lista New York Times, s-a declarat extrem de mulțumit de interacțiunea cu participanții, dar și de întreaga experiență de pe scena românească.

“Am găsit în Andrei Dunuță un partener de încredere, cu care sunt mândru să lucrez. Felul în care am rezonat a făcut ca el să devină vocea mea în România, un promotor excelent al principiilor și viziunii mele. Mă bucur să extind colaborarea cu el și să demarăm noi proiecte de succes împreună”, a declarat Jeffrey Gitomer.

Arta de a NU vinde va crea în următoarele luni noi produse și programe alături de trainerul american, orientându-se atât în zona de publicare de cărți și materiale educaționale, cât și în realizarea de conținut video, dedicat exclusiv pieței românești.

“Obiectivul meu pe termen scurt este ca, în calitate de trainer certificat de către Jeffrey Gitomer, să facilitez accesul la strategiile, cărțile și materialele sale și, de asemenea, să realizăm împreună un curs video, ce va face parte din seria <<De la PION, la CAMPION>>. Asocierea cu Jeffrey vine să întărească angajamentul meu de a schimba vânzările în România și România prin vânzări.”, a completat Andrei Dunuță.

In cele 4 zile, peste 277.000 de fani au celebrat cea de-a 5 a editie neversea

ÎN CELE 4 ZILE, PESTE 277.000 DE FANI AU CELEBRAT CEA DE-A 5 A EDIȚIE A CELUI MAI MARE FESTIVAL ORGANIZAT PE O PLAJĂ DIN EUROPA. EDIȚIA ANIVERSARĂ A NEVERSEA A FOST UNA MEMORABILĂ!

J BALVIN, HEADLINER AL ULTIMEI SERI NEVERSEA, A PREGĂTIT UN SHOW EXCEPȚIONAL PENTRU ZECILE DE MII DE OAMENI DE LA MAISNTAGE.

Ultima noapte a ediției aniversare a celui mai frumos și mai colorat festival organizat pe o plajă din Europa, Neversea, a fost unică și a oferit celor peste 70.000 de fani momente incredibile. Artiștii și DJ-ii naționali și internaționali au reușit să ofere show-uri incredibile. Festivalul Neversea a reușit să ofere un mix perfect de genuri muzicale, iar în cele 4 zile de festival, 277.000 de fani s-au bucurat de diversitatea muzicală, de mare, de răsărit și de experiențe memorabile, alături de prieteni și de cei peste 150 de artiști din lineup-ul celor patru zile de festival.

LOCO CON NEVERSEA”, așa ar putea fi descris live-ul unuia dintre cei mai așteptați artiști din line-up-ul acestei ediții, columbianul J Balvin, care a avut un show total.

Cel mai ascultat artist latino pe platfoma Spotify, căștigător a trei premii Grammy, omul din spatele celui cel mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile pe platforma YouTube, columbianul J Balvin, “The Prince of Modern Reggaeton”, a ajuns pentru prima dată la Neversea și și-a cucerit fanii cu un live perfect.

Zecile de mii de fani de la mainstage s-au bucurat de fiecare moment, au cântat și au dansat ca un adevărat “latino gang”. Balvin a interacționat tot timpul cu publicul și a invitat pe scenă o fană a festivalului Neversea, alături de care a cântat „LA CANCIÓN” (J Balvin & Bad Bunny).

Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român și aș putea să locuiesc aici. Vă mulțumesc și vă iubesc!”, acestea au fost cuvintele adresate fanilor festivalului Neversea de J Balvin.  Ca la fiecare apariție live, columbianul a semnat celebrul pantof sport, pe care apoi l-a oferit unui fan din public.

În semn de apreciere pentru fanii festivalului, J Balvin a cântat în premieră o piesă pe care urmează să o lanseze ca single oficial, iar publicul a fost în delir. Toată lumea de la mainstage a cerut un “bis”, iar Balvin a răspuns afirmativ. Columbianul a cântat piesa la care a colaborat cu Bad Bunny și Cardi B, single-ul “I Like It“, piesă cu peste 1,7 miliarde de stream-uri pe Spotify.

Un alt moment care a dus distracția de pe plajă la un alt nivel a fost set-ul lui Salvatore Ganacci. Un artist nonconformist, suedezul a fost “pata de culoare” a ediției aniversare a festivalului Neversea. Nu a fost doar un DJ set, a fost un spectacol vizual, mișcările de dans și glumele lui Ganacci au stârnit hohote de râs. Aflat în turneu de promovare pentru noul album, “Take Me To America”, Salvatore a inclus în live-ul de la mainstage o premieră, noul single “Your Mother”.

Legenda techno Paul Kalkbrenner a reușit să își hipnotizeze fanii. Un live set de 90 de minute, o călătorie plină de emoție prin cultura techno underground, iar publicul s-a bucurat la fiecare beat. Toată lumea a cântat în momentul în care Kalbrenner a inclus în live set-ul său o producție iconică,,, Sky and Sand”. A fost un moment autentic de bucurie și pentru DJ-ul german, dar si pentru zecile de mii de oameni aflați la mainstage.

La finalul show-ului, Paul Kalkbrenner a făcut o reverență în fața fanilor Neversea, pentru care a mai rămas pe scenă pentru un bis.

Fiecare dintre cele patru zile ale festivalului Neversea au fost o bucurie pentru fanii care s-au bucurat de artiștii ajunși pentru prima dată în România. Rapper-ul american Lil Uzi Vert, a fost primit cu un uriaș entuziasm de fanii Neversea. Cu un show live în care a inclus cele mai cunoscute piese din discografia sa, “XO Tour Lif3”, piesa cu o cifră record de accesări pe Soptify, de peste 1,9 miliarde de ascultări, “Suicide Doors” sau “20 Min”, dar și piese din cel mai nou album, “Pink Tape”. Lil Uzi Vert a fost impresionat de fanii festivalului Neversea care i-au oferit un dar neașteptat: un desen cu artwork-ul noului material discografic. “România ești incredibilă!”, acesta a fost modul în care Lil Uzi Vert a ales să le mulțumească zecilor de mii de fani de la mainstage.

Alok, DJ-ul care ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari DJ ai lumii, Top 100 DJ Mag, a fost una dintre premierele oferite de organizatorii Neversea pentru ediția aniversară. Aflat pentru prima dată la festivalul de la malul Mării Negre, Alok a pregătit o surpriză fanilor de festival, a invitat-o pe scenă pe INNA, împreună cu care a lansat succesul “It Don’t Matter”. A fost un moment excelent primit de fani, INNA a purtat drapelul national și a cântat alături de aceștia.  “Neversea ești minunat, România, te iubesc!”, acestea au fost cuvintele cu care Alok și-a încheiat set-ul de la mainstage.

Australianul Timmy Trumpet a dus distracția de festival la nivelul următor. Cu o combinație de muzică clasică și EDM Big Room, Trumpet și-a lansat, în premieră la Neversea, cel mai nou single “Eternety”.

Organizatorii Neversea au pregătit fanilor câte un live act pentru fiecare dintre cele patru zile de festival. Artistul de origine americană, Lil Pump, headliner-ul celei de-a doua zi de distracție la malul Mării Negre, a fost impresionat de modul în care a fost primit de publicul din România pentru care a pregătit un show special. Rapper-ul a cântat alături de public de la prima până la ultima piesă, iar la final le-a mulțumit fanilor din România.

Aflat în lista celor mai buni 10 DJ ai lumii, Steve Aoki a fost așteptat cu mare bucurie de fanii Neversea, festival de care DJ-ul și producătorul american este îndrăgostit. Energia lui Aoki a dus distracția la nivelul următor, în cea de-a doua zi a festivalului Neversea. DJ-ul a avut 20 de torturi pregătite special pentru celebrul moment „Cake Me!”.

Artistul, compozitorul și producătorul nigerian CKay a venit  pentru prima dată în România, în cea de-a treia zi celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea. Nigerianul s-a conectat cu publicul din România, alături de care a cântat “Love Nwantiti.

Unul dintre cei mai așteptați DJ din mainstage-ul Neversea a fost maestrul future house, Don Diablo. Olandezul care este unul dintre cei mai inovatori artiști ai scenei electronice, a fost extrem de emoționat de revederea cu fanii din România și din străinătate, cărora, în semn de mulțumire pentru susținerea constantă, le-a pregătit un show special. “Salut, Neversea! Vă iubesc și vă mulțumesc!”, acesta a fost mesajul lui Don Diablo.

Cea de-a cincea ediție a festivalului Neversea a fost plină de culoare, de piese ascultate în premieră, de lacrimi de bucurie, de hohote de răs, de dans până la răsărit, a fost despre cea mai faină gașcă de prieteni care a cântat alături de artiștii preferați la fiecare dintre cele șase scene ale festivalului. Neversea 2023 a fost locul în care, împreună, am construit noi amintiri.

Organizatorii au lansat oficial și posibilitatea de register pentru ediția 2024: http://neversea.com/register

Toți fanii Neversea se pot înscrie pentru a fi primii care beneficiază de abonamente la un preț special. Toți cei care se înregistrează pe platformă și completează chestionarul vor beneficia de UN VOUCHER 100 de RON pe care îl vor putea folosi la achiziția abonamentului de festival.

Rezultate OPPO România în prima jumătate a anului 2023: notorietate de peste 70% și 6 produse noi pe piață

București, 7 iulie 2023 – OPPO, brandul global de tehnologie, sărbătorește trei ani de la intrarea pe piața din România, având în prezent, o notorietate de peste 70% în rândul populației. În primele luni ale acestui an, OPPO a lansat pe piața locală 3 noi modele de smartphone-uri, 2 tipuri de căști wireless și o tabletă, extinzând portofoliul de produse astfel încât să răspundă tuturor cerințelor utilizatorilor români.

„Anul acesta ne-am concentrat pe extinderea portofoliului pentru a acoperi cele mai solicitate categorii de produse din piață, iar până la finalul anului vom continua să adăugăm noi modele din cunoscuta gamă Reno, precum și produse de volum din seria A”, a declarat Yang Shaohua, General Manager OPPO România.

În primul trimestru al acestui an, OPPO a lansat pe piața locală primul smartphone pliabil din portofoliul său disponibil la nivel european. Stocurile pentru OPPO Find N2 Flip s-au epuizat în prima lună după disponibilitatea în magazine, susținute și de creșterea notorietății brandului. OPPO Find N2 Flip este primul produs din portofoliul OPPO care beneficiază de patru ani de actualizări majore pentru sistemul de operare – ColorOS și 5 ani de actualizări de securitate.

În același timp, în segmentul produselor de volum, modelul OPPO A98 5G, lansat la finalul lunii mai, a înregistrat performanțe record, devenind cel mai bine vândut model OPPO din categoria sa de preț. OPPO A98 5G este primul telefon din gama medie de preț care este dotat cu cameră foto cu microscop, aceasta fiind întâlnită doar la modelele high-end ale producătorului. Mai mult,  telefonul împrumută  și alte performanțe de la modelele vârf de gamă, precum bateria de 5.000 de mAh cu tehnologie SUPERVOOCTM de 67W. În plus, OPPO A98 5G vine cu funcția Batery Health Engine care protejează durata de viață a bateriei pentru a asigura o utilizare mai îndelungată. Ecranul cu frecvență de 120 Hz, tehnologia RAM Expansion și sistemul de operare ColorOS 13 transformă A98 5G într-un telefon care oferă o experiență de utilizare fluidă.

Din perspectiva notorietății brandului, datele OPPO arată că în prezent, 2 din 3 consumatori din România au auzit deja despre brand și sunt familiari cu colaborările globale ale companiei, cum ar fi cele cu UEFA Champions League sau turneele de tenis Roland Garros și Wimbledon. Aceste campanii au fost comunicate la nivel local sub sloganul “Inspiration Ahead”, însoțite de lideri de opinie precum Ilie Dumitrescu. Succesul și interesul românilor față de aceste campanii a determinat decizia brandului OPPO de a continua implementarea la nivel local a  parteneriatelor strategice de comunicare ale grupului.

„Piețele europene, inclusiv România, sunt importante pentru OPPO, iar compania are planuri ambițioase, pe termen lung fiindcă suntem aici pentru a rămâne! Chiar dacă mediul extern al industriei smartphone-urilor este provocator, rămânem activi și operaționali, continuând să fim tot mai aproape de consumatorii noștri și să le oferim cea mai bună experiență de produse și tehnologie”, a declarat Yang Shaohua.

De asemenea, la nivel local, compania are în plan participarea la evenimentele majore de cumpărături din acest an, cum ar fi “Back to school”, Black Friday sau campaniile de Crăciun, și intenționează chiar să deschidă canale proprii de vânzare până la finalul anului.

TikTok este Partener Oficial de Continut al Tomorrowland 2023

București, 6 iulie 2023 – TikTok și Tomorrowland fac echipă pentru a oferi comunității globale o călătorie spectaculoasă în lumea muzicii, unității și magiei. TikTok devine astfel Partenerul Oficial de Conținut al festivalului de muzică electronică, Tomorrowland!

TikTok ține ritmul cu Tomorrowland

TikTok și Tomorrowland vor aduce comunitatea mai aproape ca niciodată și vor transmite LIVE pe TikTok concertele headlinerilor de pe Main Stage, momente din spatele scenei, dar și conținut special creat de artiști și creatori pentru a prezenta comunității globale momentele unice din cadrul festivalului.

Prin acest parteneriat, TikTok le va oferi fanilor muzicii oportunitatea să pășească în lumea #Festivalului consacrat, găzduind 24 de livestream-uri cu artiști, DJs și producători renumiți la nivel mondial inclusiv Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike, Amber Broos, Lost Frequencies, Timmy Trumpet, Afrojack & Armin Van Buuren, care vor concerta pe scena principală de la Tomorrowland.

„Suntem încântați să vedem ce conținut uimitor le vom oferi oamenilor în această vară. TikTok a deschis ușa unei noi lumi cu o dorință pentru consumul de conținut nemaivăzută de la aftermovie-urile Tomorrowland de la începuturi. În trecut, acestea ajungeau în toate colțurile lumii, înainte ca social media tradițională să înceapă să limiteze interacțiunea creatorilor, și așteptăm cu nerăbdare să arătăm noilor generații ce înseamnă Tomorrowland” au spus Dimitri Vegas & Like Mike înaintea momentului lor de pe Main Stage-ul de la Tomorrowland.

Un fenomen global, #Tomorrowland este deja extrem de popular în rândul comunității TikTok – hashtag-ul adună peste 2,8 miliarde de vizualizări, iar creatorii îl folosesc pentru a arăta momentele preferate de la #Festival și concertele din weekend-urile pline de energie.

În plus, vor exista playlist-uri în aplicație, un hub de căutare și diverse activări pentru a pregăti comunitatea pentru festival, inclusiv hub-ul global #Tomorrowland, care va reuni toate momentele pentru ca fanii să se bucure de tot conținutul, LIVE-urile și muzica artiștilor de pe parcursul festivalului.

Renumit pentru design-ul impresionant al scenei și producția de înaltă calitate, inspirată din SF și fantasy, Tomorrowland este un festival care reunește întreaga lume, cu peste 200 de naționalități reprezentate. Organizat în fiecare vară în Belgia, peste 400.000 de fani vor participa la ediția de anul acesta, unde festivalul va găzdui o gamă diversă de muzică electronică, inclusiv house, techno, trance sau drum and bass. La cea de-a 17-a ediție a festivalului, peste 750 de artiști vor concerta pe cele 16 scene pe pacursul a două weekend-uri, între 21-23 iulie, respectiv 28-30 iulie.

„Suntem entuziasmați să colaborăm cu Tomorrowland, unul dintre cele mai mari și iconice festivaluri din lume. Cu un line-up legendar și o audiență cu adevărat globală, Tomorrowland este festivalul partener perfect pentru comunitatea noastră înfloritoare de iubitori ai #ElectronicMusic care se adună pe TikTok. Pe măsură ce legătura noastră cu acest tip de muzică evoluează, suntem deosebit de încântați să ajutăm festivalul să crească în continuare și să oferim comunității noastre 24 de livestream-uri și o experiență completă a ceea ce înseamnă Tomorrowland, pe TikTok.” a spus Michael Kümmerle, Business Development Lead, Global Music Content & Partnerships, TikTok.

#ElectronicMusic pe TikTok

Cu 6,9 miliarde de vizualizări, #ElectronicMusic este principalul loc pentru fanii muzicii de pe TikTok să celebreze conținutul, cultura, artiștii și muzica dance electronică. Impactul TikTok asupra ecosistemului muzicii electronice a fost evidențiat în raportul IMS Business Report 2023 lansat în luna aprilie, care descrie TikTok ca fiind „locul central pentru interacțiunea fanilor”, dar și o componentă esențială pentru cultura puternică a muzicii dance, care se mândrește cu mai mulți creatori ca niciodată.

Pe parcursul ultimilor ani, TikTok și-a pus amprenta pe scena muzicii dance electronice, reunind artiști și DJs renumiți la nivel global, precum Calvin Harris, Shygirl, BICEP, Fred again.., Annie Mac, Nia Archives și Venbee. Platforma a colaborat, de asemenea, cu alte evenimente EDM (Electronic Dance Music) iconice, inclusiv cu Amsterdam Dance Festival.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/