Gandacii nu au ce sa caute in bucatarie

Stau, de cand ma stiu, la apartament. Sunt adepta curateniei la cel mai inalt nivel. Folosesc cele mai bune produse de pe piata pentru a dezinfecta si a curata fiecare colt al apartamentului. Asa ca, va puteti inchipui cam ce reactie am avut atunci cand, pe blatul de bucatarie, am vazut, intr-o dimineata, un gandac din acela rosu. Mi-am pus mainile in cap, apoi am spalat totul, m-am uitat sub masca de chiuveta, am dat frigiderul la o parte, mesele, absolut tot ce nu era batut in perete. Nu am gasit nimic. Si totusi, de undeva, acel gandac venise.

Am sunat-o pe vecina de sub mine ca sa o intreb daca are aceeasi problema. Mi-a spus ca de vreo doua zile si la ea au aparut gandacii de bucatarie. Se parea ca nu era o problema de la mine, ci de undeva de la subsolul blocului. Trebuia facut ceva cat mai repede, deoarece riscam o adevarata invazie, in curand.

Gandacii de bucatarie sunt niste creaturi foarte periculoase. Acestia umbla prin locuri prin care nici nu te gandesti. Aceste locuri sunt pline de microbi si gandacii pot sa transporte cu sine bacterii extrem de daunatoare. Indiferent de cat de curata este locuinta ta, in special daca locuiesti la bloc, gandacii de bucatarie pot sa vina pe scurgerile de la canalizare, pe tevi, de pe casa scarii. Asa ca, stiind ce pericol reprezinta, am hotarat, impreuna cu vecinii de bloc, sa chemam o firma dezinsectie profesionista si autorizata care sa ne scape de oribilele creaturi. Asa am reusit sa contactam Compania  DDD, specializata in dezinsectie, dezinfectie si deratizare.  Compania DDD este recomadnata de nume mari din Romania precum Fan Courier, Spitalul Universitar Elias, Profi, Medicover Hospitals si diverse primarii. Sunt adevarati profesionisti si au rezolvat, cu succes cele mai dificile cazuri de dezinsectie.

Pentru a afla cat costa puteti cauta in tabelul cu deratizare pret, de pe site-ul Companiei DDD. De obicei, se calculeaza in functie de suprafata care trebuie rezolvata si de cat de grava este situatia. Pot sa spun ca, in doua zile, echipa a fost la scara noastra si a rezolvat problema rapid si eficient. Acum, in niciun apartament nu mai exista niciun gandac.

Seagate prezintă cel mai avansat portofoliu de stocare 14TB din industrie

Noile unități de stocare prezinta caracteristici cu performanțe de neegalat, permițând clienților să maximizeze valoarea datelor lor.

CUPERTINO, CA – Seagate Technology, lider mondial în soluțiile de stocare a datelor, a lansat cea mai mare gamă de hard disk-uri avansate de 14TB din industrie, îmbunătățind portofoliul enterprise și consumer al companiei. Avand in componenta discuri IronWolf® și IronWolf® Pro pentru aplicații de stocare atașate la rețea (NAS), harduri BarraCuda® Pro, SkyHawkTM optimizat pentru supraveghere și ExosTM X14 pentru centrele de date hyperscale, acest portofoliu construit pentru a permite clienților să consume, să gestioneze și să utilizeze date digitale într-un mod mai eficient, stabilind noi criterii de referință în ceea ce privește viteza și capacitatea.

Cu această ofertă, Seagate continuă să fie lider al industriei în privința tehnologiei de stocare a datelor către un cost mai mic per terabyte prin optimizarea hard diskurilor, versatilitatea aplicațiilor și capacitatea de de stocare neegalat. Indiferent dacă este vorba de uz personal, utilizarea computerului în scopuri creative și de proiectare, jocuri online sau sisteme de supraveghere la scară largă și medii hiperscale, unitățile Seagate deschid noi oportunități de gestionare a datelor pe o gamă largă de piețe.

„Protecția datelor, managementul și arhivarea acestora nu mai sunt strict domeniul de activitate al departamentelor IT, ci sunt acum responsabilități esențiale pentru proprietarii de afaceri, profesioniști creativi, gameri online și utilizatori de PC-uri”, a declarat Matt Rutledge, vicepreședinte senior de dispozitive la Seagate. „Înțelegem natura critică a datelor în deblocarea oportunităților de eficiență. De la cel mai mare centru de date la utilizatorul obisnuit, scopul nostru este să ne asigurăm că fiecare client poate accesa, stoca și transfera date rapid și fiabil, ori de câte ori are nevoie și oriunde s-ar afla.”

IronWolf & IronWolf Pro 14TB – lider NAS

IronWolf și IronWolf Pro au continuat să extindă barierele pentru aplicațiile NAS, oferind cele mai fiabile și performante soluții. Dispozitivele IronWolf sunt construite având în minte medii de lucru cu mai mulți utilizatori si un volum de lucru de până la 300TB/an, permițând utilizatorilor să facă mai mult cu datele și cu NAS-urile lor. Unitățile sunt optimizate cu ajutorul firmware-ului AgileArrayTM pentru ca serverele NAS să ofere clienților o serie de beneficii, cum ar fi: performanța RAID, senzori de vibrație rotativă (RV), gestionarea avansată a consumului de energie și error recovery control.

În plus, clienții sunt mai linistiti atunci cand folosesc tehnologia Seagate IronWolf Health Management impreuna cu 2 ani de servicii Seagate Rescue Data Recovery.* Software-ul integrat Health Management și software-ul de recuperare funcționează fără probleme cu produsele NAS ale producatorilor, oferind actualizări complete și analiză a starii de functionare intr-un mod proactiv, nu doar reactiv.  IronWolf și IronWolf Pro au o garanție limitată de 3 ani, respectiv 5 ani.

„Pentru multe companii, stocarea datelor a devenit una dintre cele mai rapid dezvoltate părți ale infrastructurii IT. Utilizatorii Synology vor fi încântați de noile unități IronWolf 14TB de la Seagate”, a declarat Vincent Tsai, manager marketing de produs la Synology Inc. „Printr-o colaborarea eficienta, Seagate și Synology oferă o soluție sigură de stocare și backup pentru ca afacerile să își poată păstra datele valoroase.”

BarraCuda Pro 14TB – performanță desktop versatilă

Ca urmare a creșterii exponențiale a interacțiunilor online într-o serie de industrii și a cererii constante de productivitate ridicată, hard disk-ul BarraCuda Pro de 3,5 inch continuă să ofere soluția ideală de stocare pentru stațiile de lucru desktop sau pentru sistemele de stocare directă atașate (DAS).

Profesioniștii creativi, întreprinderile mici și personalul IT au nevoie de cantități mari de date care să fie livrate eficient și protejate în mod corespunzător. BarraCuda Pro oferă o viteză de 7200 RPM, împreună cu ratele de transfer de date de 250 MB/s și până la 256 MB de memorie cache, cea mai mare disponibilă astăzi, alimentată de tehnologia Multi-Tier Caching (MTC) de la Seagate, care oferă performanță de neegalat, având un spațiu de stocare masiv, de 14TB.

Fie că este vorba de editare video 8K sau de transfer de fișiere mari într-un backup, BarraCuda Pro oferă clienților viteză, versatilitate și durabilitate la un cost accesibil, precum și suportul unei garanții de 5 ani.

SkyHawk 14TB – optimizat pentru supraveghere

Industria de supraveghere evoluează rapid, iar cererea de rezoluție video mai mare, de analiză și de retenție mai lungă necesită capacități de stocare mult mai mari. Unitățile Seagate SkyHawk oferă combinația optimă de performanță, capacitate ridicată și fiabilitate, cele mai importante trei nevoi pentru clienții și integratorii de supraveghere.

Cu capacitatea de a stoca peste 9000 de ore de video HD și până la 64 de camere HD,** SkyHawk 14TB este optimizat pentru DVR-uri și NVR-uri, pregatite pentru inregistrare continua 24/7 și echipate cu firmware ImagePerfectTM pentru a minimiza pierderea cadrelor și a perioadelor de nefuncționare. Cu o garanție de 3 ani, clienții pot beneficia, de asemenea, de tehnologia unică SkyHawk Health Management, care monitorizează și analizează în mod activ starea discurilor, oferind utilizatorilor posibilitatea de a preveni, de a interveni și de a recupera datele din anomalii potențiale.

Exos X14 – pregătit pentru hyperscale

Construit pentru cerințele de eficiență, fiabilitate și securitate ale celor mai avansate centre de date hyperscale din lume, unitățile Exos X14 oferă o densitate mai mare a spațiului pentru a oferi capacități de stocare mai mari într-o formă compactă de 3,5 inch. În combinație cu cel mai mic consum de energie din industrie și performanțe optime din clasa sa, Exos X14 permite centrelor de date să maximizeze capacitățile de stocare, reducând în același timp complexitatea și costurile operaționale.

Pe măsură ce nevoia de stocare hyperscale și a cloud-ului crește exponențial, noile unități Exos X14 ale Seagate furnizează cu 40% mai mulți petabytes per rack, comparativ cu unitățile Exos 10TB, menținând aceeași amprentă mică. Exos X14 cu incinta pe bază de heliu oferă o reducere cu 10% a greutății față de dispozitivele air nearline și formatarea flexibilă pentru opțiuni de integrare mai largi și suport pentru un număr mai mare de încărcări de lucru. Exos X14 este livrat într-un sistem enterprise modular (Exos E 4U106) pentru o scalare ușoară până la o densitate de 1.4PB, fără precedent.

Anticipând cerințele globale de securitate, unitățile de discuri Exos X14 sunt protejate permanent de Seagate SecureTM, cripând în mod eficient toate datele fără reducerea performanțelor. Unitățile Exos X14 oferă o garanție limitată pe o perioadă de 5 ani și sunt concepute astfel încât să respecte certificarea FIPS 140-2, nivelul 2 de securitate, precum și criteriile comune de evaluare a securității tehnologiei informației (CC) ISO/Standardul de conformitate EIC 15408.

IronWolf și IronWolf Pro 14TB sunt disponibile la un preț de 529.99$ și respectiv 599.99$. BarraCuda Pro 14TB este disponibil la un preț de 579.99$. SkyHawk14TB este disponibil la un preț de 509,99$. Modelul Exos X14 este disponibil la prețul de 614,99$.

De asemenea, puteți găsi mai multe informații despre produsele 14TB ale Seagate la adresa:

https://www.seagate.com/internal-hard-drives/hdd/

* Servicii de salvare și recuperare de date Seagate disponibile numai pe versiunea IronWolf Pro.

** Calculul bazat pe H.264, pixeli de 1M, calitate medie, 15FPS, 1 cameră și 24 de ore de înregistrare/zi.

Brother anunta o noua gama LED color

* Noua gama de imprimante Brother este adaptata cerintelor de viteza si silentiozitate ale segmentului SOHO

Brother lanseaza o noua generatie de echipamente LED color L3000, cu principalele specificatii: viteza de imprimare de pana la 24 ppm, nivel de zgomot redus la 47dB, conectivitate sporita si gama variata de consumabile.

Gama este compusa din doua multifunctionale cu fax MFC-L3770CDW si MFC-L3730CDN, doua multifunctionale 3-in-1 DCP-L3550CDW si DCP-L3510CDW, precum si doua imprimante HL-L3270CDW si HL-L3210CW.

Adaptate la noile cerinte ale utilizatorilor, cele sase echipamente ale gamei destinate segmentului SOHO imbina nivelul ridicat al functionalitatilor cu nevoia de a lucra neintrerupt, dar si in conditii de costuri adaptate volumului de lucru.

Modelele de varf MFC-L3770CDW si HL-L3270CDW, a caror viteza de imprimare este de 24 de pagini pe minut, opereaza la un nivel de 47dB, iar celelalte patru modele opereaza la un nivel de 45dB avand viteza de imprimare de 18 pagini pe minut. Standardele in domeniu specifica un maxim de 50 de decibeli pentru a putea considera un mediu de lucru silentios, standard respectat foarte bine de noua serie de imprimante Brother.

Tipurile de conectare ale echipamentelor pornesc de la conectivitate in retea cu fir pentru MFC-L3730CDN, conectivitate wireless pentru toate celelalte modele si conectivitate NFC pentru mobil pentru multifunctionalul MFC-L3770CDW.

Toate modelele LED L3000 au tava de alimentare de 250 de coli, majoritatea au imprimare duplex automata, iar multifunctionalele au ADF de 50 de coli, asigurand functionare indelungata fara intreruperi.

Consumabilele destinate gamei vin in trei variante, tonere individuale de capacitate standard de 1000 de pagini pentru fiecare culoare – TN243BK/ C/ M/ Y, tonere de capacitate mare – TN247BK de 3000 de pagini si cyan, magenta, galben TN247C/ M/ Y de 2300 de pagini fiecare sau pachetul special care contine atat tonerul negru, cat si pe cele color standard, dar la un pret special recomandat de 989 de lei.

Echipamentele sunt simplu de instalat si utilizat, avand ecran tactil color de pana la 9,3cm la majoritatea modelelor, memorie de 512Mb la multifunctionale si de 256Mb la imprimante, cu procesor de 800MHz la toate modelele.

Despre Brother

Brother este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii de imprimare si comunicare. Pe segmentul de piata al echipamentelor multifunctionale laser monocrom, Brother a devenit lider de piata traditional in Europa. Fondata in anul 1908 in Japonia, in anul 2018 compania aniverseaza 60 de ani de existenta in Europa. La nivel mondial, Brother are peste 25,000 de angajati. Calitatea, preturile avantajoase, programele de marketing, distributie si service la nivel local, grija pentru protectia mediului si permanenta pozitionare alaturi de clienti, sunt tot atatea atribute care asigura succesul Brother in Europa. Produsele Brother sunt bazate pe tehnologie proprietara care este dezvoltata, produsa si distribuita in proportie de 100% in-house. Brother detine o serie de certificari internationale de renume precum “Energy Star”, “der Blauer Engel” si “Ecomark”.

Rowenta Silence Force 4A+, “roommate-ul” care te scoate din impas

Rowenta Silence Force 4A+, “roommate-ul” care te scoate din impas

Ai asteptat de multa vreme acest moment si, in sfarsit, a sosit! Incepi facultatea, te-ai mutat de acasa si pornesti intr-o noua etapa din viata ta. Iar cum fiecare restart vine la pachet” si cu o curatenie generala, iei cu tine cel mai harnic si mai silentios “roommate”: aspiratorul cu sac Rowenta Silence Force 4A+.

Vacuum even in the silence of the night

Dupa ce ai despachetat si aranjat lucrurile prin casa, inca mai gasesti resurse sa aspiri. Oh, wait! Realizezi ca e trecut de ora 9 seara si administratorul doar ce ti-a transmis sa respecti orele de liniste. Don’t stress about it! � Cu Rowenta Silence Force 4A+ nimeni nu isi va da seama ca inca nu ai terminat curatenia. Datorita tehnologiei Extreme Silence, acesta are un nivel de zgomot redus, de numai 66dB(A) la putere maxima.

In plus, aspiratorul combina performantele de curatare cu silentiozitatea extrema si indeparteaza murdaria in profunzime de pe orice suprafata. Datorita celor 3 niveluri de filtrare, dar si a periei de aspirare de inalta eficienta P3WER GLIDE, aspiratorul retine 99,9% din particulele de praf, inclusiv microparticulele care cauzeaza alergii si astm.

Rowenta Silence Force 4A+ dispune de tehnologia de top a noului motor cu sistemul EffiTech, ce deschide calea spre eficienta energetica maxima, pentru o mai buna aspirare a prafului, cu un consum mai redus de energie.

Dar cum ramane cu golirea sacului? Inovatia este iarasi de partea ta! Aspiratorul este prevazut cu noul sac de praf Hygiene+, special creat pentru o filtrare perfecta si o igiena imbunatatita, datorita clapetei de inchidere automata, care elimina formarea norilor de praf la inlocuirea acestuia.

Nu uita! Achizitioneaza pana pe 31 decembrie orice aspirator Rowenta Silence Force sau X-Trem Power si beneficiezi de 3 ani de garantie extinsa de la Rowenta, la inregistrarea produsului pe http://www.garantieextinsa.rowenta.ro/.

Curatenia este gata, iar tu te poti bucura, in sfarsit, de prima ta seara de libertate.

Vin rosu sau roze? �

OPTEX anunta participarea la Expozitia de Securitate de la Essen, din Germania

OPTEX, lider mondial in dezvoltarea de solutii de detectie, va invita la standul sau de anul acesta de la expoziția de solutii pentru securitate de la Essen, din Germania, care se va desfasura in perioada 25-28 septembrie.

Siguranta locuintelor si a bunurilor, a afacerilor si a marfurilor, precum si a tuturor proprietatilor in general reprezinta unul dintre elementele societatii moderne care contribuie la o calitate mai ridicata a vietii. De aceea, OPTEX continua sa depuna eforturi semnificative pentru dezvoltarea de noi tehnologii si solutii, precum si pentru imbunatatirea celor deja existente, care sa permita monitorizarea si securizarea eficienta a oricarui tip de perimetru, fie el interior sau exterior. Iar rezultatele acestor eforturi vor fi expuse din nou anul acesta pentru publicul interesat, in cadrul Expozitia de Securitate de la Essen, din Germania. Delegatii din Romania vor fi asteptati la standul 5B48 din hala 5 de Dragos Enea, reprezentatul OPTEX in Romania.

”Pentru noi, la OPTEX, securitatea si protectia bunurilor si oamenilor reprezinta factori cheie pentru imbunatatirea vietii. De aceea, ne straduim intotdeauna sa cream solutii adaptate necesitatilor si pregatite pentru viitor, motiv pentru care suntem printre cei mai buni in ceea ce facem. De asemenea, un rol foarte important pentru noi il are relatia cu partenerii, cu clientii si cu utilizatorii, de feedback-ul carora tinem intotdeauna cont in dezvoltarea de noi produse si pe care dorim sa ii punem la curent cu cele mai noi solutii OPTEX. Iar una dintre cele mai bune ocazii pentru acest lucru este Expozitia de Securitate de la Essen, din Germania, unde ii asteptam cu drag pe cei interesati sa le demonstram modul in care diferitele tehnologii de detectie utilizate de produsele noastre pot imbunatati sistemele de securitate”, a spus Dragos Enea, Customer Service Manager pentru Romania si Bulgaria la OPTEX.

La evenimentul din Essen, se vor afla reprezentanti tehnici ai OPTEX, precum si reprezentanti ai echipelor de vanzari si marketing, precum si din conducerea companiei, astfel ca acestia vor putea oferi informatii, atat in cadrul propriului stand, cat si la standul 5G30 din hala 5 al partenerului Genetec – dezvoltator de solutii VMS. Totodata, va fi prezentat noul firmware versiunea a 8-a pentru scanerele LIDAR 2D, ce introduce o zona de preavertizare cuprinsa, in functie de model, intre mai putin de 20m si 100m. Astfel, modelul RLS-3060SH asigura, de exemplu, o zona de preavertizare cu detectie la 50m in modul orizontal si 100m (50m de fiecare parte) in modul vertical. Vor fi organizate demonstratii cu versiunile compacte ale scanerelor LIDAR 2D, potrivite pentru utilizare la interior si la exterior, precum si cu turnurile pre-asamblate si cu senzorii de raza lunga PoE/IP, ce suporta integrare cu platforme VMS si PSIM, inclusiv ela-soft.

Mai mult de atat, va fi expusa noua serie Shield PIR, formata dintr-un model volumetric cu acoperire la 900 si raza de 12m si nu mai putin de 12 modele de tip cortina – toate prevazute cu un design versatil, ce include mai multe optiuni de carcase. Pe langa acestea, va fi prezenta si noua serie WXI de echipamente de detectie cu tehnologie PIR la 1800, ce urmeaza a fi lansata in curand in Europa. Iar pentru demonstrarea capabilitatilor de detectie la intruziune pe mai multe niveluri, la stand vor fi instalate solutii integrate dedicate securizarii obiectivelor comerciale si de infrastructura critica, precum protectia perimetrului prin senzori cu fibra optica de la FiberSensys si pereti virtuali generati de echipamente OPTEX REDSCAN.

In paralel, detectia pe distante mari poate fi asigurata cu echipamente din seria SIP, ce pot observa prezenta obiectelor straine pe suprafete de 100×4 sau 50×30 m, cu o impartire in 3 zone independente pentru a facilita pozitionarea oportuna a camerelor de supraveghere video.

Despre Optex

OPTEX Co., Ltd este lider global in dezvoltarea de solutii de detectie, senzorii OPTEX dedicati supravegherii de interior si de exterior fiind distribuiti la nivel mondial. Printre produsele lansate se numara atat detectoare cu fir si wireless, cat si senzori specializati cu rolul de a activa sistemele CCTV. De asemenea, OPTEX este dezvoltatorul unui detector laser de clasa I, dedicat celor mai rafinate integrari de sisteme de securitate. De la lansare si pana acum, OPTEX si-a construit reputatia la nivel mondial de producator de produse si tehnologii inovative si de calitate. Mai multe detalii la: http://www.optex-europe.com/products/.

Gamerii GeForce pot descărca driverul Game Ready pentru Shadow of the Tomb Raider

NVIDIA lansează noul driver Game Ready pentru Shadow of the Tomb Raider, care oferă suport Ansel și Highlights. Acest driver va oferi, de asemenea, cea mai bună experiență de joc pentru titluri ca Assetto Corsa Competizione, Call of Duty: Black Ops 4 Blackout open beta, Dying Light: Bad Blood și Insurgency Sandstorm.

Disponibile din ziua lansării oficiale sau chiar mai devreme, driverele Game Ready le permit jucătorilor GeForce să se bucure de cea mai bună experiență a jocului. Ca o garanție suplimentară a calității, fiecare driver Game Ready are certificare WHQL de la Microsoft.

Highlights pentru Shadow of the Tomb Raider, Dying Light: Bad Blood și Insurgency Sandstorm!

Încă un aspect important al driverelor Game Ready de la NVIDIA este faptul că ele vin în general cu feature-uri noi pentru utilizatorii GeForce.

Pe lângă Shadow of the Tomb Raider, acest driver Game Ready adaugă posibilitatea de surprindere a secvențelor importante din joc și pentru Dying Light: Bad Blood.

Prin secvențe sunt surprinse cele mai importante și memorabile  realizări ale jucătorului. Fiind integrate direct în structura jocului, aceste mecanisme „știu” exact când are loc momentul magic – fie că este vorba despre confruntarea cu un inamic foarte puternic sau de momentul anihilării inamicilor din joc – și înregistrează automat aceste scene cu ajutorul tehnologiei ShadowPlay. Când sesiunea se încheie, Highlights îi prezintă utilizatorului panoul de secvențe pentru a putea să își mai urmărească încă o dată victoriile și chiar să le distribuie pe Facebook, Youtube sau Weibo.

Shadow of the Tomb Raider și Insurgency Sandstorm Get Ansel!

Pe lângă Shadow of the Tomb Raider, și Insurgency Sandstorm primește suport Ansel cu ajutorul acestui nou driver.

Ansel este o tehnică revoluționară de a surprinde cadre importante din joc sub forma unor fotografii. Utilizatorii își pot compune instantaneele din orice postură, le pot retușa cu ajutorul filtrelor de post-procesare, pot capta imagini HDR în formate de înaltă fidelitate și își pot distribui capturile de ecran în 360 de grade prin smarphone, PC sau cască VR. Mai multe informații pe pagina despre Tehnologia Ansel.

Link-uri conexe:

Povestea driver-ului Game Ready Driver pe GeForce.com:

https://www.nvidia.com/en-us/geforce/news/shadow-of-the-tomb-raider-game-ready-driver/

Descărcare driver Game Ready:

https://www.geforce.com/drivers

Tehnologia GeForce RTX disponibilă pentru Shadow of the Tomb Raider:

https://www.nvidia.com/en-us/geforce/news/shadow-of-the-tomb-raider-rtx-ray-traced-shadows/

Tehnologia GeForce RTX disponibilă pentru Assetto Corsa Competizione:

https://www.nvidia.com/en-us/geforce/news/assetto-corsa-competizione-rtx-ray-tracing/

Allview Soul X5 – te învață, te asistă, te distrează

06.09.2018 – Brandul românesc Allview lansează un nou telefon din gama Soul.

Allview Soul X5 este telefonul care va capta toate privirile în perioada următoare.  Dispozitivul beneficiază de inteligență artificială integrată într-un design futurist, la un preț fără concurență.

Soul X5 vine cu o nouă funcție integrată în camera sa: FunEmoji. Aceasta permite utilizatorului să își transpună mimica și vocea într-un personaj haios și să împărtășească experiența sa direct pe rețelele de socializare. Aplicația va deveni disponibilă în septembrie și pentru deținătorii de Soul X5 Pro, telefon vândut deja pe scară largă de Allview. O altă noutate adusă de Soul X5 este funcția Live Photo, prin care utilizatorul poate să anime orice imagine, deschisă ulterior prin Google Photos.

Soul X5 este inovator nu doar când vine vorba de distracție, ci și când vine vorba de capacitatea de învățare și adaptare a dispozitivului la comportamentul utilizatorului, prin intermediul inteligenței artificiale de ultimă oră. De la o utilizare la alta, Soul X5 devine mai performant și propune utilizatorului optimizări, citind și intepretând comportamentul si nevoile acestuia.  Un exemplu relevant este cel al camerei care identifică imaginea și își adaptează setările automat, asfel încât să livreze o fotografie perfectă. În spatele inteligenței artificiale de pe Soul X5 stă un procesor MediaTek Helio P22 (cu opt nuclee tactate până la 2.0 Ghz, 12nm) la care se adaugă tehnologia  CorePilot™.

Camerele telefonului Soul X5 de la Allview sunt gândite astfel încât să îi ofere utilizatorului o experiență totală în materie de imagine. Noua tehnologie MediaTek Imagiq este integrată atât în camera duală (16MP+5MP) a dispozitivului, cât și în camera frontală a acestuia (16MP+AI). Tehnologia permite realizarea de fotografii spectaculoase, cu efecte de profunzime, similare cu cele obținute folosind un DSLR, cu camera principală și cea secundară.  Totodată, tehnologia Imagiq permite capturarea unor fotografii de calitate, în condiții de luminozitate scăzută. Procesorul Mediatek Helio P22 dispunde de un nou sistem electronic de stabilizare al imaginii, astfel încât camerele focalizează rapid și precis.

AVI face furori și pe Soul X5, transformând telefonul într-un veritabil asistent personal al utilizatorului. Soul X5 dispune de noul Visual UI 3.0. Swipe, care permite ascunderea Notch-ului și a funcțiilor home, back, history, reluarea acestora doar printr-un swipe, optimizarea consumului de energie și date, precum și alte funcții inedite care pot fi descoperite pe https://www.allview.ro/faqsoulx5.

Cu un display de 5.86” IPS INCELL și un raport 19:9, Soul X5 dispune de recunoaștere facială, oferind un plus de securitate utilizatorului. Telefonul este disponibil la precomandă începând cu 6 septembrie, la prețul de 1099 lei. Cei care doresc să își precomande telefonul, vor primi și o surpriză de la Allview. Mai multe detalii despre produs și comenzi, găsiți pe www.allview.ro/soulx5.

u noul telefon funcţional Cat® B35 Smart 4G veţi rămâne conectaţi mai mult timp

5 septembrie 2018, IFA Berlin – Din gama telefoanelor Cat face parte şi Cat B35, un telefon funcţional rezistent, cu acumulator mare şi suport 4G pentru toate apelurile şi mesajele text, pentru navigare rapidă pe Internet şi accesul la toate aplicaţiile importante.

Dispozitivul Cat B35 este rezistent la cădere, praf şi apă, fiind destinat pentru utilizarea în cele mai dificile condiţii de către clienţii care au nevoie de o conexiune de voce şi de text fiabilă. Operează în reţelele 4G LTE şi susţine VoLTE şi VoWiFi. Utilizatorii pot utiliza servicii care necesită conexiunea la un smartphone, cum ar fi e-mai social media, hărţi, căutare şi Google Assistant.

Telefoanele funcţionale reprezintă o parte importantă a portofoliului de telefoane Cat. Dispozitivul Cat B35 este cel mai nou terminal din seria de telefoane funcţionale Cat, fiind destinat clienţilor care au nevoie de un dispozitiv fiabil pentru a rămâne în contact în timpul zilelor de lucru lungi, dar şi pentru companiile care doresc să pună la dispoziţia angajaţilor un telefon cu preţ accesibil pentru a putea fi găsiţi în timpul programului de lucru.

Ca toate telefoanele Cat, Cat B35 este un terminal robust, rezistent şi testat în condiţii extreme. Deţine certificatul IP68, fiind impermeabil până la 1,2 m adâncime timp de până la 35 de minute, poate să cadă în mod repetat pe beton de la înălţimea de 1,8 m, este rezistent la praf şi la temperaturi extreme. Are o baterie mare de 2300mAh, care permite 12 ore de convorbire și 30 de zile în regim de aşteptare.* Aceste funcţii sunt foarte importante pentru cei care deţin telefoane Cat. Conform unui studiu recent, la care au participat 25 mii de utilizatori de telefoane Cat, 4 din cele 5 funcţii considerate a fi cele mai importante aveau legătură cu robusteţea şi 98 % dintre clienţi au considerat că durabilitatea mare bateriei este un element principal. Peste jumătate dintre clienţi (58 %) şi-au deteriorat grav telefonul deţinut înainte de a trece la un telefon Cat, ca o alternativă robustă.

“Cat B35 reprezintă un pas important în modificarea portofoliului nostru, pentru că oferă noilor clienţi funcţii 4G,” spunea Peter Stephens, director general al companiei Bullitt Group. “Chiar dacă livrările de telefoane funcţionale au scăzut în 2018, piaţa globală rămâne importantă, mai ales în sectorul dispozitivelor rezistente, unde companiile şi persoanele doresc să evite costurile mari de reparaţii şi problemele în utilizare. Beneficiind de funcţiile 4G, Cat B35 oferă unu public nou acces la noi servicii conectate – este vorba despre o ofertă atractivă pentru clienţii şi operatorii parteneri ai noştri. ”

Preţul de vânzare cu amănuntul, sugerat de producător, al telefonului Cat B35 4G este de 109 EUR şi telefonul este disponibil pe www.catphones.com

Specificaţii principale*

  • Baterie mare, 2300 mAh
  • IP68 – rezistent la praf, impermeabil până la o adâncime de 1,2 m timp de 35 de minute
  • Rezistent la cădere pe beton de la înălţimea de 1,8 m
  • MILSPEC 810G
  • Rezistent la vibraţii, nisip, sare, ceaţă şi presiune
  • KaiOS 2.5
    • Aplicaţi pre-instalate: Google Assistant (se activează ţinând apăsat butonul central / “OK”), Google Maps™, Google Search™, YouTube™
    • Din KaiStore: Facebook, Twitter şi altele
    • Funcţie de blocare şi ştergere de la distanţă în caz de furt
  • LTE (4G) cu suport VoWiFi a VoLTE (în funcţie de reţea)
  • Nano SIM, variante cu dual şi sigle SIM
  • Wi-Fi şi Wi-Fi hotspot
  • Bluetooth ® 4.1
  • Micro USB 2.0
  • aGPS, GPS, Glonass
  • Conector căşti
  • Chipset Qualcomm 8905 Dual-Core 1.3GHz
  • Display color 2,4, QVGA
  • Cameră 2 MPx
  • 512 MB RAM, 4 GB ROM (se poate extinde cu microSD)
  • Radio FM

*Lăţimile de bandă ale reţelei pot varia în zonă în funcţie de operatorul de telefonie mobilă şi de locaţia dvs.

De asemenea, viteza de încărcare şi descărcare depinde de operatorul de telefonie mobilă. Spaţiul de stocare este mic din cauza software-ului telefonului. Timpii de utilizare a bateriei (timpul de convorbire, timpul de aşteptare ş.a.) se bazează pe tehnologia 3G şi depind de utilizarea reţelei şi a telefonului. Notă: Specificaţiile pot fi modificate fără o notificare prealabilă.

Despre dispozitivele şi accesoriile Cat:

Marca Cat este un simbol al încrederii, durabilităţii, fiabilităţii şi calităţii. ADN-ul mărcii Cat se găseşte în fiecare telefon mobil Cat şi în accesoriile oferite de compania Bullitt Mobile Ltd., oferind o experienţă fără limite, cu mobilitate robustă.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cum sunt fabricate telefoanele Cat şi accesoriile, vizitaţi www.catphones.com.

TeCOMM 2018: Cum cresti rata de conversie cu 20% in eCommerce

Cresterea anuala a volumului de vanzari si a relevantei pe piata nationala, completata de extinderea catre noi piete sunt doar cateva dintre preocuparile principale ale fiecarui proprietar de magazine online. Daca vorbim de peisajul actual al comertului online romanesc, putem aminti doar cateva zeci de magazine online care se pot lauda cu cifrele lor.

In acest context, marea majoritate se zbate pentru a avea conversii mai mari, fie ca discutam despre inscriere la newsletter, click pe un anumit banner sau achizitionarea unui produs de pe site.

Una dintre metodele prin care un magazin online poate sa isi creasca rata de conversie este prin redesign”, declara Gennadiy Vorobyov, co-fondator & CEO Netpeak Bulgaria (agentie de marketing digital). Gennadiy va fi prezent in cadrul TeCOMM pe data de 9-10 noiembrie 2018. Acesta sustine o prezentare detaliata insotita de un studiu de caz in care va explica cum poate sa creasca rata de conversie cu peste 20% in urma redesignului strategic.

TeCOMM 2018: continut live, intrebari reale, interactiune cu profesionisti

Main stage-ul din acest an pune accent prin speakerii prezenti la eveniment pe Greseli in eCommerce si cum pot fi ele evitate, prin prezentarea studiilor de caz, prin experienta celor care urca pe scena, toate adaptate pietei de eCommerce actuale.

La editia aceasta am decis sa aducem in discutie si aspectele mai putin placute ale industriei. Avand latura practica si motivationala, speakerii prezenti pe main stage au rolul de a puncta ce gresesc businessurile online, cum pot sa corecteze sau sa evite din start anumite greseli. “ declara Iulia Pascal, Marketing Manager TeCOMM.

Printre speakerii confirmati se numara: Ana Sipciu (Industry Manager, Google Romania), Ivan Imhoff (Founder&CEO Cognytive), Gabriela Lungu (Fondator, Wings), Petr Svoboda (CEO Shopsys).

Sectiune noua @ TeCOMM

“Fie ca discutam de platforme de eCommerce, cifre, grafice sau tooluri care ne usureaza activitatea, in online este, inevitabil, despre tehnologie. Tocmai de aceea, am adus in agenda TeCOMM o sectiune dedicata celor care stau in spatele tastelor: developerii. AI & Big Data MasterClass se adreseaza arhitectilor de software, managerilor tehnici, dezvoltatorilor de Inteligenta Artificiala si specialistilor in data science. Fiind un eveniment hands-on, AI & Big Data for developers reprezinta cadrul ideal de invatare, creare, dezvoltare si testare a programelor care au menirea de a ne schimba total businessul. MasterClassul dedicat dezvoltatorilor de inteligenta artificiala si Big Data are loc pe 9 Noiembrie 2018 si este parte din TeCOMM, evenimentul premium de eCommerce”, declara organizatorii.

Parteneri

Exponea, Netopia, Turkish Airlines, Kiss FM, DWF, eMag Marketplace, Filadelfia Turism, C-Solution, SMSLink.ro, Profitshare, Conectoo, iAgency.ro, Gomag, Online Mastery.

Allview Soul X5 va fi lansat pe 6 Septembrie si va oferi experienta FunEmoji

Allview Soul X5 este unul dintre cele mai asteptate smartphone-uri ale finalului de an. Cu siguranta ca se va vinde extrem de bine in Romania datorita excelentului raportului calitate-pret cu care ne-a obisnuit Allview. Pe langa dotarile hardware care nu pot fi trecute cu vederea, cumparatorii vor fi atrasi si de experienta FunEmoji, care include o serie de emoji-uri prin intermediul carora utilizatorii isi pot exprima personalitatea.

Folosind camera frontala a lui Allview Soul X5 si inteligenta artificiala a procesorului care echipeaza noul smartphone, utilizatorii vor putea crea emoji-uri dinamice si amuzante.
Miscarile, gesturile si expresiile faciale ale utilizatorilor vor fi transformate in emoji-uri dinamice. In plus, Soul X5 va recunoaste vocea utilizatorului. Astfel, cumparatorii noului Allview Soul X5 vor putea trimite prietenilor sau posta pe retelele sociale mesaje animate cu sunet, folosind personajele amuzante care le imita expresiile faciale.