Epson lansează multifuncţionalele EcoTank compacte, albe

  • Multifuncţionale compacte economice –
  • Proiectate pentru a reflecta trendurile în materie de design

București, 5 martie 2019 – Multifuncționalele medaliate EcoTank de la Epson vin într-un format nou compact, caracterizat de linii elegante (atât L3160, cât și L3156) și cu finisaj alb (doar în cazul modelului L3156), care le fac să se integreze optim în spațiile amenajate în stil modern. Noile modele vor fi puse în vânzare începând din aprilie 2019.

Ksenia Gordeeva, senior product manager, Epson Europe, declară: „Imprimantele negre au fost mereu foarte populare, dar unii clienți şi-au exprimat dorinţa de a putea opta pentru echipamente care să se încadreze mai bine din punct de vedere estetic în locuințele moderne şi în birourile elegante. Considerăm că noile modele lansate satisfac tendințele actuale, datorită finisajului alb și noului format cu dimensiuni reduse”.

Toate noile multifuncționale din gama EcoTank (L3160, L3156) au un design actualizat, special conceput să economisească spațiu. Rezervorul de cerneală nu mai este poziționat lateral, ci se află integrat în carcasă și este orientat frontal. Pe lângă reducerea spațiului ocupat, această modificare le permite utilizatorilor să verifice foarte simplu cantitatea de cerneală disponibilă. În plus, noile recipiente nu necesită presare manuală pentru a elibera tot conținutul în rezervor, astfel că realimentarea devine simplă și fără dificultăţi şi (datorită formelor unice ale picurătoarelor) se elimină riscul reîncărcării cu o culoare greșită.

Pentru a păstra aceeași autonomie generoasă pe care o au și celelalte modele EcoTank economice din gamă, aceste multifuncționale (L3160, L3156) sunt echipate cu câte un rezervor voluminos, care poate fi alimentat din recipiente de cerneală mari. Fiecare multifuncțional este însoțit la achiziție de un set de recipiente inclus care oferă suficientă cerneală pentru până la trei ani de utilizare1. Rentabilitatea ridicată le oferă consumatorilor posibilitatea de a face economii de până la 90% la costurile pentru cerneală2. Noile recipiente cu cerneală pentru realimentarea multifuncționalului au, de asemenea, prețuri accesibile.

Cu modelele EcoTank, se poate imprima cu ușurință direct din telefoane mobile, tablete și laptopuri. Opțiunile Wi-Fi şi Wi-Fi Direct le permit utilizatorilor să trimită documente pentru a fi printate de pe dispozitive inteligente, folosind aplicația Epson iPrint3. Multifuncționalul poate primi fișiere de aproape oriunde din lume prin Epson Email Print 3 .

Cele mai noi multifuncționale EcoTank oferă consumatorilor chiar mai multe opțiuni: L3156 este un multifuncțional 3-în-1 alb, cu Wi-Fi/Wi-Fi Direct, iar modelul L3160 este un multifuncțional 3-în-1 negru, cu ecran LCD și Wi-Fi/Wi-Fi Direct.

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro. http://www.epson.ro

Programul „Viziunea ecologică 2050”

http://eco.epson.com/

 

 

Alpha Hub, primul program pentru startup-uri inițiat de Paddy Power Betfair, generează două parteneriate comerciale

Lansat în Cluj-Napoca, programul a atras aplicații de la 200 de startup-uri din 54 de țări

Cluj-Napoca, 4 martie 2019 – Prima ediţie a Alpha Hub, acceleratorul de parteneriate corporate lansat în Cluj-Napoca de Paddy Power Betfair, o companie din Financial Times Stock Exchange 100, a generat primele două parteneriate exploratorii. Programul care s-a desfăşurat între 20 noiembrie şi 4 decembrie 2018 a avut scopul de a identifica tehnologii şi produse care completează iniţiativele interne de inovare ale Paddy Power Betfair.

Conceptul unic al programului, dezvoltat şi lansat în parteneriat cu Risky Business şi Techsylvania, oferă startup-urilor o cale mai ușoară pentru explorarea unor oportunități de colaborare corporate.

Când abordează companii mari, startup-urile pot să îşi petreacă luni întregi doar încercând să obţină o întâlnire. Din acel punct, mai poate dura încă un an până la stabilirea unei colaborări. Programe precum Alpha Hub pot ajuta startup-urile şi corporaţiile să exploreze posibilele parteneriate într-un mod eficient şi util”, a declarat Jennifer Austin, partener Risky Business.

Prima ediţie a Alpha Hub a fost dedicată domeniului Responsible Gambling (Joc Responsabil) şi a atras peste 200 de aplicatii din 54 de ţări. Seria inaugurală de startup-uri acceptate în program include şapte companii, cu fondatori din România, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Grecia, Danemarca şi Turcia. În final, două startup-uri au fost selectate pentru parteneriate exploratorii: Mindway AI şi Pamble.

Mindway AI, o companie daneză, foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta companiile să detecteze primele semne ale comportamentului compulsiv al jucătorilor. Întrucât au investit deja în mod semnificativ pentru a-şi dezvolta algoritmii machine learning, Mindway AI completează şi extinde eforturile continue ale Paddy Power Betfair dedicate inovării şi îmbunătăţirii Jocului Responsabil. Mindway AI a primit o investiţie angel de 300.000 de euro anul trecut şi urmează să deschidă o nouă rundă în a doua jumătate a lui 2019.

Pamble, un startup românesc pre-seed, dezvoltă prima aplicaţie de tip companion pentru o abordare integrată a comportamentelor problemă ale jucătorilor. CEO-ul companiei, Georgina Lupu Florian declară: “Conduc propria firmă de development, Wolfpack Digital, de 4 ani, iar acum, dupa ce am ajuns la peste 40 de angajaţi, explorăm dezvoltarea propriilor produse. Elaborarea unei strategii împreună cu liderii Paddy Power Betfair m-a ajutat să înţeleg şi mai bine atât domeniul Responsible Gambling, cât şi modul de creare a parteneriatelor corporate, nepreţuite pentru dezvoltarea Pamble.

Prima ediţie a Alpha Hub a demonstrat potenţialul colaborărilor dintre Paddy Power Betfair şi startup-uri care pot completa propriile noastre produse, tehnologii şi eforturi de inovare. Suntem foarte interesaţi să extindem acest proces în viitor”, completează Robert Smith, liderul proiectului Alpha Hub la Paddy Power Betfair.

Deşi încă nu s-a stabilit o dată pentru următoarea ediţie a Alpha Hub, programul acceptă în continuare aplicaţii, prin completarea formularului disponibil pe www.alphahub.tech.

Risky Business este un fond de investiţii  100% privat care dezvoltă propriile programe pentru startup-uri, oferind de asemenea consultanţă privind strategia şi inovaţia pentru corporaţii, ajutându-le să creeze şi să organizeze programe şi iniţiative de inovare interne şi externe.

Techsylvania este un eveniment european de top dedicat tehnologiei. Având loc în Cluj-Napoca, România, atrage peste 3000 de participanţi în fiecare an, incluzând peste 40 de speakeri internaţionali, precum şi 15 startup-uri internaţionale, care prezintă în cadrul competiţiei Startup Avalanche.

Paddy Power Betfair este unul dintre principalii operatori din domeniul pariurilor sportive şi jocurilor la nivel internaţional, parte a indexului FTSE 100 al London Stock Exchange. Portofoliul de brand-uri Paddy Power Betfair se adresează unui număr de peste 5 milioane de clienţi la nivel global.

Unilever lansează campania „Plantează un copac și oferă-l cuiva drag!” alături de Plantăm fapte bune în Romania și Mega Image

Începând cu 1 martie 2019, Unilever împreună cu Plantăm Fapte Bune în România lansează campania „Plantează un copac și oferă-l cuiva drag!” in rețeaua Mega Image.

Unilever, unul dintre liderii globali pe piaţa bunurilor de larg consum, cunoscut pentru implicarea într-un stil de viață sustenabil și investițiile în comunitatea locală și în mediu, se alătură inițiativei Plantăm fapte bune în România împreună cu Mega Image pentru a împăduri zonele din sudul României.

Aceasta campanie continuă seria acțiunilor de sustenabilitate desfășurate de Unilever în România, compania fiind cunoscută la nivel local pentru campaniile inițiate de Domestos (Domestos susține igiena în școli), Cif (Cif curăță România) sau Rexona (Rexona te provoacă la 5000 de pași pe zi împreună cu Simona Halep).

„Unilever este recunoscut și apreciat pentru brandurile care investesc într-un stil de viață sustenabil și în creșterea impactului social pozitiv. «Plantează un copac și oferă-l cuiva drag!» este o inițiativă puternică și sperăm să aibă un ecou pozitiv în rândurile consumatorilor care pot contribui printr-un gest simplu la o acțiune cu efecte pe termen lung pentru binele comunității și al mediului”, declară Lavinia Gheorghe, Customer & Channel Development Lead Unilever South Central Europe.

Plantăm fapte bune în România este o iniţiativă naţională de împădurire bazată pe voluntariat, care a pornit la drum în 2011. Până în prezent, aproape 35.000 voluntari au plantat și îngrijit 736.000 copăcei pe un total de peste 235 hectare de terenuri publice neproductive în localități din 27 de judeţe.

Pentru a te alătură campaniei „Plantează un copac și oferă-l cuiva drag!” trebuie să achiziționezi produse Unilever din cadrul magazinelor Mega Image în valoare de minimum 30 RON. Înscrierea în campanie se face pe baza înregistrării bonului fiscal pe www.unilevertepremiaza.ro . Astfel, vei putea oferi cuiva drag un copac, pe care va avea ocazia să îl planteze într-un nou spațiu verde alături de Plantăm fapte bune în România. Pe lângă participarea în cadrul acestei inițiative de împădurire, persoanele înregistrate vor avea șansa de a câștiga biciclete Pegas. Aceste premii se vor acorda prin extragere la tombolă, care va avea loc la finalul campaniei.

Produse participante în campanie sunt: Dove, Dove Men + Care, Rexona, Dero, Omo, Coccolino, Cif, Domestos, Delikat, Hellmann’s. Campania se desfășoară pe toată perioada lunii martie. Pentru mai multe detalii, consultă regulamentul disponibil în mod gratuit pe www.unilevertepremiaza.ro.

Unilever se concentrează asupra furnizării mai multor beneficii sociale și de mediu în mai multe părți ale lumii prin intermediul Unilever Sustainable Living Plan (USLP). Încă de la începutul lansării USLP în 2010, Unilever a raportat deschis progresul companiei și au făcut pași mari în îndeplinirea multora dintre obiectivele ambițioase pe care le-au stabilit. În momentul de față, Unilever este pe cale să îndeplinească în jur de 80% din angajamentele globale, printre care îmbunătățirea sănătății și a bunăstării a 1 miliard de persoane, reducerea impactului asupra mediului la jumătate și îmbunătățirea mijloacelor de trai pentru milioanele de angajați, furnizori și comercianți.

Despre Unilever

Unilever este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de alimente și produse de îngrijire personală, prezent în peste 190 de țări, ajungând la 2,5 miliarde de consumatori în fiecare zi. Compania are 161,000 de angajați și a generat vânzări în valoare de 53.7 miliarde € în 2017. Peste trei sferturi (85%) din businessul companiei se desfășoară pe piețele emergente sau în curs de dezvolare. Unilever are mai mult de 400 de branduri ce pot fi găsite în casele din întreaga lume, inclusiv Dove, Rexona, Axe, Domestos, Cif, Hellmann’s, Delikat, Dero, Lipton, Algida, Ben & Jerry’s și Magnum.

Prin Planul Unilever pentru un stil de viaţă sustenabil, compania şi-a propus:

* Să ajute mai multe de un milliard de oameni să acţioneze pentru a îşi îmbunătăţi sănătatea şi starea de bine până în 2020.

* Să reducă la jumătate amprenta de mediu a produselor până în 2030.

* Să îmbunătăţească viaţa a milioane de oameni până în 2020.

Planul Unilever creează valoare, determinând creșterea businessului și a încrederii, eliminând costuri și reducând riscurile. Brandurile sustenabile ale companiei cresc cu 46% mai rapid decât restul businessului și reprezintă mai mult de 70% din creșterea companiei în 2017.

Unilever s-a situat pe primul loc, în 2018, în domeniul său de activitate, în Indexul Sustenabilităţii Dow Jones. În clasamentul FTSE4Good Index, a atins cel mai mare scor de mediu (5). Conduce în topul Global Corporate Sustainability Leaders, în anul 2017, pentru al şaptelea an consecutiv, potrivit sondajului anual GlobeScan/SustainAbility. Unilever s-a angajat să aibă o amprentă zero de carbon până în 2030.
Pentru mai multe informații despre compania și brandurile Unilever vizitați www.unilever.com. Pentru mai multe informații despre Unilever și planul său pentru un stil de viață sustenabil: www.unilever.com/sustainable-living

Signify anunță accelerarea testelor pentru tehnologia LiFi: transmisia de date prin intermediul luminii

Signify (Euronext: LIGHT), lider mondial în iluminat, anunță accelerarea testelor la sistemul-pilot LiFi (”light fidelity”), transmisia de date prin intermediul luminii, lucrând cu peste 30 de clienți din Europa, America de Nord și Asia. Dispozitivele sale de iluminat LED compatibile cu tehnologia LiFi îmbină o calitate excelentă a luminii cu o conexiune wireless sigură, stabilă şi rapidă, care utilizează unde luminoase.

Implementarea tehnologiei LiFi, din Bangalore până în Stavanger

Clienții care testează tehnologia de pionierat sunt localizați peste tot în lume. În Bangalore, India, administratorul clădirii birouri Incubex a amenajat o sală de ședințe LiFi pentru a permite companiilor și start-up-urilor pe care le deservește să exploreze tehnologia.

“De la începuturile noastre am experimentat activ și am promovat noile tehnologii. Oferim celor peste 450 de membri de la hub-ul Tech Park Manya și celor peste 3.500 de membri de la celelalte hub-uri ale noastre oportunitatea să fie primii care au acces la această nouă tehnologie care va ajunge peste tot. Până acum am primit feedback excelent și multe solicitări de la clienţii noștri”, a spus Alap Uttamchandani, fondatorul Incubex.

Atea, liderul de infrastructură IT în regiunea nordică și baltică, implementează LiFi în birourile sale din Stavanger, Norvegia. Compania a instalat corpuri de iluminat LiFi în holul clădirii, pentru a putea prezenta demonstrativ tehnologia și a permite vizitatorilor să testeze noua modalitate de conexiune wireless. 

Compania de telecomunicații Orange este un alt client care implementează sistemul-pilot în birourile sale din apropierea Parisului, unde este testată tehnologia LiFi.

In Singapore, Republic Polytechnic va instala LiFi în Laboratorul de Dispozitive Inteligente şi intenționează să ofere studenților noi oportunități de învățare și să extindă expunerea acestora la tehnologii inteligente de iluminat. Politehnica este primul institut de învățământ superior din Asia de Sud-Est care a adoptat LiFi.

Conexiune la Internet în bandă largă prin iluminat

Proiectele pilot subliniază angajamentul Signify de a dezvolta inovații în beneficiul clienților săi și poziționarea sa ca lider în industrie, care exploatează potenţialul luminii de a deveni un nou limbaj inteligent.

LiFi: conexiune în bandă largă prin iluminat

LiFi oferă o comunicaţie fără fir de mare viteză în două sensuri, la fel ca WiFi. Însă, în loc să folosească semnale radio, folosește unde luminoase pentru a transmite datele. Corpurile de iluminat Philips pentru birouri, care permit LiFi, de la Signify au o viteză de conectare în bandă largă de 30Mb pe secundă fără a compromite calitatea luminii. Această viteză este suficientă pentru a transmite simultan mai multe video-uri de calitate HD în timpul unui apel video.

Cum funcționează LiFi?

Fiecare corp de iluminat este echipat cu un modem incorporat care modulează lumina pentru a transmite date. Lumina este detectată de o cheie de acces USB LiFi introdusă în portul unui laptop sau al unei tablete (în viitor această tehnologie va fi incorporată direct în laptopuri și dispozitive mobile). Cheia de acces USB LiFi retrimite date către corpul de iluminat printr-o conexiune în infraroșu.

Avantajele LiFi

LiFi oferă beneficii superioare în comparaţie cu tehnolgia WiFi clasică, deoarece poate fi utilizată în locuri unde frecvențele radio interferează cu echipamentele, cum ar fi spitalele, sau în care semnalele WiFi nu ajung sau sunt slabe, cum ar fi subsolurile. De asemenea, poate fi utilizată cu succes în mediile care necesită maximă securitate; de exemplu, back office-ul unei instituții financiare sau al unui serviciu guvernamental. LiFi adaugă un grad suplimentar de securitate, deoarece lumina nu poate trece prin pereți.

Signify a devenit noul nume al companiei Philips Lighting începând cu 16 Mai 2018.

HORNBACH le dedică doamnelor și domnișoarelor un atelier special pentru Ziua Femeii

HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, organizează un atelier dedicat doamnelor și domnișoarelor, pentru a sărbători sosirea primăverii și Ziua Femeii. Acesta va avea loc la data de 2 martie, în intervalul 10.00-12.00, în toate magazinele din țară.

La data de 2 martie, în cele șase magazine HORNBACH din România, vor avea loc ateliere dedicate doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia Zilei Femeii. În cadrul acestora, participantele vor realiza un suport pentru ustensilele de bucătărie sau pentru uneltele de grădinărit, cu materialele puse la dispoziție de HORNBACH, respectiv cutii și vopsele acrilice.

„Atelierele își propun să le încurajeze pe doamne și domnișoare să realizeze diverse obiecte și decorațiuni care nu necesită abilități avansate de mânuire a sculelor și uneltelor, ci doar apreciere pentru frumos și pasiune pentru bricolaj“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General HORNBACH România.

Pe lângă scopul decorativ, suporturile realizate de participante pot avea mai multe întrebuințări, în funcție de imaginația și nevoile fiecărei persoane, putând fi transformate în cutii pentru ustensilele de bucătărie, ghivece decorative pentru plantele aromatice, organizatoare pentru uneltele de grădinărit, obiecte de cusut sau pot avea orice altă funcționalitate.

Ateliere se adresează tuturor doamnelor și domnișorelor, limita minimă de vârstă pentru participare fiind de 14 ani. Participarea este gratuită, însă accesul se va realiza pe baza unei înscrieri telefonice prealabile, în limita locurilor alocate, respectiv de 20 de locuri și două rezerve pentru fiecare atelier. Detalii suplimentare despre ateliere se regăsesc pe www.hornbach.ro.

Sondaj Consult Company: 2 din 10 români oferă cadou instrumente de scris

  • Cei mai mulți români au un buget de 100 de lei pentru achiziția unui instrument de scris
  • 4% dintre români alocă peste 2.000 de lei pentru o astfel de achiziție
  • Parker este cel mai cunoscut brand de instrumente de scris premium

București, 28 februarie 2019 – Peste 20% dintre români obișnuiesc să cumpere instrumente de scris pentru a le oferi cadou la diferite evenimente și de sărbători, precum 1 și 8 Martie, Paște și Crăciun, potrivit unui sondaj de opinie realizat, în mediul online, la comanda Consult Company, unic importator și distribuitor în România de instrumente de scris ale unora dintre cele mai cunoscute branduri, precum Parker, Sheaffer și Cross.

Astfel, peste 32% dintre respondenți au cumpărat un instrument de scris în ultimele șase luni pentru a-l oferi cadou și alți circa 22% au făcut o astfel de achiziție în ultimul an.

Principalele caracteristici de care românii țin cont atunci când cumpără un instrument de scris pentru a-l oferi cadou sau pentru uz personal sunt calitatea (72,59%) și prețul (35,59%).

„Scrisul de mână, un obicei răspândit în rândul românilor care apreciază, în continuare, beneficiile metodei tradiționale de a scrie cu stiloul sau cu pixul pe hârtie, este asociat unei activități plăcute și relaxante de mulți dintre aceștia, indiferent de vârstă și de ocupație. De aici, și interesul lor pentru achiziția unui obiect de scris de calitate, cu atât mai mult cu cât acesta este destinat pentru a fi oferit cadou”, spune Claudia Roșu, Managing Partner, Consult Company.

Ce îi interesează pe români când cumpără un instrument de scris (întrebarea a permis răspunsuri multiple):

  • Calitatea – 72,59%
  • Prețul – 35,59%
  • Aspectul – 33,75%
  • Modul de utilizare* – 27,78%
  • Brandul – 12,09%
  • Altele – 0,81%

*Instrumente de scris precum: stilou special pentru caligrafie, marker permanent

Majoritatea respondenților – peste 72% – au un buget de până la 100 de lei pentru achiziția unui instrument de scris, în timp ce aproximativ 18% alocă între 100 de lei și 300 de lei.

Aproape 4% dintre români declară că au un buget de peste 2.000 de lei pentru achiziția unui instrument de scris premium. În această categorie, brandul Parker este cel mai bine poziționat și cu cea mai bună percepție în rândul românilor – peste 7 din 10 români sondați au nominalizat Parker ca fiind cel mai cunoscut brand de instrumente de scris. Parker Pen Company, producătorul brandului, este furnizorul oficial  de instrumente de scris al Coroanei Britanice.

Parker, alături de Sheaffer și Cross (furnizorul oficial de instrumente de scris al Casei Albe), care fac parte din aceeași categorie de instrumente de scris premium, sunt importate în România exclusiv de Consult Company. În portofoliul companiei se regăsesc și alte branduri dintre cele mai cunoscute la nivel mondial, precum: Rotring, Waterman, Sharpie, Scrikss, Tombow, Papermate și Aristo,  pentru care Consult Company este unic importator pe piața din România.

Sondajul de opinie citat a fost realizat în mediul online, la solicitarea Consult Company, la finalul lui 2018, pe un eșantion de 1.357 de respondenți, cu vârste peste 18 ani, din mediul urban. Marja de eroare a sondajului este de +/- 2%.

Despre Consult Company

Consult Company, companie înființată în anul 2004,  importă și distribuie exclusiv instrumente de scris și produse complementare pentru acestea. În prezent, Consult Company este unic importator în România pentru nouă branduri de instrumente de scris și lucrează cu cinci mari producători din Franța, Anglia, Germania, Japonia și Turcia, printre aceștia numărându-se atât furnizorii de instrumente de scris ai Coroanei Britanice (Parker Pen Company), cât și cei ai Casei Albe (Cross).

Portofoliul companiei poate fi consultat accesând acest link. Instrumentele de scris pot fi văzute și testate la showroom-ul de prezentare din București, Strada Dragoș Vodă 75A.

TEHNOLOGIA REVOLUȚIONARĂ GAMING+ DE LA HONOR, PERFORMANȚĂ GRAFICĂ LA MWC 2019

  • GAMING+ ADUCE VITEZE MAI MARI, CALITATE MAI BUNĂ A IMAGINII ȘI FIDELITATE LA UN ALT NIVEL PENTRU GAMING-UL MOBIL
  • HONOR VIEW20 PRIMEȘTE DISTINCȚII DE 5 STELE DIN PARTEA MASS-MEDIA

HONOR, unul dintre e-brandurile de top de smartphone-uri, a dezvăluit la Mobile World Congress 2019 (MWC 2019) tehnologia revoluționară Gaming+. Gaming+ include o serie de actualizări de tehnologie care sporesc semnificativ performanța, calitatea grafică și fidelitatea imaginii jocurilor mobile pe HONOR View20. Aceste upgrade-uri vin după ce HONOR a anunțat un ecosistem de aplicații folosind camera TOF 3D care vestește o nouă eră AR, precum și noul outfit Fortnite HONOR Guard pentru utilizatorii HONOR View20.

George Zhao, președinte HONOR, a declarat: „HONOR anunță cu bucurie că cel mai recent membru al seriei HONOR View, HONOR View20, a atins deja pragul de 1,5 milioane de vânzări. Suntem cu un pas mai aproape de obiectivul nostru de a deveni unul dintre primele cinci branduri de smartphone-uri în trei ani. Prin tehnologia revoluționară Gaming+, am îmbunătățit și mai mult performanța grafică a smartphone-urilor, satisfăcând cerințele în creștere ale consumatorilor tineri pentru o experiență de gaming mobil mai bună. Împreună cu aplicațiile futuriste ale camerei 3D TOF și cu noul outfit Fortnite HONOR Guard, HONOR aduce consumatorilor experiențe excepționale și diversificate.”.

GAMING+ ȘI MAI MULT DIVERTISMENT PENTRU GAMERI

HONOR View20 a fost lansat luna trecută la Paris cu cinci funcții în premieră mondială, printre care: camera foto de 48MP, camera frontală de 25MP integrată în ecran, cipset-ul AI 7in Kirin 980, tehnologia AI Wi-Fi Triple-Antenna și designul cu nanotextură aurora. Gaming+ îmbunătățește experiența de gaming prin upgradarea sistemului, cu îmbunătățirea eficienței GPU, optimizarea încărcării GPU, tehnologia de predicție a încărcării AI și de înaltă definiție. Cu aceste beneficii, HONOR View20 oferă cel mai înalt nivel de performanță pentru jocurile mobile.

Noua tehnologie Gaming+ îmbunătățește eficiența energetică SOC cu 20,34%. Actualizarea cipset-ului GPU Mali-G76 include optimizarea transformării, care îmbunătățește job scheduling-ul și computing-ul paralel. Aceasta reduce instrucțiunile duplicat și excesul de GPU și crește viteza de transfer de date între CPU, GPU și memorie. În plus, GPU funcționează perfect cu tehnologia inovatoare AI pentru programarea modulației de frecvență, pentru a anticipa sarcinile prin monitorizarea ratei de cadre pe secundă (fps), a calității imaginii și a intrărilor de pe touchscreen în timp real, și identifică în mod inteligent blocajele de performanță. Pentru jocuri, noua tehnologie AI îmbunătățește precizia predicției de încărcare a fiecărui cadru cu peste 30% în comparație cu metodele tradiționale. O altă funcție cheie, optimizarea GPU, îmbunătățește calitatea imaginii și reduce consumul de energie. În plus, actualizarea generează capabilități de înaltă definiție pentru gaming, realizând un contrast mai bun, niveluri mai ridicate de luminozitate și o paletă mai largă de culori.

Ca urmare a acestui upgrade, versiunea Fortnite Vulkan poate fi suportată și pe HONOR View20, oferind jucătorilor o experiență mai rapidă și mai ușoară. În plus, jocuri populare pentru mobil, cum ar fi QQ Speed și Arena of Valor, au fost optimizate pentru a suporta această funcție de înaltă definiție. Gamerii pot acum experimenta o mai mare claritate și mai multe detalii.

Crearea unei strânse legături cu fanii este o valoare esențială pentru brandul HONOR. Pentru a sărbători lansarea HONOR View20, HONOR colaborează cu Epic Games pentru a duce experiența de joc mobilă Fortnite spre noi culmi. În cadrul acestei colaborări, deținătorii de HONOR View20 vor avea acces exclusiv la outfit-ul Fortnite HONOR Guard. Începând cu data de 25 februarie, utilizatorii HONOR View20 au posibilitatea de a revendica outfit-ul exclusiv la adresa www.hihonor.com.

Consultați conturile oficiale de social media ale HONOR pentru detalii referitoare la procesul de revendicare.

Cooperarea HONOR + Fortnite

În plus, camera 3D TOF a telefonului HONOR View20 creează o nouă dimensiune a jocurilor interactive și mai multe posibilități pentru următoarea generație de AR. Aceasta este dotată cu capabilități de detectare a profunzimii, recunoaștere a scheletului și capacități de captare a mișcărilor în timp real, permițându-le consumatorilor să se bucure de diferite funcții interactive, cum ar fi modelarea 3D, calcularea numărului de calorii prin AI, jocuri controlate de mișcare Magic AR și 3D. Brave Jelly este cel mai recent joc controlat de mișcare al acestei familii. În viitor, HONOR intenționează să colaboreze cu mai multe părți terțe pentru a crea un ecosistem 3D TOF integrat, care să deschidă o nouă eră pentru măsurarea AR, social media și cumpărături.

HONOR VIEW20 PRIMEȘTE NUMEROASE APRECIERI DIN PARTEA MASS-MEDIA

De la lansarea globală din ianuarie, designul și funcțiile superioare ale HONOR View20 au fost recunoscute pe scară largă de către experții și consumatorii din industrie. Telefonul a primit aprecieri de la mass-media și influenceri, inclusiv rating-uri de 5 stele de la cele mai prestigioase publicații din industrie:

  • Rating de 5 stele de la Stuff„Honor intră în prima ligă cu unul dintre cele mai impresionante telefoane din clasa sa.”
  • Rating de 5 stele de la The Guardian„Este primul telefon distinct, cu un decupaj în formă de orificiu.”
  • Rating de 5 stele de la T3„Honor View 20 este cel mai bun smartphone mid-range de pe piață la ora actuală.”
  • Rating de 5 stele de la Expert Reviews„Cu camera sa pentru selfie-uri integrată în ecran și camera foto principală de 48 MP, Honor View20 este unul dintre cele mai atractive telefoane din ultima vreme.”

HONOR View20 a obținut performanțe excelente în vânzări și la nivel regional. În China, HONOR View20 este campion dublu (vânzări și venituri din vânzări) pe platformele online în gama de prețuri de 3000 RMB și peste. În prima săptămână de la lansarea sa în Franța, cel mai recent vârf de gamă a devenit  Best Seller nr.1 pe Amazon în categoria de 499 euro și peste. De asemenea, a primit premiul pentru cele mai multe vânzări ale unui smartphone la Senheng, unul dintre principalii comercianți independenți din Malaezia.

Allview la MWC 2019

Tehnologie mobilă gândită pentru a răspunde perfect nevoilor utilizatorului

comunicat_x6 xtreme

Sub deviza “Next level of mobility”, Allview, brandul românesc numărul unu de telefonie mobilă, este prezent și în acest an la cel mai mare târg de tehnologie din lume-Mobile World Congress de la Barcelona. Compania își prezintă în cadrul târgului strategia aducerii tehnologiei mobile în acord cu nevoile utilizatorului, dar și produsele de top care urmează să intre în portofoliul său în acest an.

La finalul anului 2018, brandul românesc a intrat pe piața televizoarelor smart cu Android TV și Google Assistant integrat, Allview fiind și singurul brand din Europa care are un contract semnat cu Compania Google în acest sens. Specialiștii Allview au dezvoltat și integrat asistentul vocal AVI pe televizoarele cu Android pe care îl prezintă în premieră la târgul de la Barcelona.

Viva Home, o tabletă de 17 inch, perfect gândită pentru a juca rolul de panou de comandă pentru casa utilizatorului și care îi va fi de ajutor acestuia în contexte multiple este de asemenea prezentată la standul Allview.

Surpriza absolută a brandului românesc este însă flagshipul noii serii X, care va fi dotat cu un display uimitor de tip full view, cu un raport excelent între suprafața frontală și ecranul propriu-zis.

Cu un panou 19,5:9, frame-uri laterale și superioare de doar 3mm, noul flagship, X6 Xtreme, mărește cu până la 4% suprafața de interacțiune vizuală față de ultimul flagship Allview, X5 Pro.

Pentru selfie camera, dispozitivul dispune de un sistem slide optimizat ce permite mișcarea camerei frontale în plan vertical, în afara display-ului.

Rezistența camerei frontale este garantată pentru 50.000 de accesări, oferind și utilizatorului o nouă perspectivă. X6 Xtreme dispune de fingerprint în display și este dotat cu ecran AMOLED, care are o rată de contrast superioară, culori foarte bine definite și un consum minim de energie.

“Allview X6 Xtreme ține cont de dorințele și nevoile utilizatorului, fiind un dispozitiv ergonomic, cu un display de 6,39”, curat, neîntrerupt de notch sau waterdrop, într-un raport optim între dimensiune totală și mărime maximă pentru zona de vizualizare. Am analizat mai multe soluții pentru integrarea camerei frontale și am optat pentru această variantă, în care camera nu face parte din display. Suntem siguri că aceasta se va dovedi soluția anului în materie de selfie camera”, explică Lucian Peticilă, CEO Allview.
X6 Xtreme va fi lansat în curând de Allview, la un preț estimat de 299 euro.

Proiectate pentru un stil de viață activ: Noile căști in-ear Beoplay E6

Copenhaga, 29 August, 2018 – Bang & Olufsen lansează un model nou de căști wireless pentru cei care doresc să se bucure în fiecare zi de un sunet de cea mai înaltă calitate și de un design pe măsură.

Proiectate să fie un accesoriu esențial pentru un stil de viață urban, căștile Beoplay E6 oferă un sunet de o calitate constantă chiar și în contexte dificile, datorită unor inovații în materie de design marca Bang & Olufsen. Firul a fost împletit pentru a fi mai ușor, fapt ce îi conferă și un aspect mai prietenos, iar căștile au fost concepute pentru a fi rezistente la deteriorare, transpirație și umezeală. Misiunea Bang & Olufsen de a aduce un plus de magie fiecărei experiențe muzicale a fost îndeplinită cu ajutorul unei tehnologii care presupune plasarea unor magneți de dimensiuni reduse în fiecare cască. Când nu mai dorești să asculți muzică, poți pur și simplu să le prinzi în jurul gâtului, cu ajutorul magneților, printr-un simplu click. Când sunt conectate astfel, consumul căștilor scade, conservând prețioasa energie a bateriei.

Beoplay E6 continuă succesul înregistrat de primele căști wireless de la Bang & Olufsen, Beoplay H5, și introduce îmbunătățirile cerute de comunitatea Bang & Olufsen:

  • Un nou încărcător snap-on pentru încărcare în timpul utilizării
  • Sistem nou de fixare pentru mai multă siguranță în timpul antrenamentelor sau în viața de zi cu zi
  • Noi dopuri din silicon care permit personalizarea produsului
  • O distribuție egală a greutății prin fir pentru confort sporit
  • Telecomandă in-line cu trei butoane de aluminiu și microfon, pentru control tactil eficient

Căștile Beoplay E6 (1.399 RON) vor fi disponibile în două nuanțe (black și sand), online, în magazinele iSTYLE și pe emag.ro începând cu luna septembrie. Pentru mai multe informații, accesează website-ul www.beoplay.com/e6.

Urmărește conversația @bangolufsen pe Instagram, Facebook, Twitter și YouTube folosind hashtagul #beoplaye6.

Imaginile high resolution sunt atașate.

Pentru mai multe informații, te rugăm să ne contactezi:

Allan Fatum, Global Product PR Manager

Email: afa@bang-olufsen.dk

Telefon: +45 2965 0996

DESPRE BANG & OLUFSEN

Bang & Olufsen este o marcă de lux fondată în 1925, în Struer, Danemarca, de către Peter Bang și Svend Olufsen ale căror viziune și devotament se află și astăzi la baza companiei.

Moștenirea bogată, construită în jurul unei dorințe neobosite de a crea produse care extind limitele tehnologiei audio, plasează și în prezent compania în prim-planul inovației din domeniul audio. Astăzi, fiecare produs Bang & Olufsen este în continuare caracterizat de o combinație unică de sunet de calitate și design mereu actual caracterizat de o artă desăvârșită.

Produsele audio inovatoare și progresive ale companiei sunt vândute în întreaga lume în magazine exclusive marca Bang & Olufsen, online, precum și în magazine ce comercializează produse de la mai mulți producători. Compania are peste 1000 de angajați și este prezentă în peste 70 de piețe. Acțiunile Bang & Olufsen sunt listate la bursa NAS DAQ Copenhaga A/S.

HTC EXODUS 1 extinde confidențialitatea și securitatea pentru utilizatorii din întreaga lume

  • EXODUS 1 lansează o provocare modelelor de business big data ale companiilor mari din domeniul tehnologiei
  • Noul parteneriat cu browser-ul Opera protejează identitatea și confidențialitatea în timpul navigării pe HTC EXODUS 1
  • În urma validării din partea comunității criptografice, HTC EXODUS 1 va fi disponibil în moneda Fiat

26 februarie 2019, București – Începând de astăzi, utilizatorii EXODUS 1 își pot actualiza, over-the-air, dispozitivele pentru a interacționa cu o serie de noi parteneri și pentru a profita de noul web descentralizat.

HTC EXODUS 1 este primul smartphone creat pentru acest nou internet.

Există o tendință crescândă către protejarea confidențialității și securității datelor noastre, determinată de scepticismul modului în care companiile mari de tehnologie folosesc datele și de incertitudinea cu privire la gradul real de securitate.

Phil Chen, Decentralized Chief Officer al HTC, afirmă: „EXODUS este despre viitorul datelor și obținerea unei arhitecturi corecte pentru Internet, care să includă securitatea, confidențialitatea și transferul proprietății asupra datelor înapoi la persoana care le generează.”.

Web-ul descentralizat le va permite utilizatorilor să-și protejeze și să-și securizeze datele prin furnizarea de servicii peer-to-peer mai transparente, eliminând intermediarii care obișnuiau să profite de informațiile acestora. Acum suntem capabili să deținem propriul nostru profil și bunurile digitale asociate între platforme și suntem chiar stimulați să împărtășim informații selectate. Această mișcare descentralizată va revoluționa modul în care gestionăm datele oamenilor și va permite crearea de noi modele de afaceri care nu se bazează pe stocarea și exploatarea informațiilor utilizatorilor.

Pentru a sprijini mișcarea Web 3.0, echipa EXODUS lansează API-ul de Management Zion Key pentru partenerii selectați, cu accent pe protecția datelor utilizatorului.

Opera, primul browser crypto-ready din lume, este prima organizație care profită de acest API. Acest lucru înseamnă că utilizatorii de Opera se pot bucura de mai multă securitate a bunurilor criptate de pe EXODUS 1 și pot interacționa, tranzacționa și se pot conecta direct la servicii utilizând cheile private păstrate în siguranță pe dispozitivul lor.

Charles Hamel, Head of Crypto al Opera Browsers, declară: „Suntem în zorii unei noi generații a Web-ului, una în care noile servicii descentralizate vor contesta status quo-ul. HTC și Opera au luat decizia îndrăzneață de a fi primii care au permis această transformare. Suntem foarte mândri să colaborăm cu EXODUS și să definim împreună un nou standard de utilizare și securitate criptografică.”

Colaborarea EXODUS – Opera stabilește un nou standard în industrie privind modul în care pot fi securizate experiențele blockchain ușor de utilizat, permițând astfel mai multor persoane să exploreze în siguranță avantajele tehnologiei de tip blockchain și ale aplicațiilor și serviciilor descentralizate.

Un exemplu remarcabil de utilizare Opera cu portofelul Zion include posibilitatea de a face microplăți directe către site-urile web de conținut, având potențialul de a remodela imaginea jurnalismului și de a crea un flux de venituri centrat pe conținut, departe de sfera de influență a giganților tehnologiei și a modelelor publicitare care vânează clicuri.

Noi opțiuni de achiziție pentru EXODUS 1

De la lansarea vânzărilor cu acces timpuriu, EXODUS 1 a primit sprijinul și validarea comunității criptografice și a liderilor din cadrul acesteia, inclusiv Vitalik Buterin și Glen Weyl. În continuare, EXODUS 1 își extinde raza de acțiune la nativii non-cripto care doresc să exploreze noul internet și securitatea și posibilitățile pe care le aduce. Începând din luna martie, EXODUS 1 este disponibil pentru achiziționare în moneda Fiat la un preț de 699 dolari în Statele Unite și în prețurile locale la nivel global. Aceste opțiuni se adaugă opțiunilor de achiziție originale, BTC, ETH și LTC. În plus, EXODUS 1 poate fi cumpărat și utilizând moneda Biance, BNB.

În urma acestor actualizări, utilizatorii de EXODUS 1 se pot bucura, de asemenea, de suport adăugat pentru jetoanele ERC-721 cu Decentraland și Etheremon.

Noi furnizori DApp adoptă EXODUS 1

HTC EXODUS își extinde ofertele DApp pentru Exodus 1 prin noi integrări cu:

  • Blockfolio: Cel mai popular tracker din lume pentru portofoliile de criptomonede.
  • Numbers: O soluție AI pentru dispozitive care urmăresc, de exemplu, comportamentul legat de mersul pe jos, de somn și de șofat, pentru a separa aceste date – cu acordul utilizatorului – și pentru a le pune la dispoziția terților pentru oferte de servicii personalizate.
  • Nodle: Un furnizor de conectivitate pentru Internet of Things, care va utiliza Zion Vault SDK în lunile următoare.